Taxpayer's Suspension Bid Rejected; Tax Assessment Execution Stands as Security Deposit Returned

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.05.2016 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/27.05.2016, până la soluţionarea cererii de anulare a actelor administrative, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (4) coroborat cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2607 din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2607 din 15 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin memoriu depus după comunicarea hotărârii atacate, recurenta a solicitat casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a argumentat, în esenţă, că instanţa de fond s-a raportat eronat la jurisprudenţa invocată şi a respins de plano apărările sale, fără a analiza argumentele invocate în susţinerea cazului bine justificat, anume:

- Decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală stabilesc impozitul minim pe profit în cotă de 5% în mod eronat şi nelegal, cu încălcarea OMFP nr. 3055/2009 şi Legii nr. 82/1991;

- Decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală nu ţin cont de voinţa legiuitorului aşa cum a fost ea identificată în prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 şi a normelor de aplicare cuprinse în H.G. nr. 44/2004;

- Contestaţia formulată de recurentă împotriva Deciziei de impunere nr. x/27.05.2016 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/27.05.2016 nu a fost încă soluţionată.

Considerentele instanţei de fond referitoare la faptul că examinarea cazului justificat din perspectiva argumentelor recurentei nu poate fi efectuată în cadrul analizei cererii de suspendare, întrucât constituie aspecte de fond a căror analiză depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ, golesc practic de conţinut instituţia suspendării provizorii.

Instanţa de fond nu a tranşat în mod clar care este conţinutul noţiunii de caz bine justificat aplicabil în cauză, considerentele acesteia fiind contradictorii.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat însuşirea, de către instanţa de fond, a raţionamentului expus de Înalta Curte în decizia nr. 443/2013, susţinând că, potrivit acestei abordări pur formale, noţiunea de caz bine justificat are o sferă atât de restrânsă, încât nu ar putea fi aplicată în practică niciodată.

Analiza indiciilor de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale se impune a fi scoasă din paradigma instituită de Decizia nr. 442/2013 şi plasată în contextul Codului de procedură fiscală şi al Codul fiscal.

Ceea ce este determinant în cererea de suspendare este formarea dubiului asupra legalităţii, iar nu demonstrarea nelegalităţii însăşi. Cât timp este de natura evidenţei faptul că organele fiscale, în emiterea actelor administrativ-fiscale, încalcă reguli de procedură şi nesocotesc aspecte de fond, indiferent dacă această încălcare va conduce în final la anularea sau nu a acelor acte, dubiul asupra legalităţii este atins, iar condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite.

Recurenta a mai argumentat că există anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei de impunere nr. x/27.05.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.05.2016, privind, în esenţă, faptul că decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală stabilesc impozitul minim pe profit în cotă de 5% în mod eronat şi nelegal, cu încălcarea OMFP nr. 3055/2009 şi Legii nr. 82/1991, precum şi cu încălcarea principiului interpretării legislaţiei fiscale în favoarea contribuabilului, a legislaţiei şi jurisprudenţei CJUE în materie.

De asemenea, actele administrativ-fiscale sunt nelegale în ceea ce priveşte stabilirea impozitului pe profit aferent altor activităţi - pariuri în cotă fixă nonsport.

Executarea Deciziei de impunere nr. x/27.05.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.05.2016 este de natură să creeze recurentei o pagubă iminentă şi suficient de importantă pentru a justifica suspendarea executării actului atacat, în condiţiile în care obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de către organele de inspecţie fiscală reprezintă aproximativ o treime din cifra de afaceri a recurentei, sunt de 15 ori mai mari decât profitul realizat în ultimii ani şi de 10 ori mai mari decât disponibilul aflat în bănci.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A argumentat că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că recurenta nu face dovada existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate, invocând doar aspecte care ţin de fondul dreptului dedus judecăţii prin acţiunea în anulare.

Recurenta nu a făcu nici dovada pagubei iminente; mai mult, aceasta se află în insolvenţă, astfel cum rezultă din încheierea din data de 28.06.2016, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Mai întâi, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine lipsa obiectului sau lipsa de interes a cauzei, în contextul deschiderii procedurii insolvenţei privind pe recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Chiar dacă creanţa stabilită prin Decizia de impunere nr. x/27.05.2016 nu poate fi executată silit prin procedura reglementată de Codul de procedură fiscală având în vedere că reclamanta se află în procedura de reorganizare judiciară reglementată de Legea nr. 85/2014, totuşi ea nu a fost anulată, este executorie şi produce efecte juridice.

2.2.1. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Acest motiv se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele stabilite de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Criticile recurentei privind faptul că judecătorul fondului ar fi interpretat excesiv de formalist dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, refuzând să examineze efectiv argumentele sale, nu pot fi primite, având în vedere jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

În cadrul procedurii reglementate de aceste dispoziţii normative instanţa de judecată este ţinută a efectua o analiză sumară a aparenţei dreptului, fără a intra în examinarea detaliată a aspectelor ce ar putea antama fondul cauzei.

2.2.1. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul este de asemenea, nefondat.

Conform celor expuse anterior, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/27.05.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.05.201, emise de ANAF - DGAMC, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a impozitului pe profit suplimentar, în cuantum de 24.677.069 RON şi accesorii aferente în cuantum de 10.331.014 lei.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta-recurentă a argumentat că aprecierile autorităţii se întemeiază pe interpretări vădit eronate ale prevederilor legale raportate la situaţia de fapt. A făcut referire la motivele de nelegalitate evocate în secţiunea dedicată fondului contestaţiei şi a arătat că acestea sunt de natură a fundamenta cazul bine justificat, fiind după toate aparenţele întemeiate încă de la o pipăire a fondului, fără a fi necesară prejudecarea aspectelor substanţiale de nelegalitate.

În argumentarea existenţei cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală stabilesc impozitul minim pe profit în cotă de 5% în mod eronat şi nelegal, cu încălcarea OMFP nr. 3055/2009 şi Legii nr. 82/1991, prin greşita apreciere a bazei de calcul.

A făcut referire la art. 18 in Codul fiscal şi a argumentat că recurenta-reclamantă a aplicat corect normele contabile atunci când a înregistrat în contabilitate drept venituri din activitatea de pariuri sportive diferenţa dintre încasările efectuate de la pariori şi premiile plătite acestora.

În analiza noţiunii de venituri, trebuie avute în vedere normele contabile care reglementează modul de înregistrarea a veniturilor şi când şi cum anume se recunosc şi se înregistrează în contabilitate veniturile.

Reclasificarea sumelor de către echipa de inspecţie fiscală şi transferul lor în conturi din clasele 6 Cheltuieli şi 7 Venituri este în mod fundamental greşită şi a fost generată de prezumţia greşită conform căreia veniturile unei societăţi organizatoare de pariuri sportive şi în cotă fixa sunt reprezentate apriori de încasările făcute de aceasta de la participanţii la pariuri, prezumţie care, este fundamental greşită şi contrară principiilor şi reglementărilor contabile impuse prin O.M.F.P. nr. 3055/2009.

Decizia de impunere contravine dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2009, neluând în considerare obligaţia impusă societăţii de acest act normativ, de a rambursa participanţilor la pariuri, sub formă de premii/câştiguri, minimum 60% din încasările avute de la aceştia şi nici prevederile cuprinse în instrucţiunile de completare ale Anexei 12 la H.G. nr. 870/2009 în care veniturile organizatorilor de pariuri în cotă fixă sunt definite ca diferenţa dintre total sume încasate de la pariori şi sumele plătite acestora cu titlu de premii/câştiguri, în acest fel legislaţia specifică jocurilor de noroc confirmând şi corelându-se cu reglementările contabile în vigoare în perioada controlată.

Decizia de impunere invocă în mod greşit o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, inaplicabilă speţei, iar pe de altă parte are în vedere aplicarea unor acte normative care în perioada controlată nu mai erau în vigoare.

A mai argumentat că decizia de impunere nu ţine cont de voinţa legiuitorului şi că a fost emisă cu încălcarea legislaţiei Uniunii Europene şi ignorarea jurisprudenţei constante a CJUE în materie.

Actul administrativ fiscal încalcă principiul interpretării legislaţiei fiscale în favoarea contribuabilului/plătitorului, principiul in dubio contra fiscum şi jurisprudenţa constantă a CEDO.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că amplele argumente expuse de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrativ fiscale contestate şi să justifice suspendarea provizorie a executării acestora.

În plus, majoritatea argumentelor expuse în motivarea cererii de suspendare necesită o analiză specifică unei acţiuni în anulare, întrucât veridicitatea acestora nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acţiunii de fond.

Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi a fost în sensul că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare, invocată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvenţă prin administrator judiciar BFJ B. SPRL împotriva sentinţei civile nr. 2607 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.