Clawback VAT inclusion annulled after Constitutional Court ruling; insurer's appeal rejected, costs upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate solicitând anularea răspunsului CNAS nr. X din 09.09.2014, comunicat la 12.09.2014, referitor la contestaţia administrativă nr. 48/7.08.2014 formulată împotriva notificării nr. x şi anularea notificării nr. x

Prin încheierea din 25 mai 2015 instanţa de fond a luat act de renunţarea reclamantei la capătul I de cerere, în temeiul art. 406 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1612 din 8 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, astfel cum a fost modificată, în sensul restrângerii obiectului acestuia, a anulat Notificarea nr. x emanând de la pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 1050 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, în cuantum redus.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 8 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia trimestrială nu se limitează doar la medicamentele publicate pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, incluse în Lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală.

În titlul fiecărei subliste din anexa 1 la H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează în mod clar că aceasta are incidenţă doar asupra medicamentelor - Denumiri Comune Internaţionale (DCI) de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu (CD - sublistele A, B, Sublista C secţiunile CI şi C3) şi la unele medicamente (DCI) de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ.

În condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/20II privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de a plăti contribuţia trimestrială este stabilită:

• pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate;

• pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis;

• pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

• este evident că, anexa 1 la H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nu face referire la toate medicamentele folosite în cadrul serviciilor medicale acordate în tratamentul spitalicesc şi utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 raportate ca şi consum de medicamente, suportate din FNUASS şi Bugetul MS, de canalele de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) constituie datele din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În aplicarea prevederilor legale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis în format electronic, deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă, respectiv reprezentantului legal al acestuia, procentul "p"' şi valoarea consumului centralizat la nivel naţional pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

În cuprinsul motivării sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut în mod greşit argumentele invocate de reclamantă şi a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale speciale aplicabile în cauza de faţă.

În motivarea sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut faptul că valoarea consumului de medicamente transmis de CNAS reclamantei conţine TVA, iar potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, contribuţia trimestrială ar reprezenta un procent aplicat nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra taxei pe valoarea adăugată aplicată preţului medicamentelor, ceea ce ar echivala cu un impozit Ia impozit.

Prin această decizie, Curtea Constituţională nu a stabilit că CNAS are obligaţia de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuţie trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA. Astfel, Curtea Constituţională a statuat faptul că această contribuţie trimestrială trebuie calculată la valoarea consumului individual de medicamente fără TVA, iar dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, prevăd în mod expres faptul că obligaţia de a calcula contribuţia trimestrială îi revine deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv reclamantei din cauza de faţă. Deci obligaţia de a scade TVA-ul înainte de a calcula contribuţia trimestrială revine deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă/reprezentanţilor acestora.

Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea de a scade TVA-ul stabilit în procent de 9% în conformitate cu prevederile art. 140 din Codul fiscal, în acest sens neaducându-sc nicio atingere principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

În opinia recurentei, reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a laxei pe valoare adăugată fiind reglementat de dispoziţiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste prevederi sunt armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. În conformitate cu dispoziţiile acestei directive prin "persoană impozabilă" se înţelege orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective .

Potrivit legislaţiei naţionale, taxa clawback este o obligaţie fiscală alături de taxe şi impozite datorate conform prevederilor legale. Astfel, art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului, colectat conform dispoziţiilor acestui act normativ. Legiuitorul a instituit prevederi exprese în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată pe deplin aplicabile şi în situaţia de faţă, astfel că reclamanta avea posibilitatea de a proceda la deducerea acesteia în condiţiile stabilite prin legislaţia fiscală naţională.

În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de obligare a CNAS la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1,050 RON, recurenta precizează că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative. În acest sens şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, acordă cheltuieli de judecată numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu acte justificative.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. "A." SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2017, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicitând anularea răspunsului CNAS nr. X din 09.09.2014, comunicat la 12.09.2014, referitor la contestaţia administrativă nr. 48/7.08.2014 formulata împotriva notificării nr. x şi a notificării nr. x

În motivarea cererii, intimata-reclamanta arată că prin poşta electronică i s-a comunicat o notificare cu privire la procentul de contribuţie clawback precum şi bugetul de referinţă pentru medicamente.

Prin comunicarea electronică a fost indicată şi lista cuprinzând datele privind consumul de medicamente înregistrat (consumul de medicamente compensate pentru care este deţinător de autorizaţie de punere pe piaţa, ori reprezentant legal al deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţa şi care s-a suportat din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate).

În privinţa modului de stabilire a taxei clawback, intimata-reclamantă a arătat că în baza de calcul al contribuţiei pot intra numai sumele suportate în mod efectiv şi real din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate.

Or, notificarea include în pretinsul consum suportat din Fond, aferent vânzărilor A., sume care în mod real nu au fost şi nu au putut fi decontate din fonduri publice pentru acoperirea consumului de medicamente compensate.

Referitor la valoarea vânzărilor individuale, se observă din conţinutul notificării că CNAS nu a scăzut valoarea TVA-ului din valorile compensate aferente fiecărui contribuabil ci, dimpotrivă a arătat în mod explicit că valorile consumului de medicamente conţin şi TVA.

Conform recunoaşterii pârâtei din întâmpinare, consumul de medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate se calculează în baza preţului de referinţă suportat de FNUASS care include şi TVA, iar în această situaţie consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS include şi TVA.

Înalta Curte constată că obligaţia legală a intimatei este de a calcula, declara şi achita contribuţia clawback în conformitate cu datele comunicate în notificare, respectiv procentul "p" şi consumul de medicamente aferent, potrivit art. 5 alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 77/2011.

Intimata este deci obligată în a efectua calculul contribuţiei potrivit formulei din art. 3 strict pe baza valorilor comunicate de CNAS, orice altă operaţiune prealabilă urmând a duce la un rezultat diferit şi un cuantum al taxei ce nu este conform cu datele comunicate.

Prin Decizia nr. 39/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 20.02.2013, Curtea Constituţională a constatat ca fiind neconstituţională sintagma "care include şi taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 3 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna că deşi textul legal în baza căruia a fost emisă notificarea a fost declarat parţial ca fiind neconstituţional, notificarea să nu poată fi anulată numai pentru că la momentul emiterii sale legea prevedea şi includerea TVA.

S-ar nesocoti astfel dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie care prevăd că deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României şi că de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, dar şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Pornind de la aceste dispoziţii, în mod corect, instanţa de fond a dispus anularea notificărilor pentru trimestrul II 2014 pentru că acestea conţin şi TVA.

În raport de caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, dar şi pentru instanţa de judecată, în cauzele aflate pe rolul acestora la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale, iar acestea sunt obligate să le aplice în cazul în care dispoziţiile declarate ca neconstituţionale sunt incidente.

Această interpretare a fost consacrată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a stabilit că deciziile sale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanţele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, în acest sens fiind Decizia nr. 223/13.03.2012 a Curţii Constituţionale.

De aceea, în mod corect, prin aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, instanţa de fond a dispus anularea actelor contestate în măsura în care disp.art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 au fost declarate neconstituţionale, adică numai pentru adăugarea TVA la sumele în raport de care a fost calculată contribuţia claw-back.

Nu prezintă relevanţă nici invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 potrivit cărora obligaţia legală de stabilire a sumei la care se plăteşte contribuţia, precum şi calculul şi declararea contribuţiei ar fi în sarcina intimatei-reclamante.

Însă, într-adevăr, ca urmare a anulării actelor contestate numai în privinţa TVA conţinut, reclamanta va proceda la depunerea unei noi declaraţii la ANAF pentru trimestrul II 2014 în baza comunicării făcute potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 dar în care să nu fie inclusă TVA, numai astfel fiind respectată decizia Curţii Constituţionale.

Chiar dacă nu există o prevedere legală expresă care să conţină obligaţia CNAS de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate fără TVA, totuşi, obligaţia respectării deciziilor Curţii Constituţionale revine şi instituţiei reclamante şi nu poate ignora declararea ca neconstituţionale a disp.art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

Oricum, şi în ipoteza în care CNAS ar raporta datele din sistem care includ şi TVA, reclamanta, la depunerea declaraţiei la ANAF, va putea să scadă valoarea TVA-ului aferentă pentru a fi respectată decizia Curţii Constituţionale.

Cu privire la motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a dispus acordarea acestora, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii lor.

Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii.

Cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi. Astfel, se poate vorbi şi de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, şi anume aceea de sancţiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivităţii excesive a unor justiţiabili.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă.

În jurisprudenţa CEDO s-a stabilit, cu valoare de principiu, regula conform căreia partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudenţa CEDO a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real şi caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condiţiile impuse de legislaţia naţională, cât şi cele impuse de jurisprudenţa CEDO sunt întrunite în litigiul de faţă, condiţii ce au fost avute în vedere de prima instanţă atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 8 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.