Validity of archiving duplicate petition under OG 27/2002 rather than issuing substantive response

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

- să se constate faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie, prin reprezentantul său legal, a încălcat prevederile Ordonanţei Guvernului 27/2002, prin faptul că nu a răspuns în termenul legal de 30 zile la petiţia sa din 30 mai 2015, respectiv nu a cercetat cele descrise în acea petiţie şi nu a luat măsurile care rezultă din cercetările efectuate;

- să fie obligata Direcţia Naţională Anticorupţie prin conducătorului ei, să soluţioneze petiţia sa din 30 mai 2015, în strictă conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002;

- să fie obligat conducătorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la plata amenzii prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care nu respectă hotărârea care se va da în acest caz.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2890 din 6 noiembrie 2015, a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., susţinând, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut că cele două petiţii (9 martie şi 30 mai 2015) sunt identice, respectiv că la cea din 9 martie 2015 a primit un răspuns care să respecte prevederile O.G. nr. 27/2002.

În opinia recurentului, cele două petiţii au într-adevăr elemente comune, însă nu sunt identice, pentru că în petiţia din 30 mai 2015 şi-a exprimat doar îndoiala cu privire la unele aspecte sau le-a expus fără să solicite ceva concret legat de acesteia, iar întrebarea referitoare la modul în care a ajuns la presă informaţia privind citarea sa la D.N.A nu se regăseşte şi în petiţia din 9 martie 2015, petiţie cu privire la care răspunsul a fost parţial şi de formă, cu evitarea aspectelor relevante.

Recurentul-reclamant a mai arătat că a reclamat activitatea unei subunităţi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar petiţia sa a fost înaintată spre soluţionare exact acelei subunităţi, ceea ce contravine prevederilor O.G. nr. 27/2002.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al auorităţii intimatei de a soluţiona petiţia din 30 mai 2015.

Prima instanţă a ajuns la concluzia că acţiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că reclamantul a primit raspuns la petitia iniţială, din data de 9 martie 2015, dar şi la petiţia din 30 mai 2015, având în vedere că prin această din urmă petiţie sunt invocate aceleaşi aspecte ca în petiţia iniţială.

Această soluţie este corectă.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Corelarea acestor dispoziţii legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acţiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns Curtea de apel.

Potrivit art. 61 din O.G. nr. 27/2002 "Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta."

În cauza dedusă judecăţii, nu îi poate fi imputată intimatei-pârâte împrejurarea că nu a procedat la comunicarea unui răspuns favorabil recurentului-reclamant, în condiţiile în care petiţia acestuia a fost înaintată autorităţii competente să o soluţioneze.

în contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorităţii publice este sancţionată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim, or, recurentul-reclamant nu este vătămat în dreptul de petiţionare prevăzut de art. 51 din Constituţia României şi de O.G. nr. 27/2002 şi nici nu este întemeiată critica acestuia în sensul că petiţia formualtă a fost înaintată spre soluţionare exact acelei subunităţi reclamate.

În speţă, recurentului-reclamant i s-a comunicat că petiţia iniţială, înregistrată la 9 martie 2015, a fost redirecţionată Serviciului Teritorial Târgu Mureş, instituţie care, prin Adresa nr. x, i-a comunicat acestuia faptul că nu s-au identificat nereguli în ceea ce priveste modalitatea de citare telefonică şi nici în celelalte aspecte semnalate.

Ulterior, la data de 30.05.2015, reclamantul a mai formulat o petiţie invocând aceleaşi aspecte, iar la data 10.07.2015 a revenit pe motiv ca nu i s-a raspuns în 30 de zile.

Or, aşa cum corect a observat şi prima instanţă, recurentul-reclamant a primit răspuns la petiţia iniţială, depusă la data de 09.03.2015, dar şi la petiţia din 30.05.2015, în condiţiile în care au fost invocate aceleaşi aspecte, legate de citarea sa în calitate de martor, chiar dacă partea nu a folosit aceeaşi exprimare, conţinutul fiind însă identic.

De altfel, art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 prevede că dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numarul iniţial facându-se menţiune despre faptul că s-a raspuns.

Faptul că solicitările recurentului-reclamant nu au fost soluţionate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă în sine un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă, reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 2890 din 6 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.