Agricultural subsidy eligibility based on handwritten usage conventions versus formal agricultural registry registration requirements.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.02.2013, prin care a fost obligat să plătească suma de 8.754,31 RON, şi a Deciziei nr. 11312/24.04.2013, prin care i-a fost respinsă contestaţia administrativă.

1.1. Curtea de Apel Piteşti, prin sentinţa nr. 171 din 11 septembrie 2013, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

1.2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., iar, prin Decizia nr. 4776 din 11 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciind că se impune să se verifice în ce măsură documentele prezentate justifică utilizarea în mod efectiv şi legitim a întregii suprafeţe înscrise în cererea unică de plată şi dacă reclamantul era îndreptăţit la încasarea subvenţiei acordate, în baza O.U.G. nr. 125/2006.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 123 din 15 septembrie 2015, pronunţată în fond după casare, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.02.2013 şi Decizia de respingere a contestaţiei nr. 11312/24.04.2013.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea greşită a prevederilor legale incidente.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, înscrisurile olografe depuse de intimat, conform legislaţiei în vigoare, nu reprezintă documente doveditoare ale dreptului de utilizare a terenurilor declarate la Agenţie în vederea obţinerii de sprijin financiar pentru Compania 2007 (acestea nu sunt datate, nu sunt înregistrate în Registrul agricol deţinut de către primărie şi nu respectă condiţiile stabilite de către legiuitor).

Totodată, a arătat că prima instanţă nu a făcut trimitere la adresele emise de Primăria comunei Ţiţeşti, adrese care nu au fost prezentate de intimată la data înregistrării cererii sale, în anul 2007, ci în anul 2013, ignorându-se şi faptul că aceeaşi primărie a comunicat în anul 2012 că intimatul a fost înregistrat în perioada 2007-2009 doar cu suprafaţa de 1,68 ha, iar Primăria comunei Boişoara a transmis că acesta nu figurează cu nicio suprafaţă de teren.

În opinia recurentei, intimatul avea obligaţia de a deţine documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi de utilizare a terenului în momentul depunerii cererii de plată, respectiv în anul 2007, documente care trebuie să fie înregistrate şi datate, iar terenul pentru care s-a depus cererea să fie înscris în Registrul agricol pe numele fermierului.

De asemenea, prima instanţă a reţinut în mod greşit că art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 exclude adeverinţele de la primăria locală care să ateste înscrierea în Registrul agricol, or, iniţial nu au fost menţionate aceste adeverinţe, însă ulterior au fost prevăzute.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea acestei cereri, iar în subsidiar să fie cenzurată, având în vedere că este vorba despre o entitate publică finanţată de la bugetul de stat.

În concuzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ o cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 22 februarie 2013, prin care a fost obligat să plătească suma de 8.754,31 RON, şi a Deciziei nr.

11312 din 24 aprilie 2013, prin care i-a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal menţionat.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat în mod formal, criticile părţii vizând greşita aplicare a normelor de drept material, aşa încât vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/22.02.2013, autoritatea recurentă a reţinut că intimatul a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafaţa de 23,94 ha în campania 2007, în sumă de 8754,31 RON, întrucât nu a prezentat documente justificative ale dreptului de folosinţă asupra terenului agricol, el figurând în Registrul agricol doar cu suprafaţa de 1,68 ha.

Împotriva acestui proces-verbal intimatul-reclamant a formulat contestaţie administrativă, aceasta fiind respinsă prin Decizia nr. 11312/24.04.2013.

Curtea de apel a admis cererea dedusă judecăţii, reţinând că actele atacate sunt nelegale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiarii plăţilor directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea.

Conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

În art. 4 din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale nr. 704/2007, în vigoare la data formulării cererii de plată, abrogat ulterior conform Ordinului nr. 246/2008, se prevede că documentele doveditoare privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesionare, contract de închiriere, adeverinţă de la primăria locală care să ateste înscrierea în Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv, chitanţa/bon fiscal pentru achitarea taxei de păşunat, contract de păşunat şi, după caz, adeverinţa eliberată de consiliul local din care să reiasă suprafaţa utilizată pentru păşunat în funcţie de taxa achitată.

Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, formă menţinută până în anul 2011, documentele doveditoare solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere sau altele asemenea.

Actele normative menţionate au fost adoptate pentru aplicarea în plan naţional a mecanismelor de acordare a plăţilor directe în agricultură şi sectoare vegetal şi zootehnic prevăzute în legislaţia europeană, şi anume Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susţinere directă în cadrul politicii agricole comune şi stabilirea altor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.290/2005 cu privire la finanţarea politicii agricole comune şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 privind sprijinul acordat pentru dezvoltare rurală, finanţat din Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală (FEADR).

Ulterior, prin Regulamentul CE nr. 73/2009 din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sisteme de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, au fost modificate Regulamentele (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi abrogat Regulamentul CE nr. 1782/2003.

Din conţinutul actelor normative menţionate, rezultă că esenţial în acordarea sprijinului cerut este dovada atât în ceea ce priveşte existenţa în fapt a terenului menţionat în cererea de sprijin, cât şi a utilizării acestuia de către solicitant în mod legitim, prin justificarea dreptului de folosinţă, printr-un titlu real.

În cauză, se contestă faptul că nu a fost îndeplinită condiţia privind depunerea de înscrisuri justificative ale dreptului de folosinţă asupra terenului agricol în discuţie, apreciind-se că înscrisurile olografe depuse de parte nu corespund exigenţelor cerute de legislaţia în materie.

Astfel, în anul 2007, reclamantul a depus cerere pentru acordarea sprijinului financiar pentru suprafaţa totală de 25,77 ha, fiindu-i admisă cererea de plată pentru suma totală de 8.855,17 RON, corespunzătoare suprafeţei de 25,62 ha.

Ulterior, prin procesul-verbal contestat, autoritatea recurentă a reţinut, drept temei al sancţiunii aplicate, faptul că intimatul nu a făcut dovada dreptului de folosinţă decât pentru suprafaţa de 1,68 ha, apreciind că acesta a primit sprijin financiar necuvenit pentru diferenţa de 23,94 ha, pentru care nu a prezentat documente justificative.

Înalta Curte reţine că printre condiţiile generale ce trebuie îndeplinite de către solicitanţii plăţilor în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă enumerate la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, se regăseşte şi aceea de prezentare a documentelor necesare care dovedesc dreptul de folosinţă asupra terenului.

Dispoziţiile legale citate prevăd că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în oricare din calităţile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaş, concesionar, asociat sau locatar dar şi orice altă calitate, care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, aceasta este interpretarea urmărită de legiuitor, care a folosit sintagma "altele asemenea", atât art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, cât şi art. 4 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MADR nr. 246 din 23 aprilie 2008, conţin enumerarea calităţilor în care beneficiarul sprijinului utilizează terenul, respectiv a documentelor care îi justifică această utilizare, ambele texte încheindu-se cu sintagma "altele asemenea", caracteristică normelor tipic exemplificative.

În speţă, intimatul-reclamant a depus înscrisuri olografe, intitulate "Convenţie" sau "Declaraţie", încheiate cu diverse persoane ce deţin teren agricol pe raza comunei Ţiţeşti, judeţul Vâlcea, pe care i l-au cedat spre folosinţă pe anumite perioade de timp sau pe durată nedeterminată, precum şi adeverinţe eliberate de Primăria Comunei Ţiţeşti, din care rezultă că aceste persoane sunt înregistrate în registrul agricol în perioada 2007-2010 cu terenurile respective, precum şi rezoluţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Aşa fiind, instanţa de control judicar reţine, cum corect a observat şi judecătorul fondului, că, în cauză, înscrisurile olografe reprezentate de convenţiile încheiate de intimatul-reclamant, adeverinţele eliberate de Primăria Tiţeşti privind menţiunile din registrul agricol în anii 2007-2010, şi adeverinţa nr. 2732/8.10.2013 a aceleiaşi autorităţi justifică dreptul de folosinţă asupra suprafeţei de teren în litigiu, rezultând astfel dreptul de proprietate al celor care i-au cedat cu acest titlu terenurile, înscrise în registrul agricol.

Criticile recurentei, potrivit cărora convenţiile nu sunt înregistrate în Registrul agricol deţinut de primărie, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, nu pot fi primite.

Astfel, adeverinţele eliberate de Primăria comunei Ţiţeşti de la nr. 863 la nr. 876 din data de 26.03.2013 şi adeverinţa nr. 2732/8.10.2013 atestă despre menţiunile din registrul agricol în anii 2007-2010, respectiv că rubrica "modul de utilizare a suprafeţei agricole în perioada 2007-2010" nu a fost completată.

Or, necompletarea registrului agricol pe o anumită perioadă nu poate să fie imputată intimatului-reclamant şi să fie sancţionat cu neacordarea sprijinului solicitat, în condiţiile în care a exploatat terenul în baza unei înţelegeri pentru folosirea acestuia, ceea ce este esenţial.

De altfel, această operaţiune de completare a registrului agricol este o condiţie de formă, care nu este prevăzută în mod expres de O.U.G. nr. 125/2006, ci prin acte administrative subsecvente.

În plus, în cauză se impune să fie avută în vedere şi rezoluţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti nr. 161/P/10.04.2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reclamant pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că acesta a justificat atât dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 25,62 ha, cât şi utilizarea lui efectivă şi legitimă, pe baza convenţiilor încheiate cu persoanele menţionate în registrul agricol.

În fine, recurenta critică şi faptul că respectivele înscrisuri nu au fost depuse la momentul înregistrării cererii de plată, însă acest aspect nu a constituit un impediment în acordarea sprijinului solicitat.

Prin urmare, intimatul-reclamant a utilizat în mod efectiv şi legitim întreaga suprafaţă înscrisă în cererea de plată, fiind îndreptăţit la încasarea subvenţiei acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.

În concluzie, se reţine că toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 123 din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2018.