Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 166/2018 AI generated

Prosecutorial delegation order challenge: appeal dismissed as inadmissible for non-payment of judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 166/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible due to non-payment of the judicial stamp duty, thereby leaving in force the lower court decision that had previously annulled the original appeal for the same reason and upheld the trial court's dismissal of the claim. The dispute involved a civil action challenging the legal validity of an order issued by a chief prosecutor regarding the delegation of authority to a deputy prosecutor, which the first instance tribunal rejected on the merits before the appellate court quashed the procedural steps. The decisive legal basis was the mandatory requirement under the Code of Civil Procedure and Emergency Government Ordinance No. 80/2013 to pay stamp duties in advance for appeals, with failure to comply after a specific court-ordered deadline resulting in the nullity and annulment of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 47 alin. (4) C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ; Prosecutorial delegation order challenge: appeal dismissed as inadmissible for non-payment of judicial stamp duty: The dispute involved a civil action challenging the legal validity of an order issued by a chief prosecutor regarding the delegation of authority to a deputy prosecutor, which the first instance tribunal rejected on the merits before the appellate court quashed the procedural steps. The decisive legal basis was the mandatory requirement under the Code of Civil Procedure and Emergency Government Ordinance No. 80/2013 to pay stamp duties in advance for appeals, with failure to comply after a specific court-ordered deadline resulting in the nullity and annulment of the appeal.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty action for annulment delegation of payment procedural orders civil dispute duty of the prosecutor

Cited Legislation

AI generated
art. 47 alin. (4) C. proc. civ
La termenul din data de 07.11.2017, instanţa a pus în discuţie cererea de recuzare a completului de judecată, cerere formulată de recurenta reclamantă, invocând, totodată, în condiţiile art. 47 alin. (4) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acestei cereri.
art. 137 alin. (1) C. proc. civ
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art.
art. 486 alin. (2) C. proc. civ
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin.
art. 496 din C. proc. civ
(2) şi (3) şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ţinând seama şi de prevederile art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 496 din C. proc. civ.

Provisions cited as the legal basis for annulling the appeal due to lack of stamp duty payment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de de 09.11.2016 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate inexistenţa Ordinului nr. 38/06.07.2015 dat de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov ca înscris valid şi lipsa de efecte juridice începând cu data de 27.07.2015, constatarea lipsei unei noi decizii date în scris şi în conformitate cu legea de către Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru perioada 27 iulie 2015 - 12 august 2015, constatarea lipsei abilitării legale a Prim Procurorului adjunct delegat B. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov de a-şi desfăşura în continuare activitatea ca înlocuitor de drept al Prim Procurorului unităţii de parchet în perioada 27.07.2015 - 11.08.2015, inclusiv 11.08.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1053/CA/21.06.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinţei recurate şi judecarea pe fond a cauzei.

La termenul din data de 07.11.2017, instanţa a pus în discuţie cererea de recuzare a completului de judecată, cerere formulată de recurenta reclamantă, invocând, totodată, în condiţiile art. 47 alin. (4) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acestei cereri. Instanţa de recurs a respins cererea de recuzare ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 1219 din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Braşov a respins ca inadmisibilă, cererea de recuzare a completului de judecată, cerere formulată de recurenta reclamantă A., a admis netimbrării cererii de recurs, excepţia invocată de instanţă din oficiu şi a dispus anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1053/CA/21.06.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o menţine.

2. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, A. a exercitat calea de atac a recursului, criticând hotărârea instanţei de fond, în parte nelegală,.

II. Decizia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

2 .1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În prezenta cauză, prin rezoluţia din data de 08.01.208, s-a pus în vedere recurentei să depună la dosar, sub sancţiunea nulităţii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, comunicată recurentei la data de 10.01.2018, conform procesului-verbal de înmânare a citaţiei aflat la dosarul de recurs.

Înalta Curte constată că, deşi a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON, conform dovezii anexate la dosarul, recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1219 din 7 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.