Extraordinary appeal in retrial barred where employee seeks substantive re-litigation of staffing plan abolition rather than material error or omitted cassation grounds

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi B., constatarea nulităţii absolute a Ordinului ANCPI nr. 931/16.09.2013 privind aprobarea statului de funcţii anexă la Ordinul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj pentru perioada 09.08.2013-31.12.2013.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3176 din 20 noiembrie 2014, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., invocată de aceasta, şi a respins acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 529 din 16.02.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3176 din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Motivele contestaţiei în anulare

Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat contestaţie în anulare solicitând anularea deciziei menţionate şi admiterea recursului, în sensul admiterii acţiunii, invocând dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori material, iar instanţa de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare invocate.

Astfel, contestatorul a susţinut că pe baza unor premise eronate, în decizia contestată s-a concluzionat, reluându-se teza primei sentinţei şi anume, că O.U.G. nr. 77/2013 nu afectează legalitatea ODG al ANCPI nr. 931/16.09.2013.

Aceasta, întrucât funcţia de conducere pe care o ocupa - Şef Birou Economic - nu a mai fost trecută în noul Stat de funcţii, pe motiv că nu erau suficiente funcţii de execuţie în cadrul Biroului Economic şi nu se mai justifică funcţia de conducere. Deci funcţia de conducere nu s-a desfiinţat ca efect al desfiinţării unor posturi (de execuţie) ce anterior fuseseră ocupate.

A arătat contestatorul că din faptul că postul său a fost înlocuit de altul de coordonator al înfiinţatului Compartiment Economic (în locul Biroului Economic) rezultă că nu s-a pus niciodată problema dacă se justifică sau nu o funcţie de conducere de şef Birou Economic la OCPI Gorj. Atribuţiile specifice postului desfiinţat au rămas aceleaşi, fiindu-i rescrise în fişa de post pe responsabilitatea de coordonator.

Confuzia s-a creat datorită faptului că în mod efectiv, până la emiterea noii organigrame aprobate prin ODG nr. 62/2014, abrogat prin ODG al ANCPI nr. 81/2014 şi înlocuit prin ODG nr. 82/2014, postul a fost menţinut şi îl ocupa. Fiind desfiinţat abia pe 28-02-2014 când, după o perioadă de preaviz, s-a emis intempestiv Decizia nr. 10-28-2014, pe care a atacat-o la Tribunalul Gorj.

În fine, pe aceeaşi linie mai arată că instanţele nu au analizat manoperele sesizate, de altfel reieşite din actele de puse la dosar, şi anume că anterior aplicării O.U.G. nr. 77/2013 şi emiterii ODG nr. 931/2013 în cadrul Biroului Economic pe care îl conducea de pe funcţia de şef de Birou Economic au existat 4 funcţii de execuţie (2 economişti-consilieri şi 2 conducători-auto). În Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al ANCPI şi instituţiilor subordonate (deci şi OCPI Gorj) se prevede foarte limpede la atribuţiile Birourilor Economice că "rezolvă toate problemele administrative". La toate unităţile ANCPI şoferii sunt încadraţi la Economic, astfel că nu reiese care a fost raţiunea mutării celor 2 şoferi -unul la Serviciul de Cadastru altul la Cartea Funciară. Pe de altă parte, nu s-a ţinut cont de faptul că angajatorul nu a procedat la o soluţie managerial în cadrul legal oferit, pentru a salvgarda biroul economic şi funcţia de conducere.

În concluzie, apreciază că prezenta contestaţie este admisibilă şi solicită admiterea acesteia întocmai cum a fost formulată.

3. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În orice caz, contestaţia în anulare nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile contestatorului în sensul că instanţa de recurs a pronunţat decizia în urma unei erori materiale, în realitate din motivarea contestaţiei în anulare, reiese că în cauză, contestatorul urmăreşte reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ale actelor normative aplicabile cauzei.

Înalta Curte apreciază că susţinerile contestatorului potrivit cărora instanţa de recurs a stabilit greşit că O.U.G. nr. 77/2013 nu afectează legalitatea ODG al ANCPI nr. 931/16.09.2013, reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare .

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Ca atare, motivul contestaţiei în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 529/16.02.2017 este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speţă nu se poate susţine că ne aflam în prezenţa vreunei omisiuni a instanţei.

Omisiunea la care se referă textul, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de recurs, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, expunând pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel încât aceasta respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Decizie nr. 529 din 16 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.