Suspension of proceedings pending resolution of prior challenge to energy tariff regulation methodology
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by one co-applicant as unfounded, thereby upholding the lower court’s order to suspend the proceedings, and took note of the other co-applicant’s request to waive the hearing of its appeal, thereby preserving the suspension of the case until a related pending dispute is resolved. The dispute concerned administrative challenges against the National Energy Regulatory Authority’s orders establishing the regulated rate of return for electricity distribution and approving specific tariffs, with the appellants arguing that the suspension was unlawful because the resolution of their case did not depend on a right that was the subject of another pending litigation. The court determined that the suspension was legally justified under Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, as the interpretation of the regulatory methodology governing the regulated rate of return depended on the outcome of a separate, pending case challenging specific amendments to that methodology, satisfying the requirement that the resolution of the current case depended on a right being subject to another judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 406 din C. proc. civ, art. 406 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ; Suspension of proceedings pending resolution of prior challenge to energy tariff regulation methodology: In drept recursul promovat de recurenta S.C. Filiala De Distribuţie A Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x, reclamanta S.C. FILIALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE "ELECTRICA DISTRIBUŢIE MUNTENIA NORD" S.A. a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună: anularea în tot a Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 146/2014, privind stabilirea ratei reglementate a rentabilităţii aplicate la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari începând cu data de 1 ianuarie 2015 şi abrogarea art. 122 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 72/2013; pe cale de consecinţă, anularea Ordinului nr. 154/15.12.2014 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru S.C. FILIALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE "ELECTRICA DISTRIBUŢIE MUNTENIA NORD" S.A., publicat în M.Of. nr. 922/18.12.2014, tarife care au fost stabilite în baza metodologiei: Ordinul nr. 72/2013, Ordinul nr. 112/2014 şi Ordinul nr. 146/2014.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x, reclamanta Fondul Proprietatea S.A. a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 146/2014, privind stabilirea ratei reglementate a rentabilităţii aplicate la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari începând cu data de 1 ianuarie 2015 şi abrogarea art. 122 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 72/2013.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x, reclamanta S.C. FILIALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE "ELECTRICA DISTRIBUŢIE MUNTENIA NORD" S.A. a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea în tot a Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 154/2014 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru S.C. FILIALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE "ELECTRICA DISTRIBUŢIE MUNTENIA NORD" S.A.
Cauzele înregistrate sub nr. x/2015 şi 318/2/2015 au fost conexate la dosarul nr. x
Pârâta A.N.R.E. a formulat cerere de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din data de 25 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cauzei privind pe reclamantele S.C. Filiala De Distribuţie A Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. şi Fondul Proprietatea S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională De Reglementare În Domeniul Energiei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii pronunţată de instanţa de fond, au formulat recurs reclamantele S.C. Filiala De Distribuţie A Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. şi Fondul Proprietatea S.A., solicitând fiecare în parte admiterea recursului, casarea în tot a încheierii de Suspendare cu consecinţa repunerii cauzei pe rolul instanţei de fond şi continuarea judecăţii.
In drept recursul promovat de recurenta S.C. Filiala De Distribuţie A Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Recurenta Fondul Proprietatea S.A. a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând în esenţă că instanţa de fond în mod greşit a dispus suspendarea cauzei, întrucât în realitate soluţionarea cererilor conexate nu depinde de soluţionarea cererii ce are ca obiect anularea Ordinului nr. 112/2014.
Recurenta S.C. Filiala De Distribuţie A Energiei Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. a depus la dosarul cauzei, la data de 22.01.2018 o cerere de renunţare la judecata recursului formulat, invocând temeiul de drept prevăzut de art. 406-407 din C. proc. civ.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 mai 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 20.09.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
2. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta Fondul Proprietatea S.A. este nefondat, urmând să ia act de cererea de renunţare la judecata recursului declarat de S.C. Filiala de Distribuţie a Energie Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" SA
Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului formulat de S.C. Filiala de Distribuţie a Energie Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A., constată faptul că recurenta a formulat cerere de renunţare la judecata recursului.
Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
În ceea ce priveşte cererea formulată de recurentul - reclamant, se constată că dispoziţiile invocate, respectiv art. 406 din C. proc. civ. se referă la dreptul reclamantului de a renunţa la judecată, în fond sau în calea extraordinară de atac.
Văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunţare la judecată.
În ce priveşte recursul formulat de Fondul Proprietatea S.A., Înalta Curte constată că principala critică adusă de recurentă hotărârii pronunţate de instanţa de fond vizează faptul că soluţia în pricina dedusă judecăţii nu atârnă de existenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi, precum şi faptul că această măsură a suspendării conduce la încălcarea dreptului său la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.
Textul sus citat reglementează unul dintre cazurile suspendării facultative şi se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influenţă asupra dreptului dedus în justiţie iar, pentru a avea aplicare este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluţia din proces "să facă obiectul unei alte judecăţi", adică să fie pendinte.
Constată Înalta Curte că obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă cererea de anulare a Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 146/2014, privind stabilirea ratei reglementate a rentabilităţii aplicate la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari începând cu data de 1 ianuarie 2015 şi abrogarea art. 122 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 72/2013.
Prin cererea ce formează obiectul dosarului nr. x, reclamanta Fondul Proprietatea S.A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, a solicitat anularea art. I punctele 2, 3, 8, 9 şi 10 din Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 112/2014 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013.
Conform punctului 8 din Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 112/2014, la articolul 68 din Metodologie, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 68 (1) Începând cu cea de a treia perioadă de reglementare, rata reglementată a rentabilităţii (RRR) este aceeaşi pentru toţi operatorii de distribuţie."
Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de prima istanţă, că Ordinul nr. 146/2014 a fost emis în temeiul prevederilor art. 68 alin. (3) şi (4) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 72/2013.
In raport de situaţia de fapt prezentată, Înalta Curte reţine că cele două cerinţe cerute de textul de lege, respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar acel drept să formeze "obiect al unei alte judecăţi", respectiv să fie cercetat de o altă instanţă, sunt îndeplinite în speţă, în mod corect dispunând instanţa de fond suspendarea judecării cauzei.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Constatând că încheierea recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul Proprietatea S.A. ca nefondat şi va lua act de cererea de renunţare la judecata recursului declarat de S.C. Filiala de Distribuţie a Energie Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. împotriva încheierii din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de cererea de renunţare la judecata recursului declarat de S.C. Filiala de Distribuţie a Energie Electrice "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" S.A. împotriva încheierii din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de Fondul Proprietatea S.A. împotriva încheierii din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.