Res judicata effect of final removal order precludes retroactive retirement request and extinguishes claim for pension and travel expenses

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 5.06.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând obligarea pârâtului la luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea reclamantului din funcţia de magistrat, prin pensionare, retroactiv, cu începere de la data solicitării, respectiv, 16.01.2013, în condiţiile prev. de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu aplicarea ratei inflaţiei la data plăţii sumelor de bani cuvenite cu titlu de pensie de serviciu; restituirea către reclamant a sumei de 1700 RON - cu aplicarea coeficientului de inflaţie, la data restituirii sumei, reprezentând cheltuieli de deplasare în interesul serviciului pe baza unui ordin de deplasare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1001 din data de 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca rămasă fără obiect.

3. Recursul.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 356/30.01.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 prin care s-a respins contestaţia sa împotriva Hotărârii nr. 877/03.07.2014.

Făcând referire la prevederile art. 431, art. 32 alin. (1) lit. c) şi art. 245 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale, încălcând regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În opinia recurentului, în cauză nu poate fi opusă autoritatea de lucru judecat a deciziei menţionate, de vreme ce instanţa a analizat legalitatea Hotărârii nr. 877/2014 la data emiterii acesteia, respectiv 03.07.2014.

Prezenta cauză are ca obiect obligarea pârâtului la luarea măsurilor de eliberare din funcţie prin pensionare raportat la data formulării cererii, respectiv 16.01.2013, independent de evenimentele ulterioare.

În opinia recurentului, acţiunea nu este rămasă fără obiect, iar Decizia nr. 356/30.01.2015 a Înaltei Curţi nu are putere de lucru judecat, pentru motivul că prezenta cerere vizează nelegalitatea măsurii pârâtei de a nu soluţiona cererea sa la momentul depunerii acesteia, fără legătură cu soluţionarea ulterioară.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost completată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

4. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecarea în fond.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Instanţa de fond a fost învestită cu o cerere de obligare a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea reclamantului din funcţia de magistrat, prin pensionare, retroactiv, cu începere de la data solicitării, respectiv, 16.01.2013, în condiţiile prev. de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu aplicarea ratei inflaţiei la data plăţii sumelor de bani cuvenite cu titlu de pensie de serviciu; restituirea către reclamant a sumei de 1700 RON - cu aplicarea coeficientului de inflaţie, la data restituirii sumei, reprezentând cheltuieli de deplasare în interesul serviciului pe baza unui ordin de deplasare.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 18 din 30.01.2013, s-a dispus suspendarea reclamantului din funcţia de procuror, începând cu data de 30.01.2013, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, iar prin Hotărârea nr. 484 din 04.06.2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de solicitarea reclamantului de renunţare la cererea sa de eliberare din funcţia de procuror, prin pensionare.

Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 877/3.07.2014 s-a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror a reclamantului, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni şi a fost respinsă cererea sa de eliberare cererea sa de eliberare din funcţie, prin pensionare.

Reclamantul a contestat această hotărâre, dar contestaţia a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 356/30.01.2015, astfel că prin Decretul nr. 274/18.02.2015 al Preşedintelui României s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Instanţa de control judiciar constată că sunt neîntemeiate alegaţiile recurentului potrivit cărora Decizia nr. 356/30.01.2015 a Înaltei Curţi nu are putere de lucru judecat, pe motiv că prezenta cerere vizează nelegalitatea măsurii pârâtei de a nu soluţiona cererea sa la momentul depunerii acesteia, întrucât, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de fond, prin Decizia nr. 356/30.01.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit în mod definitiv că eliberarea reclamantului din funcţia de procuror se face ca urmare a condamnării definitive pentru o infracţiune şi nu prin pensionare, iar eliberarea din funcţie a fost dispusă prin decret al Preşedintelui României.

În acest context, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că nu se mai poate da curs cererii deduse judecăţii prin care recurentul-reclamant a solicitat luarea măsurilor legale pentru a proceda la eliberarea sa din funcţia de magistrat, prin pensionare, retroactiv, începând cu data de 16.01.2013, în condiţiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de procedură, dând eficienţă, în considerarea prevederilor art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., prezumţiei legale a lucrului judecat, ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat ce poate fi invocată într-un litigiu ulterior în care este adusă în discuţie o chestiune litigioasa care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior şi care nu mai poate fi contrazisă, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerentele hotărârii.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. fiind nefondate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1001 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.