Cassation dismissal confirms rejection of aggravated homicide qualifications for material interest and cruelty where post-death desecration lacks causal link to killing
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the civil parties' cassation appeal, leaving in force the Court of Appeal's decision that upheld the first-instance sentence of simple homicide (Article 188(1) of the Criminal Code) and rejected the aggravated qualifications of material interest and cruelty, resulting in a final prison sentence of 17 years (14 years for homicide and desecration, plus 3 years from a revoked suspended sentence). The dispute concerned the legal classification of a fatal attack where the defendant struck the victim three times in the head and neck with a blunt object during a spontaneous argument, subsequently disposing of the body in a septic tank; the civil parties argued the acts constituted aggravated homicide, while the prosecution and defendant sought the classification of simple homicide. Relying on the strict scope of cassation review and established jurisprudence, the Court held that the acts of disposing of the corpse did not constitute "cruelties" as they did not prolong suffering during the killing, and that the lack of direct patrimonial gain through the victim's death (since heirs would subrogate claims) precluded "material interest," thereby confirming that the appeals court correctly applied the simplified trial procedure and the applicable statutory penalty limits.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 alin. (1) C. proc. pen, art. 188 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 38 C. pen, art. 396 alin. (2) C. proc. pen; Cassation dismissal confirms rejection of aggravated homicide qualifications for material interest and cruelty where post-death desecration lacks causal link to killing: The dispute concerned the legal classification of a fatal attack where the defendant struck the victim three times in the head and neck with a blunt object during a spontaneous argument, subsequently disposing of the body in a septic tank; the civil parties argued the acts constituted aggravated homicide, while the prosecution and defendant sought the classification of simple homicide. Relying on the strict scope of cassation review and established jurisprudence, the Court held that the acts of disposing of the corpse did not constitute "cruelties" as they did not prolong suffering during the killing, and that the lack of direct patrimonial gain through the victim's death (since heirs would subrogate claims) precluded "material interest," thereby confirming that the appeals court correctly applied the simplified trial procedure and the applicable statutory penalty limits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to obligate the civil parties to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului în casaţie de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47/12.04.2018 Tribunalul Mureş, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin actul de sesizare astfel: din infracţiunea de omor simplu, prevăzut de art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în art. 189 alin. (1) lit. b), h) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., omor calificat.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 188, 189 alin. (1) lit. b) şi h) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C. pen., pe durata prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen., coroborat cu art. 374 alin. (4), art. 377 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte prevăzută de art. 383 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea a detenţiunii pe viaţă.
În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) C. pen., alături de pedeapsa principală, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen., s-a revocat suspendarea aplicată prin sentinţa penală nr. 530/09.05.2016 a Judecătoriei Tg. Mureş definitivă prin neapelare.
În baza art. 72 C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a scăzut din pedeapsa principală aplicată, durata reţinerii de 24 de ore din 17.12.2016 şi durata arestării preventive din 18.12.2016 până la zi.
În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A..
În temeiul art. 3, 4 alin. (1), art. 5 alin. (5) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, modificată s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, şi aduce la cunoştinţa acestuia ca respectivele probe vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J a profilului său genetic.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 19 alin. (5) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi C. şi a obligat inculpatul să plătească suma de 150.000 Euro (în echivalent în RON la cursul de schimb al BNR din ziua plăţii), cu titlu de daune morale şi materiale.
S-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. pen.
S-a reţinut de către instanţa de fond că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, din data de 05.04.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor prevăzut de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi profanare de cadavre sau morminte prevăzut de art. 383 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi art. 38 alin. (1) C. pen.
În actul de inculpare s-a arătat în esenţă faptul că, inculpatul, la data de 11.12.2016, în jurul orelor 21:30, în timp ce se afla în imobilul cu nr. administrativ x din localitatea Corunca, pe fondul unui conflict spontan, a aplicat victimei D. un număr de trei lovituri cu un obiect contondent de formă alungită şi rotunjită în zona capului şi a spatelui, iar în acest mod cauzându-i un trumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă occipitală şi fractură cominutivă în etajul posterior stâng al bazei craniului şi stânca temporală stângă, cu iradiere în etajul mediu şi anterior al bazei craniului şi hemoragie leptomeningiană globală leziunile conducând în mod direct şi necondiţionat la decesul victimei. După aplicarea loviturilor în urma cărora victima a decedat, acesta a dezbrăcat cadavrul victimei, l-a învelit într-un cearşaf şi un covor după care l-a legat cu cablul unui prelungitor, cu o sfoară şi cu o curea de culoare roşie, după care a transportat cadavrul în curtea imobilului cu nr. x din Corunca şi l-a aruncat într-o fosă septică, aceste acţiuni fiind de natură a aduce atingere sentimentului de pietate şi de respect faţă de persoanele decedate şi de amintirea acestora.
După aruncarea cadavrului victimei în fosa septică, inculpatul a solicitat un taxi cu care s-a deplasat în Tg. Mureş, pe strada x de unde a achiziţionat un pachet de ţigări, apă, o sticlă de bere şi un detergent. Ulterior cu ajutorul unui mop şi a unei perii, a încercat să şteargă urmele de sânge create pe pardoseala camerei şi de pe canapea, folosind o soluţie în acest sens, iar în dimineaţa următoare s-a deplasat cu un taxi în zona gara mică iar de acolo pe jos până la podul rutier ce traversează râul Mureş, care face legătura între centrul oraşului şi cartierul Unirii şi a aruncat peste pod o plasă în care se afla obiectul contondent cu care a lovit victima.
La termenul de judecată din data de 20 decembrie 2017, inculpatul a fost audiat şi i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile art. 374 alin. (7) din C. proc. pen. în conformitatea cu care probele administrate în cursul urmării penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti.
Inculpatul prin apărător a arătat că nu înţelege să conteste probele administrate în cursul urmării penale, iar părţile civile au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, în art. 189 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 383 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen.. În susţinerea cererii a fost ataşat la dosarul cauzei raportul de expertiză extrajudiciară în construcţii, şi s-a solicitat audierea de martori.
În urma probelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că inculpatul A. a cunoscut-o pe D. în cursul lunii august 2016, prin intermediul tatălui acesteia B., deoarece victima intenţiona amenajarea unui apartament proprietate personală situat în localitatea Sâncraiu de Mureş, str. x, jud. Mureş, inculpatul fiind solicitat de către tatăl victimei să o ajute în acest sens.
Astfel în perioada august - decembrie 2016 inculpatul a efectuat lucrări de amenajare a apartamentului, iar ca urmare a întâlnirilor frecvente impuse de efectuarea acestor lucrări, între inculpat şi victimă s-a înfiripat o relaţie amoroasă, care însă nu a fost făcută publică de către niciunul dintre ei.
Astfel în seara zilei de 11.12.2016, în jurul orei 21:30 victima D. s-a deplasat la locuinţa inculpatului din comuna Corunca nr. x, unde între cei doi s-a iscat o discuţie contradictorie, în timp ce se aflau în camera de zi a locuinţei. În acest context, între cei doi a avut loc o luptă iar inculpatul a luat de sub masa de cafea din cameră un obiect contondent de formă alungită şi rotunjită şi a lovit victima în zona capului şi a spatelui, aplicându-i mai multe lovituri, două dintre acestea fiind aplicate în mod direct în zona occipitală para-median stânga şi în zona epicraniană retroauricular stânga, o altă lovitură mai profundă deviind în zona spatelui victimei.
Din raportul de expertiză medico legală rezultă că între cei doi a avut loc o luptă deoarece pe corpul victimei apar mai multe lovituri, înainte de a se aplica victimei lovitura finală ce a condus la deces.
În urma leziunilor aplicate victima a căzut pe canapeaua aşezată lângă peretele dinspre curte al camerei, şi a decedat.
Ulterior, după ce a constatat că victima nu mai respiră, inculpatul a dezbrăcat parţial cadavrul victimei de obiectele de îmbrăcăminte, respectiv bluză şi pantaloni, l-a învelit într-un cearşaf şi un covor, l-a legat cu cablul unui prelungitor, cu o sfoară şi cu o curea de culoare roşie după care l-a transportat în curtea locuinţei, aruncându-l în fosa septică de acolo. În aceeaşi fosă septică, inculpatul a aruncat giaca victimei şi bocancii acesteia, aceste obiecte fiind depuse într-o sacoşă cu inscripţia "Timeout", apoi, gura fosei septice a fost astupată cu plăci de pardoseală, iar în cursul zilei de 13.12.2016, la indicaţiile inculpatului, martorul E. a descărcat o cantitate de nisip peste fosa septică unde fusese aruncat cadavrul victimei.
După aruncarea cadavrului victimei în fosa septică, inculpatul a solicitat un taxi cu care s-a deplasat în Tg. -Mureş, str. x la magazinul non-stop "F." de unde a achiziţionat un pachet de ţigări, apă, o sticlă de bere şi un detergent întorcându-se la locuinţa sa din Corunca, apoi, cu ajutorul unui mop şi a unei perii, inculpatul a încercat ştergerea urmelor de sânge create pe pardoseala camerei şi de pe canapea, folosind o soluţie de curăţare marca "G.".
În dimineaţa zilei de 12.12.2016, în jurul orei 06:00, inculpatul s-a deplasat cu un taxi în Tg. -Mureş în zona "Gara Mică", iar de acolo s-a deplasat pe jos până la podul rutier ce traversează râul Mureş, care face legătura între centrul oraşului şi cartierul Unirii, aruncând de pe pod o plasă în care se afla obiectul contondent cu care a lovit victima.
Pentru ascunderea urmelor infracţiunii, inculpatul a aruncat şi poşeta şi telefonul victimei.
Iniţial, poziţia inculpatului a fost de negare a faptei comise, apoi, la data de 17.12.2016, în condiţiile în care era iminentă efectuarea unei percheziţii domiciliare la imobilul având nr. x din loc. Corunca, inculpatul a recunoscut în faţa organelor de cercetare penală care urmau să efectueze percheziţia domiciliară faptul că victima se află în fosa septică din curtea imobilului şi faptul că el este cel care a omorât-o.
În cursul cercetării judecătoreşti a recunoscut, dosar, nuanţat, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că, nu ar fi avut o relaţie amoroasă cu victima, acesta, negând de asemenea cu vehemenţă că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu victima şi a susţinut faptul că victima i-a cerut să îşi părăsească soţia, lucru pe care, de altfel, victima i l-ar fi cerut în mod constant în ultimele patru luni. Acesta a susţinut faptul că având în vedere că a refuzat propunerea victimei spunându-i că nu-şi va părăsi soţia precum şi că aceasta este însărcinată, aceasta ar fi început să îl şantajeze spunându-i că va divulga relaţia pe care inculpatul o avea cu numita H. şi că îi va omorî copilul.
Conform susţinerilor inculpatului, având în vedere ameninţările proferate de către victimă, s-a enervat, a luat o sticlă decorativă de sub măsuţa de cafea din cameră şi a lovit victima, prima lovitură aplicând-o peste spatele acesteia, după care i-a mai aplicat două lovituri în zona capului în urma cărora victima a căzut pe canapea, fila 75.
Susţinerile inculpatului sunt contrazise însă de probele administrate în cauză astfel, susţinerea inculpatului referitoare la insistenţele victimei în a avea o relaţie cu el, precum şi cele referitoare la faptul că victima l-ar fi şantajat şi ameninţat că îi va ucide fiul în cazul în care nu ar fi de acord să se despartă de soţie nu sunt reale, deoarece, pe de o parte acestea nu sunt susţinute de nici un alt mijloc de probă, iar pe de altă parte nu sunt credibile, fiind contrazise de mijloacele de probă obţinute în urma efectuării percheziţiei informatice asupra terminalelor mobile deţinute de către inculpat.
Cu privire la mobilul faptelor, din probele administrate în cauză respectiv declaraţiile inculpatului, părţilor vătămate, raportul de expertiză extrajudiciară necontestat, instanţa a reţinut faptul că inculpatul a încasat sume de bani pentru realizarea obligaţiilor asumate în legătură cu apartamentul, acesta însă a cheltuit banii în interes personal, termenul scadenţei era aproape în vederea predării lucrărilor, iar banii împrumutaţi nu avea cum să îi restituie deoarece nu avea bani. Din declaraţia susţinută de către tâmplar rezultă faptul că inculpatul nu a achitat mobila. În data de 12.12.2016, tâmplarul trebuia să ducă mobila, ori inculpatul nu mai avea banii pentru achitarea mobilei.
S-a reţinut că interesul material în comiterea faptei îl constituie orice avantaj patrimonial pe care inculpatul îl poate avea prin comiterea faptei. De asemenea, nu este necesar pentru realizarea laturii obiective ca folosul material să fie realizat ci este suficient ca acesta să fi existat la momentul comiterii omorului. Astfel prin uciderea victimei, folosul a fost realizat întrucât acesta a rămas cu banii primiţi cu titlu de servicii respectiv suma de 60.000 RON, la care s-a angajat şi împrumutul pe care nu l-a mai restituit. Interesul rezultă şi din mesajele şi discuţiile purtate de inculpat.
În ceea ce priveşte modalitatea de comitere a faptei deduse judecăţii, instanţa a apreciat că fapta inculpatului inspiră groază tuturor persoanelor ce au aflat de comiterea faptei. Acţiunea inculpatului asupra victimei a fost una violentă, şi de maximă intensitate, cu ferocitate şi fără milă iar suferinţa cauzată victimei a fost oarecum prelungită în timp deoarece între cei doi a avut loc o luptă, aspect ce se deduce din raportul medico legal, ce cuprinde menţiuni precum …ricoşare, sau stare agonală în care victima a mai fost lovită…şi de asemenea menţiunile din care rezultă că între cei doi a avut loc o luptă deoarece victima prezintă pe trup şi alte lovituri decât cele trei care au determinat decesul, rezultând clar că aceasta nu a decedat imediat. De altfel, suferinţele, de cel mai multe ori sunt imposibil de stabilit atâta timp cât nu au existat martori la crimă. Instanţa a reţinut de asemenea, faptul că inculpatul era cunoscut cu un comportament violent deoarece prin sentinţa penală nr. 530/09.05.2016 pronunţată de către Judecătoria Tg Mureş, inculpatul în prima etapă de cercetare a fost acuzat pentru tentativă de omor, iar ulterior condamnat la 3 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Cât priveşte cererea formulată de părţile civile prin apărător de reţinere ca element agravant premeditarea, instanţa a reţinut faptul că din întreg materialul probator administrat nu rezultă în mod concret activităţi de pregătire de natură a înlesni săvârşirea omorului. Astfel pentru a considera că uciderea victimei a fost săvârşită cu premeditare, este necesar să se constate că luarea hotărârii de a ucide a premers cu o anumită perioadă de timp comiterea faptei, în care inculpatul să reflecteze şi să efectueze acţiuni concrete de pregătire a comiterii infracţiunii.
Având în vedere gravitatea extremă a faptelor deduse judecăţii, respectiv, lovirea victimei cu ferocitate, dezbrăcarea cadavrului victimei, învelirea într-un cearşaf şi un covor legarea cu un cablu prelungitor, cu o sfoară şi cu o curea de culoare roşie, transportarea cadavrului în curtea imobilului cu nr. x Corunca şi aruncarea într-o fosă septică, şi acoperirea cu nisip, instanţa a avut în vedere aceste împrejurări şi a aplicat o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege şi detenţiune pe viaţă pentru infracţiunea de omor calificat, respectiv cea mai drastică pedeapsă judiciară care se poate acorda de către o instanţă din România.
În cursul cercetării judecătoreşti, părţile vătămate B. şi C., au arătat că se constituie parte civilă cu suma de 145.000 euro cu titlu de daune morale şi 5000 euro cu titlu de daune materiale cheltuieli efectuate cu înmormântarea victimei şi medicamentele cumpărate în vederea tratării afecţiunilor de sănătate intervenite ca urmare a pierderii unicului copil ucis de către inculpat.
Fără a aprecia că suma cerută ar fi exagerată raportat la pierderea suferită, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată şi a obligat inculpatul la plata sumei de 150.000 Euro, cu titlu de daune morale (în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpatul A. şi părţile civile B. şi C..
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate şi în rejudecare;
- respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de către părţile civile a faptelor reţinute prin rechizitoriu din infracţiunea de omor simplu, prevăzut de art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. (1) lit. b), h), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen.
- în temeiul art. 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen., coroborat cu art. 374 alin. (4) şi art. 377 C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 13 ani şi 4 luni cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.;
Inculpatul a solicitat să se constate nelegala schimbare a încadrării juridice a faptei de omor precum şi nelegalitatea pedepselor complementare. De asemenea s-a solicitat reducerea despăgubirilor morale acordate părţilor civile.
Părţile civile au solicitat reţinerea şi a agravantei prev. de art. 189 lit. a) C. pen. respectiv a premeditării omorului, care ar rezulta din faptul că inculpatul ar fi planificat acţiunile sale, aceasta rezultând din convorbirile telefonice, modul în care a chemat victima la el acasă, conflictele anterioare avute cu victima, neonorarea obligaţiilor contractuale faţă de victimă şi comportamentul inculpatului ulterior uciderii victimei.
Prin decizia penală nr. 382/A din data de 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi al inculpatului A., deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 47/12 aprilie 2018 a Tribunalului Mureş.
S-a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând în următoarele limite cauza:
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către părţile civile B. şi C. din infracţiunea de omor simplu, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (1) lit. b), h) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 13 ani şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) teza finală C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. pentru o durată de 5 ani .
În baza art. 54 C. pen. raportat la art. 65 alin. (1), (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat faţă de inculpat pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa închisorii de 13 ani şi 4 luni la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 2 ani stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 383 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.
În baza art. 94 alin. (4), (5) C. pen. s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 530/2016 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin neapelare la 25.05.2016 şi s-a adăugat această pedeapsă neexecutată la pedeapsa stabilită prin contopire, conform art. 43 alin. (2) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 17 ani închisoare.
În baza art. 45 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedepsele complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 45 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. începând cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 255 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către părţile civile a bunurilor aparţinând victimei ridicate conform procesului-verbal întocmit de I.P.J. Mureş -Serviciul Investigaţii Criminale la data de 22.08.2017 (fila 14 din dosarul instanţei) care nu constituie mijloace de probă sau nu sunt supuse confiscării speciale (bani, carduri, chei, ochelari, o brăţară, etc.)
S-au menţinut din hotărârea atacată dispoziţiile privind condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de profanare de cadavre prev. de art. 383 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 111 alin. (1) C. pen. deducerea reţinerii şi arestării preventive; menţinerea măsurii arestării preventive; prelevarea de probe biologice de la inculpat; obligarea inculpatului la daune morale şi materiale şi obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv începând cu data de 12.04.2018 până la zi.
S-a respins ca nefondat apelul părţilor civile B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 47/12 aprilie 2018 a Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că starea de fapt, astfel cum a fost reţinută şi dovedită este parţial corectă. Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, inclusiv declaraţia inculpatului dată în cursul judecării apelului, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Victima D. şi inculpatul A. s-au cunoscut în cursul anului 2016, respectiv cu ocazia efectuării de lucrări de amenajare a apartamentului victimei situat în loc. Sâncraiu de Mureş, solicitat fiind în acest sens de tatăl victimei.
Inculpatul era căsătorit la acel moment şi avea un copil minor. Totodată inculpatul obişnuia să-şi înşele soţia cu alte femei, fapt cunoscut de soţia sa.
Lucrările de amenajare la apartamentul menţionat s-au desfăşurat pe perioada august- decembrie 2016 iar ca urmare a întâlnirilor frecvente impuse de efectuarea acestor lucrări, între inculpat şi victimă s-a înfiripat o relaţie amoroasă care însă a fost ţinută secretă de ambii parteneri. Acest fapt a fost recunoscut de inculpat în faţa instanţei de apel.
Între cei doi au avut loc întâlniri secrete care se desfăşurau la locuinţa inculpatului din Corunca, nr. x. Acestea sunt dovedite prin mesajele telefonice care au fost schimbate între inculpat şi victimă la 04.11.2016, 08.12.2016 şi 8/9.12.2016 în intervalul orar 22:19-03:43 şi care există la dosarul de urmărire penală. O altă dovadă a faptului că întâlnirile dintre ei erau secrete este faptul că victima niciodată nu se deplasa cu autoturismul său la domiciliul din Corunca al inculpatului ci se deplasa până în parcarea hipermarketului I. din Târgu Mureş iar de acolo lua un taxi şi se deplasa în Corunca.
Se pare că victima avea anumite sentimente faţă de inculpat, cu atât mai mult cu cât între cei doi, din spusele cel puţin ale inculpatului şi mesajele telefonice schimbate între inculpat şi victimă, au avut loc şi relaţii intime iar pentru că inculpatul era afemeiat şi în acelaşi timp cât a fost cu victima a mai fost cu o altă femeie, relaţia dintre ei a început să fie uneori mai încordată în sensul în care îl percepe o persoană îndrăgostită, adică se mai şi "certau" după care se "împăcau".
S-a considerat că un astfel de episod s-a desfăşurat între cei doi în seara zilei de 11.12.2016 când victima s-a deplasat spre locuinţa din Corunca a inculpatului, şi-a lăsat autoturismul la hipermarketul I. din Târgu Mureş iar de acolo s-a deplasat cu taxi până la locuinţa inculpatului.
Între cei doi s-a iscat o ceartă spontană generată se pare tocmai de legătura lor amoroasă şi de faptul că inculpatul mai avea o amantă. Nu se poate primi ideea că inculpatul ar fi atras victima la el acasă pentru a o ucide motivat de faptul că i-ar fi datorat victimei bani pe care nu ar mai fi dorit să-i returneze. Din nici o probă nu rezultă cu claritate că victima i-ar fi reproşat în mod expres inculpatului că datorează bani şi că trebuie s-i returneze într-un anumit termen. De asemenea nici susţinerea că omorul a fost premeditat nu are suport atâta vreme cât este dovedit că între cei doi exista o relaţie amoroasă iar între inculpat şi victimă mai avuseseră loc anterior întâlniri desfăşurate în acelaşi mod ca şi cea din seara de 11.12.2016.
S-a reţinut că inculpatul a fost condamnat anterior pentru o infracţiune de lovire şi alte violenţe ceea ce dovedeşte că este o persoană violentă care este "iute la mânie" dar care reacţionează în acest fel în mod spontan fără a premedita faptele.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul victimei D., respectiv la reproşurile acesteia inculpatul a acţionat agresiv sens în care a lovit victima cu o sticlă decorativă de trei ori în zona capului cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia. Din certificatul medico-legal rezultă cu claritate că doar loviturile aplicate în zona capului victimei au legătură de cauzalitate cu decesul acesteia, toate celelalte leziuni neavând legătură de cauzalitate cu decesul victimei, fiind rezultatul ori a căderii victimei după lovire, ori printr-un mecanism indirect ori al manipulării cadavrului.
Ceea ce a urmat s-a apreciat că este rezultatul panicii în care a intrat inculpatul la momentul în care a constatat decesul victimei, respectiv inculpatul a dezbrăcat victima, a înfăşurat-o într-un cearşaf şi covor, a legat-o şi a aruncat-o în fosa septică pe care a astupat-o cu plăci de pardoseală şi nisip, în speranţa pe care, numai un om bulversat de ceea ce a făcut o are, că nu se va descoperi fapta comisă.
Concluziile certificatului medico legal relevă cu claritate faptul că între inculpat şi victimă nu a avut loc o luptă întrucât poziţia victimei la momentul lovirii sale a fost spate-faţă cu agresorul situat în spate şi uşor lateral stânga faţă de victimă.
Sentinţa penală atacată a fost considerată de către instanţa de apel ca fiind nelegală, deoarece instanţa de fond a dispus, în mod greşit, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de omor simplu, prevăzut de art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. (1) lit. b), h), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
Conform teoriei şi practicii judiciare se consideră că omorul este săvârşit cu un mobil special, respectiv din interes material, doar în situaţia în care făptuitorul ar obţine ulterior săvârşirii faptei, în mod direct şi pe cale aparent legală o sumă de bani sau un alt folos de natură patrimonială (a se vedea Drept penal - partea specială de N. Udroiu, ediţia IV, pag. 22-24 precum şi Decizia penală nr. 1321/1977 a Tribunalului Suprem, secţia penală).
In speţa de faţă, s-a apreciat că inculpatul A. nu a săvârşit omorul din interes material, având în vedere că în urma uciderii victimei nu ar fi putut obţine stingerea obligaţiei de a restitui sumele de bani primite de la aceasta, în condiţiile în care moştenitorii (părţile civile) se subrogă în drepturile acesteia.
Totodată, conform teoriei şi practicii judiciare se consideră că omorul este săvârşit prin folosirea de cruzimi doar în situaţia în care se folosesc mijloace şi procedee feroce care depăşesc în intensitate pe cele proprii acţiunii de a ucide şi care cauzează victimei mari suferinţe (fizice sau psihice), prelungite în timp, determinând o oroare şi revoltă în psihicul celor care iau cunoştinţă de faptă şi trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actele de cruzime şi decesul victimei (a se vedea Drept penal - partea specială de N. Udroiu, ediţia IV, pag. 30-31).
Cele două elemente esenţiale în analiza conceptului de cruzimi, ferocitatea şi oroarea, au fost reţinute şi în practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin Decizia nr. 3505/2008, care arată că:
"Omorul săvârşit prin cruzimi presupune, pe de o parte, ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, iar, pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoştinţă de fapta de omor şi procedeele folosite".
Ori, în cauza de faţă s-a reţinut că în seara zilei de 11.12.2016, în jurul orei 21:30, victima D. s-a deplasat la locuinţa inculpatului din comuna Corunca nr. x, unde între cei doi s-a iscat o ceartă spontană, în timp ce se aflau în camera de zi a locuinţei. In momentul în care victima era pe punctul de a pleca, inculpatul a luat de sub masa de cafea din cameră un obiect contondent de formă alungită şi rotunjită (conform susţinerilor inculpatului - o sticlă decorativă) şi a lovit victima în zona capului şi a spatelui, aplicându-i un număr de trei lovituri, două dintre acestea fiind aplicate în mod direct în zona occipitală para-median stânga şi în zona epicraniană retroauricular stânga, o altă lovitură deviind în zona spatelui victimei. In urma leziunilor aplicate victima a căzut pe canapeaua aşezată lângă peretele dinspre curte al camerei, decedând la scurt timp.
Din raportul medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei D. a fost violentă, aceasta datorându-se asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo-bronşic şi minim pulmonar, în condiţiile unui trumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă occipitală şi fractură cominutivă în etajul posterior stâng al bazei craniului şi stânca temporală stângă, cu iradiere în etajul mediu şi anterior al bazei craniului şi hemoragie leptomeningiană globală.
S-a constatat că inculpatul nu a folosit mijloace şi procedee feroce care să fi depăşit în intensitate pe cele proprii acţiunii de a ucide şi care să fi cauzat victimei mari suferinţe, acesta aplicând victimei trei lovituri în aceeaşi zonă a corpului (respectiv în zona capului), într-un interval foarte scurt de timp, cu intensitate şi doar cu intenţia de a ucide. Activitatea inculpatului, care după ce a constatat că victima nu mai respira, de a se debarasa de cadavru aruncându-1 în fosa septică din curtea casei, nu intră în noţiunea de omor săvârşit prin folosirea de cruzimi, ci constituie o infracţiune distinctă - infracţiunea de profanare de cadavre, aflată în concurs real cu infracţiunea de omor.
Faţă de cele de mai sus, instanţa de apel a apreciat că încadrarea juridică descrisă în rechizitoriu, respectiv infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., este cea corectă şi, în consecinţă, se impune condamnarea inculpatului, în temeiul art. 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen., coroborat cu art. 374 alin. (4) şi art. 377 C. proc. pen., la pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenţie.
Având în vedere că inculpatul a uzat de procedura recunoaşterii vinovăţiei şi date fiind criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul în care au fost comise faptele, starea de pericol creată pentru valoarea supremă - viaţa, faptul că prin fapta sa inculpatul a luat viaţa unei persoane tinere, cu perspective, inculpatul a mai suferit o condamnare cu suspendarea executării pentru o infracţiune cu violenţă, a recunoscut şi regretat comiterea faptei, s-a aplicat inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor o pedeapsă orientată spre maxim.
Împotriva deciziei penale nr. 382/A din data de 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs în casaţie părţile civile B. şi C., susţinând că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş.
Au arătat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie greşită, prin reţinerea unei situaţii de fapt care nu corespunde realităţii şi prin reţinerea ca fiind îndeplinite a condiţiilor pentru aplicarea procedurii simplificate deşi inculpatul nu a recunoscut întreaga situaţie de fapt.
Au solicitat să se aibă în vedere comportamentul inculpatului după comiterea faptei, ale cărui acţiuni se încadrează în elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, respectiv interesul material şi cruzimile.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 17 octombrie 2018 s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de părţile civile B. şi C. şi s-a acordat termen la data de 28 noiembrie 2018 în vederea soluţionării recursului în casaţie.
Examinând recursul în casaţie declarat de părţile civile B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 382/A din data de 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată următoarele:
Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Recursul în casaţie declarat de părţile civile B. şi C. este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În concret, părţile civile au susţinut că instanţa de apel a schimbat în totalitate starea de fapt reţinută prin rechizitoriu şi a rejudecat cauza conform procedurii simplificate prevăzută de art. 374 şi urm. C. proc. pen. şi în mod greşit nu s-a avut în vedere comportamentul inculpatului după comiterea faptei, ale cărui acţiuni se încadrează în elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, respectiv interesul material şi cruzimile.
Potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).
Potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1)1 şi 2, când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Analizând actele şi lucrăruile dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică.
Astfel, s-a reţinut că în seara de 11.12.2016, victima s-a deplasat la locuinţa inculpatului unde s-a iscat o ceartă spontană, în timp ce se aflau în camera de zi a locuinţei, moment în care, inculpatul a luat de sub masa de cafea din cameră un obiect contondent de formă alungită şi rotunjită (conform susţinerilor inculpatului - o sticlă decorativă) şi a lovit victima în zona capului şi a spatelui, aplicându-i un număr de trei lovituri, două dintre acestea fiind aplicate în mod direct în zona occipitală para-median stânga şi în zona epicraniană retroauricular stânga, o altă lovitură deviind în zona spatelui victimei. În urma leziunilor aplicate victima a căzut pe canapeaua aşezată lângă peretele dinspre curte al camerei, decedând la scurt timp.
Din raportul medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei D. a fost violentă, aceasta datorându-se asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo-bronşic şi minim pulmonar, în condiţiile unui trumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă occipitală şi fractură cominutivă în etajul posterior stâng al bazei craniului şi stânca temporală stângă, cu iradiere în etajul mediu şi anterior al bazei craniului şi hemoragie leptomeningiană globală.
Faţă de împrejurările în care au fost comise faptele, nu se poate reţine că inculpatul a atras victima la el acasă pentru a o ucide pe motiv că i-ar fi datorat bani şi nu ar fi dorit să-i returneze, fiind însă dovedit faptul că între cei doi exista o relaţie amoroasă, iar anterior au mai avut loc întâlniri desfăşurate în acelaşi mod ca în seara de 11.12.2016.
În acelaşi timp este dovedit faptul că inculpatul este o persoană violentă care reacţionează în acest fel spontan, fără a premedita fapta, pentru care, anterior a mai suferit o condamnare cu suspendarea executării pentru fapta de a fi luat viaţa unei persoane tinere.
În raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că şi încadrarea juridică corectă este aceea de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. b) şi h) C. pen., săvârşit din interes material şi prin cruzimi.
Astfel cum s-a arătat în considerentele hotărârii atacate, în cauză nu s-a făcut dovada că omorul a fost săvârşit din interes material şi nici prin cruzimi, ceea ce presupune "ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, iar, pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoştinţă de fapta de omor şi procedeele folosite".
Este adevărat că activitatea inculpatului, ulterioară săvârşirii infracţiunii de omor, aceea de a dezbrăca victima, de a o înfăşura într-un cearceaf şi a o arunca într-o fosă septică, peste care a turnat nisip provoacă un sentiment de oroare persoanelor care i-au cunoştinţă despre astfel de fapte, dar nu pot fi calificate ca fiind acte de cruzime în înţelesul legii penale.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul nu a folosit mijloace şi procedee feroce care să fi depăşit în intensitate pe cele proprii acţiunii de a ucide şi care să fi cauzat victimei mari suferinţe, acesta aplicând victimei trei lovituri în zona capului, într-un interval de timp scurt, cu intensitate şi doar cu intenţia de a ucide.
În plus, în calea de atac a recursului în casaţie nu se poate schimba încadrarea juridică a faptelor.
Referitor la critica privind aplicarea procedurii simplificate, Înalta Curte reţine că la termenul de judecată din data de 20 decembrie 2017, inculpatul a fost audiat de către instanţa de fond, fiindu-i aduse la cunoştinţă prevederile art. 374 alin. (7) din C. proc. pen. în conformitatea cu care probele administrate în cursul urmării penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti.
Cu această ocazie, inculpatul a arătat că nu înţelege să conteste probele administrate în cursul urmării penale.
Faţă de declaraţia inculpatului prin care a recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute prin actul de trimitere în judecată, Înalta Curte constată că în mod corect, instaţa de apel a reţinut că inculpatul a uzat de procedura simplificată, făcând astfel aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Analizând motivele de casare invocate, se constată că în realitate, părţile civile B. şi C. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.
Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de casarea invocate de către părţile civile nu se încadrează în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - în calea de atac a recursului în casaţie nefiind posibilă reaprecierea aplicării dispoziţiilor procedurii simplificate sau a schimbării încadrării juridice.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de părţile civile B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 382/A din data de 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligate recurentele la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de părţile civile C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 382/A din data de 29 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A. în sumă 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2018.