Cassation appeal rejected: revocation of suspended sentence upheld despite minor penalty calculation error barred by non reformatio in pejus.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1175 din 06 aprilie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x, s-au hotărât, între altele, următoarele:

S-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, în baza art. 118 C. pen. raportat la art. 114 alin. (1) şi art. 129 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A., cu antecedente penale, pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, cu impunerea respectării măsurilor prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 130 C. pen., a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere aplicat prin sentinţa sus menţionată şi a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, respectiv: măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., şi art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen.; 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsă rezultantă aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 129 alin. (1) C. pen. raportat la art. 125 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 114 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 193 alin. (2), cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen..(faptă pentru care a fost cercetat în prezenta cauză, persoana vătămată B., comisă la data de 3/14.06.2014), art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., şi art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., s-a dispus luarea măsurii internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an şi 8 luni faţă de inculpatul minor A..

În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 129 alin. (5) C. pen., s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, care s-a majorat cu 1/4 din măsura privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie, respectiv, cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, 2 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 6 septembrie 2016 la 29 octombrie 2016.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă B. şi, în temeiul art. 1382 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C. şi A., la rândul său, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. şi D., părinţii inculpatului minor, la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune morale şi la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând daune materiale.

S-a luat act că persoana vătămată E. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1.357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru B., şi în temeiul art. 1382 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C. şi A., la rândul său, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. şi D., părinţii inculpatului minor, la plata sumei de 2.180,68 RON daune materiale către această parte civilă.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1.357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru E., şi, în temeiul art. 1382 C. civ., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C. şi A., la rândul său, în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. şi D., părinţii inculpatului minor, la plata sumei de 133 RON daune materiale către această parte civilă.

În baza art. 276 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. şi D., părinţii inculpatului minor la plata sumei de 17500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă B..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 274 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu persoanele responsabile civilmente, A. şi D., părinţii inculpatului minor la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în fond, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului A., care, în noaptea de 13/14.06.2014, în jurul orei 3:00, împreună cu C., în timp ce se afla pe strada x din municipiul Craiova, a lovit persoana vătămata B., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, precum şi un prejudiciu estetic minor cu caracter permanent, în condiţiile în care la data comiterii faptei inculpatul avea vârsta de 16 ani împliniţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violente, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunilor de lovire sau alte violente prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., prima instanţă a reţinut că elementul material al infracţiunilor ce fac obiectul prezentei cauze penale a fost realizat, în ceea ce priveşte persoana vătămata B., prin acţiunea de lovire cu pumnii şi cu picioarele de către inculpatul C., respectiv prin acţiunea de lovire cu sticla de bere pe care inculpatul A. o avea în mână.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii de lovire sau alte violente săvârşită asupra persoanei vătămate E., s-a arătat că acesta a fost realizat prin acţiunea de lovire cu pumnii şi cu picioarele de către inculpatul C..

S-a mai arătat că urmarea imediată constă în leziunile traumatice produse persoanei vătămate B., ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, precum şi în prejudiciul estetic minor cu caracter permanent pe care acesta îl prezintă la nivelul fetei, în zona obrazului stâng, respectiv în leziunile traumatice produse persoanei vătămate E. ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

S-a subliniat că legătura de cauzalitate dintre elementul material, constând în acţiunea de lovire, şi urmarea imediată, reprezentată de leziunile traumatice produse persoanelor vătămate, rezultă din însăşi materialitatea faptelor şi din întregul material probator administrat în prezenta cauză, fiind directă şi exclusivă.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au săvârşit faptele cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor, respectiv vătămarea integrităţii fizice a persoanelor vătămate, şi au urmărit producerea acestuia.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului minor A., prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii comise, periculozitatea infractorului care se evaluează după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Totodată, s-a constatat că, la 13/14.06.2014, când a fost săvârşită fapta, inculpatul, nu împlinise 18 ani, motiv pentru care, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 114 C. pen., faţă de acesta a fost luată o măsură educativă şi nu o pedeapsă.

În plus, s-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 300 din 19 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, în baza art. 118 C. pen. raportat la art. 114 alin. (1) şi art. 129 alin. (1) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului A., măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen. şi art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen.

De asemenea, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare şi, în baza art. 129 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a dispus executarea numai a pedepsei aplicate, cu aplicarea art. 91 C. pen.

Având în vedere data săvârşirii faptei pentru care a fost cercetat în prezenta cauză, respectiv, 13/14.06.2014, precum şi data rămânerii definitive a hotărârii mai sus arătate, respectiv 17.01.2017, prima instanţă a constatat că infracţiunile sunt concurente.

Ca urmare, în temeiul art. 130 C. pen., a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere aplicat prin sentinţa penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, şi a fost descontopită pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.

La individualizarea măsurii educative, prima instanţă a avut în vedere că, prin sentinţa penală nr. 49 din 01 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 23.04.2014, în baza art. 114 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., inculpatului A. i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii prevăzută de art. 115 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. pe o durată de 4 luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj pentru infracţiunea de furt calificat, incriminată de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 114 C. pen.

Raportându-se la cele arătate în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Dolj, prima instanţă a reţinut că, deşi inculpatul s-a prezentat la toate termenele de întrevedere, măsura nu a avut un impact semnificativ asupra comportamentului său.

În plus, ulterior primei condamnări, comportamentul inculpatului a fost negativ, fiind cercetat în mai multe dosare penale, respectiv într-un dosar de lovire sau alte violenţe, în care persoana vătămată, care a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 40 zile îngrijiri medicale, şi-a retras plângerea formulată, precum şi pentru săvârşirea unei fapte de furt în cazul căreia s-a împăcat cu persoana vătămată. Mai mult decât atât, A. a continuat comportamentul infracţional şi după ce a devenit major, săvârşind mai multe infracţiuni, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 300 din data de 19 decembrie 2016, anterior menţionată.

Totodată, prima instanţă a reţinut că infracţiunea pentru care este cercetat în cauză a fost săvârşită în timp ce inculpatul se afla sub supravegherea Serviciului de Probaţiune, în faţa căruia a declarat că a înţeles consecinţele faptei sale, fiind avută în vedere şi modalitatea în care inculpatul A. a comis fapta, în sensul că a lovit persoana vătămată inclusiv cu o sticlă şi a continuat să o agreseze, împreună cu celălalt inculpat, şi după ce acesta a căzut la pământ.

Prima instanţă a mai reţinut că, în urma cercetărilor efectuate de Serviciul de Probaţiune în vederea întocmirii referatului de evaluare, s-a constat că părinţii au încercat o mai eficientă supraveghere a modului în care îşi petrece timpul liber, transferându-l, în acest scop, la Grupul Şcolar F. din Pleniţa, însă inculpatul a abandonat cursurile şcolare, la momentul pronunţării sentinţei fiind reînscris la şcoală.

În consecinţă, în baza art. 129 alin. (1) C. pen. raportat la art. 125 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 114 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 193 alin. (2), cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă pentru care a fost cercetat în prezenta cauză cu privire la persoana vătămată B., comisă la data de 3/14.06.2014), art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., şi art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen., faţă de inculpatul minor A. a fost luată măsura internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 1 an şi 8 luni.

Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) şi alin. (5) C. pen., prima instanţă a dispus aplicarea unei pedepse de 1 an şi 8 luni închisoare, care se majorează cu 1/4 din măsura privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie, respectiv, cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, 2 ani închisoare şi a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 6 septembrie 2016 la 29 octombrie 2016.

În ceea ce priveşte latura civilă, prima instanţă a reţinut că faptele ilicite ale inculpaţilor C. şi A. au cauzat persoanei vătămate B. leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de îngrijiri medicale, între acţiunile celor doi inculpaţi şi urmarea produsă existând legătură de cauzalitate.

Totodată, verificând actele dosarului, instanţa de fond a observat, în ceea ce priveşte daunele materiale, că martorii G. şi H., deşi au menţionat că au cunoştinţă despre faptul că au fost efectuate cheltuieli pentru vindecare, nu au putut preciza nicio sumă de bani afectată în acest scop, precum şi că la dosar se regăsesc chitanţe din care reiese că au fost achitate sume de bani în valoare de aproximativ 1.500 RON.

Raportându-se la dispoziţiile din legislaţia europeană referitoare la modul de determinare a cuantumului daunelor morale, în lipsa unor criterii legale exprese, prima instanţă a avut în vedere aspectele relevate de declaraţia martorului G., în sensul că partea civilă, după incident, nu era coerentă şi a fost transportată cu ajutorului unui scaun mobil, a fost spitalizată, iar recuperarea a durat câteva luni, că aceasta a fost nevoită să mănânce cu paiul, nu putea dormi, timp de un an de zile nu a mai participat la întruniri cu prietenii, având în vedere vindecarea urmelor rămase pe faţă, dar şi faptul că îi era frică să meargă. De asemenea, martorul H. a arătat că partea civilă a devenit mult mai retrasă după incident, fiind schimbat şi în prezent, întrucât anterior era mai vesel, iar timp de aproximativ un an nu a mai ieşit în oraş cu prietenii.

Au fost avute în vedere, totodată, numărul de zile necesare pentru vindecarea persoanei vătămate, vârsta acesteia, loviturile aplicate, zona vizată, suferinţele pricinuite de acţiunile inculpaţilor, dar şi faptul că suma acordată trebuie să fie în cord cu suferinţele morale suferite.

S-a constatat că, prin deconturile înaintate la dosar, partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a făcut dovada sumei de 2180,68 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate B., precum şi a sumei de 333 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămată E.. În rezolvarea acţiunii civile alăturată acţiunii penale, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora persoanele răspund "potrivit legii" şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală.

În consecinţă, în privinţa inculpatului A., s-a reţinut că era minor la data săvârşirii faptei, precum şi faptul că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă în procesul penal, părinţii inculpatului minor fiind obligaţi alături de acesta la plata daunelor civile şi a cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat apel, între alţii, inculpatul A. şi partea civilă B., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 1175 din 06 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x, apelanţii fiind obligaţi la plata sumei de câte 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Totodată, cheltuielile judiciare, reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul C., în sumă de 360 RON, au rămas în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, verificând cu prioritate critica inculpatului A. referitoare la nulitatea absolută a sentinţei determinată de propagarea efectului nulităţii absolute a încheierii de cameră preliminară de la 07.11.2017, determinat de parcurgerea acestei proceduri fără îndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul arestat în altă cauză în perioada 06.09.2016 - 29.10.2016, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi primită întrucât trebuie invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.

Or, în speţă, inculpatul s-a prevalat de încălcarea respectivelor dispoziţii abia în cursul judecării cauzei în apel, astfel că a operat decăderea acestuia din dreptul de a invoca nulitatea încheierii de cameră preliminară, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen.. În plus, Curtea a constatat că încheierea finală de cameră preliminară a fost comunicată la domiciliul inculpatului, reprezentantul legal al acestuia semnând dovada de primire şi luând cunoştinţă de conţinutul acesteia, astfel că acesta a avut posibilitatea legală de a formula contestaţie împotriva respectivei încheieri în procedura prevăzută de art. 347 C. proc. pen., demers de care nu a înţeles să uzeze. Totodată, s-a constatat că nici în cursul judecării cauzei în primă instanţă inculpatul nu a înţeles să invoce cauza de nulitate ori alte neregularităţi privind legalitatea sesizării instanţei, poziţia acestuia fiind aceea de recunoaştere a faptei aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu şi judecare a cauzei în procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al infracţiunilor săvârşite de inculpatul A., în acord cu prima instanţă, Curtea a constatat că acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente cu cele deduse judecăţii, săvârşite atât în perioada minorităţii, cât şi după majorat, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere, conform dispoziţiilor art. 91 C. pen., prin sentinţa penală nr. 300 din 19.12.2016.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, aceluiaşi inculpat i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea unui concurs de infracţiuni comise în perioada minorităţii, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen. şi art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen.. Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost condamnat pentru 3 infracţiuni concurente (art. 337 C. pen., art. 335 alin. (2) C. pen., art. 366 alin. (1) C. pen.), pedeapsa rezultantă stabilită în urma concursului fiind de 1 an şi 8 luni închisoare, astfel că, în baza art. 129 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a dispus doar executarea pedepsei aplicate, în condiţiile art. 91 C. pen., iar, ca efect al anulării suspendării sub supraveghere, instanţa de fond a aplicat o singură măsură educativă alegerea felului acesteia fiind determinată de împrejurarea că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită (la 13/14.06.2014) după începerea executării măsuri educative neprivative de libertate a supravegherii dispuse prin sentinţa penală nr. 49/2014 a Judecătoriei Băileşti (definitivă la 23.04.2014).

Contrar susţinerilor apărării, Curtea a constatat că, în speţă, nu există nici un impediment pentru dispunerea internării într-un centru de detenţie, durata acesteia fiind stabilită la 1 an şi 8 luni în considerarea reducerii limitei minime prevăzută de art. 125 alin. (2) C. pen. cu o treime ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum de altfel s-a indicat în dispozitivul hotărârii apelate, măsură educativă orientată spre minimul astfel redus (1 an şi 4 luni) şi nu spre limita maximă prevăzută de lege, aşa cum netemeinic s-a susţinut prin motivele de apel.

În final, aplicând dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., instanţa de fond ar fi trebuit să prelungească pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative privative (1 an şi 8 luni) respectiv 5 luni şi nu 4 luni, cum nelegal s-a dispus prin hotărârea apelată, acest aspect neputând fi remediat în calea de atac exercitată exclusiv de inculpat, întrucât se opune principiul non reformatio in pejus consacrat de prevederile art. 418 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând în continuare criticile aduse sentinţei atât de inculpaţi cât şi de partea civilă sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, Curtea a constatat că leziunile produse ca urmare directă infracţiunii, vindecabile prin îngrijiri medicale de 25-30 zile de îngrijiri medicale şi care au determinat un prejudiciu estetic permanent, justifică acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 RON, astfel cum a hotărât instanţa de fond, această sumă fiind de natură să reprezinte un mijloc de atenuare a prejudiciului moral suferit, ţinând seama că leziunile suferite au fost grave, acestea constând în traumatism cranio-facial acut, cu fracturi multiple localizate la nivelul feţei, afectând şi pe viitor imaginea în familie şi în societate a persoanei vătămate şi pricinuind suferinţe fizice dincolo de intervalul menţionat în certificatul medico-legal. În acelaşi timp, Curtea a constatat că nu se impune majorarea cuantumului acestora, aşa cum s-a solicitat de către partea civilă, ţinând cont de faptul că rolul acestor despăgubiri este doar acela de a atenua suferinţa morală pricinuită, aceasta neputând fi nicidecum compensată în bani.

În ceea ce priveşte daunele materiale, în acord cu prima instanţă, Curtea a constatat că acestea sunt supuse unei riguroase probaţiuni, iar, în speţă, partea civilă nu a administrat nicio probă care să demonstreze că, în urma leziunilor suferite, a suferit o diminuare a veniturilor dincolo de suma de 1500 RON dovedită prin înscrisurile ataşate în dosarul de fond, care a fost deja acordată.

S-a constatat, totodată, că celelalte cheltuieli pretins efectuate până la concurenţa sumei de 10.000 RON nu au fost dovedite, probatoriul testimonial administrat la solicitarea părţii civile nefiind concludent sub acest aspect, declaraţiile martorilor neputând forma concluzia instanţei, atâta timp cât aceştia nu au putut preciza sumele de bani necesare refacerii stării de sănătate, astfel că în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii civile, neexistând dovada existenţei unui prejudiciu material cert şi care nu a fost reparat încă, decât în limita sumei de 1500 RON.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 18 iunie 2018, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat I., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând, pe de o parte, că, în mod greşit, a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 8 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 300 din 19 decembrie 2016 a Judecătoriei Băileşti pronunţată în dosarul nr. x, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 130 C. pen., iar, pe de altă parte, că durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie stabilită la 2 ani depăşeşte limitele prevăzute de lege, având în vedere că, urmare a incidenţei cauzei de reducere a pedepsei cu o treime, aceasta nu putea depăşi 1 an şi 8 luni.

Prin încheierea pronunţată la data de 11 octombrie 2018 în dosarul nr. x, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, faţă inculpatul A. a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente cu cele deduse judecăţii, săvârşite atât în perioada minorităţii, cât şi după majorat, executarea acesteia fiind suspendată sub supraveghere, conform dispoziţiilor art. 91 C. pen., prin sentinţa penală nr. 300 din 19.12.2016 pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 300 din 19 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x, definitivă prin neapelare la data de 17.01.2017, inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea unui concurs de infracţiuni comise în perioada minorităţii, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen., art. 334 alin. (1) C. pen., art. 335 alin. (1) C. pen. şi art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C. pen.. Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost condamnat pentru 3 infracţiuni concurente (art. 337 C. pen., art. 335 alin. (2) C. pen., art. 366 alin. (1) C. pen.), pedeapsa rezultantă stabilită în urma concursului fiind de 1 an şi 8 luni închisoare, astfel că, în baza art. 129 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a dispus doar executarea pedepsei aplicate, în condiţiile art. 91 C. pen.

În acest context trebuie precizat, contrar susţinerilor apărării că, potrivit dispoziţiilor art. 130 C. pen., anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune în cazul în care se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii (deci o infracţiune concurentă, aşa cum este cazul în speţă), pentru care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate chiar după expirarea acestui termen.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile inculpatului în sensul că anularea suspendării se aplică exclusiv în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, întrucât nu este posibil ca o persoana majoră, condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, să redevină minor pe parcursul termenului de supraveghere şi în interiorul acestuia să săvârşească o nouă infracţiune.

În consecinţă, ca efect al anulării suspendării sub supraveghere şi al repunerii sancţiunilor de mai sus în individualitatea lor, instanţa de fond a aplicat o singură măsură educativă pentru întreaga pluralitate de infracţiuni, în structura căreia intră atât infracţiuni comise în timpul minorităţii, cât şi după majorat, alegerea felului acesteia (privativă de libertate) fiind determinată de împrejurarea că infracţiunea dedusă judecăţii a fost săvârşită (la 13/14.06.2014) după începerea executării măsuri educative neprivative de libertate a supravegherii dispuse prin sentinţa penală nr. 49/2014 a Judecătoriei Băileşti, definitivă la 23.04.2014), potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (2) lit. a) C. pen.

Efectul substanţial al parcurgerii judecăţii cauzei în procedura abreviată a recunoaşterii învinuirii, constând în reducerea limitelor măsurii educative cu o treime nu conduce la inaplicabilitatea, în cauză, a unei măsuri educative privative de libertate, în condiţiile în care sancţiunea stabilită a vizat nu doar infracţiunea dedusă judecăţii, ci întreaga pluralitate de infracţiuni din care parte comise în timpul minorităţii şi unele după majorat.

Prin urmare nu este nelegală dispunerea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenţie raportat la durata acesteia (1 an şi 8 luni), în condiţiile în care limita minimă, prevăzută art. 125 alin. (2) C. pen. (2 ani), a fost redusă cu o treime ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Ulterior, făcând aplicând dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare trebuia majorată cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative privative (1 an şi 8 luni), respectiv 5 luni şi nu 4 luni, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 1 lună (iar nu 2 ani); prin urmare, în mod corect, instanţa de control judiciar a observat nelegalitatea sancţiunii stabilite de judecătorul fondului, însă aspectul nu a putut fi remediat în calea de atac exercitată doar de inculpat întrucât s-ar fi încălcat principiul non reformatio în pejus, prevăzut de art. 418 C. proc. pen.

În consecinţă, criticile formulate de recurent vizând nelegalitatea duratei de 2 ani a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, precum şi a aplicării dispoziţiilor art. 130 C. pen. referitoare la anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 8 luni stabilită prin sentinţa penală nr. 300 din 19 decembrie 2016 a Judecătoriei Băileşti pronunţată în dosarul nr. x, sunt nefondate, astfel încât, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 12 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 22 noiembrie 2018.