Cassation appeal against drug trafficking sentence reduction dismissed for failure to apply recidivism aggravation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the cassation appeal filed by the Public Ministry, thereby upholding the Court of Appeal's decision that reduced the defendant's sentence to five years and six months of imprisonment for drug trafficking. The dispute concerned whether the appellate court erred under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure by applying a sentence below the statutory minimum for recidivism, specifically by failing to apply the aggravating provisions of Article 43(5) of the Penal Code which would have increased the penalty range from 5–12 years to 7.5–18 years. The Court held that the appellate court’s omission to legally characterize the defendant's status as a recidivist constituted a substantive error of judgment rather than a mere procedural or material error regarding penalty limits, and since the cassation court cannot re-qualify the legal basis of the conviction or remedy such substantive omissions on this extraordinary appeal, the appeal was dismissed as unfounded, leaving the appellate decision in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 alin. (1) din C. pen, art. 43 alin. (5) din C. pen, art. 74 C. pen, art. 162 din C. proc. pen, art. 112 lit. e) din C. pen, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008; Cassation appeal against drug trafficking sentence reduction dismissed for failure to apply recidivism aggravation: The dispute concerned whether the appellate court erred under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure by applying a sentence below the statutory minimum for recidivism, specifically by failing to apply the aggravating provisions of Article 43(5) of the Penal Code which would have increased the penalty range from 5–12 years to 7.5–18 years. The Court held that the appellate court’s omission to legally characterize the defendant's status as a recidivist constituted a substantive error of judgment rather than a mere procedural or material error regarding penalty limits, and since the cassation court cannot re-qualify the legal basis of the conviction or remedy such substantive omissions on this extraordinary appeal, the appeal was dismissed as unfounded, leaving the appellate decision in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited for the dismissal of the cassation appeal as unfounded.
Provision cited regarding the allocation of judicial costs and payment of the legal aid fee.
Full text
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Covasna împotriva deciziei penale nr. 276/Ap din 04 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x, privind pe inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61/28.12.2017, Tribunalul Covasna a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen., pedeapsă din care s-a dedus durata măsurilor preventive privative de libertate, fiind menţinută măsura arestării preventive.
Totodată, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., aceleaşi drepturi fiind interzise şi cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a dispus confiscarea bunurilor rămase după efectuarea analizelor de laborator şi prelevarea contraprobei, predate la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, cu dovada seria x nr. x/26.04.2017, precum şi restituire celorlalte bunuri ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare din data de 08.04.2017.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a vândut la data de 05.03.2017, colaboratorului sub acoperire cu numele de cod "B." 0,90 grame Cannabis, contra sumei de 50 de RON şi 1,11 grame Cannabis şi un comprimat care conţine 3,4 methylenedioxymetamfetamine (MDMA), contra sumei de 100 de RON, la data de 07.04.2017, a remis gratuit numitului C. 1,14 grame Cannabis, iar la data de 08.04.2017, a deţinut cantitatea de 49,40 grame cannabis, identificată cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la imobilul din sat Sântionlunca, precum şi cantitatea de 0,56 grame cannabis identificată asupra acestuia.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen., conduita inculpatului, precum şi faptul că acesta are antecedente penale, respectiv prin sentinţa penală nr. 40 din 11.02.2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă în 09.06.2011, A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, pentru infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în stare de recidivă postcondamnatorie fiind arestat la data de 08.03.2011 şi liberat condiţionat la 14.02.2013, cu un rest rămas de executat de 289 zile. Această pedeapsă a fost contopită cu alte pedepse aplicate în Germania, fiind stabilită pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 1 lună închisoare, prin sentinţa penală nr. 899 din 02.05.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin nerecurare la data de 15.05.2012.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Covasna şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 276/A din data de 4 mai 2018, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Covasna şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 28.12.2017 a Tribunalului Covasna, pe care a desfiinţat-o şi rejudecând a confiscat de la inculpat suma de 150 RON, a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J, a înlăturat dispoziţia art. 162 din C. proc. pen. cu privire la numiţii D., E., F. şi G. şi a redus pedeapsa principală de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 112 lit. e) din C. pen., sunt supuse confiscării speciale între altele, bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanelor vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. În speţă, instanţa a constatat că suma de 80 de RON a fost ridicată de la inculpat cu prilejul percheziţiei corporale din data de 08.04.2017, însă potrivit procesului-verbal datat 18.05.2017, această sumă a fost restituită inculpatului de către procuror în cursul urmăririi penale, aşa fiind, în baza art. 112 lit. e) din C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul A. suma de 150 RON, motiv de apel invocat de procuror, atât în memoriul scris, cât şi în susţinerea orală.
S-a constatat că sunt incidente prev. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, iar cum inculpatul este condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a apreciat că se impune prelevarea de probe biologice în vederea introducerii pofilelor genetice în S.N.D.G.J conform art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi pct. 36 din Anexa nr. 1 din Legea nr. 876/2008.
De asemenea, conform procesului-verbal al SCCO Covasna din 20.10.2017, procurorul a delegat, la data de 01.11.2017, lucrătorii de poliţie pentru a proceda la restituirea acestor sisteme informatice, astfel că au fost restituite proprietarilor la 17.11.2017 şi 04.12.2017 potrivit proceselor-verbale încheiate. Aşa fiind, s-a dispus înlăturarea dispoziţiei privind aplicarea art. 162 C. proc. pen.
Cu privire la apelul inculpatului A. s-a constatat că în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului A. infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi nu poate fi primită cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. S-a reţinut că din convorbirile telefonice interceptate au rezultat preocupările inculpatului pe linia traficului de droguri, iar martorii audiaţi au declarat în diverse împrejurări că inculpatul le-a remis gratuit cantităţi mici de cannabis, doar H. plătind 50-60 RON pentru un gram cumpărat. Chiar dacă inculpatul A. a recunoscut deţinerea cantităţii de 49,4 gr. cannabis găsită şi ridicată de la domiciliul său, a susţinut că era destinată consumului propriu, susţinere ce nu poate fi primită din coroborarea convorbirilor telefonice interpelate, îndeosebi comunicările realizate cu persoana din Slovacia, unde inculpatul intenţiona să se deplaseze, cu declaraţiile martorilor I., F., J. şi G., H., dar şi ale colaboratorului "B." vizând cele două cumpărări autorizate. De altfel, instanţa de fond a făcut referire şi la caracterul neobişnuit al prieteniei tinerilor cu o persoană având dublul vârstei lor, care este invitată relaţional, singura explicaţie fiind doar procurarea facilă de cannabis asigurată de către inculpat. S-a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului A. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, cu 4 acte materiale, o schimbare de încadrare juridică în sensul solicitat de către inculpatul este nefondată.
Prin coroborarea mijloacelor de probă administrate, s-a apreciat că fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă - art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) există, a fost săvârşită cu vinovăţie nejustificată şi imputabilă inculpatului şi nu poate fi primit motivul de apel invocat de apelant privind schimbarea încadrării juridice.
Decizia penală nr. 276/A din data de 4 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost comunicată Ministerului Public la data de 07 iunie 2018, iar inculpatului A., la data de 13 iunie 2018.
În conformitate cu art. 435 din C. proc. pen. rap. la art. 269 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru Ministerul Public la data de 9 iulie 2018.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT Serviciul Teritorial Covasna a formulat cerere de recurs în casaţie la data de 13 iunie 2018.
În conformitate cu dispoziţiile art. 439 din C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie formulată a fost comunicată inculpatului A. la data de 25 iulie 2018, iar acesta nu a înaintat concluzii scrise.
Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 9 octombrie 2018.
Prin cererea de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. în temeiul căruia a arătat că s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, mai precis s-a aplicat o pedeapsă situată sub minimul special prevăzut de lege.
În motivele scrise de recurs în casaţie, s-a arătat că prin sentinţa penală nr. 306 din 25.08.2006 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă în 01.06.2007, A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, iar prin sentinţa penală nr. 40 din 11.02.2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă în 09.06.2011, A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiţionat la data de 14.02.2013 cu un rest rămas de 289 zile închisoare. Această pedeapsă a fost contopită cu alte pedepse aplicate în Germania, fiind stabilită pedeapsa rezultantă de 3 ani 1 lună închisoare prin sentinţa penală nr. 899 din 02.05.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin nerecurare la data de 15.05.2012.
În consecinţă, în raport de această din urmă condamnare, pedeapsa de 3 ani şi 1 lună închisoare s-a considerat executată la data de 08.04.2014, nefiind împlinit termenul de reabilitare judecătorească prev. de art. 166 lit. a) din C. pen., faptele reţinute fiind comise în perioada martie- aprilie 2017, apreciindu-se ca fiind incidente prevederile art. 43 alin. (5) din C. pen., referitoare la recidivă.
S-a arătat că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de droguri de risc şi de mare risc, fără drept" în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale) şi art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen. la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare, iar instanţa de apel, admiţând apelul inculpatului, a redus pedeapsa principală a închisorii sub minimul special.
S-a precizat că infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 se sancţionează cu închisoare de la 5 la 12 ani, iar, ca efect al aplicării prevederilor art. 43 alin. (5) din C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate, ceea ce înseamnă că infracţiunea dedusă judecăţii este pedepsită cu închisoare de la 7 ani 6 luni la 18 ani, or, Curtea de Apel Braşov a aplicat o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare, deci, în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin încheierea din 18 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Ministerul Public împotriva deciziei penale nr. 276/Ap din 04 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
S-a constatat că decizia penală nr. 249/A din 4 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală face parte dintre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie. Totodată, cererea de recurs în casaţie formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Covasna respectă termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen.. În cuprinsul acesteia sunt menţionate numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie (K.), organul judiciar din care face parte (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Covasna), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 276/A din 04 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală), cazul de casare pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.- "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), precum şi semnătura procurorului care a exercitat calea de atac.
În ceea ce priveşte motivele recursului în casaţie, s-a constatat că acesta vizează aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, critici ce implică o analiză efectivă a raţionamentului instanţei de apel în diminuarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, pentru a se stabili dacă, raportat la toate datele cauzei, aceasta este legală.
Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma cazului invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna în cererea de recurs în casaţie, în limitele motivelor de casare invocate, în conformitate cu art. 447 C. proc. pen. şi art. 442 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.
Deşi recursul în casaţie presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.
Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs în casaţie formulate de parchet a fost invocată incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cu privire la pedeapsa aplicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin sentinţa penală nr. 61 din 28.12.2017, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen., iar prin decizia penală nr. 276/A din data de 4 mai 2018, Curtea de Apel Braşov a redus pedeapsa principală de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (4 acte materiale).
Or, raportat la încadrarea juridică reţinută de instanţa de apel, respectiv infracţiunea de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată, pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare se circumscrie limitelor legale prevăzute de textele de lege reţinute, respectiv închisoarea de la 5 la 12 ani.
Astfel, se constată că instanţa de apel a omis să reţină starea de recidivă postexecutorie şi incidenţa tratamentului sancţionator prevăzut de art. 43 alin. (5) C. pen., omisiune ce constituie o eroare de judecată, eroare ce nu poate fi remediată pe calea recursului în casaţie.
Înalta Curte subliniază că pot fi încadrate în dispoziţiile legale prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de apel prin stabilirea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, fără posibilitatea analizării legalităţii încadrării juridice reţinut de instanţa de apel.
Pe de altă parte, omisiunea reţinerii stării de recidivă în încadrarea juridică a faptei nu poate fi asimilată unei erori materiale în contextul în considerente deciziei recurate nu se regăseşte nicio referire la această cauză de agravare a pedepsei, cu atât mai mult cu cât, coroborarea acestei omisiuni cu reducerea pedepsei aplicate, converge spre concluzia că instanţa de apel nu a avut în vedere recidiva.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna împotriva deciziei penale nr. 276/Ap din 04 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x, privind pe inculpatul A..
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Covasna, vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A. în sumă de 260 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Covasna împotriva deciziei penale nr. 276/Ap din 04 mai 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x, privind pe inculpatul A..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Covasna, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A. în sumă de 260 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.