Decizia nr. 406/RC/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2018

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 332 din 21 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, calculat conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 din C. pen. din 1968, s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 08.10.2013, prin nerecurare.

În baza art. 97 din C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013 rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 08.10.2013, prin nerecurare sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare.

În baza art. 5 din C. pen., s-au reţinut, ca lege penală mai favorabilă, dispoziţiile art. 36 din C. pen. din 1968, şi în consecinţă, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 32 rap. la art. 233, 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. (fapta din 25/26.03.2012).

- 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

- sporul de 3 luni închisoare.

S-au repus în individualitatea lor pedepsele mai sus descontopite şi s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (2) din C. pen. din 1968, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968, s-au recontopit pedepsele de mai sus (2 ani închisoare; 9 luni închisoare; 2 ani închisoare), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare şi, în consecinţă, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 9 luni închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie.

S-au menţinut dispoziţiile privind pedeapsa accesorie aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată executată.

S-au menţinut dispoziţiile privind pedeapsa complementară aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, calculat conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 312/A/2018 din data de 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 332/21.03.2018 a Judecătoriei Oradea.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinţei penale nr. 332/21.03.2018 a Judecătoriei Oradea.

S-a desfiinţat hotărârea atacată şi rejudecând cauza, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 9 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani 3 luni închisoare, pe care o descontopeşte la rândul său în:

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 244/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuş rămasă definitivă prin nerecurare la data de 08.10.2013;

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.07.2014;

- 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.07.2014 şi s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.

S-au menţinut dispoziţiile privind anularea suspendării executării pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 244/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 08.10.2013 şi sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.07.2014.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit pedepsele individuale aplicate prin sentinţele penale mai sus arătate (2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 9 luni închisoare), în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adaugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 11 luni închisoare, inculpatului A. aplicându-i-se pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a cumulat aritmetic pedeapsa aplicată în cauză de 9 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă de mai sus de 2 ani şi 11 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în regim privativ de libertate, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare.

S-a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 312/A/2018 din data de 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 17 august 2018, prin apărător ales.

Prin încheierea din 19 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A/2018 din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a trimis cauza completului 10, în compunere de 3 judecători.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a constatat că motivele expuse de către recurentul inculpat A. se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat că, prin decizia instanţei de apel, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Astfel, cu privire la pluralitatea de infracţiuni, recurentul inculpat a arătat că instanţa de apel a reţinut că este incidentă legea penală nouă, conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, deoarece una din infracţiunile ce intră în structura pluralităţii, şi anume cea care face obiectul prezentei cauze, este comisă sub legea actuală, aceasta constituind al doilea termen al recidivei.

S-a mai arătat că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni pentru stabilirea primului termen al recidivei, iar apoi cele ale recidivei postcondamnatorii, sens în care instanţa a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse repuse în individualitatea lor, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 11 luni închisoare.

De asemenea, recurentul inculpat a menţionat că, făcându-se aplicarea regulilor de la recidiva postcondamnatorie (cumulul aritmetic) cu al doilea termen al recidivei de 9 luni închisoare, a rezultat o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare, conform art. 43 alin. (1) din C. pen.

Sub acest aspect recurentul inculpat a apreciat că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar pedeapsa ce putea fi aplicată era de 3 ani închisoare, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

Recurentul inculpat a opinat că aplicarea celor 8 luni de închisoare se situează în afara limitelor legale de pedeapsă având în vedere că fapta, ce a făcut obiectul prezentei cauze, a fost comisă la data de 26.02.2017, în termenul de încercare de 4 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013, dată în dosarul cu nr. x/2013 al Judecătoriei Beiuş.

Astfel, s-a apreciat că instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă principală de 9 luni închisoare, sens în care, conform deciziei nr. 42/13.10.2008 pentru examinarea recursului în interesul legii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, reglementate prin dispoziţii cu caracter imperativ, au efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale, astfel încât, în baza principiului legalităţii pedepselor, trebuie să se aplice pedeapsa pentru infracţiunea dedusă judecăţii, să se dispună anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior, apoi să se contopească, potrivit regulilor de la concurs de infracţiuni, pedeapsa a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, iar pedeapsa rezultantă astfel determinată să se contopească după caz, conform regulilor de la recidiva postcondamnatorie, cu cea stabilită pentru faptă săvârşită în termenul de încercare.

În acest sens, recurentul inculpat a arătat că fapta care face obiectul prezentului dosar a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie.

Astfel, raportat la situaţia juridică mai sus expusă, recurentul inculpat a apreciat că se impune descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, în pedepsele de 2 ani (pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie), 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis, şi sporul de 3 luni închisoare, apoi recontopirea pedepselor de mai sus, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care să se adauge sporul de 3 luni închisoare, sens în care pedeapsa rezultantă ar fi de 2 ani şi 3 luni închisoare, conform art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior.

De asemenea, recurentul inculpat a opinat că, în urma analizei stării de recidivă postcondamnatorie, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare trebuie adăugată la pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită de instanţa de fond şi menţinută prin decizia recurată, sens în care pedeapsa de executat ar fi de 3 ani închisoare.

În concluzie, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în sensul de a înlătura cele 8 luni de închisoare aplicate peste limita legală ca urmare a incidenţei regulilor privitoare la pluralitatea de infracţiuni, astfel cum a fost reţinută de prima instanţă.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru consideraţiile ce se vor arăta în continuare.

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. permite atacarea hotărâririlor definitive atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin sintagma pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul incriminator în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei.

De regulă, se consideră că o pedeapsă depăşeşte limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracţiune.

Există, însă, şi situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca urmare a reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în delimitarea sferei de aplicabilitate a cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., s-a statuat în sensul incidenţei acestuia nu doar în cazul unor erori de drept produse urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară sau inferioară limitelor legale speciale.

Astfel, cazul de recurs în casaţie menţionat a constituit temei pentru casarea deciziilor penale, printre altele, în ipoteza greşitei reţineri a stării de recidivă, atunci când primul termen al acesteia era reprezentat de o condamnare pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii (decizia penală nr. 278/RC/2016), sau cea a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 43 din C. pen. referitoare la pedeapsa în caz de recidivă (decizia penală nr. 124/RC/2015), ori a stabilirii greşite a legii penale mai favorabile (decizia penală nr. 496/RC/2017), respectiv a greşitei revocări a suspendării sub supraveghere (decizia penală nr. 370/RC/2017), nelegalităţile constatate de instanţa de recurs în casaţie determinând stabilirea unor pedepse nelegale.

În acest context jurisprudenţial, Înalta Curte apreciază că stabilirea eronată a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, având ca finalitate aplicarea unei pedepse rezultante nelegale se circumscrie cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

Se constată că inculpatul A. a fost condamnat prin decizia penală recurată la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea, la data de 26.02.2017, a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta suferise anterior alte două condamnări, după cum urmează:

Prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă la data de 08.10.2013, prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani, a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform dispoziţiilor art. 81 din C. pen. anterior. Din sentinţa penală ataşată la dosar rezultă că pedeapsa de 2 ani închisoare a fost aplicată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. de 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), g), i) din C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, actele materiale fiind comise de inculpat la datele de 28.12.2012 şi 02.01.2013.

Prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă la data de 09.07.2014, prin neapelare, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare şi, în baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse, pe un termen de supraveghere în cuantum de 3 ani. Din sentinţa penală ataşată la dosar rezultă că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, în forma tentativei, prev. de art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., faptă comisă la data de 26.03.2012 şi la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., faptă comisă la data de 26.03.2013. În baza art. 38 şi 39 din C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare (reprezentând o treime din pedeapsa de 9 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

În raport de condamnările anterioare ale inculpatului, s-a reţinut că acesta a comis infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie. Astfel, după rămânerea definitivă a celor două hotărâri menţionate, inculpatul a comis infracţiunea din prezenta cauză în termenul de încercare al ambelor suspendări a executării pedepselor aplicate. Or, aşa cum s-a reţinut prin decizia atacată, infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa prin cele două hotărâri anterior menţionate sunt concurente.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că anularea suspendării executării pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 244/18.09.2013 şi prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014, ambele pronunţate de Judecătoria Beiuş, dispuse prin prezenta sentinţă penală şi menţinute prin decizia penală recurată, nu mai poate fi cenzurată de instanţa de recurs, întrucât nu produce niciun efect asupra cuantumului pedepsei rezultante.

Revenind la motivele de recurs formulate de inculpat, raportat la antecedentele penale ale acestuia relevate anterior, se constată că primul termen al recidivei postcondamnatorii îl constituie un concurs de infracţiuni, comise sub imperiul C. pen. anterior, pentru care s-au aplicat pedepse prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuş şi sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuş.

Pentru stabilirea pedepsei rezultante în cauză se impune, ca prim pas, să fie stabilită pedeapsa rezultantă pentru primul termen al recidivei, iar la aceasta se va adăuga pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce face obiectul prezentei judecăţi.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul A. a criticat modul de efectuare a operaţiunii de contopire a pedepselor de către instanţa de apel, aşa încât se constată că motivele de recurs ale acestuia vizează prima operaţiune ce urmează a fi efectuată în cauză.

Curtea de apel a stabilit că, pentru rezolvarea pluralităţii de infracţiuni, este incidentă legea nouă, conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, deoarece una din infracţiunile ce intră în structura pluralităţii şi anume cea care face obiectul prezentei cauze şi care constituie al doilea termen al recidivei este comisă sub legea actuală. Ca atare, instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legislaţiei în vigoare privind regimul sancţionator al concursului de infracţiuni pentru stabilirea primului termen al recidivei, respectiv, prevederile art. 38 şi art. 39 din C. pen., iar apoi cele ale recidivei postcondamnatorii.

Înalta Curte constată că cele trei fapte, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuş şi prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuş, au fost comise înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen. Or, pluralitatea sub forma concursului de infracţiuni, care constituie primul termen al recidivei, a luat naştere sub imperiul legii vechi, aşa încât nu pot fi aplicate dispoziţiile ulterioare agravante ale legii noi. Pe cale de consecinţă, infracţiunile concurente fiind săvârşite anterior intrării în vigoare a C. pen., tratamentul sancţionar al concursului de infracţiuni este cel prevăzut de legea în vigoare la momentul constituirii pluralităţii de infracţiuni, respectiv prevederile art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior. În acest context, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 10 din Legea nr. 187/2012 nu sunt incidente, având în vedere că infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise, în totalitate, sub legea veche.

Faţă de cele arătate, se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, prevederi care nu sunt incidente în stabilirea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, sub forma concursului de infracţiuni, pentru care inculpatul a fost condamnat anterior, toate faptele fiind comise de acesta anterior intrării în vigoare a legii penale noi.

Aşadar, ulterior descontopirii pedepsei principale rezultante de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicate inculpatului prin decizia penală atacată, în pedepsele componente repuse astfel în individualitatea lor, Înalta Curte, în baza art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, urmează a contopi pedepsele de: 2 ani închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013 pronunţată de Judecătoria Beiuş, respectiv de 2 ani închisoare şi 9 luni închisoare - aplicate prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care va adăuga sporul de 3 luni închisoare, din sentinţa penală nr. 172/18.06.2014, pronunţată de Judecătoria Beiuş, stabilind o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

În al doilea pas, va aplica regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, sub forma recidivei, constatând, în raport de infracţiunea comisă de inculpat ce face obiectul prezentei cauze, incidenţa prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, dat fiind că această infracţiune din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 43 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, Înalta Curte va dispune ca pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 9 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A., va casa în parte, decizia penală nr. 312/A/2018 din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi, rejudecând, va înlătura greşita aplicare a legii, conform celor mai sus menţionate.

Deopotrivă, va menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii penale.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul A. a fost încarcerat în executarea pedepsei începând cu data de 27.06.2018, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 366/2018 din 26.06.2018 emis de Judecătoria Oradea.

Faţă de cele reţinute, urmează a se deduce perioada executată de inculpatul A., de la 27.06.2018 la zi.

Totodată, se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 366/2018 din 26.06.2018 al Judecătoriei Oradea şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispoziţiilor prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casaţie declarat de inculpat rămân în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 260 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A/2018 din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi, în baza art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, contopeşte pedepsele de: 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 224/18.09.2013, pronunţată de Judecătoria Beiuş, respectiv de 2 ani închisoare şi 9 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 172/18.06.2014 pronunţată de Judecătoria Beiuş în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 3 luni închisoare, din sentinţa penală nr. 172/18.06.2014, pronunţată de Judecătoria Beiuş, stabilind o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, dispune ca pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 9 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

Menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii.

Deduce perioada executată de la 27.06.2018 la zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 366/2018 din 26.06.2018 al Judecătoriei Oradea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispoziţiilor prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 260 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2018.