Retrospective drunk driving liability via retroactive blood alcohol calculation and the application of the more favorable old penal code under Article 5 C. pen.

Deliberând, asupra recursului în casaţie de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 978 din data de 20.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia Penală a hotărât, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b vechiul C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 vechiul C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 vechiul C. pen.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 vechiul C. pen., privind revocarea suspendării.

În temeiul art. 71 alin. (5) vechiul C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei a fost suspendată şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 lit. a), teza a II-a şi b vechiul C. pen.

În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:

Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 24.07.2013, s-a reţinut că, la aceeaşi dată în jurul orei 01:00, inculpatul A. a condus autoturismul marca X model x, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, pe şos. X, din direcţia strada x către Bd. x, iar la intersecţia cu Calea x, a acroşat autoturismul x, condus de B..

În urma sesizării cu privire la acest incident rutier, agenţii de poliţie l-au legitimat pe conducătorul autoturismului X şi întrucât emana halenă alcoolică, s-au deplasat împreună cu acesta la sediul Biroului Tamponări Sector 2, unde la ora 01:36 l-au testat cu aparatul etilotest marca Drager seria X, care a indicat concentraţia de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din acelaşi proces-verbal, instanţa a reţinut faptul că, la momentul depistării, inculpatul a declarat că a consumat alcool - C., în cantitate de 200 ml, între orele 00:00 şi 01.00, concomitent cu aport alimentar.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x, finalizat la 24.07.2013 de I.N.M.L., judecătorul cauzei pe fond a reţinut că urmare prelevării mostrei biologice la data de 24.07.2013, ora 02:40, a rezultat că inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,50 g0/00, alcool pur, iar din cea de-a doua, prelevată la ora 03:40, a reieşit o alcoolemie de 1,20 g0/00, alcool pur.

În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, pe baza declaraţiei de consum din momentul examinării clinice, care a corespuns cu cea din declaraţia dată în calitate de suspect (200 ml lichior C., cu aport alimentar, între orele 00:00 - 01.00), în concluziile raportului de expertiză al I.N.M.L. nr. x/2015, eliberat la 22.06.2016, apreciindu-se că la data de 24.07.2013, la ora 01:00, A. ar fi avut o alcoolemie teoretică în absorbţie, de circa 1,25 g0/00, ce provine şi dintr-o altă cantitate de băutură, nedeclarată sau nerecunoscută.

Prima instanţă a mai reţinut că în declaraţia dată la 23.02.2017, inculpatul A. a arătat că la data de 24.07.2013, în jurul orei 01:00, a condus autoturismul cu nr. x pe şos. X, dinspre Bucur Obor către Bd. x, iar la intersecţia cu Calea x, a acroşat uşor oglinda retrovizoare stânga a autoturismului cu nr. x.

Întrucât la faţa locului se afla un echipaj de poliţie care a observat cele întâmplate a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la I.N.M.L.,pentru recoltarea probelor biologice.

Atitudinea inculpatului de recunoaştere a comiterii faptei a fost susţinută de întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond apreciind aşadar ca dovedită fapta dedusă judecăţii.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplic.art. 5 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că la data de 24.07.2013, în jurul orei 01:00, a condus autoturismul marca X, cu nr. de înmatriculare x, pe şos. X din Bucureşti, având în sânge o îmbibaţie de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 1,25 gr 0/00, conform calculului retroactiv estimativ.

Având în vedere că de la momentul săvârşirii faptei şi până la momentul judecării cauzei s-au modificat dispoziţiile legale privitoare la incriminarea acestei infracţiuni, judecătorul cauzei pe fond a reţinut că pentru identificarea în concret a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.

Curtea Constituţională a statuat că "determinarea caracterului mai favorabil" trebuie stabilit prin analiza unor elemente cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de încriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor agravante sau atenuante, normele privitoare la participaţie, tentativă, recidivă, etc.

Ori, în cazul de faţă instanţa a observat că în noua reglementare legiuitorul nu a mai menţinut instituţia suspendării condiţionate, instituţie în mod evident mai favorabilă inculpatului decât instituţia suspendării pedepsei sub supraveghere care impune condamnatului o serie de obligaţii.

Astfel întrucât instanţa s-a orientat către pedeapsa cu închisoarea, în cauză s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen.

Instanţa a reţinut că fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret sporit, întrucât conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală a pus în pericol siguranţa traficului rutier şi pietonal.

La stabilirea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv: gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Constatând îndeplinite condiţiile aplicării suspendării condiţionate, în temeiul art. 81 vechiul C. pen. instanţa de fond a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 vechiul C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul condamnării, arătând - în esenţă - că recunoaşterea pe care a făcut-o de a se judeca pe actele şi lucrările dosarului, acte şi lucrări care atestă că toată cercetarea efectuată împotriva acestuia cu referire la fapta din 24.07.2013 ora 01:00, nu poate fi socotită infracţiune ci, contravenţie întrucât fiind testat cu alcool-testul, s-a constatat o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool.

Prin decizia penală nr. 185/A din 5 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 978 din data de 20.12.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate prin prisma criticilor invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul nu este fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Recunoaşterea vinovăţiei, manifestare de voinţă care, exprimată în condiţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. în faţa primei instanţe, atrage judecata conform procedurii simplificate şi aplicarea beneficiului reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., are drept consecinţă juridică asumarea în totalitate şi în mod ireversibil, a comiterii infracţiunii şi a urmărilor acesteia.

Inculpatul s-a apărat şi a declarat că, în fapt, a recunoscut că a fost depistat în trafic sub influenţa alcoolului, însă alcoolemia este una sub limita legală, de natură să atragă doar răspunderea contravenţională.

Contrar criticilor apărării, vinovăţia inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., este legal stabilită.

Conform procesului-verbal de constatare din data de 24.07.2013, în jurul orei 01:00, inculpatul A. a condus autoturismul marca X model x, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, pe şos. X, din direcţia strada x către Bd. x, iar la intersecţia cu Calea x, a acroşat autoturismul x, condus de B.. În urma sesizării cu privire la acest incident rutier, agenţii de poliţie l-au legitimat pe conducătorul autoturismului X şi întrucât emana halenă alcoolică, s-au deplasat împreună cu acesta la sediul Biroului Tamponări Sector 2, unde la ora 01:36 l-au testat cu aparatul etilotest marca Drager seria X, care a indicat concentraţia de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x, finalizat la 24.07.2013 de I.N.M.L, urmare a prelevării mostrei biologice la data de 24.07.2013, ora 02:40, inculpatul A. a rezultat o alcoolemie de 1,50 g 0/00, alcool pur, iar din cea de-a doua, prelevată la ora 03:40, a rezultat o alcoolemie de 1,20 g 0/00, alcool pur.

Conform raportului de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei efectuat de I.N.M.L. nr. x/2015, la data de 22.06.2016, s-a apreciat că, la data de 24.07.2013, la ora 01:00, inculpatul A. ar fi avut o alcoolemie teoretică în absorbţie, de circa 1,25 g 0/00, ce provine şi dintr-o altă cantitate de băutură, nedeclarată în mod voluntar.

Prin urmare, este, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a condus având în sânge o îmbibaţie de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge ceea ce atrage răspunderea penală pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Fapta este comisă sub imperiul C. pen. anterior astfel că, în cauză, legea penală mai favorabilă - identificată conform art. 5 C. pen., este O.U.G. nr. 195/2002 rep. respectiv, art. 87 alin. (1).

Curtea a avut în vedere că prima instanţă s-a orientat, la individualizarea judiciară a pedepsei, sub aspectul modalităţii de executare, pentru suspendarea condiţionată a executării, în condiţiile art. 81 C. pen. anterior.

S-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse, luând în considerare potenţialul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite iar durata pedepsei, de 1 an închisoare (minimul special prevăzut de lege) este de natură să asigure, în cauză, exigenţele prevenţiei speciale.

Recunoaşterea vinovăţiei nu înseamnă eo ipso, aplicarea unei pedepse cu durata situată la minimul special redus cu o treime iar în prezenta cauză, cu atât mai mult, inculpatul a încercat să nuanţeze atitudinea adoptată în primă instanţă, conduită procesuală care pune sub semnul întrebării clemenţa acordată la stabilirea pedepsei.

Împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din 3 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În motivarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate din perspectiva aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin încălcarea principiului aplicării legii în timp, în sensul că fapta a fost săvârşită sub imperiul legii vechi şi nu s-a dat eficienţă criteriilor de aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen.

În esenţă, recurentul inculpat a apreciat că, raportat la data înregistrării rechizitoriului întocmit în cauză (31.07.2017) şi la data săvârşirii faptei (24.07.2013), legea aplicabilă era legea veche, din punct de vedere material, cu referire la fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în vigoare la acea dată. A susţinut că atitudinea sa de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la starea de fapt nu s-a concretizat conform reglementării prevăzute de ar. 3201 C. proc. pen., în vigoare la momentul comiterii faptei, hotărârile pronunţate în cauză nedând eficienţă juridică acestei cauze legale de micşorare a pedepsei, aspect ce a atras încălcarea legii şi aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, recurentul inculpat a susţinut că se impune casarea deciziei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, fie trimiterea cauzei spre rejudecare pentru rezolvarea problemelor de drept şi individualizarea corespunzătoare a pedepsei, fie, în rejudecare, ca urmare a casării hotărârii instanţei de apel de către instanţa supremă, să se stabilească limitele pedepsei în baza recunoaşterii făcute şi să se procedeze la reindividualizarea sancţiunii, inclusiv a posibilităţii de amânare a aplicării pedepsei, în condiţiile lipsei antecedenţei penale.

Conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Pot fi încadrate în acest caz de casare, criticile care privesc erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni (recidivă, concurs, etc.). În toate cazurile, legalitatea sancţiunilor este examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei şi la legea penală mai favorabilă, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea recurată, fiind excluse criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Critica privind modalitatea în care instanţele au evaluat şi au stabilit legea penală mai favorabilă inculpatului A., nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nici al celorlalte cazuri prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac.

Se constată că ambele instanţe au apreciat că legea veche este mai favorabilă inculpatului, lege în raport de care nu au fost identificate situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, raportat la regimul sancţionator al infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195 din 2005, pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul, se constată că pedeapsa de un an închisoare, aplicată acestuia, este stabilită în limitele prevăzute de textul legal menţionat, reduse cu o treime, ca urmare a judecării cauzei în procedura simplificată, respectiv închisoarea de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni închisoare.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 185/A din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2018.