Appeal against final dismissal of labor-related criminal complaint declared inadmissible and judicial costs imposed

Deliberând asupra admisibilităţii căii de atac de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 894/A din 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 1948 din 12.04.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Prin încheierea penală nr. 1948 din 12.04.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 341 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 5007/P/2016 din 29.09.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, dispunându-se obligarea petentului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În argumentarea soluţiei dispuse, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timişoara a reţinut că, prin ordonanţa nr. 5007/P/2016 din 29.09.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de şantaj, furt şi abuz de încredere, prev. de art. 207 alin. (1), art. 228 alin. (1) şi art. 238 C. pen., reclamate de petentul A.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petentul, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 23.01.2018, sub nr. x/2018.

În argumentarea plângerii, petentul a arătat, în esenţă, că, în iunie 2015, a încheiat un contract individual de munca cu pârâta S.C. B. S.R.L., pe durată nedeterminată. Conform dispoziţiilor generale ale contractului individual de muncă, petentul beneficia de un drept salarial în cuantum de 1500 RON net, pentru un program de lucru normal de 8 ore/zi.

A mai arătat că, în luna mai 2016, a transmis societăţii o notificare scrisă prin care a solicitat încetarea contractului de muncă şi plata integrală a drepturilor salariale cuvenite, motivul principal fiind întârzierea plăţii salariului şi a drepturilor cuvenite pentru orele suplimentare şi de noapte lucrate. Pârâta a interpretat greşit cererea sa, apreciind-o ca cerere de demisie.

Totodată, petentul a susţinut că, în perioada în care a lucrat pentru societatea reclamată, a încasat o singură dată suma de 1500 RON net, neştiind însă foarte clar ce reprezintă, dat fiind faptul că a avut cu pârâta şi alt gen de raporturi în afara prevederilor contractului individual de muncă. Ca urmare, pârâta a încălcat grav dispoziţiile legale în materie, făcându-se vinovată de săvârşirea infracţiunilor reclamate.

În consecinţă, a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei atacate şi începerea urmăririi penale faţă de societatea pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia la achitarea drepturilor salariale restante, a daunelor morale solicitate şi a penalităţilor de întârziere aferente acestor sume.

Analizând ordonanţa atacată prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timişoara a apreciat neîntemeiată plângererea formulată de petent, reţinând, cu titlu preliminar, că, raportat la complexitatea şi la împrejurările cauzei şi a faptelor reclamate, organele de cercetare au administrat suficiente probe în vederea respectării principiului aflării adevărului judiciar.

Pe fondul plângerii, judecătorul de cameră preliminară a notat, în esenţă, că faptele ilicite reclamate de petentul A., respectiv neplata drepturilor salariale de către societatea reclamată, nu sunt de natură penală, ci constituie, potrivit Codului muncii, cel mult, contravenţii.

A mai reţinut că, în vederea valorificării drepturilor sale născute din raporturile contractuale cu societatea pârâtă, petentul are la dispoziţie o acţiune în pretenţii pe care o poate formula în faţa instanţei civile, finalitatea urmărită de petent - recuperarea drepturilor salariale cuvenite - neputând fi atinsă prin demersul judiciar exercitat.

În considerarea argumentelor prezentate, apreciind ordonanţa de clasare atacată ca fiind temeinică şi legală, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timişoara a respins plângerea petentului, ca neîntemeiată.

2. Împotriva încheierii anterior menţionate a declarat apel petentul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 12.06.2018, sub nr. x/2017.

Analizând calea de atac cu care a fost învestită, Curtea de Apel Timişoara a constatat că aceasta a fost exercitată împotriva unei hotărâri care, potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen., este definitivă, iar potrivit art. 408 C. proc. pen., nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

Ca urmare, apreciind întemeiată excepţia inadmisibilităţii căii de atac, pusă în discuţie, din oficiu, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul formulat de petent, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 octombrie 2018, a formulat "contestaţie" petentul A.

Calea de atac, transmisă iniţial Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi retransmisă ulterior, pe cale administrativă, în temeiul art. 136 alin. (4) din R.O.I., Curţii de Apel Timişora, a fost înregistrată pe rolul secţiei penale a instanţei supreme, ca " apel", la data de 13.11.2018, sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu completului C10.

La termenul fixat în cauză, 14 decembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, arătând că aceasta a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea căii de atac exercitate de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 894/A din 13 septembrie 2018, prin care, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de aceeaşi parte împotriva încheierii penale nr. 1948 din 12.04.2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.

Nemulţumit de soluţia definitivă dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018, în procedura prev. de art. 341 C. proc. pen., petentul A. a formulat apel împotriva acestei hotărâri, cale de atac care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală definitivă nr. 894/A din 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Tinzând la reluarea controlului jurisdicţional, petentul A. a contestat şi această ultimă hotărâre definitivă, demers judiciar lipsit de fundament legal şi care face obiectul cauzei pendinte.

Or, potrivit reglementării date prin C. proc. pen., în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, ci numai în cadrul şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Pentru argumentele prezentate, constatând că în speţă petentul A. a formulat cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea părţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 894/A din 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2018.