Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 310/A/2018 AI generated

Inadmissibility of appellate challenge to final civil claims decision in criminal drunk driving prosecution

Case Number Decizia nr. 310/A/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the civil plaintiff against the Court of Appeal Bacău's decision rejecting the earlier appeal for being unfounded, thereby leaving in force the first-instance criminal sentence which convicted the defendant of drunk driving and rejected the civil claim; the case involved a criminal prosecution for driving under the influence of alcohol (Blood Alcohol Concentration of 1.85 g/‰) where the plaintiff attempted to recover damages for land loss within the criminal proceeding but was deemed not to be a "victim" under the law, and the Court of Appeal had previously affirmed that no causal link existed between the dangerous offense and the claimed civil damage; the decisive legal basis was the constitutional principle of legality of appeals (Art. 129 Constitution) and the Code of Criminal Procedure, which established that a decision by a Court of Appeal is final and not subject to any further appeal, rendering the late-filed motion to the Supreme Court procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 336 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 83 C. pen, art. 84 C. pen, art. 88 C. pen; Inadmissibility of appellate challenge to final civil claims decision in criminal drunk driving prosecution: În temeiul art. 88 C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Keywords

AI generated
criminal damage code of criminal procedure principle of legality land law aggravated drunk driving appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
x, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de partea civilă A.
art. 336 alin. (1) C. pen
de art. 336 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
art. 83 C. pen
În temeiul art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, stabilit conform art.
art. 84 C. pen
pen., a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen.
art. 88 C. pen
În temeiul art. 88 C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea amânării aplicării pedepsei.
art. 274 C. proc. pen
În temeiul art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 800 RON cheltuieli judiciare către stat.
art. 409 C. proc. pen
Curtea de apel a constatat că apelul declarat în cauză a fost exercitat de partea civilă A., care poate uza de această cale de atac în conformitate cu dispoziţiile art. 409 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin decizia penală nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de partea civilă A. împotriva sentinţei penale nr. 74/2018 a Judecătoriei Podu Turcului, ca nefondat.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 300 RON către stat, respectiv a sumei de 2000 RON către inculpat, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut următoarele:

1. Partea civilă A. a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 74/2018 a Judecătoriei Podu Turcului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

2. Partea civilă A., prin motivele de apel, a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, având în vedere că s-a constituit parte civilă, cerere care, însă, i-a fost respinsă.

3. Circumstanţele cauzei:

3.1. Prin rechizitoriul nr. x/2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că inculpatul B., la data de 21.06.2016, în jurul orei 15:30, ar fi condus pe DC 49, pe raza loc. Baloteşti, com. Stăniseşti, jud. Bacău, autoturismul proprietate, marca C., cu nr. de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.

3.2. Prima instanţă a dispus următoarele:

A stabilit inculpatului B., fără antecedente penale, o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În temeiul art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de 2 ani, stabilit conform art. 84 C. pen.

A încredinţat supravegherea Serviciului de Probaţiune Bacău.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost supus următoarelor masuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 88 C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

A respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de numitul A.

În temeiul art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 800 RON cheltuieli judiciare către stat.

3.3. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 21.06.2017, în jurul orei 13:00, inculpatul B., aflându-se la locuinţa sa, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca C., cu nr. de înmatriculare x, cu intenţia de a se deplasa la Şcoala Generală Crăieşti din com. Stăniseşti, jud. Bacău, unde acesta preda ca învăţător, pentru a depune nişte documente.

Inculpatul B. a condus autoturismul marca C., cu nr. de înmatriculare x, de la domiciliul său, pană la sediul Şcoalii Generale Crăieşti din com. Stăniseşti, jud. Bacău, pe DC 49.

În jurul orelor 15:00, în aceeasi zi - 21.06.2017, după ce a finalizat treburile pentru care venise la şcoală, inculpatul B. s-a urcat din nou la volanul autoturismului marca C., cu nr. de înmatriculare x, cu intenţia de a se întoarce spre locuinţa sa din loc. Crăieşti.

În timp ce conducea autoturismul marca C., cu nr. de înmatriculare x, pe DC 49, pe raza loc. Baloteşti, inculpatul B. a fost oprit în trafic de organele de poliţie din cadrul secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului - Postul de poliţie Stănişeşti, jud. Bacău.

Întrucât inculpatul B. emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de politişti cu aparatul etilotest, rezultatul testării indicând valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul B. a fost condus apoi la Spitalul Municipal Adjud, jud. Vrancea, iar în urma recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, conform buletinului de analiză toxicologică nr. x din 27.06.2017 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Bacău, a rezultat că acesta avea o concentraţie de 1,85 g ‰ alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 17:00 şi o concentraţie de 1,70 g ‰ alcool pur la cea de a doua probă, recoltată la ora 18:00.

În cauză, numitul A. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 50000 RON, contravaloarea lipsei de folosinţă pentru o suprafaţă de teren, acesta precizand expres în faţa instanţei că respectiva cerere nu este o actiune civilă distinctă, ci reprezintă o constituire de parte civilă în dosarul penal care îl vizează pe inculpatul B.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, textul de lege arătat şi materialul probator administrat în cauză, instanţa a apreciat că a fost dovedită săvârşirea de către inculpat, cu vinovăţie, a infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. şi a stabilit inculpatului B. o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre minimul special, astfel cum rezultă din aplicarea reducerii cu o treime, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar la individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere: gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurarea că, desi drumul este catalogat ca fiind un drum comunal, deschis circulaţiei publice, acesta este un drum de pămant, peste dealuri, putin circulat, precum şi persoana şi conduita făptuitorului.

Constatând că între pretenţiile civile formulate de numitul A. şi fapta reţinută în prezenta cauză în sarcina inculpatului B. (faptă de pericol şi nu de rezultat), nu există niciun fel de legătură de cauzalitate, nefiind astfel îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale unei răspunderi civile delictuale pentru faptă proprie, instanţa a respins, ca inadmisibilă, actiunea civilă formulată.

4. Dispoziţii legale relevante în cauză:

Art. 417 (1) Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

(2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Art. 418 (1) Instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.

Art. 421 Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: 1. respinge apelul, menţinând hotărârea atacată:

b) dacă apelul este nefondat;

5. Cu privire la admisibilitatea căii de atac:

Curtea de apel a constatat că apelul declarat în cauză a fost exercitat de partea civilă A., care poate uza de această cale de atac în conformitate cu dispoziţiile art. 409 C. proc. pen.

Apelul declarat în cauză a fost exercitat în termenul procedural prevăzut de art. 410 alin. (1) C. proc. pen., adică în 10 zile de la data comunicării copiei minutei hotărârii primei instanţe.

6. Constatările instanţei de apel:

6.1. Curtea de apel a constatat că prima instanţă în mod just a reţinut că fapta pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată realizează cerinţele de tipicitate pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, infracţiune prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Prima instanţă a reţinut în mod just situaţia de fapt în cauză, aceasta fiind conformă cu probele administrate; exitenţa faptelor care constituie capetele de acuzare, imputabilitatea acestora şi culpabilitatea inculpatului au fost dovedite potrivit standardului de efectifitate prev. de art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. - al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă. De altfel, a fost avut în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei care constituie capătul de acuzare şi a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Soluţia de condamnare a inculpatului a fost apreciată ca legală.

6.2. Curtea de apel a constatat că prima instanţă a făcut aplicaţiunea criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 74 C. pen., cu neobservarea naturii şi a gravităţii rezultatelor produse prin fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.

În concret, potrivit dispoziţiei normative menţionate, "stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială".

Prima instanţă, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului, a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, dimensionând-o just prin raportare la natura şi gravitatea infracţiunii, scopul urmărit, conduita inculpatului în cursul procesului penal şi anterior săvârşirii infracţiunii, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia socială şi familială, pedeapsa aplicată fiind proporţională cu gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi periculozitatea acestuia, având aptitudinea de a conduce la stingerea raporturilor juridice de conflict generate prin comiterea de către inculpat a faptei ilicit penale.

Astfel, s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului este legală şi temeinică, critica sa sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Pe latură civilă, prima instanţă a reţinut că A. nu avea calitatea de persoană vătămată prin fapta ilicit penală pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată, în sensul art. 79 C. proc. pen., apreciindu-se astfel că nu poate exercita acţiunea civilă în procesul penal de faţă, în condiţiile art. 20 C. proc. pen. Ca atare, acţiunea civilă exercitată de partea civilă A. în procesul penal de faţă a fost respinsă.

7. Apelul părţii civile A.:

Cu privire la critica vizând respingerea acţiunii civile:

Curtea de apel a constatat că obiectul procesului penal de faţă îl constituie tragerea la răspundere penală a inculpatului B. cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut că A. nu a suferit nicio vătămare fizică, materială sau morală prin fapta ilicit penală imputată inculpatului, astfel că nu are, potrivit art. 79 C. proc. pen., calitatea de persoană vătămată.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 19 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea civilă în procesul penal se exercită de persoana vătămată care se constituie parte civilă împotriva inculpatului, or A. nu are calitatea de persoană vătămată, aşa cum just a reţinut prima instanţă, context în care nu poate exercita acţiunea civilă în procesul penal de faţă.

Prin urmare, s-a constatat că în mod just prima instanţă nu a primit favorabil acţiunea civilă intentată de partea civilă A., acesta putând să-şi valorifice pretenţiile civile faţă de inculpat într-un proces civil în faţa unei instanţe civile cu plenitudine de jurisdicţie.

De altfel, s-a constatat că nici partea civilă apelantă A. nu a relevat aspecte de natură să justifice admisibilitatea acţiunii civile intentate împotriva inculpatului în procesul penal de faţă.

Pentru considerentele expuse, curtea de apel a apreciat critica părţii civile sub acest aspect ca fiind neîntemeiată.

8. Nu au fost identificate motive de apel decelabile din oficiu.

Faţă de considerentele expuse, curtea de apel a respins apelul părţii civile şi, în consecinţă, a menţinut sentinţa penală atacată.

Împotriva deciziei penale nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x, a declarat apel A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii căii de atac, aceasta fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea excepţiei invocate de către instanţă, din oficiu şi respingerea apelului declarat în cauză, ca inadmisibil.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este inadmisibil, pentru considerentele care urmează.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speţă, calea de atac promovată vizează decizia penală nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x (prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A. împotriva sentinţei penale nr. 74/2018 a Judecătoriei Podu Turcului), hotărâre care este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1012 din 13 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 noiembrie 2018.