Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 252/RC/2018 AI generated

Incompatibility of plea admission procedure with contestation of causal exclusivity in culpous road accidents

Case Number Decizia nr. 252/RC/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant-appealant’s cassation appeal, upholding the Court of Appeal’s decision which had previously affirmed the first-instance criminal conviction while increasing the civil damages awarded to the victim. The dispute involved a defendant convicted of culpous bodily harm and leaving the scene of a traffic accident, who challenged the trial court’s refusal to apply the reduced sentencing procedure for guilty pleas and the appellate court’s award of 50,000 EUR in moral damages and full material damages, arguing that the victim’s failure to wear a seatbelt mitigated liability. The Court held that the defendant’s request for expert evidence on the consequences of the accident if the seatbelt had been worn constituted a contestation of the causal link and exclusively of his fault, rendering the plea admission procedure incompatible; consequently, the refusal was lawful, the sentencing limits were correctly applied, and the civil liability remained absolute for the causal event of the crash, with the seatbelt issue being merely a favorizing condition that does not exclude the primary negligence of the driver. Under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure regarding incorrect sentencing limits and Article 374(4) of the Code of Criminal Procedure regarding the requirements for plea procedures, the Court found no legal error in the appellate judgment, leaving the criminal sentence of 5 years and 10 months imprisonment and the civil order for the insurer to pay full material and moral damages in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 338 alin. (1) C. pen, art. 43 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 65 alin. (3) C. pen; Incompatibility of plea admission procedure with contestation of causal exclusivity in culpous road accidents: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev şi ped de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., apreciind că acestea vor constitui un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârşi fapte cu caracter penal în viitor şi care corespund intru totul, ca natura şi cuantum, scopului sanctionator şi preventiv al pedepsei astfel cum acesta este prescris de prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013.

Keywords

AI generated
traffic accident bodily harm causal link criminal negligence civil liability damages code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 338 alin. (1) C. pen
de art. 338 alin. (1) C. pen.
art. 43 alin. (1) C. pen
(1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.,
art. 38 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
s-a constatat că cele două infractiuni au fost comise de inculpat în conditiile concursului real de infractiuni şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
art. 65 alin. (3) C. pen
Pentru aceleasi ratiuni, în temeiul art. 65 alin.
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012
În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art.
art. 399 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 455 din 7 martie 2017 pronunţată în dosarul nr. x al Judecătoriei Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. zis B., pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev. şi ped. de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infractiunii de vătămare corporală din culpă prev. şi ped. de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, pedeapsă complementară ce se stabileste pe lângă fiecare pedeapsî principală stabilită.

În baza art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă accesorie ce se stabileste pe langa fiecare pedeapsa principală stabilită.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că cele două infractiuni au fost comise de inculpat în conditiile concursului real de infractiuni şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare respectiv 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 45 rap la art. 67 rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, executare ce incepe dupa executarea pedepsei închisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 rap la art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen. s-a constatat că inculpatul a comis cele două infractiuni în stare de recidiva postcondamnatorie fata de condamnarea la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni aplicată prin sentinta penala nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Penală.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 96 alin. (4) şi (5) C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Penală şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa partială de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa finală de 5 ani şi 10 luni închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 rap la art. 67 rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, executare ce incepe dupa executarea pedepsei închisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 rap la art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 215-2151 C. proc. pen. şi art. 202 alin. (1), (2), (3), (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 107/06.11.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ulterior mentinuta de către instanta de judecată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 72 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 11.03.2015 până în data de 09.11.2015 precum şi perioada executată din data de 09.07.2011 pana în data de 21.12.2011.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. s-a constatat că prin ordonanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din data de 27.02.2015 dată în dosar nr. x s-a dispus restituirea autoturismului marca C. cu nr. de înmatriculare x numitului D. iar în temeiul art. 255 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a obiectelor ridicate din autoturismul marca C. cu nr. de înmatriculare x numitului D. la data de 23.02.2015 cu ocazia cercetării la fata locului şi păstrate la sediul organului de cercetare penală.

În temeiul art. 3, 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 rap la pct. 7 din Anexa parte integranta din Legea nr. 76/2008 s-a dispus la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. zis B., în masura în care nu sunt incalcate alte drepturi.

În temeiul art. 86 C. proc. pen. s-a constatat calitatea de parte responsabilă civilmente a Societăţii E. S.A., cu sediul în mun. Sibiu str. x Centrul de Afaceri, corpul A etajele 3-6 urmând ca aceasta să răspundă în limitele şi conditiile legii şi ale contractului(politei) de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria x nr. x din data de 16.01.2015 conform art. 49 din Legea nr. 136/1995.

În temeiul art. 397 rap la art. 19-20 şi art. 86 C. proc. pen. cu referire la art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1373, art. 1385-1386, 1390 şi art. 1391 Noul C. civ. -Legea nr. 287/2009, art. 49 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995 şi Decizia pronuntata de ICCJ în solutionarea recursului în interesul legii nr. 1/2016 cu referire la art. 37 şi art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014 s-a admis în parte actiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată F., cu domiciliul în mun. Cluj-Napoca, str. x nr. 11 bl. 26 ap. 31 jud. Cluj şi domiciliul procesual ales în mun. Cluj-Napoca, str. x nr. 18 etaj 3 jud. Cluj la sediul profesional al Cabinetului de Avocat G. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente la plata sumei de 9580,82 RON şi 2000 euro (contravaloarea în RON la cursul BNR de la data plătii) cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi a sumei de 10.000 euro (contravaloarea în RON la cursul BNR de la data plăţii) cu titlu de despăgubiri pentru daune morale; pentru suma de 21400,80 RON acordată de asigurător cu titlu de daune materiale şi morale se calculează penalităţile de întârziere în suma de 0,2 % pe zi de întârziere de la data de 11.06.2015 pana la data plătii efective conform art. 37 şi 38 din Ordinul nr. 23/2014 al ASF iar pentru diferenţa pana la suma acordată de instanţa de judecată se calculează penalităţile de întârziere în suma de 0,2 % pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri pana la data plătii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. rap la art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) şi 4 rap la art. 274 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de partea civilă constând în onorariu avocatial achitat conform chitantei nr. 10/21.06.2016.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis în dosar nr. x la data de 02.04.2015 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 02.04.2015 sub nr. dosar x/2015 s-a dispus trimiterea în judecata în stare de arest preventiv a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (1) C. pen., rap. la art. 43 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul acuzatiilor s-a reţinut în sarcina inculpatului că în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, a condus autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F., care în urma accidentului rutier a suferit leziuni corporale ce au necesitat un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie, iar ulterior producerii accidentului rutier din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate F., a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor în drept (politia sau procurorul).

Starea de fapt reţinută de organele de urmărire penală a fost probată cu următoarele mijloace de proba administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de CFL, schiţa accidentului şi planşa foto; planşa foto imagini camere de supraveghere + CD; planşa foto imagini camere de supraveghere + CD; proces-verbal depistare inculpat; raportul de expertiză medico-legală nr. x din 12.03.2015; constatări preliminare leziuni persoană vătămată; declaraţia persoanei vătămate F.; protocol alcooltest inculpat A.; buletin analiză toxicologică alcoolemie şi buletin examinare clinică inculpat A.; buletin analiză toxicologică alcoolemie şi buletin examinare clinică persoană vătămată F.; declaraţii martori; declaraţii inculpat A.; fişă cazier judiciar inculpat; alte cereri, înscrisuri verificări în bazele de date şi acte de căutare; proces-verbal predare/primire autoturism; cerere în probaţiune şi soluţia dispusă .

Pe parcursul cercetărilor penale (până în momentul confirmării dispunerii arestării preventive în procedura remediu), inculpatul A. s-a sustras de la urmărirea penală, a încercat inducerea în eroare a organelor de poliţie încă din momentul depistării sale, prezentând diferite aspecte neconforme adevărului, iar ulterior, cu ocazia C.erilor în calitate de inculpat, deşi a manifestat o aparentă conduită de recunoaştere a faptei, de conformare şi colaborare cu organele de urmărire penală în vederea stabilirii adevărului în cauză (atitudine avută de altfel şi în momentul C.erii olografe, după începerea urmăririi penale "in rem"), în realitate, inculpatul şi-a nuanţat declaraţiile, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, invocând o stare de incapacitate psihică, precizând că imediat după producerea accidentului nu a fost conştient de acţiunile sale, solicitând chiar efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în acest sens. Fiind audiată în data de 16.03.2015, persoana vătămată F. a precizat că îşi menţine plângerea prealabilă formulată prin avocatul ales şi se constituie parte civilă în procesul penal, pretenţiile de natură civilă urmând a le formula ulterior .

Prin încheierea penală nr. 18/c/a/2015 pronunţată în şedinţa camera de consiliu din data de 26.02.2015 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis, în parte, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi a dispus, în baza art. 226 rap. la art. 202 C. proc. pen., art. 223 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în condiţiile recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. .

Prin încheierea penală din 12.03.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 231 alin. (7) C. proc. pen. a dispus confirmarea măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 pronunţată în dosar nr. x a Judecătoriei Cluj-Napoca, faţă de inculpatul A., iar în baza art. 231 alin. (7) C. proc. pen. confirmarea executării MAP nr. 17/26.02.2015 emis în dosar nr. x al Judecătoriei Cluj-Napoca faţă de inculpatul A..

S-a reţinut în esenţă îndeplinirea condiţiilor cerute de prevederile art. 223 alin. (1) lit. a) şi respectiv art. 223 alin. (2) C. proc. pen. atâta timp cât probele administrate pe parcursul urmăririi penale au relevat împrejurarea ca inculpatul a fugit şi s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire penala chiar daca ştia că împotriva sa se desfăşoară o procedura judiciară iar pe de alta parte, suspiciunea rezonabila ca inculpatul a comis o infracţiune pentru care legea prevede închisoarea de 5 ani sau mai mare (infracţiunea de părăsire a locului accidentului) şi pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări referitoare la persoana acestuia s-a apreciat ca privarea sa de libertate este necesara pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publica.

Prin încheierea penala nr. 32/06.04.2015 judecătorul de camera preliminara în temeiul art. 207 C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. şi cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) şi art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luata fata de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi confirmată prin încheierea penală din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menţinut-o, respingând totodată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, ca neîntemeiată.

De asemenea prin încheierea penala nr. 568/30.04.2015, definitiva prin respingerea contestaţiei formulate de inculpat de către judecătorul de cameră preliminara din cadrul Tribunalului Cluj, judecătorul de camera preliminara în temeiul art. 207 C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. şi cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) şi art. 223 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luata fata de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi confirmată prin încheierea penala din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menţinut-o, respingând totodată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, ca neîntemeiată.

Totodată prin încheierea penala nr. 705/27.05.2015, judecătorul de camera preliminara din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul art. 207 C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. şi cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) şi art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luata faţă de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi confirmată prin încheierea penala din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menţinut-o, apreciind că temeiurile ce au stat la baza măsurii arestului preventiv se menţin în continuare şi justifica privarea de libertate a inculpatului.

Prin încheierea penala nr. 850/22.06.2015 definitiva ca urmare a respingerii contestaţiei declarată de inculpat prin încheierea penală nr. 173/15.07.2015 a Tribunalului Cluj judecătorul de camera preliminara din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul art. 207 C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. şi cu referire la art. 223 alin. (1) lit. a) şi art. 223 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luata faţă de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi confirmată prin încheierea penală din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, măsură pe care a menţinut-o, apreciind că temeiurile ce au stat la baza măsurii arestului preventiv se menţin în continuare şi justifică privarea de libertate a inculpatului.

Mai apoi prin încheierea penală nr. 981/20 iulie 2015 în temeiul art. 242 C. proc. pen., art. 348 alin. (2) raportat la art. 207 alin. (6) C. proc. pen. şi cu referire la art. 202 alin. (1), (2), (3), (4) lit. d) şi art. 218 şi art. 222 C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară s-a înlocuit măsura arestului preventiv luata faţă de inculpatul A., prin încheierea penală nr. 18/C/A/26.02.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi confirmată prin încheierea penala din data de 12.03.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ulterior menţinută de către judecătorul de cameră preliminara cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 221 alin. (1) C. proc. pen. a fost impusă inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. x nr. 28 ap. 1 A jud. Cluj fără permisiunea judecătorului de camera preliminara sau a instanţei de judecata în faţa căreia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul a mai fost obligat sa respecte şi următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată F. direct sau indirect decât prin intermediul apărătorilor în vederea efectuării demersurilor necesare tranzacţionării precum şi cu martorii I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. direct sau indirect. În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Măsura arestului la domiciliu a fost verificată de către judecătorul de camera preliminara sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în şedinţele camerei de consiliu din data de 17.08.2015, 11.09.2015 şi 09.10.2015 şi constatându-se că temeiurile ce au stat la baza dispunerii acesteia subzistă, a fost menţinută.

Prin încheierea penala FN pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 14.05.2015 judecătorul de camera preliminara a admis în parte cererea formulata de inculpatul A. prin apărătorul ales, şi în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a dispus excluderea probelor constând în declaraţia numitului A. din data de 22.02.2015 şi declaraţia numitei J. din data de 22.01.2015 din ansamblul probelor administrate în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, apreciind ca acestea nu au fost obţinute în condiţii de legalitate, la data de 27 mai 2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca comunicând prin adresa înaintată la dosarul cauzei să îşi menţine dispoziţia de trimitere în judecata.

De asemenea prin încheierea penala FN pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 03.07.2015, definitivă prin respingerea contestaţiei, judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 02.04.2015 în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca privind pe inculpatul A., cercetat şi trimis în judecata în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

În faza de judecată, prin încheierea penală nr. 107/06.11.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca instanţa de judecată în temeiul art. 242 alin. (2), art. 211 alin. (2), art. 215, art. 2151 şi art. 202 alin. (1), (2), (3) şi 4 lit. b) C. proc. pen. a înlocuit măsura arestului la domiciliu dispusă fata de inculpatul A., prin încheierea judecătorului de camera preliminara nr. 981/20.07.2015 cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile. În temeiul art. 215 alin. (1) C. proc. pen. pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la IPJ Cluj - Serviciul Supravegheri Judiciare organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) C. proc. pen. pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul A. a fost obligat: să nu părăsească teritoriul mun. Cluj-Napoca decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, să nu comunice cu persoana vătămată F. direct sau indirect decât prin intermediul apărătorilor în vederea efectuării demersurilor necesare tranzacţionării precum şi cu martorii I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. direct sau indirect, să nu conducă nici o categorie de vehicule, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Astfel instanţa a apreciat raportat la durata totală a masurilor preventive la care inculpatul a fost supus pe durata urmăririi penale, etapei de camera preliminara şi de debut a cercetării judecătoreşti care se apropie de un termen apreciat ca rezonabil dar şi faptul că inculpatul a fost audiat cu privire la acuzaţiile aduse, pe care le-a recunoscut în principiu, oportună, necesara şi suficienta, măsura preventivă a controlului judiciar .

Măsura preventivă a controlului judiciar a fost verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către instanţa de judecată în şedinţele publice din data de 29.12.2015, 15.02.2016, 08.04.2016, 03.06.2016, 28.06.2016, 12.08.2016, 23.09.2016, 04.11.2016 şi din data de 20.12.2016 şi constatându-se subzistenta temeiurilor care au determinat luarea acesteia, a fost menţinuta ca legală şi temeinică prin încheierea penală nr. 121/29.12.2015, încheierea penala nr. 241/15.02.2016, încheierea penală nr. 579/08.04.2016, încheierea penală nr. 36/03.06.2016, încheierea penală nr. 47/28.06.2016, încheierea penală nr. 65/12.08.2016, încheierea penală nr. 75/23.09.2016, încheierea penală nr. 99/04.11.2016, încheierea penală nr. 145/20.12.2016 şi încheierea penală nr. 21/10.02.2017.

De asemenea prin încheierea penală nr. 65/12.08.2016 instanţa a admis cererea inculpatului şi a extins limita teritorială de la nivelul judeţului Cluj la nivelul întregii ţări.

Prin sentinţa penală nr. 455/07.03.2017 ce nu a rămas definitivă până în prezent, instanţa a dispus, pe latura penală, condamnarea inculpatului la pedepsele de: 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev şi ped de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen. şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev şi ped de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., în urma efectuării operaţiunilor de contopire pedeapsa finală fiind de 5 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie.

De asemenea ulterior pronunţării soluţiei pe fondul cauzei, instanţa a procedat în temeiul art. 399 alin. (10) C. proc. pen. la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar şi constatând că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri subzista, a menţinută măsura preventiva ca legală şi temeinică prin încheierile penale nr. 50/05.05.2017, nr. 67/30.06.2017 şi nr. 77/28.08.2017.

Anterior începerii cercetării judecătoreşti, persoana vătămată F. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 250.000 euro (echivalentul în RON cu titlu de daune morale), suma de 16.834,96 RON şi 4000 euro cu titlu de daune materiale, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data d 16.04.2015 pana la data plăţii integrale precum şi cheltuielile de judecată, cerere completată prin înscrisul depus în şedinţa publică din data de 23.10.2015 sub aspectul daunelor materiale (cu suma de 888,9 RON), respectiv cu suma de 1432,78 RON sub aspectul daunelor materiale prin înscrisul depus prin serviciul registratura al instanţei la data de 09.02.2017.

Judecarea cauzei s-a făcut procedurii de judecată de drept comun întrucât instanţa în şedinţa publică din data de 23.10.2015 a apreciat că inculpatul A. nu a recunoscut în totalitate acuzaţiile aduse, respectiv urmările cauzate însă în condiţiile în care potrivit prevederilor art. 374 alin. (7) C. proc. pen., inculpatul a contestat sub aspectul temeiniciei parţial probele ştiinţifice administrate în cursul urmăririi penale, în cursul cercetării judecătoreşti instanţa a audiat în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire inculpatul A., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar, a încuviinţat apreciind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei sub aspectul laturii civile proba testimonială cu martorii U. şi V., declaraţiile acestora fiind ataşate la dosar precum şi efectuarea unei expertize criminalistice şi o nouă expertiză medico legală, la dosarul cauzei fiind depuse raportul de expertiză criminalistica nr. 10/26.01.2017 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj şi raportul de noua expertiza medico legala nr. x din data de 10.06.2016, avizat efectuat de IML Cluj-Napoca.

S-au mai depus la dosar la solicitarea instanţei cazierul judiciar actualizat al inculpatului, înscrisuri din partea părtilor şi a asiguratorului, concluzii scrise şi practică judiciară.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut că la data de 22.05.2015, organele de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Biroul Rutier, s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada x din municipiul Cluj-Napoca, soldat cu pagube materiale şi rănirea gravă a unui conducător auto implicat în accident, celălalt conducător auto părăsind locul faptei, înregistrându-se dosarul penal nr. x/2015, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen..

Probatiunea administrată în cursul urmăririi penale şi cercetării judecatoresti a relevat că în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, inculpatul A., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, conducea autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, din direcţia străzii W., înspre strada x fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum (succesiune de curbe şi carosabil umed), în momentul în care a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, situată în dreptul imobilului cu nr. 99, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F..

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă în care sunt surprinse principalele aspecte din cadrul efectuării procedeului probatoriu mentionat se poate constata dincolo de orice dubiu că impactul frontal dintre cele două autoturisme s-a produs pe sensul de mers pe care circula persoana vătămată F., ambele autovehicule rămânând imobilizate pe prima bandă de circulaţie (de lângă trotuar). De asemenea, la faţa locului nu au fost identificate urme de frânare.

În acelaşi sens din raportul de expertiză criminalistică nr. 10 din data de 26.01.2017 efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj se retine că având în vedere urmele create în coliziune şi dispunerea acestora, aspecte consemnate în procesul-verbal de cercetare la fata locului şi schiţa locului accidentului, locul impactului este pe sensul de mers str. x - Piata Cipariu, iar localizarea acestuia, cu certitudine, în planul transversal al drumului, pe sensul de mers al autoturismului H.. De asemenea, datorita impulsului mult superior al autoturismului C., ambele autovehicule s-au deplasat în sensul de mers Piata Cipariu - str. x (în rampă). În planul transversal al drumului, impactul dintre autoturisme a avut loc pe banda a doua a sensului de mers str. x - Piata Cipariu, în momentul de angajament maxim autoturismul C. depăşind cu aproximativ 2.9 m axul longitudinal al drumului public, respectiv la aproximativ 1,5 m distanta măsurată înspre Piata Cipariu, în raport cu stâlpul de iluminat public ales ca reper. Nu în ultimul rând s-a concluzionat ca viteza probabilă a autoturismului H. din momentul impactului a fost de 23 km/h iar viteza probabilă a autoturismului C., 71 km/h.

Din declaratia persoanei vătămate dată în cursul urmăririi penale la dată de 16.03.2015 reiese că în data de 22.02.2015 se deplasa cu autoturismul marca "H." cu nr. x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca, iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 99, a observat cum un autoturism de culoare deschisă, ce avea viteză foarte mare, a intrat în derapaj, pătrunzând pe sensul său de mers. Deşi nu poate aprecia viteza acelui autoturism, şi-a dat seama că a fost excesivă. A urmat impactul frontal, autoturismele lovindu-se faţă în faţă. Imediat după impact şi-a pierdut pentru puţin timp conştienţa, şi-a revenit puţin, după care şi-a pierdut din nou conştienţa, trezindu-se după trei zile, la spital.

Locul accidentului, precum şi dinamica producerii acestuia reies cu certitudine atât din declaraţiile persoanei vătămate şi a primilor martori sosiţi la faţa locului L., M., N. şi O. din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto şi schiţa locului accidentulu dar şi raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul cercetării judecătoresti mai sus mentionat.

De asemenea, conform propriilor susţineri, inculpatul a virat pe o stradă, deşi ştia că este interzisă efectuarea aceastei manevre, a intrat pe banda sa de urcare, să meargă la X. şi, după ce a parcurs o distanţă de aproximativ 50 de metri, a intrat în curbă, i-a derapat autoturismul, a călat dunga continuă şi a intrat cu partea din stânga faţă în partea din stânga faţă a unui autoturism care cobora pe sensul său de deplasare, pe banda a doua.

Faptul că autoturismul condus de persoana vătămată circula în mod regulamentar, pe sensul său de deplasare, la o distanţă de aproximativ un metru faţă de axul drumului, reiese şi din imaginile surprinse de camerele de supraveghere apartinand Primariei mun. Cluj-Napoca ce au surprins traficul pe Calea x inspre Centru, unde se observă autoturismul condus de victimă, care se deplasează pe Calea x (în direcţia Centru), iar la câteva secunde, autoturismul în cauză apare avariat şi poziţionat perpendicular, cu spatele înspre axul drumului.

Conform constatărilor preliminare efectuate de I.M.L. Cluj-Napoca în data de 22.02.2015, victima F. a prezintat initial leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure, în interiorul unui autovehicul aflat în deceleraţie bruscă, în condiţiile unui accident rutier din data de 22.02.2015, care necesită un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, leziuni care au pus în primejdie viaţa victimei .

Ulterior, în data de 30.03.2015 Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca a întocmit raportul de expertiză medico-legală nr. x din 12.03.2015, conform căruia persoana vătămată F. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, iar stabilirea unui posibil prejudiciu estetic grav şi permament şi/sau infirmităţi va fi posibilă prin reevaluare, după epuizarea tratamentului medico-chirurgical şi recuperator .

În cursul cercetarii judecatoresti instanţa a încuviintat efectuarea unei noi expertize medico legale în vederea stabilirii numărului total de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru vindecare, raportul de noua expertiză efectuat de IML Cluj-Napoca nr. x/10.06.2016 avizat de către Comisia de avizare şi cntrol a actelor medicale din cadrul IML Cluj- Napoca prin avizul nr. x/13.06.2016 concluzionând pe baza actelor medicale prezentate şi a examinarii persoanei vătămate F. că leziunile traumatice suferite au necesitat un numar de 95-100 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice suferite punând în primejdie viata victimei, fără insa să se fi realizat pierderea posttraumatica a vreunui organ, şi chiar dacă persoana vătămată prezintă o incapacitate inadaptivă- IA de 40% constând în deficienta vizuală usoara aceasta nu se incadrează în vreun grad de invaliditate.

Pe de altă parte, conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. x din data de 23.02.2015 emis de IML Cluj-Napoca a rezultat că persoana vătămată nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului .

Deşi, în mod evident în urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a victimei F., care de altfel a şi rămas încarcerată în autoturism, inculpatul A. a luat un taxi şi a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor în drept, abandonându-şi autoturismul la locul faptei.

Astfel, conform declaraţiei martorului M., care a ajuns la locul accidentului cu puţin timp după producerea acestuia, persoana vătămată striga după ajutor, însă nu l-a putut ajuta, deoarece portiera autoturismului era blocată de celălalt autoturism implicat în accident .

Fiind audiat în data de 26.03.2015, martorul P. a declarat că în jurul orei 03:00 a plecat cu J., prietena lui Y., înspre locul accidentului, cu un taxi pe care l-au luat din faţa clubului X., la solicitarea J.. În continuare, martorul a declarat:

"Am ajuns cu acel taxi la locul accidentului, am oprit pe partea dreaptă pe Calea x, nu ştiu exact ce număr este acolo şi l-am văzut pe A. care era în faţă la maşină, erau două autoturisme acolo implicate în accident, un taxi şi un C.. Era în stare de şoc, stătea cu mâinile pe faţă şi urla "Doamne, ce am făcut! Doamne, ce am făcut!" (…). După câteva secunde mi-o zis să sun la ambulanţă. Eu aveam telefonul închis şi atunci, l-am rugat pe taximetristul cu care m-am deplasat acolo, să sune el la ambulanţă. M-am uitat între timp la taximetrist. Era în maşină, blocat. Nu puteam să-l ajutăm. Nu puteam să facem nimic (…) Y. era acolo, nu ştiu când a plecat şi cu ce a plecat" .

La un interval de timp de aproximativ două ore după producerea accidentului, inculpatul a fost depistat de către un echipaj al poliţiei pe strada x din municipiul Cluj-Napoca, în calitate de pasager pe scaunul din dreapta în autoturismul marca "Mercedes" cu nr. de înmatriculare x, condus de martorul Q. (proces-verbal de depistare).

Conform declaraţiei unuia din membrii echipajului de poliţie, în momentul în care a fost depistat, inculpatul a încercat să-i inducă în eroare cu privire la datele sale de identitate, atribuindu-şi o identitate fictivă, iar în momentul în care organele de poliţie i-au spus că ştiu cine este, acesta şi-a declinat adevărata identitate. Fiind întrebat de autoturismul său, inculpatul a precizat că în momentul în care a plecat din X., a lăsat cheile de la maşină pe masă şi este posibil ca cineva să-i fi furat maşina şi acea persoană să fi provocat accidentul . Faptul că, în momentul în care a fost depistat, inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de poliţie prezentând aspecte neconforme adevărului, este confirmat şi de către ceilalţi poliţişti, care au precizat totodată că inculpatul "avea un comportament normal, poate era puţin agitat sau speriat de ce s-a întâmplat, nimic ieşit din comun, nu era recalcitrant" .

În aceste condiţii, inculpatul A. a fost preluat de către un alt echipaj al poliţiei rutiere sosit la faţa locului, fiind condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că valoarea alcoolemiei în aerul expirat pe care o prezenta inculpatul A. în data de 22.02.2015, la ora 05:45 era de 0,35 mg/l .

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj - U.P.U., unde a fost examinat de medicul de gardă şi, la solicitarea expresă a numitului A., i-a fost recoltată doar o probă de sânge refuzând-o pe cea de-a doua. Conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. x din 23.02.2015, în data de 22.02.2015 la ora 07:20, inculpatul avea o alcoolemie în sânge de 0.50 g ‰ .

Avându-se în vedere gradul de alcoolemie în sânge pe care îl prezenta inculpatul A. după un interval de timp de peste patru ore de la producerea accidentului rutier, aspect coroborat cu atitudinea premeditată a inculpatului de a refuza prelevarea celei de-a doua probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, îngreunând astfel efectuarea unui eventual calcul retroactiv, conduc la bănuiala rezonabilă că inculpatul A. a fugit de la locul accidentului atât pentru a îngreuna identificarea sa, cât şi pentru a împiedica stabilirea gradului de alcoolemie din momentul producerii accidentului, evitând astfel atragerea unei eventuale răspunderi penale pentru săvârşirea unei alte infracţiuni (art. 336 alin. (1) C. pen.). Pe de altă parte, în conditiile în care chiar inculpatul a recunoscut consumul de alcool anterior urcarii sale la volanul şi ulterior nu a sustinut ca ar fi consumat bauturi alcoolice intre momentul accidentului şi momentul depistării sale se poate concluziona că la data producerii evenimentului rutier, ora 03:15 acesta se afla sub influenta băuturilor alcoolice.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, în data de 17.03.2015 în calitate de inculpat, numitul A. a declarat că în noaptea respectivă, în jurul orei 23:00 a consumat aproximativ 100 ml de whisky în clubul "Z.", iar în jurul orei 01:00-01:30 a plecat la clubul "X.", unde a mai consumat aproximativ 100 ml de whisky. "Eram certat cu prietena mea, ne-am mai certat puţin şi la un moment dat, în jurul orei 02:00 - 02.30, am plecat de acolo, singur, fără să spun că plec". Apoi, s-a deplasat cu un taxi până la maşina lui, pe care iniţial a lăsat-o în alt loc şi apoi a plecat acasă. "De acasă, am vorbit la telefon cu prietena mea şi, fără să apuc să mă descalţ, am plecat înapoi spre X., pentru a o aduce acasă pe prietena mea".

În continuare, inculpatul a precizat că a virat pe o stradă deşi ştia că este interzisă efectuarea aceastei manevre, a intrat pe banda sa de urcare, să meargă la X. şi, după ce a parcurs o distanţă de aproximativ 50 de metri, a intrat în curbă, i-a derapat autoturismul, a călcat dunga continuă şi a intrat cu partea din stânga faţă în partea din stânga faţă a unui autoturism care cobora pe sensul său de deplasare, pe banda a doua.

Declaratia inculpatului se coroborează în mare parte cu restul probatoriului administrate fiind confirmate atât de declaraţiile persoanei vătămate, a martorilor, de procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto şi schiţa accidentului, precum şi de raportul de expertiză criminalistică. Astfel, atât în cursul urmăririi penae cat şi mai apoi în cursul cercetarii judecatoresti inculpatul a incercat să acrediteze ideea că impactul dintre cele două autovehicule nu a fost unul frontal ci între părţile stânga faţă ale celor două autoturisme, a călcat doar dunga continuă, respectiv persoana vătămata a intrat pe sensul său de circulatie iar persoana vătămată ar fi putut evita accidentul dacă trăgea de volan înspre dreapta, "dar mă gândesc că probabil s-a speriat. Eu aşa cred, că a fost polei".

Sub acest aspect sustinerile inculpatului nu sunt reale fiind contrazise întru totul de declaraţiile persoanei vătămate, a martorilor, de procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto şi schiţa accidentului, precum şi de raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul urmăririi penale, probatoriu din care rezultă dincolo de orice dubiu că impactul a fost unul frontal iar inculpatul nu a călcat doar marcajul continuu, ci a pătruns cu toată maşina pe sensul opus de mers, respectiv, impactul dintre autoturisme a avut loc pe banda a doua a sensului de mers str. x - Piata Cipariu, în momentul de angajament maxim autoturismul C. depăsind cu aproximativ 2.9 m axul longitudinal al drumului public.

De asemenea, susţinerea inculpatului, prin avocatul ales, potrivit căreia şi victima s-ar afla în culpă întrucât nu purta centura de siguranţă la momentul săvârşirii faptei, cu relevanta asupra răspunderii penale a inculpatului este neîntemeiată şi nu poate fi luată în seamă.

Astfel, între fapta victimei de nepurtare a centurii de siguranţă şi urmarea produsă nu se poate stabili o legatură directă de cauzalitate, întrucat vătămarea victimei nu ar fi survenit dacă inculpatul, pe fondul unei acţiuni intenţionate de consum de băuturi alcoolice, urmată de conducerea unui autoturism pe un drum cu trafic intens chiar şi la acea oră, neadaptând totodată viteza la condiţiile de trafic (conform procesului-verbal de ceretare la faţa locului, carosabilul fiind umed), nu ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.

Cu siguranţă, consumul de băuturi alcoolice, dar şi starea de nervozitate a inculpatului, care, conform propriilor susţineri s-a certat anterior cu prietena sa, a dus la lipsa reacţiilor normale şi a unei aprecieri efective a situaţiei reale, constituind astfel factorul generator de pericol, concretizat în final cu producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a victimei F..

Între atitudinea inculpatului de nerespectare a normelor de conduită impuse de lege (prevederile O.U.G. nr. 195/2002R) şi rezultatul socialmente periculos al faptei sale, pe care nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (culpa simplă, neglijenţa), există legătură de cauzalitate directă.

Atitudinea victimei de a nu-şi pune centura, reprezintă doar o condiţie care a favorizat urmările faptei inculpatului, dar nu lipsa centurii de siguranţă a dus la vătămarea gravă a victimei, ci numai fapta inculpatului, faptă care reprezintă singura legătură directă de cauzalitate cu leziunile suferite de persoana vătămată.

Aspectele referitoare la faptul că victima purta sau nu centura de siguranţă în momentul producerii accidentului nu pot influenţa astfel răspunderea penală a inculpatului, astfel cum nici aspecte privind dotările autoturismului (de exemplu existenţa airbagurilor sau a altor elemente de siguranţă facultative), starea de sănătate sau rezistenţa victimei nu reprezintă criterii care pot fi luate în considerare, astfel de elemente fiind străine de conduita inculpatului şi nu pot atenua răspunderea penală a acestuia, ci pot fi avute în vedere la solutionarea actiuni civile în cadrul procesului penal.

De altfel sub acest aspect elocvente apar şi concluziile raportului de expertiză criminalistica efectuat potrivit cărora, stare de pericol iminent pentru persoana vătămată F. s-a declansat în momentul în care autoturismul C. (condus de inculpat) a trecut pe contrasens, la iesirea din curba spre dreapta pe care acesta o descria. De asemenea, persoana vătămată nu putea evita, în conditiile date producerea accidenttului indiferent de viteza de deplasare a autoturismului H., în conditiile în care inculpatul putea preveni producerea accidentului daca s-ar fi deplasat pe partea dreapta a drumului public, în realitate culpa exclusivă în producerea accidentului apartinand inculpatului accidentul producându-se din cauza pătrunderii pe contrasens a autoturismului C. condus de inculpat(f. dosar judecatorie vol).

Fată de ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal din perspectiva prevederilor art. 103 şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a concluzionat că în cauză există suficiente probe directe şi indirecte, precise, necontestate şi complete, probe legal administrate şi convingatoare (cauza Telfner c. Austriei), concordante care toate coroborate converg spre convingerea că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor.

Din fisa de cazier judiciar a inculpatului reiese că la data de 22.02.2015, data comiterii faptelor inculpatul se afla în cursul termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj - sectia Penală pentru comiterea infractiunii de vătămare corporală gravă prev şi ped de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen. privind recidiva postcondamnatorie.

În drept, fapta inculpatului A., care ulterior condamnării definitive la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj - sectia Penală, în cursul termenului de supraveghere, în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, a condus autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F., care în urma accidentului rutier a suferit leziuni corporale ce au necesitat un număr de 95-100 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de vătămare corporală din culpă prev şi ped de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A., care ulterior condamnării definitive la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj - sectia Penală, în cursul termenului de supraveghere, în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, după ce a provocat accidentul rutier din care a rezultat vătămarea integritatii corporale a persoanei vătămate F., a părăsit locul accidentului fără incuviintarea organelor în drept(politia sau procurorul) întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de părăsire a locului accidentului prev şi ped de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveste infractiunea de vătămare corporală din culpă prev şi ped de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de vătămare a integritatii corporale şi a sanatatii victimei ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, respectiv a prevederilor art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002R care prevad că participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private" respectiv obligatia ca, "conducătorul de vehicul să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă". Aşadar acţiunea de conducere pe drumurile publice desfăşurată de inculpat în data de 22.02.2015 a fost îndeplinită necorespunzător (prin incalcarea obligatiilor de diligenta stabilite în sarcina sa) şi vătămare a integritatii corporale şi a sanatatii victimei dar şi punerea în primejdie a vietii acesteia a suvernit în timpul exerciţiului acestei activităţi de conducere.

Acţiunea inculpatului a produs urmarea tipică cerută de textul legal incriminator, respectiv victima a suferit o vătămare a integritatii corporale şi a sanatatii ce a necesitat pentru vindecare un numar de 95-100 zile de ingrijiri medicale, vatamari care totodată au pus în primejdie viata victimei.

Raportul de cauzalitate direct intre actiunea periculoasa a inculpatului şi urmarea produsa este demonstrat de întreg probatoriul administrat în special raportul de noua expertiză medico-legală şi raportul de expertiza criminalistică ambele efectuate în cursul urmăririi penale, vătămarea integritatii corporale şi a sanatatii victimei şi punerea în primejdie a vietii acesteia fiind consecinţa directă a acţiunii periculoase săvârşită de inculpat .

Sub aspectul laturii subiective fapta a fost comisă din culpă fără prevedere în acceptiunea art. 16 pct. 4 lit. b) din C. pen., întrucât inculpatul nu a prevăzut rezultatul activităţii sale de conducere, dar putea şi trebuia să prevadă. Astfel prin raportare la condiţiile concrete, respectiv desfăşurarea activităţii de conducere pe timp de noapte, partea carosabilă fiind putin umedă, vizibilitatea fiind specifica desfasurarii traficului rutier pe timp de noapte, în lumina farurilor autovehiculelor şi a iluminatului artificial stadal ce funtiona la acea ora, 3,18, inculpatul nu a prevăzut că va produce evenimentul rutier şi nu a oprit vehiculul (în conditii de siguranta), în conditiile în care la fata locului nu au fost descoperite urme de frânare. Deşi nu a prevăzut, inculpatul avea obligaţia de a prevedea, aceasta fiind izvorâtă din obligaţia de diligenţă statuată de prevederile legislatiei rutiere - O.U.G. nr. 195/2002R insa prin actiunea sa, a incalcat această obligatie.

Având obligaţia de a prevedea rezultatul socialmente periculos, inculpatul avea în concret şi posibilitatea de a-l prevedea şi evita. Aceasta deoarece prin raportare la împrejurările concrete şi la calităţile inculpatului sofer, se poate concluziona că agentul model ar fi condus cu o viteză legală, nu ar fi intrat pe contrasens şi astfel ar fi evitat accidentarea victimei .

Cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută la art. 338 alin. (1) C. pen. se poate retine că probele din care rezultă actiunea deliberată a inculpatului de a părăşi locul accidentului care a avut ca urmări vătămarea corporală a victimei F. le constituie declaratia martorului P. care a precizat că în momentul în care a ajuns la faţa locului, inculpatul i-a solicitat să sune la ambulanţă, atitudinea inculpatului din momentul în care a fost depistat, conform căreia s-a prezentat organelor de poliţie sub un nume fictiv "AA.", iar în momentul în care a fost recunoscut de aceştia, a folosit expresia "Bine şefu, mă cheamă A.", ce denotă rezoluţia acestuia de sustragere de la urmărirea penală, întărind convingerea că intenţia iniţială a acestuia a fost de a părăşi locul accidentului iar în momentul în care a fost identificat de către organele de poliţie, a spus unuia dintre poliţişti că "cineva i-a luat cheile din BB. de pe masă şi nu ştie cine i-a condus maşina, dar apoi m-a întrebat dacă ştiu ceva despre conducătorul care se afla la volanul taxiului, el ştia că are picioarele rupte sau că a rămas încarcerat" .

De asemenea, inculpatul A. a încălcat şi următoarele dispoziţii prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002R: art. 77 alin. (1) potrivita cărora "conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei" dar şi cele ale art. 77 alin. (3) potrivit carora "este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul".

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului prevăzut de lege, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanta a avut în vedere ca aceasta sanctiune penala reprezinta a masura de constrangere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni instanta va tine cont şi de faptul ca prin executarea acesteia se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept şi fata de regulile de convietuire sociala, fara insa ca executarea pedepsei sa cauzeze suferinte fizice şi nici sa injoseasca persoana inculpatului .

Pornind de la aceste premise cu caracter general, în procesul de individualizare judiciară şi dozare a pedepselor ce s-au stabilit în sarcina inculpatului A. pentru cele doua infractiuni comise instanţa s-a raportat la gravitatea faptelor savarsite şi periculozitatea inculpatului urmând a avea în vedere în mod plural criteriile generale prevazute de art. 74 C. pen. constand în imprejurarile şi modul de comitere a infractiunilor precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii, motivul savarsirii infracţiunii şi scopul urmarit, natura şi frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita dupa savarsirea infractiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala şi sociala, raportându-se la limitele speciale de pedeapsa prevăzute de cele doua texte legale incriminatoare(închisoarea de la 6 luni la 3 ani, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani).

Astfel, gravitatea faptelor este una ridicată având în vedere circumstanţele şi împrejurările în care au fost comise. Trebuie reţinut în acest sens faptul că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului şi că circula pe un drum intens circulat din municipiul Cluj-Napoca, în cursul nopţii. Fuga de la locul accidentului relevă dezinteresul pentru viaţa celuilalt şofer implicat în accidentul de circulaţie, cu toate că inculpatul a observat faptul că victima se afla blocată în autoturismul accidentat. În plus, după ce a fost depistat, inculpatul a acceptat să i se preleveze o singură probă biologică pentru stabilirea alcoolemiei, pe a doua refuzând-o expres, ceea ce a condus la imposibilitatea stabilirii alcoolemiei la momentul producerii accidentului. Tot acest comportament posterior săvârşirii faptei conduc spre bănuiala că inculpatul a fugit de la locul accidentului atât pentru a îngreuna identificarea sa, cât şi pentru a împiedica stabilirea faptului că avea o alcoolemie în sânge care să atragă eventuala sa răspundere penală şi pentru o altă infracţiune.

În contextul în care la individualizarea judiciară a pedepsei un aspect important este cel legat de persoana inculpatului instanta a constatat că acesta este cetatean roman, în varsta de 29 de ani, având studii medii, necăsătorit, fără ocupatie, în prezent desfăsurandu-şi activitatea ca şi agent imobilar în cadrul S.C. CC. S.R.L. cu sediul în mun. Cluj-Napoca str. x jud. Cluj având ca administrator pe numitul DD. începand din data de 17.02.2016 astfel cum rezultă din contractul individual de munca nr. 3/17.02.2016 depus la dosar nr. x.

Pe de altă parte inculpatul nu se afla la prima confruntare cu legea penala ci în stare de recidivă postcondamnatorie, cât şi în termenul de încercare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsa aplicata pentru comiterea unei infractiuni de vatamare corporala grava.

Or, în tot acest context, instanta a apreciat că abordarea inculpatului este profund iresponsabilă, punând în pericol celelalte persoane.

De asemenea conduita inculpatului în momentul depistarii sale în trafic dupa trecerea a doua ore de la momentul accidentului rutier a fost una sfidatoare la adresa organelor de politie, atâta timp cat a incercat să induca în eroare organele judiciare cu privire la datele sale de identitate atribuindu-şi o identitate fictivă, şi mai apoi încercand să se sustragă urmăririi penale.

Astfel, toate aspectele anterior menţionate denotă o mare indiferenţă a inculpatului faţă de valorile sociale încălcate, ocrotite de norma penală.

Atitudinea procesuală a inculpatului nu a fost una pe deplin corespunzatoare, din declaratiile date de acesta atat în cursul urmăririi penale cat şi mai apoi în fata instantei de judecată rezultand că acesta a încercat pe cat posibil minimalizarea rolului sau în activitatea infractionala, ceea ce denota ca acesta nu îşi asuma în totalitate consecintele negative ale faptelor comise chiar daca potrivit propriilor sustineri ar fi incercat prin intermediul familiei sale sa ia legatura cu persoana vatamata pentru a o despagubi. Nu trebuie omis nici faptul ca inculpatul nu se afla la primul contact cu organele judiciare acesta fiind pe deplin constient de regulile şi obligatiile sale pe parcursul desfasurarii procedurilor judiciare.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, constatând că faptele există, au fost săvârşite de inculpat şi constituie infractiuni în sensul art. 15 C. pen. îndeplinind condiţiile de tipicitate obiective şi subiective, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. instanţa urmează să condamne pe inculpatul A. la pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev şi ped de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev şi ped de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., apreciind că acestea vor constitui un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârşi fapte cu caracter penal în viitor şi care corespund intru totul, ca natura şi cuantum, scopului sanctionator şi preventiv al pedepsei astfel cum acesta este prescris de prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013.

Mai apoi, în vederea completării represiunii rezultate din pedepsele principale stabilite în sarcina inculpatului, în temeiul art. 67 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (3) C. pen. instanţa a interzis acestuia dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, având în vedere gravitatea infracţiunilor comise dar şi aspectul că prezenta condamnarea conduce la o stare de nedemnitate pentru exercitarea acestor drepturi, activităţile interzise presupunând în primul rând responsabilitate civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinte, pedeapsă complementară ce se stabileste pe langa fiecare pedeapsa principală stabilită.

Pentru aceleasi ratiuni, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), şi) b, alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă accesorie, ce se stabileste pe langa fiecare pedeapsa principală stabilită.

Mai apoi în temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că cele două infractiuni au fost comise de inculpat în conditiile concursului real de infractiuni atâtat timp cat faptele au fost comise prin actiuni diferite şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare respectiv 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 45 rap la art. 67 rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, executare ce incepe dupa executarea pedepsei închisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 rap la art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen. s-a constatat că inculpatul a comis cele două infractiuni în stare de recidiva postcondamnatorie fata de condamnarea la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni aplicată prin sentinta penala nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Penală.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 96 alin. (4) şi (5) C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 55/19.01.2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Penală atâta timp cat inculpatul a comis cele doua infractiuni deduse judecatii în cursul termenului de supraveghere de 5 ani şi 6 luni şi va dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa partială de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta, rezultând pedeapsa finală de 5 ani şi 10 luni închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 rap la art. 67 rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. (3) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, executare ce incepe dupa executarea pedepsei închisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 rap la art. 65 alin. (1) rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 215-215/1 C. proc. pen. şi art. 202 alin. (1), (2), (3), (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 107/06.11.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ulterior mentinuta de către instanta de judecată, apreciind pe de o parte că probele administrate confirmă existenta infractiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru care s-a dispus condamnarea acestuia fiind îndeplinite cerintele prevazute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen. dar şi faptul că în continuare subzistă temeiurile avute în vedere la luarea masurii în cursul judecarii în fond a cauzei, masura fiind necesara pentru prevenirea comiterii de catre inculpat a unor noi infractiuni(art. 202 alin. (1) C. proc. pen.) având în vedere antecedenta penală a acestuia. Pe de altă parte instanţa a reţinut că potrivit prevederilor art. 2151 alin. (8) C. proc. pen. în cursul judecătii în prima instanta durata totală a controlului judiciar nu poate depăsi un termen rezonabil şi în toate cazurile nu poate depăsi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată. Din această perspectivă instanta a constatat pe de o parte că nu a fost depăsit termenul legal imperativ de 5 ani de la data trimiterii inculpatului în judecată(02.04.2015) dar nici nu a fost depăsit termenul rezonabil, neputând aprecia că simpla trecere a unei perioade mai mari de timp de la luarea masurii controlului judiciar, este de natură a incalca principiul rezonabilitatii măsurii preventive.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 72 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 11.03.2015 până în data de 09.11.2015 precum şi perioada executată din data de 09.07.2011 pana în data de 21.12.2011.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen. s-a constatat că prin ordonanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din data de 27.02.2015 dată în dosar nr. x s-a dispus restituirea autoturismului marca C. cu nr. de înmatriculare x numitului D. iar în temeiul art. 255 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a obiectelor ridicate din autoturismul marca C. cu nr. de înmatriculare x numitului D. la data de 23.02.2015 cu ocazia cercetării la fata locului şi păstrate la sediul organului de cercetare penală.

În temeiul art. 3, 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 rap la pct. 7 din Anexa parte integranta din Legea nr. 76/2008 s-a dispus la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. zis B., în masura în care nu sunt incalcate alte drepturi.

Potrivit prevederilor art. 86 C. proc. pen., persoana care, potrivit legii civile, are obligatia legala sau conventionala, de a repara în intregime sau în parte, singura sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infractiune şi care este chemată să răspundă în proces are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Pe de altă parte potrivit art. 1373 Noul C. civ.- Legea nr. 287/2009 comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atributiile sau cu scopul functiilor încredintate(alin. (1); fiind comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită directia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite functii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Văzând aceste dispozitii legale cu caracter general instanta a constatat calitatea de parte responsabilă civilmente a Societăţii E. S.A., cu sediul în mun. Sibiu str. x Centrul de Afaceri, corpul A etajele 3-6 urmând ca aceasta să răspundă în limitele şi conditiile legii şi ale contractului (politei) de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria x nr. x din data de 16.01.2015 conform art. 49 din Legea nr. 136/1995.

Solutionând actiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de persoana vătămată F. instanta a reţinut că, în baza art. 19 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi potrivit dispoziţiilor art. 1357 Noul C. civ., angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane implică îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia făptuitorului, producerea unui prejudiciu, precum şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, orice persoana având indatorirea de a respecta regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune şi de a nu aduce atingere, prin actiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane(art. 1349 Noul C. civ.) .

De asemenea, din perspectiva prevederilor art. 1375-1386 Noul C. civ. prejudiciul se repara integral, despăgubirea trebuind să cuprindă pierderea suferita de cel prejudiciat, castigul pe care în conditii obisnuite el ar fi putut sa il realizeze şi de care a fost lipsit precum şi cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Repararea acestuia se face în natura, prin restabilirea situatiei anterioare, iar daca aceasta nu este cu putinta ori dacă victima nu este intesresată de reparatia în natura, prin plata unei despăgubiri stabilite prin acordul părtilor sau în lipsă prin hotarare judecatorească.

În ceea ce o priveste pe persoana vatamată F., în vârstă de 25 de ani din raportul de noua expertiză medico legală efectuat în faza judecatii în fond a cauzei rezultă că acesta a suferite multiple leziuni traumatice ce au necesitat un numar de 95-100 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice suferite punând în primejdie viata victimei, fără insa să se fi realizat pierderea posttraumatica a vreunui organ, şi chiar dacă persoana vătămată prezintă o incapacitate inadaptivă- IA de 40% constând în deficienta vizuală usoara aceasta nu se incadrează în vreun grad de invaliditate. Aceste leziune au constat în plagă delabrantă hemifată stanga. Corpi straini metalici la nivelul orbitei stangi. Fractura unghi antero inferior C2 cu avulsia acestuia(cu minimă deplasare medială a masei laterllae C1, cu respectarea canalului rahidian) Fracturi constale multiple II, III, IV, V, VI, VII LAA dreapta, VIII LSD. Fracturi costale III-VII LAA stanga . Pneumotorace drept în cantitate moderată (drenat). Fractura 1/3 clavicula stanga,. Luxatie anterioara sterno claviculară stanga. Contuzii pulmonare lob superior şi mediu drept. Fractură cominutivă cu deplasare patelă stangă.

Potrivit aceluiasi raport de noua expertiză medico legală leziunile de la nivelul toracelui -fracturi costale multiple cu hemopneumotorax au pus în primejdie viata victimei (dgs. insuficienta respiratorie acuta) şi au necesitat efectuarea drenajului în scopul reexpansionarii pulmonare.

De asemenea şi din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că victima a suferit mai multe categorii de leziuni determinate de miscarea sa necontrolată în habitaclu constând în leziuni grave la nivelul capului, datorata lovirii parbrizului, fracturi costale multiple, pe ambele părti, fractura claviculei stangi şi luxatia sterno claviculară stagă datorate lovirii volanului şi fractura cominutivă cu deplasare a patelei (rotulei) drepte datorată lovirii elementelor dure ale bordului.

Cu toate acestea din raportul de expertiză criminalistică efectuat (f. 168-190 dosar judecătoriei vol II) rezultă că în cazul în care ocupantul a fost fixat prin intermediul centurii de siguranta la nivelul capului, al trunchiului şi al genunchiului acestuia s-ar fi inregistrat forte mult inferioare celor care au fost obtinute în cazul simularii computerizate în care ocupantul nu a fost fixat prin intermediul centurii de siguranta(în cazul în care centura a fost cuplată, forta la nivelul genunchiului a fost nulă). S-a concluzionat astfel că în ceea ce priveste lovirea capului, a trunchiului şi a genunchiului nepurtarea în acest caz a centurii de siguranta prezinta un grad mult mai mare de periculozitate pentru ocupant în raport cu situatia în care acesta este fixat prin intermediul centurii.

În cazul particular de fată s-a retinut astfel că nepurtarea centurii de siguranta a condus la aparitia leziunilor grave de la nivelul capului, în urma spargerii parbrizului, astfel incat în situatia în care centura arfi fost cuplată, aceste leziuni arfi fost mai putin grave. De asemenea în cazul în care centura ar fi fost cuplata capul conducatorului auto nu ar fi lovit parbrizul autoturismului iar fractura de la rotulei nu ar fi survenit.

Având în vedere împrejurarea potrivit căreia leziunile victimei ar fi fost mai putin grave în cazul în care acesta ar fi avut cuplată centura de siguranta, necuplarea acesteia aflându-se în legatura de cauzalitate sub forma unei conditii favorizatoare cu producerea leziunilor acestuia, retinand sub acest aspect şi culpa persoanei vătămate instanţa urmează a reduce cuantumul pretentiilor civile formulate atat sub aspectul daunelor materiale cat şi morale.

Persoana vătămată F. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 250.000 euro (echivalentul în RON cu titlu de daune morale), suma de 16.834,96 RON şi 4000 euro cu titlu de daune materiale, precum şi penalitati de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data d 16.04.2015 pana la data platii integrale precum şi cheltuielile de judecată, cerere completată prin înscrisul depus în şedinţa publică din data de 23.10.2015 sub aspectul daunelor materiale (cu suma de 888,9 RON), respectiv cu suma de 1432,78 RON sub aspectul daunelor materiale prin înscrisul depus prin serviciul registratura al instanţei la data de 09.02.2017.

În ceea ce privesc despăgubirile pentru daune materiale acestea sunt supuse unei riguroase probatiuni, sarcina probei cazand în sarcina partii civile aceasta depunand la dosar în faza cercetarii judecătoresti inscrisuri constând în facturi fiscale şi chitante, acte medicale, înscrisuri care dovedesc imprejurarea ca persoana vatamata a suportat efectiv aceste cheltuieli constand în achizitionare de medicamente, comprese sterile, tincturi, proteze, contravaloarea manevrelor terapeutice necesare refacerii, rezultand asadar ca persoana vatamata a avansat sume de bani pentru achizitionarea de medicamente necesare refacerii atat pe perioada spitalizarii dar şi dupa, fiind rezonabil de presupus ca aceasta în vederea refacerii sale a achizitionat tratamentele medicamentoase prescrise în biletele de externare . În acest context instanta apreciaza ca este dincolo de orice indoiala ca persoana vatamata a facut astfel de cheltuieli. De asemenea instanta va retine ca potrivit jurisprudentei Curţii E.D.O. partea civilă poate obtine rambursarea prejudiciului material în masura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului, instanta de judecata fiind obligată a suplini administrarea probelor şi motivarea probelor din aceasta perspectiva prin normele de drept european putand stabili în echitate o suma corespunzatoare în favoarea partii civile (cauza Comingersoll impotriva Portugaliei, CEDO 2000).

În ceea ce privesc daunele morale intanta a reţinut că, daca anterior intrarii în vigoare a Noului C. civ. legislaţia X.stră internă nu prevedea nici un criteriu în funcţie de care să fie evaluat prejudiciul nepatrimonial, aprecierea acestuia fiind lasata la latitudinea instantei de judecata care proceda în concret, prin raportare la toate împrejurările şi circumstanţele cauzei tinand insa cont ca stabilirea cuantumului acestor despăgubiri trebuie sa respecte principiul echităţii exprimat prin aceea că despăgubirile pentru daunele morale nu trebuie să constituie o amendă excesivă pentru autorii prejudiciilor şi o modalitate indirectă de îmbogăţire a părţii civile, art. 1391 din Noul C. civ. legifereaza în mod expres posibilitatea reparării prejudiciului nepatrimonial.

În privinţa daunelor morale solicitate instanţa a apreciat că este dincolo de orice îndoială faptul că persoanei vatamate i-a fost creat un prejudiciu moral de gravitate ridicată, constând în suferinţa fizică şi psihică generată de vătămarea sănătăţii şi integrităţii fizice şi corporale. Astfel, în speţă este vorba de un prejudiciu datorat încălcării dreptului la integritate corporală şi la sănătate, prejudiciu care are o alcătuire mixtă: pe de o parte care o componentă economică şi pe de altă parte are o componentă morală, ambele fiind reparabile prin acordarea unor sume sub formă de despăgubiri băneşti sau mai corect spus compensaţii băneşti.

Din aceasta perspectiva instanta a reţinut ca potrivit art. 1391 C. civ. în caz de vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii poate fi acordata şi o despagubire pentru restrangerea posibilitatilor de viata familiala şi sociala.

Or în cauza de faţă prin conduita culpabilă a inculpatului s-a cauzat o traumă fizică şi psihică iremediabilă persoanei vatamate.

În primul rând instanţa constată că aceasta a suferit numeroase traumatisme şi fracturi grave care au necesitat un numar total de 95-100 de zile de ingrijiri medicale şi care au pus totodată în primejdie viata victimei, iar pe de alta parte persoana vatamata prezinta o incapacitate inadaptivă- IA de 40% constând în deficienta vizuală usoara care însă nu se incadrează în vreun grad de invaliditate.

De asemenea, din susţinerile persoanei vatamate şi ale martorilor audiati în cursul cercetarii judecătoresti U. şi V., declaratiile acestora fiind atasate la dosar dar şi în incrisurile(biletele de externare şi rapoarte de expertiza medico legala) depuse în cursul urmaririi penale şi cercetarii judecatoresti instanta a reţinut ca persoana vatamata urmare a accidentului suferit, a fost intr-o stare gravă, acordandu-i-se sanse minime de supravietuire. De asemenea timp de 2 luni a avut nevoie de ingrijire permanenta, ce a fost acordată de mama şi prietena lui, dar şi ulterior se deplasa foarte greu cu ajutorul cadrului şi a carjelor.

Totodata ambii martori audiati în cursul cercetarii judecatoresti au reliefat ca accidentul rutier a influentat negativ persoana vatamata şi din punct de vedere psihic ramanand astfel cu sechele de natură să limiteze posibilitatea sa de mişcare, durerile cauzate de leziunile suferite fiind foarte mari şi resimtindu-se şi în prezent.

Raportându-se la durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice instanţa a constatat că în urma accidentului rutier victima a suferit diverse interventii chirurgicale, şi în ciuda vârstei acestuia, 25 de ani, persoana vatamata a devenit foarte deprimat chiar nemaidorind sa iasă din casă.

Este indubitabil că persoana vătămată a suferit în urma accidentului rutier fiind supusă unor intervenţii chirurgicale, a unui tratament recuperator de durată, altfel pus traumele provocate au fost puternice incât restabilirea acesteia a presupus o perioadă relativ îndelungată de suferinţe fizice, de acuze funcţionale motorii, posibil de inlăturat prin tratament de specialitate.

Intr-un asemenea context nu poate fi negat faptul că datorită sechelelor postraumatice persoana vătămată a fost supusă succesiv unor noi suferinţe fizice, mai mult, aceste tulburări funcţionale au determinat o limitare a activităţilor la care putea participa, iar necesitatea de a-şi supraveghea, doza şi limita eforturile este de natură a prejudicia viaţa socială a acesteia.

Or, raportându-se la elementele de fapt descrise mai sus, instanţa a constatat că se impune acordarea unor despăgubiri suplimentare generate de restrângerea posibilităţii de viaţă familială şi socială a victimei accidentului. Denumite în practica judiciară "prejudicii de agrement" restrângerea posibilităţii de viaţă familială şi socială se traduce prin privarea victimei de plăcerile unei vieţi familiale şi sociale normale, cum ar fi pierderea sau limitarea posibilităţii de a desfăşura diferite activităţi. În speţă, nu se pune problema unei pierderi a acestor abilităţi, ci se pune problema limitării lor, în condiţiile în care persoana vatamata depune eforturi reale pentru a se readapta vietii sociale ceea ce coroborat cu incapacitatea adaptiva de 40% constând în deficienta vizuală usoara determina desigur un efort suplimentar în vederea desfasurarii în conditii normale a vietii sociale.

Toate aceste efecte suportate de partea civilă trebuie compensate prin acordarea unor daune morale ce reprezintă pretium doloris, instanţa considerand că se impune repararea în acest mod a prejudiciului suferit, urmând a se stabili nivelul prejudiciului real încercat de partea civilă şi care să reflecte cât mai fidel suferinţa acesteia, astfel încât acesta să nu constituie un factor de îmbogăţire fără just temei.

Astfel, pe lângă principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de dispoziţiile art. 1385 alin. (1) C. civ. instanţa a avut în vedere şi principiul echităţii, indemnizaţia urmând a fi una justă, stabilită astfel încât să asigure o compensaţie suficientă şi echitabilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă F..

Partea civilă F. a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat în scris la dosar.

Faţă de stabilirea pedepsei de 1 an închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporala din culpa, s-a apreciat ca prima instanţa nu a individualizat corect pedeapsa, fiind evident o pedeapsa îndreptata spre minimul special prevăzut de lege.

A solicitat obligarea asigurătorul la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi, începând cu data de 26.04.2015 (asa cum prevede art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014) la suma pe care instanţa o va stabili ca se cuvine apelantului.

Tot o dovada de rea credinţa, o reprezintă chiar dosarul de dauna depus de către parata în probatiune la solicitarea instanţei de judecata. Din acest dosar se poate observa ca parata nu a făcut nicio solicitare cu privire la un document suplimentar şi mai mult a tratat superficial aceasta cauza.

A solicitat ca instanţa de judecata sa aiba în vedere criteriile de mai sus raportat la situaţia particulara a părţii civile (vârsta frageda la care a fost nevoit sa se confrunte cu astfel de traume, pierderea locului de munca, nevoia de a depinde de familie, neputinţa şi inconfortul cauzate de aceasta dependenta, pierderea vederii la un ochi, vătămarea pleoapei şi cicatricile ramase pe fata, durerea încercata odată cu intervenţiile chirurgicale, tratamentele şi controalele medicale, modificarea condiţiilor de viata familiala şi sociala etc).

Statele membre adopta dispoziţii care sa garanteze ca, în cazul în care oferta nu a fost prezentata în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcţie de valoarea despăgubirii oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător.

In data de 22.02.2015 a avut loc nefericitul eveniment care a produs consecinţele arătate în cererea de chemare în judecata;

In data de 16.04.2015 (conform dovezii existente la dosarul cauzei - cerere de despăgubire şi convocare la conciliere) partea civilă a transmis paratei o cerere de despăgubire (conform, confirmare de primire) societatea de asigurări nu a inteles sa soluţioneze pe cale amiabila acest diferend, formulând o oferta neserioasa, mult diminuata şi fara vreo motivare, oferta care a rămas doar la stadiul scriptic pentru ca nu a fost şi achitata.

- Asigurătorul nu a avut niciodată intenţia de a onora oferta avansata în condiţiile în care ne-a solicitat şi a invocat şi în fata instanţei sa-i indicam un cont bancar din România pentru a putea face plata; dupa ce i-am indicat acest cont, asigurătorul a refuzat în continuare sa achite suma avansata;

- Chiar mai mult, neseriozitatea şi dovada incalcarii condiţiilor contractuale se poate observa prin atitudinea ulterioara a asigurătorului. în data de 09.06.2015, subsemnatul am solicitat plata sumelor avansate prin oferta din data de 05.06.2015 în baza art. 2208 C. civ. ("In cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plaţi indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contratul de asigurare. în situaţia în care părţile nu se inteleg asupra cuantumului indemnizaţiei, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta sa se fi soluţionat prin negocieri sau de către instanţa de judecata") insa parata nu a inteles sa efectueze nici plata despăgubirii cu care a fost de acord, motiv pentru care se impune obligarea acesteia de a plaţi penalităţi de întârziere şi nici nu ne-a transmis vreun răspuns în acest sens.

Astfel, modalitatea în care instanţa de fond a cuantificat cuantumul daunelor morale a condus la stabilirea unei valori nerezonabile, care nu asigura o justa compensaţie pentru suferinţa produsa subsemnatului, nereliefand consecinţele şi sechelele permanente produse de accident. Aceste consecinţe sunt următoarele:Traumatismele fizice suferite au fost: Traumatism cranio-cerebral mediu; Corpi străini metalici la nivelul orbitei stângi; Fractura unghi antero inferior C2 cu avulsia acestuia; Suspiciune hemoragie subarahnoidiana; Plaga delabranta hemifata stânga; Imagini milimetrice cu densitate metalica la nivelul orbitei stângi; Fractura unghi antero-inferior C2 cu avulsia acestuia; Minima deplasare medial a masei laterale CI, cu respectarea canalului rahidian;

Pneumotorace drept în cantitate moderata, drenat; Contuzii pulmonare lob superior şi mediu drept;

Fracturi costale multiple II, III, IV, V, VI, VIII linia axilara anterioara, VIII pe linia scapulara în dreapta; Fracturi costale lll-VII pe linia axilara anterioara stânga; Fractura 1/3 medie clavicula stânga; Luxatie anterioara sterno-claviculara stânga; Fractura cominutiva cu deplasare patela dreapta. Leziunile şi ameliorarea traumatismului suferit au necesitat un număr de 95-100 de zile îngrijiri medicale; în urma accidentului am fost internat de urgenta şi supus la mai multe intervenţii chirurgicale, dupa cum urmează: în data de 03.03.2015, s-a efectuat o operaţie constând în denudare lambou de avansare pleoapa superioara stânga PPLD, electrocauterizare chemozis conjuctival, conform PO 119/03.03.2015; în data de 04.03.2015, la ora 8:00, s-a efectuat o patelectomie parţiala urmata de debridarea excizionala a pârtilor moi implicând os sau cartilaj, iar la ora 12:00 s-a efectuat o plastie cu piele libera despicata regiunea glabelara şi sprancenoasa stânga, urmata de debridarea excizionala a pârtilor moi; în data de 11.03.2015 se reintervine chirurgical şi se practica reconstrucţia pleoapei superioare stângi cu un lambou frontal paramedian, debridare chirurgicala şi blefarorafie ochi stâng, conform PO 139/11.03.2015; în data de 03.04.2015 se intervine chirurgical şi se practica blefarorafie ochi stâng, PPLT regiune infraorbitara stânga şi modelare lambou frontal, conform PO 188/03.04.2015; în data de 16.04.2015 se intervine chirurgical şi se practica sutura pleoapa inferioara ochi stâng, conform PO 212/16.04.2015; în data de 20.05.2015 se intervine chirurgical şi se practica PPLT regiune supraorbitara stânga, avansare lambou frontal cu fixare la nivelul cantului medial, blefarorafie ochi stâng, taresorafie temporara, conform PO 289/22.05.2015;

A arătat că în procesul de stabilire a cuantumului daunelor morale, prima instanţa a recurs la o apreciere subiectiva, facand referire la rezultatele pe care acest accident le-a avut asupra părţii civile şi stabilind gravitatea şi intensitatea traumelor psihice suferite intr-un mod destul de realistic, insa, acordând, în final, daune morale intr-un cuantum mult prea mic, raportat intensitatea traumelor reţinute de insasi instanţa de judecata.

Cu privire la repararea prejudiciului moral, C. civ. stabileşte principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, asa cum reiese din art. 1531 alin. (1) şi (3) C. civ. Finalitatea răspunderii civile delictuale trebuie sa constea în înlăturarea totala a consecinţelor dăunătoare ale faptei ilicite, în scopul restabilirii, pe cat posibil, a situaţiei anterioare.

Cu toate ca legiuitorul nu a prevăzut criterii clare şi precise pentru stabilirea despăgubirilor nepatrimoniale, instanţa este datoare sa aiba în vedere următoarele aspecte: consecinţele negative suferite de cel în cauza pe plan fizic şi psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familiala, profesionala şi sociala, a victimei.

De asemenea, despăgubirea trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitatea, importanta şi consecinţele acesteia pentru persoana vătămata. Aprecierea prejudiciului se realizează sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămata pe plan fizic şi psihic.

Aprecierea prejudiciului moral nu se rezuma la determinarea "preţului" suferinţei fizice şi psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterala a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate. Trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vătămata pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial din ceea ce ar însemna o viata normala, liniştită şi fericita pentru aceasta, în momentul respectiv, dar şi în viitor, în societatea respectiva. Se face, deci, o apreciere a prejudiciului moral şi apoi, în raport cu acesta, se stabileşte indemnizaţia.

In aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta, profesia, nivelul de pregătire şi de cultura generala al persoanei vătămate, tocmai datorita faptului ca fiecare individ acorda valorilor o preţuire diferita în funcţie de aspiraţiile sale. Integritatea fizica şi psihica, sănătatea, speranţa de viata, sentimentele de afecţiune etc, sunt valorile morale cele mai scumpe ale fiinţei umane. Fiind considerate de societate valori morale, acestea sunt reglementate şi recunoscute ca făcând parte din sistemul drepturilor nepatrimoniale ale fiecărei fiinţe umane.

Importanta prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimoniala căreia i s-a adus atingere, de măsura în care a fost lezata aceasta valoare şi de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către persoana vătămata. Daca valorile morale au fost alterate în mare măsura, atunci prejudiciul moral cauzat este extrem de important. în funcţie de importanta valorii lezate pentru persoana vătămata, judecătorul poate aprecia importanta prejudiciului moral cauzat.

Un alt criteriu de apreciere a prejudiciului moral este durata menţinerii consecinţelor vătămării pe plan fizic şi psihic, adică durata prejudiciului. Leziunile sau vătămările permanente sunt resimţite de victima toata viata, aspect relevant şi întâlnit şi în cazul subsemnatului.

Aceste daunele materiale suplimentare constau în cheltuieli necesare refacerii sanatatii fizice, prin intervenţii chirurgicale, care nu au putut fi prevăzute la momentul constituirii de parte civilă, raportat la întinderea, consultarea ofertelor de specialitate şi răspunsul din partea medicilor, precum şi costul intervenţiilor asa cum au fost precizate în ofertele de specialitate.

Daunele materiale suplimentare reprezintă costul a doua intervenţii chirurgicale, dupa cum urmează:

- suma de 7.200 $ necesara pentru transplantul de cornee şi operaţia de vitrectomie anterioara, coform ofertei din partea Spitalului Medicana Beylikduzu din Instambul, dupa o evaluare efectuata de Dl. Prof. Dr. EE.;

- suma de 14.000 € reprezintă costul intervenţiei chirurgicale pentru reconstrucţia pleoapei superioare şi a osului, corectarea sprâncenei şi fixarea pleoapei cu muşchiul sprancenei şi al frunţii, conform ofertei din partea specialistului în chirurgie estetica, plastica şi reconstructiva, Prof. Dr. FF., din cadrul spitalului GG..

Acestea sunt cheltuieli viitoare, dar certe şi dovedite prin actele anexate prezentului script, şi sunt necesare pentru refacerea traumelor fizice cauzate de inculpat subsemnatului, pentru care nu am nicio vina, dar care sunt imperioase şi vitale pentru sănătatea şi vederea subsemnatului.

Scopul cel mai important al acestor daune materiale este recuperarea vederii, deoarece subsemnatul nu vad deloc cu ochiul stâng, spre deosebire de aspectele eronate reţinute de prima instanţa, asa incat sigura şansa de a vedea din nou este admiterea de către instanţa de apel a daunelor materiale suplimentare asa cum au fost formulate, în caz contrar subsemnatul nu voi putea sa efectuez cele doua intervenţii chirurgicale şi astfel nu imi voi recupera vederea la ochiul stâng niciodată.

Pentru dovedirea celor menţionate, a solicitat instanţei admiterea expertizei medico-legale care sa stabilească în ce măsura imi este afectată vederea, ca şi o consecinţa a accidentului din data de 22.02.2015.

In concluzie, solicita instanţei de apel sa admită daunele materiale suplimentare asa cum au fost formulate în considerarea scopului pentru care sunt cerute, având o natura extrem de importanta, întrucât în măsura în care nu îşi permite sa achite costul celor doua intervenţii chirurgicale descrise mai sus, risc sa raman cu aceste traume pe viata, dar mai ales cu lipsa vederii la ochiul stâng.

In concluzie, pornind de la diminuarea nejustificata a daunelor materiale şi morale, se poate concluziona ca prima instanţa nu a făcut o raportare echitabila a traumelor şi consecinţelor suferite de subsemnatul în legătura directa cu fapta şi vinovăţia inculpatului, respectiv influenta minimala a lipsei centurii de siguranţa în producerea traumelor fizice şi psihice suferite de persoana vătămata. Culpa subsemnatului este una minima, daca nu chiar inexistenta, astfel ca nu poate justifica reducerea pretenţiilor civile intr-un cuantum atat de însemnat (daunele materiale reduse de la 16.834,97 RON la 9.580,82 RON, suma de 4.000 € necesara intervenţiei chirurgicale redusa la 2.000 €, iar daune morale acordate în cuantum de 10.000 € releva inechitatea, insuficienta reparaţie a prejudiciilor suferite şi sunt mult inferioare chiar şi daunelor morale acordate în cauze similare, de către alte instanţe romane).

Pentru aceste motive se impune ca daunele materiale sa fie acordate în cuantumul arătat de apelant, fiind vorba de prejudicii materiale certe şi dovedite prin probele depuse la prezentul dosar, iar în ceea ce priveşte daunele morale, se impun a fi majorate raportat la intensitatea traumelor psihice suferite, asa cum urmează a fi descrise în continuare.

Daune materiale suplimentare - 7.200 $ şi 14.000 €.

Prin urmare, în ceea ce priveşte latura penala, a solicitat reindividualizarea pedepselor astfel incat sa fie îndreptate spre maximul special, cu aplicarea regulilor de la concursul real de infracţiuni şi a recidivei postcondamnatorii, iar în final, executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.

Cu privire la latura civilă a solicitat instanţei de apel majorarea cuantumului daunelor materiale şi morale cuvenite apelantului, F., în calitate de persoana vătămata, asa cum au fost precizate prin constituirea de parte civilă şi daune materiale în cuantum de 7.200 $ şi 14.000 € ca reprezentând cheltuieli necesare pentru doua intervenţii chirurgicale, conform ofertelor medic de specialitate.

Apelantul A. a depus motivele de apel la dosar, prin care solicită în temeiul prevăzut de art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 455 din 07 martie 2017 ca fiind nelegală şi în urma rejudecării:

1. In principal: să se reţină în sarcina inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu consecinţa reindividualizarii pedepsei, în condiţiile în care în mod nelegal instanţa de fond a respins cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată.

2. In subsidiar: solicită reindividualizarea pedepselor aplicate în sarcina inculpatului în sensul aplicării unor pedepse întreptate spre minimul prevăzut de lege.

Având în vedere că s-a depus la dosarul cauzei o solicitare de efectuare anor expertize cu scopul de a se stabili în concret nr. de zile de îngrijiri medicale, aspect ce era în strînsă legătură cu încadrarea juridică a faptelor sale dar cu o importanţă deosebită şi în ce priveşte corecta soluţionare a laturii civile, instanţa de fond în mod greşit a respins cererea inculpatului de a fi judecat în procedura simplificată.

Se poate observa faptul că inculpatul a recunoscut faptele sale, singura solicitare a sa era doar de a se administra proba cu expertiza pentru a se putea stabili în concret atât nr. x de zile de îngrijiri medicale suferite de victimă dar şi existenta sau nu a vreunei culpe a acesteia în urmările suferite, aspect important sub aspectul laturii civile a cauzei, fapt de altfel confirmat prin expertizele intocmite.

De altfel se poate observa în considerentele incheierii penale faptul că inculpatul nu a contestat nicio probă administrată în cursul urmăririi penale, singura sa solicitare fiind aceea de a se administra proba cu expertiza pentru corecta soluţionare a laturii civile a cauzei dar şi a încadrării juridice dată faptelor sale.

Mai mult, cu excepţia expertizelor nu s-a readministrat nicio probă tocmai datorita faptului ca nu s-au contestat, inculpatul solicitând expres să fie judecat în procedura simplificată.

Cu toate că ulterior administrării expertizelor în cauză concluziile au fost sensul celor recunoscute de inculpat, respectiv nepurtarea centurii de siguranţă de către persoana vătămată a agravat considerabil urmările vătămărilor, instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime.

Astfel pe parcursul cercetărilor judecătoreşti instanţa de judecată a dispus efectuarea unui Raport de Nouă Expertiză medico-legală dar şi efectuarea unui Raport de Expertiză Criminalistică . Rolul acestor expertize a fost tocmai acela de a se stabili de către persoane de specialitate dinamica accidentului, cauza producerii vătămărilor precum şi conjunctura în care s-au produs aceste leziuni.

In consecinţă, va solicitat să se constate faptul că inculpatul a recunoscut faptele sale şi nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, mai mult ulterior administrării expertizelor încuviinţate de către instanţa de judecată, s-a reţinut exact aceeaşi stare de fapt recunoscută de către inculpat.

Având în vedere aceste aspecte s-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut prev. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecinţa reducerii cu o treime a limitei de pedeapsă aplicate inculpatului.

Cu privire la latura civilă a cauzei, face precizarea că inculpatul pe tot parcursul procesului penal şi-a exprimat disponibilitatea să îi ofere persoanei vătămate suma de 10.000 euro, cel puţin cu titlu de acoperire parţială a prejudiciului cauzat, urmând ca diferenţa să fie achitată de către asigurătorul RCA, insă a fost refuzat de fiecare dată de către acesta.

În realitate persoana vătămată cu rea credinţă nu a indicat contul bancar în vederea încasării sumei oferite de către asigurător doar pentru a obţine prin hotărârea judecătorească şi dobânda aferent sumelor acordate.

Dacă ar fi fost de bună credinţă ar fi indicat conform procedurilor interne ale asigurătorului şi contul bancar pentru efectuarea viramentului şi totodată ar fi acceptat şi sumele oferite de către inculpatul A., iar dacă aprecia că acestea ar fi fost neîndestulătoare s-ar fi stabilit o diferenţă prin hotărârea judecătorească.

A solicitat respingerea acordării beneficiului nerealizat ca urmare a nepracticării meseriei de taximetrist acesta nefiind justificat în momentul de faţă, precum şi respingerea sumelor suplimentare precizate în apel, neexistand o recomandare din partea medicului de specialitate, ci doar un schimb de emailuri fără să cunoaştem în concret daca procedurile indicate au sau nu legătura cu consecinţele accidentului rutier. Mai mult nu rezultă din niciun act faptul că aceste proceduri nu se pot realiza în spitalele din România în sistemul public sau privat.

In ceea ce priveşte suma acordată cu titlu de daune morale este de acord cu majorarea acestora în măsura în care este justificată şi în limita culpei avute ca o consecinţa a nepurtarii centurii de siguranţa, de altfel inculpatul A. mereu şi-a arătat regretul pentru cele întâmplate, insă de fiecare data a primit un refuz categoric din partea persoanei vătămate şi a apărătorului acesteia.

Prin decizia penală nr. 254/A din data de 15 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de partea civilă F. împotriva sentinţei penale nr. 455/7.03.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desfiinţat-o doar cu privire la latura civilă a cauzei.

Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, în temeiul art. 397 rap la art. 19-20 şi art. 86 C. proc. pen. cu referire la art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1373, art. 1385-1386, 1390 şi art. 1391 Noul C. civ. -Legea nr. 287/2009, art. 49 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995 şi Decizia pronuntata de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii nr. 1/2016 cu referire la art. 37 şi art. 38 din Ordinul ASF nr. 23/2014 s-a admis în parte actiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de către persoana vătămată F., cu domiciliul în mun. Cluj-Napoca, str. x jud. Cluj şi domiciliul procesual ales în mun. Cluj-Napoca, str. x jud. Cluj la sediul profesional al Cabinetului de Avocat G. şi obligă partea responsabilă civilmente Societăţii E. S.A. la plata sumei de 16.834,96 RON şi 4000 euro (sau echivalentul în RON la data plăţii) cu titlu de daune materiale, precum şi penalitati de întarziere în cuantum de 0,2% pe zi de intarziere incepand cu data de 16.04.2015 pâna la data plăţii integrale precum şi la plata sumei de 50.000 Euro(sau echivalentul în RON la data plăţii), daune morale precum şi penalităţi de întarziere în cuantum de 0,2% pe zi de întarziere începand cu data d 16.04.2015 până la data plăţii integrale.

S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

În baza art. 421 punct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. zis B., împotriva aceleiaşi hotărâri.

S-a stabilit onorariu parţial apărător din oficiu în sumă de 130 RON ce se va avansa din FMJ în favoarea av. HH..

A fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, respectiv proces-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa accidentului şi plaşa foto, planşa foto imagini camere de supraveghere, proces-verbal depistare a inculpatului, raportul de expertiză medico-legală nr. x din 12.03.2015, constatări preliminare leziuni persoană vătămată, declaraţia persoanei vătămate F., protocol alcooltest efectuat de către inculpatul A., buletin analiză toxicologică alcoolemie şi buletin examinare clinică inculpat A., buletin analiză toxicologică alcoolemie şi buletin examinare clinică persoană vătămată F., declaraţii martorilor, declaraţii inculpat A. prin care a recunoscut faptele în materialitatea lor, fişă cazier judiciar inculpat, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Aşadar, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care ulterior condamnării definitive la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 pronunţată de Judecatoria Cluj-Napoca definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 a Curţii de Apel Cluj, în cursul termenului de supraveghere, la data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, a condus autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca şi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F., care în urma accidentului rutier a suferit leziuni corporale ce au necesitat un număr de 95-100 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de vătămare corporală din culpă prev şi ped de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A., care ulterior condamnării definitive la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinta penală nr. 55/19.01.2012 pronunţată de Judecatoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 830/R/31.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în cursul termenului de supraveghere, la data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, după ce a provocat accidentul rutier din care a rezultat vătămarea integritatii corporale a persoanei vătămate F., a părăsit locul accidentului fără incuviintarea organelor în drept (politia sau procurorul) întruneşte elementele constitutive ale infractiunii de părăsire a locului accidentului prev şi ped de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen.

Principala solicitare a inculpatului prin cererea de apel a fost aceea de a se constata că în mod neîntemeiat a fost respinsă solicitarea sa de judecarea cauzei intemeiate cu 374 alin. (4) din C. proc. pen., respectiv în condiţiile recunoaşterii învinuirii cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă o treime.

Potrivit articolul 374 alin. (4) C. proc. pen. inculpatul poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa. Curtea a constatat că la data de 23 octombrie 2015 s-a dat citire actului de sesizare al instanţei, iar instanţa de fond a pus în vedere inculpatului posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii. Inculpatul a declarat că înţelege învinuirea şi recunoaşte comiterea faptelor şi arătat în mod expres că nu contestă numărul de îngrijiri medicale dar contest faptul că în condiţiile în care parte civilă ar fi purtat centura de siguranţă urmările ar fi fost mai puţin grave respectiv, apreciez daune morale prea ridicate - fila 240 volumul I. Din încheierea de şedinţă rezultă că apărătorul inculpatului a solicitat instanţei să se pronunţe asupra cererii de judecare a cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii după pronunţarea asupra cererii în probaţiune, respectiv de efectuare a unei expertize criminalistice complexe care să stabilească urmările reale ale faptei, respectiv care ar fi fost consecinţele dacă persoana vătămată purta centura de siguranţă. La întrebarea expresă a instanţei, dacă se formulează o cerere în efectuarea unei expertize având în vedere că se contestă numărul de îngrijiri medicale, apărătorul ales al inculpatului a răspuns afirmativ. În consecinţă instanţa de fond a respins cererea de soluţionarea cauzei procedura recunoaşterii învinuirii.

Asupra acestor elemente, Curtea a constatat că în mod întemeiat a fost respinsă cererea de soluţionare a cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii, întrucât această procedură este destinată inculpaţilor care recunosc săvârşirea faptei, respectiv a acţiunii ilicite, a urmarilor produse, a vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate. În funcţie de aceste patru elemente se va vedea care este încadrarea corectă a faptei, însă contestarea urmărilor produse, chiar şi prin solicitarea administrării unei probe care să le lămurească, îndepărtează inculpatul de procedura recunoaşterii învinuirii, mai ales în situaţia în care proba tinde spre a argumenta lipsa de tipicitate a faptei ori dovedirea culpei concurente a victimei, deşi prin actul de sesizare s-a reţinut culpa exclusivă a inculpatului. Prin solicitarea în probaţiune, inculpatul a susţinut de fapt că urmările, respectiv leziunile şi vătămări suferite de către partea vătămată, nu s-au datorat exclusiv conduitei sale ilicite, ci s-ar fi datorat şi unei conduite a persoanei vătămate, respectiv faptului că nu purta centura de siguranţă. Aşadar, parcurgerea procedurii recunoaşterii învinuirii este incompatibilă cu solicitarea administrării unui probatoriu care se tindă la înlăturarea tipicităţii faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Cu privire la pedepsele aplicate, Curtea a reţinut că instanţa de fond a făcut o evaluare judicioasă a stării de fapt, a culpei grave a inculpatului, cel mai probabil grefată pe consumul de băuturi alcoolice în condiţiie în care se afla în termenul de încercare stabilit în urma condamnării la o pedeapsă cu aplicarea art. 86^1, 862din C. pen. 1969, a indiferenţei şi a lipsei de empatie manifestate faţă de starea victimei, precum şi faţă de încercarea iniţială a inculpatului de a evita răspunderea penală. Prin urmare, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.

Cu privire la soluţionarea acţiunii civile, Curtea a reţinut că instanţa de fond a identificat în mod corect probele ce trebuiau examinate, respectiv rapoartele de constatare medico legală, înscrisurile medicale, declaraţiile martorilor U. şi V., precum şi declaraţiile părţii civile. Politraumatismul suferit de către inculpat la vârsta de 25 de ani, numărul intervenţiilor chirurgicale, prejudiciul estetic evident la nivelul ochiului stâng, lipsa unui sprijin financiar care ar fi putut diminua consecinţele traumelor, au condus la o stare de depresie şi de recluziune a părţii vătămată. Pentru cuantificarea daunelor, atât acelor materiale cât şi a celor morale, instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 10 din 26 ianuarie 2017 aflat la filele x instanţei de fond, prin care s-a concluzionat că în cazul în care conducătorul autoturismului H. a fost fixat prin intermediul centurii de siguranţă la nivelul capului, al trunchiului şi al genunchiului acestuia s-au înregistrat forţe mult inferioare celor ce au fost obţinute în cazul simulări computerizate în care acesta nu a fost fixat prin intermediul centurii de siguranţă; totodată necuplarea centurii de siguranţă de către numitul F. se află în legătură de cauzalitate, sub forma unei condiţii favorizatoare, cu producerea leziunilor acestuia. În urma analizării condiţiilor de producere a leziunilor, a consecinţelor acestora, atât psihice, cât şi fizice, a concluziilor raportului de expertiză criminalistică, instanţa de fond a redus daunele materiale şi cele morale faţă de cele solicitate.

Curtea a reţinut că acţiunea ilicită săvârşită de către inculpat, respectiv pătrunderea pe contrasens, a creat singură şi în mod neechivoc, naşterea stării de pericol, respectiv producerea accidentului, iar acest pericol nu putea fi anticipat ori prevăzut de către persoana vătămată şi nici nu putea fi evitat, împrejurare care se reţine şi de către expertul criminalist: este vorba despre o condiţie favorizatoare a producerii rezultatului şi nu despre una sine qua non, deoarece accidentul ar fi fost a fi avut loc atât în cazul în care centura ar fi fost cuplată cât şi în cazul în care aceasta nu ar fi fost cuplată. În condiţiile date şi în mod necesar s-a reţine culpa exclusivă a inculpatului în producerea coliziunii dintre cele două autovehicule şi a leziunilor suferite de către persoana vătămată, iar între faptă şi urmare există un raport de cauzalitate bine stabilit. Cât priveşte împrejurarea că, în cazul în care persoana vătămată ar fi purtat centura de siguranţă, leziunile nu ar fi fost cele rezultate în urma producerii accidentului în condiţiile în care persoana vătămată nu a purtat centura de siguranţă, Curtea a reţinut că, probabilitatea ca leziunile de la nivelul capului şi al genunchiului să nu fi avut aceeaşi morfologie ca în cazul purtării centurii de siguranţă, nu exclude probabilitatea ca leziunile să fi fost de altă natură şi nu mai puţin grave. Or, contextul în care apărarea a lansat discuţia despre probabilitatea unui alt rezultat ne conduce în mod ineluctabil pe tărâmul unor speculaţii, care ignoră certitudinea stării de fapt stabilită prin probe şi care excede cadrului procesual. Îndatorirea procesuală a organelor judiciare este aceea de a stabili o stare de fapt care să corespundă realităţii, iar nu posibile stări de fapt, luând în considerare ipoteze în care evenimentul generator al urmărilor s-ar fi produs în condiţii ideale sau în condiţii favorabile unei părţi. Prin urmare, de vreme ce se reţine culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului generator al consecinţelor, reducerea cuantumului daunelor materiale dovedite de către partea civilă este nejustificată.

Cu privire la despăgubirile morale, deşi instanţa de fond a reţinut prejudiciul estetic, cel privind diminuarea incapacitatea adaptativă de 40%, încă prezentă, precum şi suferinţele fizice la care a fost supusă persoana vătămată, a diminuat cuantumul despăgubirilor spre o sumă derizorie. Totodată, nici critica inculpatului cu privire la împrejurarea că starea de sănătate a persoanei vătămate s-a agravat din pricina culpei sale, de vreme ce nu a urmat tratamentul medical adecvat, nu poate fi primită. Este evident că persoana vătămată a suferit vătămări ale sănătăţii sale şi este nerezonabil de crezut că printr-o oarecare pasivitate a urmărit ori acceptat agravarea stării de sănătate sau şi-a neglijat sănătatea. Între fapta inculpatului şi starea de sănătate din prezent a persoanei vătămate există un raport de cauzalitate pe deplin stabilit, iar împrejurarea că persoana vătămată nu a reuşit să înlăture consecinţele faptelor inculpatului prin obţinerea unui tratament medical adecvat se datorează lipsei mijloacelor materiale, după cum a arătat, având în vedere că inculpatul are şi alte obligaţii familiale, pe care le-a considerat prioritare.

Având în vedere traumele suferite de către partea civilă şi traumele încă prezente, Curtea a apreciat că suma de 50.000 de euro, echivalent în RON la data plăţii, constituie o despăgubire justă şi echitabilă a prejudiciului moral.

Instanţa de apel a constatat legalitatea soluţiei adoptate de prima instanţă în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea coroborată a prevederilor legale spre a reţine că persoana responsabilă civilmente trebuie obligată la plata penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere. S-a reţinut astfel că potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora."

În acest sens, Ordinul CSA nr. 14/2011 are natura juridică a unei norme de aplicare emise în executarea dispoziţiilor legii, în speţă Legea nr. 136/1995, care se completează cu dispoziţiile C. civ.. În mod indiscutabil, prin prisma prevederilor art. 78 din Legea nr. 24/2000, norma de punere în aplicare nu poate conţine dispoziţii contrare actului normativ de rang superior (lege) pentru a cărei aplicare a fost emis. Întrucât legea asigurărilor se completează cu dispoziţiile C. civ., se poate concluziona dincolo de orice dubiu că norma de punere în aplicare nu poate să conţină dispoziţii care contravin legii cu rang superior. Or, prevederile art. 65 din Ordinul CSA nr. 14/2011 aduc o restrângere nepermisă prevederilor art. 2208 alin. (1) teza a doua din C. civ.. Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că Ordinul CSA nr. 14/2011 are forţă juridică inferioară Noului C. civ.

Incidenţa art. 2208 alin. (1) teza a doua C. civ. apare ca fiind întru totul evidentă, partea responsabilă civilmente având obligaţia de a face plata părţii din sumă care era necontestată, partea având posibilitatea de a solicita eventuala diferenţă pe cale judiciară.

De asemenea, s-a constatat că motivarea diminuării despăgubirii ofertate nu este individualizată cu referire la situaţia concretă a solicitantului, ci cuprinde o referire generală la practica internă a societăţii de asigurare, aspect evidenţiat şi de intimat.

Conform art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, "(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

(3) Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

(4) Asigurătorul RCA are obligaţia să comunice în scris asiguratului şi păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.

(5) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

(6) În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat.(….)"

De asemenea, potrivit art. 2208 alin. teza a doua C. civ., "Atunci când există neînţelegere asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurator anterior soluţionării neînţelegerii prin bună învoială sau de către instanţa judecătorească".

O ofertă de despăgubire a asiguratorului care cuprinde o valoare derizorie, fără indicarea modului în care a fost individualizată oferta la situaţia solicitantului, însoţită de neplata părţii din sumă necontestată atrage incidenţa dispoziţiilor art. 37 din Ordinul CSA aplicabil, din această perspectivă fiind legală şi justă obligarea apelantei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 28 martie 2018, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, solicitând să se constate că a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, fără să conteste probele administrate în cursul urmăririi penale, situaţie de fapt reţinută şi de instanţa de fond după administrarea probei cu expertiza încuviinţată.

A apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu consecinţa reducerii cu o treime a limitei de pedeapsă aplicată, iar ulterior, în mod greşit prin hotărârea atacată s-a respins, ca nefondat apelul declarat, apreciindu-se în considerentele acesteia că starea de fapt recunoscută de către inculpat rezultă din toate probele dosarului.

Pe latură civilă, a susţinut că instanţa de apel a stabilit plata penalităţilor în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin încheierea din data de 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul în casaţie declarat de inculpatul A. şi a fixat termen la data de 5 septembrie 2018 pentru judecarea recursului în casaţie, cu citarea părţilor.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 254/A din data de 15 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În concret, inculpatul a susţinut că, fără a contesta starea de fapt reţinută în cauză, recursul în casaţie vizează înlăturarea dreptului de a fi judecat în cadrul unei proceduri prevăzute de C. proc. pen., care oferă inculpatului posibilitatea de a fi condamnat în alte limite de pedeapsă decât cele prevăzute de C. pen. şi nu respingerea cererii formulate de inculpat.

A precizat că în faţa instanţei de fond, inculpatul a solicitat judecarea în cadrul procedurii recunoaşterii învinuirii, cererea inculpatului fiind examinată de instanţa de fond şi respinsă, în schimb, s-a reţinut cererea în probaţiune formulată de apărare în vederea clarificării încadrării juridice, precum şi o discuţie referitoare la zilele de îngrijiri medicale, ce puteau fi acordate ca urmare a unei expertize medico-legale.

A susţinut că apărarea nu a contestat faptul că în evenimentului rutier culpa aparţine în exclusivitate inculpatului, ci a apreciat că soluţia este greşită, întrucât pedeapsă care a fost aplicată inculpatului, de 2 ani şi 4 luni, a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de C. pen., instanţa de apel respingând cererea apărării, pe motiv că a fost contestată tipicitatea infracţiunii.

A solicitat să se constate că, în mod greşit, inculpatul a fost condamnat în alte limite de pedeapsă decât cele prevăzute de C. pen. la momentul judecării cauzei, apreciind că acestea trebuiau reduse cu o treime, motiv pentru care se impune admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect.

Cu referire la latura civilă a cauzei, a solicitat să se constate că modalitatea de soluţionare a pretenţiilor formulate de partea vătămată, exced cadrului procesual, pe care îl avea la dispoziţie instanţa de apel, având în vedere că pretenţiile vizau obligarea societăţii de asigurări şi, indirect, a inculpatului la plata unei sume echivalente cu 0,2 % penalitate pe zi de întârziere.

La interpelarea preşedintelui completului de judecată în sensul ca apărarea să precizeze dacă pedeapsa care se pretinde că a fost aplicată în alte limite, are relevanţă asupra laturii civile, apărătorul recurentului inculpat A. a arătat că modul în care a fost soluţionată latura penală are o legătură directă cu latura civilă, însă apărarea a dorit să sublinieze numai faptul că, odată cu judecarea cauzei în faţa instanţei de apel, s-a încălcat decizia nr. 2977/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care a invocat-o în motivele de recurs în casaţie, ajungându-se astfel la obligarea societăţii de asigurări şi indirect a inculpatului la plata unor despăgubiri neconforme cu prevederile legale.

Motivele recursului în casaţie au fost invocate de către inculpat şi în calea de atac a apelului, fiind respinse în mod temeinic şi motivat.

Potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).

Potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1)1 şi 2, când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Verificând actele şi lucrările dosarului în raport de critica formulată şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis în dosarul nr. x la data de 02.04.2015 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul acuzaţiilor s-a reţinut în sarcina inculpatului că în data de 22.02.2015, în jurul orei 03:15, a condus autoturismul marca "C." cu nr. de înmatriculare x pe str. x din municipiul Cluj-Napoca unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca "H.", cu nr. de înmatriculare x, condus în mod regulamentar de către persoana vătămată F., care în urma accidentului rutier a suferit leziuni corporale ce au necesitat un număr de 60-65 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie, iar ulterior producerii accidentului rutier din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate F., a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor în drept (politia sau procurorul).

S-a reţinut că pe parcursul cercetărilor penale, inculpatul A. s-a sustras de la urmărirea penală, a încercat inducerea în eroare a organelor de poliţie încă din momentul depistării sale, prezentând diferite aspecte neconforme adevărului, iar ulterior, cu ocazia C.erilor în calitate de inculpat, deşi a manifestat o aparentă conduită de recunoaştere a faptei, de conformare şi colaborare cu organele de urmărire penală în vederea stabilirii adevărului în cauză, în realitate, inculpatul şi-a nuanţat declaraţiile, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, invocând o stare de incapacitate psihică, precizând că imediat după producerea accidentului nu a fost conştient de acţiunile sale, solicitând chiar efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice în acest sens.

Totodată, se constată că judecarea cauzei s-a făcut conform procedurii de judecată de drept comun întrucât instanţa, în şedinţa publică din data de 23.10.2015 a apreciat că inculpatul A. nu a recunoscut în totalitate acuzaţiile aduse, a contestat sub aspectul temeiniciei parţial probele ştiinţifice administrate în cursul urmăririi penale, în cursul cercetării judecătoreşti instanţa a audiat în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire pe inculpatul A., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar. În acelaşi timp, instanţa de fond a încuviinţat proba testimonială cu martorii U. şi V., precum şi efectuarea unei expertize criminalistice şi o nouă expertiză medico legală.

În raport de probele administrate în cauză, instanţa de fond a stabilit aceeaşi situaţie de fapt reţinută prin actul de trimitere în judecată.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul a criticat hotărârea instanţei de apel prin aceea că în mod neîntemeiat i-a fost respinsă cererea de judecare a cauzei în condiţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Referitor la acest aspect, se constată că la data de 23 octombrie 2015, instanţa a pus în vedere inculpatului posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii, acesta declarând că recunoaşte comiterea faptelor şi nu contestă numărul de îngrijiri medicale acordate victimei, dar contestă faptul că dacă aceasta ar fi purtat centura de siguranţă, urmările ar fi fost mai puţin grave, apreciind că daunele morale sunt prea ridicate.

Prin aceeaşi încheiere, apărătorul inculpatului a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice complexe care să stabilească urmările reale ale faptei, în condiţiile în care partea vătămată ar fi purtat centura de siguranţă, iar la întrebarea expresă a instanţei, dacă se formulează o cerere privind efectuarea unei expertize care să stabilească numărul de îngrijiri medicale, apărătorul ales al inculpatului a răspuns afirmativ. În consecinţă instanţa de fond a respins cererea de soluţionarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii.

Faţă de toate aceste elemente, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de soluţionare a cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii, aceasta fiind aplicabilă inculpaţilor care recunosc săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută prin actul de trimitere în judecată, urmările produse, vinovăţia şi raportul de cauzalitate, în raport de care se stabileşte încadrarea juridică corectă.

Deşi prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, prin cererea de probe formulată, inculpatul contestă împrejurarea că vătămările suferire de partea vătămată se datorează exclusiv culpei sale ci s-ar datora şi unei conduite neconforme a părţii vătămate, referindu-se la faptul că aceasta nu purta centura de siguranţă.

Prin urmare, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, parcurgerea procedurii recunoaşterii învinuirii este incompatibilă cu solicitarea administrării unui probatoriu care să tindă la înlăturarea tipicităţii faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Analizând motivul de casare invocat, se constată că în realitate, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor, urmările acestora, reinterpretarea probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, reindividualizarea pedepsei, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 254/A din data de 15 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 254/A din 15 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 septembrie 2018.