Conflict of Interest conviction quashed for failure to analyze post-trial de-incrimination law and insufficient reasoning

Deliberând asupra recursului în casaţie promovat de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 134 din 18 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii conflict de interese prevăzute de art. 301 din C. pen. cu aplic. art. 35 din C. pen.

În baza art. 81 din C. pen. s-a aplicat inculpatului un avertisment.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1094/A din data de 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, împotriva sentinţei penale nr. 134 din 18 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x A desfiinţat, în parte, sentinţa şi rejudecând, a înlăturat soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei cu toate consecinţele.

În baza art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., cu aplic art. 35 din C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 91 şi art. 92 alin. (1) din C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a obligat condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul următoarelor instituţii: B. sau C..

Pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. să fie comunicate serviciului de probaţiune.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

A respins apelul inculpatului A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli, reprezentând judiciare avansate de stat.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada 2010-2011, inculpatul A., în calitate de consilier al Consiliului Local al comunei Vlădeşti şi de viceprimar al Primăriei comunei Vlădeşti, jud. Argeş, a participat la luarea unor decizii privind aprobarea unor contracte de executare de lucrări şi furnizare de produse cu S.C. D. S.R.L., unde asociat şi administrator este cumnata sa E. şi cu S.C. F. S.R.L., unde asociat unic şi administrator este soţia sa, obţinând direct sau indirect foloase patrimoniale.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acesteia.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.- "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Prin încheierea din data de 22 mai 2018 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi sesizată instanţa pentru soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală." Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Noile reglementări, respectiv C. pen. şi C. proc. pen. intrate în vigoare la 01.02.2014, stabilesc un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare fiind aceea de achitare, pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege". Această nouă perspectivă este evidenţiată şi de modificarea conceptului de "Trăsături esenţiale ale infracţiunii". Potrivit noii reglementări, respectiv art. 15 alin. (1) C. pen. în vigoare: "Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.", pe când, conform art. 17 C. pen. din 1969: "Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege".

Rezultă, aşadar, că potrivit art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concluzie, prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. corespund dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. în vigoare şi conferă instanţei de recurs în casaţie posibilitatea de a examina în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor care vizează vinovăţia.

La fel ca şi celelalte prevederi legale de reglementare a cazurilor de recurs în casaţie, şi dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Înalta Curte reţine că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 301 C. pen., constând în aceea că, în perioada 2010-2011, inculpatul A., în calitate de consilier al Consiliului Local al comunei Vlădeşti şi de viceprimar al Primăriei comunei Vlădeşti, jud. Argeş, a participat la luarea unor decizii privind aprobarea unor contracte de executare de lucrări şi furnizare de produse cu S.C. D. S.R.L., unde asociat şi administrator este cumnata sa E. şi cu S.C. F. S.R.L., unde asociat unic şi administrator este soţia sa, obţinând direct sau indirect foloase patrimoniale.

Criticile recurentului inculpat se referă la faptul că instanţa de apel nu a motivat hotărârea, precum şi la faptul că aceasta nu a ţinut cont de împrejurarea că de la momentul pronunţării sentinţei de către Judecătoria Câmpulung şi până la judecarea cauzei în apel, a intervenit Legea nr. 193/2017, prin care conţinutul art. 301 din C. pen. a fost modificat atât ca denumire a infracţiunii, cât şi al elementelor de tipicitate ale infracţiunii, eliminându-se fapta de participare la luarea unor decizii prin care s-a obţinut direct sau indirect un folos patrimonial pentru o persoană cu care inculpatul s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă.

De asemenea, recurentul inculpat, prin apărător a precizat în faţa Înaltei Curţi că procurorul de şedinţă a menţionat, în faţa instanţei de apel, că retrage apelul declarat de Ministerul Public.

Verificând decizia recurată prin prisma criticilor invocate de recurentul inculpat, se constată că la termenele din data de 13 septembrie 2017 şi 8 noiembrie 2017, instanţa de apel a consemnat concluziile procurorului privind dezincriminarea faptei pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, însă în considerentele deciziei, instanţa de apel nu a procedat la o analiză detaliată a acestui aspect, mulţumindu-se ca în ultimul paragraf de pe pagina 4 să menţioneze că nu a intervenit dezincriminarea faptei în modalitatea săvârşită de inculpat.

De altfel, nu există nicio analiză a situaţiei de fapt, nu sunt prezentate argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate.

Având în vedere că între momentul pronunţării sentinţei de către Judecătoria Câmpulung şi judecarea cauzei în apel, a intervenit Legea nr. 193/2017, prin care a fost modificată atât denumirea infracţiunii prev. de art. 301 din C. pen., cât şi conţinutul constitutiv al acesteia, instanţa de apel trebuia să analizeze situaţia de fapt şi prin prisma dispoziţiilor art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii", şi să stabilească dacă modalitatea de săvârşire a faptei, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond în sarcina inculpatului, în baza probelor administrate, corespunde sau nu noului tipar de incriminare.

Cum această analiză lipseşte din conţinutul deciziei recurate,instanţa de casaţie este în imposibilitate de a efectua un control al legalităţii ei.

Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001) şi face posibil controlul judiciar.

Practica instanţei supreme este orientată în sensul că inexistenţa motivării atrage casarea hotărârii, la fel şi o motivare necorespunzătoare. Neprezentarea niciunui considerent din care să rezulte modul în care instanţa de apel a apreciat că se impune adoptată soluţia pronunţată în cauză, restrânge în mod disproporţionat dreptul la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar.

Deşi omisiunea instanţei de apel de a motiva soluţia pronunţată nu constituie o cauză de nulitate absolută, se constată că soluţia se impune pentru a garanta respectarea atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adiţional nr. x la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale."

Deşi recurentul inculpat, prin apărător a precizat în faţa Înaltei Curţi că procurorul de şedinţă a menţionat, în faţa instanţei de apel, că retrage apelul declarat de Ministerul Public, în realitatea însă, la termenul din data de 13 septembrie 2017 procurorul a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea de conflict de interese, întrucât a intrat în vigoare Legea nr. 598/2014 care modifică C. pen., fapta fiind dezincriminată, lucru reiterat şi în data de 8 noiembrie 2017- termen la care s-a repus cauza pe rol pentru a fi soluţionată în complet de divergenţă - situaţie în care se impune a se lua punctul de vedere al Ministerului Public cu privire la această chestiune.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094/A din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.

În rejudecare, instanţa de apel va analiza situaţia de fapt şi va stabili dacă fapta reţinută în sarcina inculpatului realizează sau nu tipicitatea infracţiunii de conflict de interese astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2017.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094/A din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2018.