Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 189/RC/2018 AI generated

Smuggling convictions and damages affirmed on legality-only review; eight extraordinary appeals found unfounded.

Case Number Decizia nr. 189/RC/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as unfounded the extraordinary appeals (recurs în casaţie) filed by eight defendants against the appellate decision of the Cluj Court of Appeal, thereby affirming the convictions and civil damages imposed in the underlying smuggling and organized crime case. The defendants had been convicted for establishing/joining an organized criminal group (Law No. 39/2003, art. 7) and for the continued offense of possessing, transporting, storing, and selling goods subject to customs control known to be smuggled (Law No. 86/2006, art. 270), receiving prison sentences ranging from detention to suspended sentences, with ancillary penalties, confiscation orders, and orders to pay damages to the state customs authority. The Court held that the appeals, brought under Criminal Procedure Code art. 438(1) points 7 and 12 (conviction for an act not provided for by criminal law; penalties applied outside legal limits), merely challenged the factual findings and evidence assessment, which cannot be re-examined in this extraordinary remedy limited to legality review, and that the convictions were legally sound because the group comprised more than three participants acting in a coordinated, structured manner, satisfying the definition in Law No. 39/2003 art. 2. The defendants were each ordered to pay 200 RON in judicial expenses.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 C. pen, art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 13 C. pen, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen; Smuggling convictions and damages affirmed on legality-only review; eight extraordinary appeals found unfounded: The defendants had been convicted for establishing/joining an organized criminal group (Law No. 39/2003, art. 7) and for the continued offense of possessing, transporting, storing, and selling goods subject to customs control known to be smuggled (Law No. 86/2006, art. 270), receiving prison sentences ranging from detention to suspended sentences, with ancillary penalties, confiscation orders, and orders to pay damages to the state customs authority. The Court held that the appeals, brought under Criminal Procedure Code art. 438(1) points 7 and 12 (conviction for an act not provided for by criminal law; penalties applied outside legal limits), merely challenged the factual findings and evidence assessment, which cannot be re-examined in this extraordinary remedy limited to legality review, and that the convictions were legally sound because the group comprised more than three participants acting in a coordinated, structured manner, satisfying the definition in Law No. 39/2003 art. 2. The defendants were each ordered to pay 200 RON in judicial expenses.

Keywords

AI generated
criminal confiscation code of criminal procedure organized crime review of detention sentencing limits of judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 5 C. pen
x, văzând prevederile art. 5 C. pen.
art. 7 din Legea nr. 39/2003
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art.
art. 13 C. pen
39/2003 cu aplicarea art. 13 C. pen.
art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen
a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen
a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen
la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 88 C. pen
În baza art. art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii, de la data de 14.07.2011 până la data de 15.07.2011 şi arestării preventive începând cu data 22.07.2011 până la data de 16.09.2011.
art. 71 alin. (1) C. pen
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cazul de recurs în casaţie invocat de inculpaţi, respins ca nefondat în dispozitiv.

art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cazul de recurs în casaţie invocat de inculpaţi, respins ca nefondat în dispozitiv.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Baza legală pentru obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Baza legală pentru stabilirea onorariilor apărătorilor din oficiu, rămase în sarcina statului.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei penale nr. 1427/A/2017 din 09.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 115 din 10.06.2015 pronunţată de Tribunalul Sălaj, pronunţată în dosarul nr. x, văzând prevederile art. 5 C. pen. şi considerentele Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale a României, s-a constatat că legea veche (cu referire la C. pen. din 1969, Legea nr. 39/2003 şi Legea nr. 86/2006) este mai favorabilă inculpaţilor.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

A fost înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele materiale de la pct. 24, 37, 45, 67, 96, 97, 98, 101, 103, 108, 115, 116,117,119 - f. 25-33 din rechizitoriul completat în cursul lunii iunie 2013.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare cu executare în regim de detenţie. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, respectiv - interzicerea, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 referitoare la pedepsele accesorii.

În baza art. art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii, de la data de 14.07.2011 până la data de 15.07.2011 şi arestării preventive începând cu data 22.07.2011 până la data de 16.09.2011.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

S-au înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele materiale de la pct. 1, 13 şi 14 - f.48 din rechizitoriul completat în cursul lunii iunie 2013.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare cu executare în regim de detenţie. Alăturat pedepsei principale, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, respectiv - interzicerea, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, de la data de 14.07.2011 până la data de 15.07.2011 şi de la data de 23.07.2011 până la data de 16.09.2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

S-a încredinţat Serviciului de Probaţiune Satu Mare supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Satu Mare;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Satu Mare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 864 alin. (2) C. pen., privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 14.07.2011 până la data de 18.08.2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă (trei acte materiale).

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

S-a încredinţat Serviciului de Probaţiune Bihor supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Bihor.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 864 alin. (2) C. pen., privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 14.07.2011 până la data de 15.07.2011 şi de la data de 22.07.2011 până la data de 18.08.2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Înlătură din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele materiale de la pct. 5,8,12,16 şi 17 - f. 68-69 din rechizitoriul completat în cursul lunii iunie 2013.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

S-a încredinţat Serviciului de Probaţiune Arad supravegherea inculpatei pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, a fost obligată inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Arad;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Arad.

S-a atras atenţia inculpatei asupra art. 864 alin. (2) C. pen., privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 14.07.2011 până la data de 15.07.2011 şi de la data de 23.07.2011 până la data de 16.09.2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

S-a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele materiale de la pct. 1,2,3,5, 17 - f. 86-87 din rechizitoriul completat în cursul lunii iunie 2013.

S-a constatat că faptele reţinute în prezenta cauză comise în perioada februarie- iunie 2011 sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 201/11.05.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă la data de 12.09.2011 (deţinere, în afara antrepozitului fiscal, a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita a 10.000 ţigarete, prevăzută şi pedepsită de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi deţinere de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, comise în data de 14.09.2010), dar şi cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 84/21.12.2012 a Tribunalului Sălaj (deţinere bunuri în vederea comercializării, respectiv ţigări fără a fi supuse unui regim vamal, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, comisă în datele 02.03.2009 şi 31.03.2010).

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 84/21.12.2012 a Tribunalului Sălaj a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 201/11.05.2011 a Judecătoriei Zalău, toate pedepsele aplicate fiind contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani.

În baza art. 865 raportat la 85 C. pen. s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 84/21.12.2012 a Tribunalului Sălaj, s-a descontopit pedeapsa de 3 ani aplicată prin această sentinţă în componentele ei de:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 571/2003 republicată;

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 republicată şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a pe timp de 2 ani.

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere bunuri în vederea comercializării, respectiv ţigări fără a fi supuse unui regim vamal, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 84/21.12.2012 a Tribunalului Sălaj şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie (până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale) şi ca pedeapsă complementară (pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii).

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 14.07.2011 până la data de 15.07.2011 şi de la data de 22.07.2011 până la data de 16.09.2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata H. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnată inculpata H. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

S-a încredinţat Serviciului de Probaţiune Sălaj supravegherea inculpatei pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, a fost obligată inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Sălaj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Sălaj.

S-a atras atenţia inculpatei asupra art. 864 alin. (2) C. pen., privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 14.07.2011 până la data de 14.12.2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

S-a constatat că inculpatul se află în executarea pedepsei privative de libertate, de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 59/25.02.2015 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin decizia penală nr. 723/20.05.2015 a Curţii de Apel Cluj.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 59/25.02.2015 a Judecătoriei Zalău a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 130/28.12.2011 a Tribunalului Sălaj şi s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 59/25.02.2015, în final inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 2 ani.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul I. a fost trimis în judecată în prezenta cauză sunt concurente faptele pentru care inculpatul I. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 130/28.12.2011 a Tribunalului Sălaj.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 59/25.02.2015, în pedepsele sale componente, de 1 an şi 2 ani închisoare, precum şi pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 130/28.12.2011 a Tribunalului Sălaj.

În baza art. 36 raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele de 2 ani şi 1 an şi 6 luni aplicate prin sentinţa penală nr. 130/28.12.2011 a Tribunalului Sălaj, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare, s-a menţinut revocarea suspendării condiţionate aplicate prin sentinţa penală nr. 59/25.02.2015 şi s-a adaugat 1 an închisoare ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 59/25.02.2015, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie (până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale) şi ca pedeapsă complementară (pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii).

În baza art. 88 şi art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală, timpul reţinerii de la 14.07.2011 la 15.07.2011, precum şi perioada executată, de la data de 10.12.2014 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Zalău în baza sentinţei penale nr. 59/25.02.2015 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în baza prezentei sentinţe penale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

S-a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele de executare din perioada noiembrie 2010 - martie 2011.

În baza art. 270 alin. (1), (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi zece luni, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

S-a încredinţat Serviciului de Probaţiune Arad supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Arad;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Arad.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 864 alin. (2) C. pen., privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii de la data de 15.07.2011 ora 00:15 până la data de 16.07.2011 ora 00:15 şi timpul arestării preventive, începând cu data de 23.07.2011 până la data de 18.08.2011.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

S-a încredinţat Serviciului de Probaţiune Sălaj supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Sălaj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. b), c) şi d) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Sălaj.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 864 alin. (2) C. pen., privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii de la data de 14.07.2011 până la data de 15.07.2011 .

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi cu reţinerea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul K., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13 şi cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

S-a constatat că faptele reţinute în prezenta cauză comise în perioada decembrie 2010 - iulie 2011 sunt concurente cu cele de deţinere, în afara antrepozitului fiscal, de ţigarete fără a fi marcate corespunzător prevăzută şi pedepsită de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi de deţinere frauduloasă de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 - comise în data de 22.11.2010, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 308/14.09.2011 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin nerecurare (comise la data de 22.11.2010), dar şi cu cea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 434/19.12.2011 (dosar nr. x al Judecătoriei Zalău), definitivă la data de 01.01.2012, prin nerecurare (comisă în data de 15.01.2011).

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei închisorii de 1 an, sporită cu 2 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 434/19.12.2011.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală nr. 434/19.12.2011 în pedepsele sale componente de 1 an închisoare, 6 luni închisoare (aplicate prin sentinţa penală nr. 308/14.09.2011) şi de 6 (şase) luni închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 434/19.12.2011) şi sporul de 2 luni.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 36 alin. (1) rap. şi la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta cu cea aplicată prin sentinţa penală nr. 434/19.12.2011 şi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare şi sporul de 2 luni şi interzicerea drepturilor prevăzute de 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei şi pe o durată de 2 ani - după terminarea executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului K. pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 2 luni, termen calculat de la data de 04.01.2012, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 434/2011 a Judecătoriei Zalău.

S-a încredinţat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile până la expirarea termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a constatat că în prezenta cauză faţă de K. nu au fost luate măsuri preventive.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi cu reţinerea art. 37 lit. b) coroborat şi cu art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul L., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat- având ca obiect infracţiunea de contrabandă cu ţigări.

S-a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele de executare din perioada noiembrie 2010- decembrie 2010.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 37 lit. b) şi cu) referire la art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

S-a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele materiale din perioada noiembrie 2010- decembrie 2010, precum şi actele materiale de la pct. 5, 13, 15, 18, 20, 22, 25 şi 27 - f. 94-95 din rechizitoriul completat în cursul lunii iunie 2013.

S-a constatat că faptele reţinute în prezenta cauză comise în perioada martie- iulie 2011, sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 100/30.04.2014 a Judecătoriei Zalău, definitivă la data de 27.05.2014, prin nerecurare (comise în perioada ianuarie- februarie 2014).

În baza art. 865 alin. (1) C. pen. din 1969, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii de 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 100/30.04.2014 a Judecătoriei Zalău.

În baza art. 33 lit. a) şi a art. 36 alin. (1) rap. şi la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta cu cea aplicată prin sentinţa penală nr. 100/30.04.2014 a Judecătoriei Zalău şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că în prezenta cauză faţă de L. nu au fost luate măsuri preventive.

În baza art. 270 alin. (1), (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi cu reţinerea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

S-a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele materiale din perioada noiembrie 2010 - decembrie 2010, precum şi actul material de la pct. 4 din rechizitoriul completat în cursul lunii iunie 2013.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 6 (şase) luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.

În baza art. 270 alin. (1), (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi cu reţinerea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul N. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

S-a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii actele materiale de la pc. 1 din rechizitoriul completat în cursul lunii iunie 2013.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 4 (patru) luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.

În baza art. 270 alin. (1), (3) din Legea nr. 86/2006 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi cu reţinerea art. 13, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul O. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de deţinere, transport, depozitare, vindere a bunurilor ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 2 (două) luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. din 1969, s-a dispus confiscarea de pachete de ţigări ridicate cu ocazia constatării infracţiunilor flagrante sau cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor, după cum urmează: 4.000 pachete de ţigări marca "P." cu timbru Duty Free şi 500 pachete ţigări marca "Q." de provenienţă Ucraina, ridicate de la inculpatul J. şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj; 5.690 pachete ţigări "P." cu timbru Duty Free şi 90 pachete de ţigări marca "R." de provenienţă Ucraina, ridicate de la inculpata D. şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj; 124 pachete de ţigări marca "Q." de provenienţă Ucraina, 57 pachete de ţigări de provenienţă Rusia, 117 pachete de ţigări de provenienţă Ucraina, 71 pachete de ţigări cu timbru Duty Free şi 147 pachete de ţigări marca "LD" de provenienţă Ucraina, ridicate de la inculpatul L. şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj; 49 pachete de ţigări marca "Q." de provenienţă Ucraina, 57 pachete de ţigări marca "Q." de provenienţă Ucraina şi 49 pachete de ţigări marca "P." cu timbru Duty Free, ridicate de la inculpatul G. şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj; 17 pachete de ţigări marca "P." cu timbru Duty Free şi 10 pachete de ţigări marca "S." de provenienţă Republica Moldova, ridicate de la inculpatul O. şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj; 10 pachete de ţigări marca "Q." cu timbru de provenienţă Ucraina, ridicate de la inculpatul I. şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj.

S-a dispus distrugerea pachetelor cu ţigări ridicate în vederea confiscării.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. din 1969, s-a dispus confiscarea sumelor de bani obţinute din săvârşirea acestor infracţiuni, după cum urmează: suma de 3,236 RON de la inculpatul J.; suma de 491 RON de la inculpatul G.; sumele de 2.335 RON şi 150 euro de la inculpatul A.; sumele de 9.682 RON şi 470 euro de la inculpata D..

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. din 1969, s-a dispus confiscarea bunurilor care au fost folosite în orice mod la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor: de la inculpatul J.: un telefon mobil marca T. de culoare neagra, cu seria x, cu acumulatorul aferent şi cartela telefonică U., cu seria x; o staţie de emisie-recepţie marca V. de culoare neagră şi antena aferentă; de la inculpatul G.: un autoturism marca Ford Tranzit cu numarul de înmatriculare x, cu seria şasiu x, respectiv carte de identitate nr. X, ce se află disponibilizată la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj, de către organele de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj; un certificat de înmatriculare a autoturismului marca Ford Tranzit cu numarul de înmatriculare x, cu seria x; un telefon marca X de culoare neagra, cu seria x cu acumulator şi cartela SIM U. fara serie, datorită răzuirii acesteia; un telefon marca W. de culoare neagra, cu seria x cu acumulator, fără cartelă telefonică; un telefon marca W., cu seria x, cu acumulatorul aferent şi cartela telefonică U., fără serie, datorită răzuirii acesteia; un telefon marca W. de culoare neagra, cu seria x cu acumulatorul aferent şi cartela telefonică U., fără serie, datorită răzuirii acesteia; un încărcător marca W.; un aparat GPS marca X., cu seria x, cu adaptorul aferent; o staţie de emisie-recepţie marca Y. de culoare neagră şi antena aferentă; de la inculpata H.: un telefon marca W. de culoare alb-albastru, cu seria x cu acumulator, şi cartelă telefonică U. seria x; de la inculpatul F.: un telefon marca W. de culoare roz-vişiniu, cu seria x cu acumulator, şi cartelă telefonică U. răzuită; un telefon marca W. de culoare neagră, cu seria x cu acumulator, şi cartelă telefonică U. seria x; un telefon marca W. de culoare neagră, cu seria x cu acumulator, şi cartelă telefonică U. seria x; un telefon marca W. de culoare gri, cu seria x cu acumulator, şi cartelă telefonică Z. seria x; o cartelă telefonică Z. seria x; o cartelă telefonică Z. seria x; o cartelă telefonică U. seria x; o cartelă telefonică AA. seria x; de la inculpatul A.: un telefon marca W. de culoare neagră, cu seria x cu acumulator, şi cartelă telefonică U. seria x; de la inculpatul L.: un telefon marca W. de culoare vişinie, cu seria x cu acumulator şi cartelă telefonică Z. seria x; de la inculpatul K.: un telefon marca W. de culoare neagră, cu seria x cu acumulator; un telefon marca W. de culoare neagră, cu seria x cu acumulator şi cartelă Z. seria x; un telefon marca X de culoare alb-vişiniu, cu seria x cu acumulator; de la inculpatul B.: un telefon marca W. de culoare gri-negru, cu seria x cu acumulator şi cartelă Z. seria x; un telefon marca W. de culoare gri-negru, cu seria x cu acumulator şi cartelă U. seria x; de la inculpatul E.: un telefon marca Sony Ericson de culoare roz, cu seria x cu acumulator şi cartelă Z. seria x; un telefon marca W. de culoare neagră, cu seria x cu acumulator şi cartelă seria x; o cartelă telefonică marca Dialog seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x P05G16; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca Z. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x; o cartelă telefonică marca U. seria x.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi au fost obligaţi inculpaţii la plata unor sume, după cum urmează: pe inculpatul A. la plata sumei de 388.530 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul F. la plata sumei de 151.983 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul G. la plata sumei de 76.631 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul B. la plata sumei de 76.755 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpata D., la plata sumei de 97.439 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul E. la plata sumei de 212.739 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpata H. la plata sumei de 120.110 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul J. la plata sumei de 106.182 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul I. la plata sumei de 189.745 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul C. la plata sumei de 51.388 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul L. la plata sumei de 79.191 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul K. la plata sumei de 5418 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul M., la plata sumei de 58.695 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul N. la plata sumei de 30.814 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pe inculpatul O. la plata sumei de 862,50 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat.

În baza art. 272 C. proc. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 178/1997 raportat la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul nr. 772/C din 5 martie 2009 al Ministerului Justiţiei, s-a dispus acordarea onorariului traducătorului autorizat BB. (autorizaţia M.J. nr. 890/29.10.1998) în sumă de 648,20 RON, reprezentând traducerea simultană din/în limba română în/din limba maghiară, sumă ce s-a plătit din FMJ.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile privind interpretul desemnat de organele judiciare au rămas în sarcina statului.

Minuta şi motivarea sentinţei penale s-au tradus din limba română în limba maghiară, în regim de urgenţă, de traducător autorizat de limba maghiară BB. şi s-a comunicat inculpaţilor F. şi B..

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că inculpaţii F., G., A., D., E., H., I., C.,B., K., M., N., O. au fost asistaţi de apărători aleşi.

Onorariile în sumă de câte 400 RON, cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru a asigura asistenţa juridică obligatorie a inculpaţilor, av. CC. şi av. DD. au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj.

II. Prin decizia penală nr. 1427/A/2017 din 09.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 419 C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Cluj şi de inculpaţii D., E., H., J., I., L., K. şi prin extinderea efectelor apelului cu privire la inculpaţii M., N. şi O. împotriva sentinţei penale nr. 115 din 10.06.2015 a Tribunalului Sălaj pe care a desfiinţat-o doar cu privire la latura civilă a cauzei, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite.

Au fost obligaţi inculpaţii să plătească părţii civile ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Cluj despăgubiri civile, după cum urmează: pentru inculpatul A. suma de 537 443,81 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul F. suma de 332.633,94 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul G. suma de 87.656,19 RON, la care s-au adaugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul B. suma de 95.931,98 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpata D., suma de 87.461,44 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul E. suma de 187.432,28 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpata H. suma de 67.096,25 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul J. suma de 87.656,19 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul I. suma de 113.350,43 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul C. suma de 104.228,69 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul L. suma de 14.451,85 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul M., suma de 33.508,51 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul N. suma de 22.374,89 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul O. suma de 466,54 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat; pentru inculpatul K. suma de 3.117,07 RON, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi penalităţile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data executării integrale a obligaţiei bugetare, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, prejudiciu ce nu a fost recuperat;

S-a constatat că inculpatul K. a achitat prejudiciul cauzat părţii civile în sumă de 3.117,07 RON. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

S-au respins, ca nefondate, apelurile promovate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj şi inculpaţii A., F., G., B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe. S-a constatat că inculpatul I. a executat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în perioada 14.07.2011 - 15.07.2011, respectiv 10.12.2014 - 07.11.2016, dată la care a fost liberat condiţionat în baza sentinţei penale nr. 1531 din 28.10.2016 a Judecătoriei Satu Mare, cu un rest de pedeapsă rămas de executat de 397 zile. Au fost obligaţi inculpaţii A., F., G., B. şi C. să plătească statului suma de câte 1500 RON cheltuieli judiciare. S-au stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de câte 520 RON reprezentând onorariu pentru apărătorii din oficiu (EE., FF. şi GG.), precum şi onorariu parţial pentru apărătorii din oficiu în sumă de câte 150 RON (HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN.).

III. Împotriva deciziei penale nr. 1427/A/2017 din 09.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au formulat recurs în casaţie inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. .

Prin încheierea din data de 28 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x, judecătorul a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H.. Au fost respinse cererile de suspendare a executării hotărârii formulate de inculpaţii F., G. şi H. şi a trimis cauza la Completul 3 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 9 mai 2018.

Pentru a se pronunţa în acest sens, s-a reţinut că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., se justifică a fi examinate prin prisma cazurilor de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7, după caz art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, s-a apreciat că cererile de recurs în casaţie formulate sunt admisibile în principiu.

În cuprinsul cererii inculpatul A. a fost indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", dar judecătorul a considerat că motivele invocate pot fi valorificate pe calea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". De altfel, în esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul A. a menţionat că nu se poate vorbi de un proces echitabil şi de o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor reţinute în sarcina sa, întrucât nu a fost clarificată modalitatea constituirii grupului infracţional care, în opinia inculpatului nu se poate constitui din două persoane şi nu a fost clar definită perioada desfăşurării activităţilor acestui grup.

Inculpaţii B., C., D. şi E. au indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi au solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat- prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, deoarece au apreciat că instanţele au reţinut constituirea grupului din două persoane, iar prin aderarea altor persoane la grupul celor doi nu se poate susţine că s-a dobândit numărul de membri prevăzut de lege, lipsind astfel unul din elementele constitutive pentru reţinerea acestei infracţiuni referitoare la un minim de trei persoane. De asemenea, s-a susţinut că şi durata existenţei grupului este neclară, respectiv rechizitoriul reţine perioada noiembrie 2010 - iulie 2011, iar instanţa reţine perioada de desfăşurare ca fiind ianuarie 2011 - iulie 2011.

În opinia inculpaţilor, conform art. 2 din Legea nr. 39/2003, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: grupul să fie format de la început din trei sau mai multe persoane şi să funcţioneze pe o perioadă de timp în mod coordonat; grupul să nu aibă caracter ocazional.

În cauză, au fost depuse concluzii scrise din partea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj şi inculpaţilor O. şi A..

IV. Analizând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., împotriva deciziei nr. 1427/A/2017 din 09.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, recursurile în casaţie urmând a fi respinse ca fiind nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Prioritar, Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalităţii, respectiv al concordanţei cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Aşadar, recursul în casaţie este un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea hotărârilor necorespunzătoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul având şi un rol subsidiar în uniformizarea jurisprudenţei. Întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, instanţa de casare nu judecă procesul propriu zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punct de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile. Astfel, spre deosebire de contestaţia în anulare - care vizează îndreptarea erorilor de procedură - şi de revizuire - cale de atac ce urmăreşte eliminarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca obiect verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele juridice aplicabile, în scopul îndreptării erorilor de drept.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării ….dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpaţii B., C., D. şi E. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., şi au solicitat, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat- prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Înalta Curte notează că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea actuală reţinută de instanţa de apel.

Astfel, în cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de control judiciar, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că F. şi A. au avut iniţiativa constituirii unui grup infracţional organizat- având ca obiect săvârşirea infracţiunii de contrabandă, respectiv transportarea, depozitarea, distribuirea şi valorificarea unor cantităţi importante de ţigări de contrabandă provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

Urmare a criticilor formulate de inculpaţii D., B., E., C., prin care au arătat că, referitor la infracţiunea de aderarea la un grup infracţional, aceasta a avut loc după constituirea grupului şi că două persoane au constituit grupul organizat-, or, organizarea de două persoane nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar aderarea sub orice formă presupune o acţiune sau inacţiune, instanţa de apel a arătat că instanţa de fond, a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi astfel corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpaţi, întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat- prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Instanţa de apel a arătat că acest grup infracţional organizat- avea o structură de tip piramidal, în cadrul căruia s-au detaşat ca şi lideri inculpaţii F. şi A., iar ceilalţi membrii ai grupului acţionau în urma indicaţiilor primite de la cei doi lideri, fiecare având sarcini precise în cadrul activităţii infracţionale, cum ar fi trecerea frauduloasă a ţigărilor de contrabandă, stabilirea locurilor de disimulare a ţigărilor de contrabandă, transportul acestora către locurile de depozitare sau către furnizori, depozitarea acestora în locuri ascunse şi stabilite în prealabil de către cei doi lideri, repartizarea cantităţilor de ţigări, stabilirea preţurilor de vânzare, alegerea clienţilor care urmau să cumpere aceste ţigări, distribuirea mărfurilor în locuri special amenajate de pe raza municipiului Arad, Zalău, Satu Mare şi Oradea.

Înalta Curte examinând cauza din perspectiva criticilor formulate de recurenţi constată că infracţiunea de grup infracţional organizat-, prevăzută de art. 367 C. pen. în vigoare, a fost incriminată anterior, la data săvârşirii faptelor, sub aceeaşi denumire, în Legea nr. 39/2003 (art. 7), dar şi sub forma asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni, în art. 323 C. pen. anterior.

Art. 2 din Legea nr. 39/2003 - În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) grup infracţional organizat- - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat- grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului; (…)

Art. 7 din Legea nr. 39/2003 - (1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat- ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat-. (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Art. 323 din C. pen. anterior - Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni - (1) Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii. .(…)

Art. 367 din C. pen. în vigoare - Constituirea unui grup infracţional organizat- - (1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat-, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat- este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat-, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. (…) (6) Prin grup infracţional organizat- se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe peroane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Înalta Curte constată că incriminările succesive nu au modificat conţinutul constitutiv, grupul infracţional organizat- reprezentând o formă a pluralităţii constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni, care din perspectiva laturii subiective acţionează cu intenţie calificată prin scop (în acelaşi sens, ICCJ, s. pen., dec. pen. nr. 604 din 19 februarie 2013, dosar nr. x).

În mod indiscutabil, grupul infracţional organizat- este definit ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni şi, de aceea, pentru a exista infracţiunea, grupul la care se aderă trebuie să fie format din cel puţin trei persoane (în acelaşi sens, ICCJ, s. pen., dec. pen. nr. 147 din 28 ianuarie 2015, dosar nr. x).

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat-, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp şi în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiunii, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în conţinutul infracţiunii. Grupul infracţional organizat- are ca elemente distinctive organizarea membrilor grupării şi scopul săvârşirii unei infracţiuni. Cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ (în acelaşi sens, ICCJ, s. pen., dec. pen. nr. 604 din 19 februarie 2013, dosar nr. x).

Raportat la consideraţiile de ordin general astfel cum au fost anterior evocate, Înalta Curte reţine că acuzaţiile cu privire la infracţiunea de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat-, au fost analizate atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, care au arătat că acestea sunt susţinute de elemente probatorii concrete care dovedesc structura organizatorică, planificarea şi conducerea activităţilor în realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Aşadar, încadrarea juridică diferită pentru actele comise în acelaşi scop, de trei sau mai multe persoane, cu împărţirea rolurilor între membrii grupării, în vederea atingerii scopului unic stabilit, nu înlătură condiţia de tipicitate. Actele coordonate între membrii grupului infracţional organizat- există nu numai atunci când membrii grupării sunt acuzaţi de săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, având aceeaşi încadrare juridică, dar şi atunci când scopul în vederea căruia s-a constituit grupul de trei sau mai multe persoane se realizează prin infracţiuni diferite care însă au în comun elementul material al laturii obiective sau o parte a acestuia, dar care, în considerarea calităţii subiectului activ sau în considerarea adăugării unei condiţii suplimentare ori a omiterii uneia dintre condiţiile infracţiunii de bază, primesc o caracterizare în drept diferită faţă de unii dintre membrii grupării respective.

În concluzie, pluralitatea constituită de tipul grupului infracţional organizat- trebuie să fie întotdeauna caracterizată de coeziunea subiectivă exprimată prin existenţa unui scop unic, aceasta putând fi îndeplinită chiar şi atunci când infracţiunile comise de membrii grupării în realizarea scopului respectiv sunt distincte, dar au un element comun.

Înalta Curte precizează că, pe calea recursului în casaţie nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probatoriului, acest aspect nu poate fi cenzurat pe calea recursului în casaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Apărarea inculpaţilor în sensul că în privinţa infracţiunii de constituire a un grup infracţional organizat-, nu a fost descrisă modalitatea în care a fost constituit acest grup infracţional organizat-, care nu poate fi constituit din două persoane, nu este definită nici perioada desfăşurării activităţii infracţionale de către acest grup, nu poate fi primită decât ca o critică adusă aprecierii instanţei de apel

Neîntemeiată este şi critica inculpatului F. referitoare la faptul că, în perioada în care se reţine că ar fi participat la grupul infracţional organizat- a avut interdicţie de a părăsi localitatea şi că, astfel, inculpatul nu putea să participe la distribuirea de ţigări în alte localităţi, întrucât s-a apreciat că această interdicţie nu l-a împiedicat pe inculpat să comercializeze ţigări de contrabandă în localitatea de domiciliu sau să ia legătura ce ceilalţi coinculpaţi.

Recurenţii inculpaţi G. şi H. au invocat în susţinerea căii extraordinare de atac cazurile de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 Cod procedură (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 428 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se constată că, deşi prin motivele de recurs s-a invocat că nu există fapta de grup infracţional organizat- prevăzută ca infracţiune de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în realitate inculpaţii au solicitat reaprecierea probelor, examinare ce nu se circumscrie cazurilor de casare.

Referitor la motivul de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, din perspectiva cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată de asemenea, că nu este întemeiat.

Apărarea a susţinut că prin aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, instanţa a ignorat dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 care trebuiau menţionate, în mod obligatoriu, aşa încât dispoziţiile din C. pen. din 1969, în ceea ce priveşte efectul acordării unei circumstanţe atenuante, trebuiau raportate la art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006, respectiv la pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune cuprinsă între 2 şi 7 ani închisoare, consecinţa fiind aceea că pedeapsa aplicată este nelegală.

Examinând eventualele erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unui cuantum al pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale, Înalta Curte constată că, în cauză, pedepsele aplicate inculpaţilor sunt legale, sens în care nu se impune înlăturarea vreunei nelegalităţi a pedepsei aplicate, raportat la activitatea infracţională a inculpaţilor şi prejudiciul cauzat prin infracţiunile comise de aceştia.

Pe de altă parte, se observă că susţinerile recurenţilor potrivit cărora acesteia nu au avut cunoştinţă de faptul că fac parte sau aderă la un grup infracţional organizat-, pornesc de la contestarea situaţiei de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecinţa reţinerii unei alte baze actuale. Or, aşa cum s-a menţionat anterior, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi nici să reţină o stare de fapt diferită de cea valorificată în hotărârea atacată.

Referitor la inculpatul A., Înalta Curte reaminteşte că motivul de casare prevăzut de art. art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., este incident în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul A. a menţionat că nu se poate vorbi de un proces echitabil şi de o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor reţinute în sarcina sa, întrucât nu a fost clarificată modalitatea constituirii grupului infracţional care, nu se poate constitui din două persoane şi nu a fost definită perioada desfăşurării activităţilor acestui grup, motive care pot fi valorificate pe calea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte constată însă că motivele invocate de inculpat se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. În realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casaţie analizarea circumstanţelor comiterii faptei şi o reinterpretare a probelor administrate, aspecte ce exced căii extraordinare de atac.

După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. împotriva deciziei penale nr. 1427/A/2017 din 09.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumelor de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile parţiale cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii - inculpaţi, G., H., E. C. şi F. în sumă de câte 65 RON şi onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii A., D. şi B. în sumă de câte 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii G., A., D., E., H., C., B. şi F. împotriva deciziei penale nr. 1427/A din 09 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii A., D. şi B., în sumă de câte 260 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii G., H., E., C. şi F., în sumă de câte 65 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2018.