Currency-denominated loan conversion and abusive fees: Cassation jurisdiction declined, case remanded to Court of Appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2015 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A. Bucureşti - prin Sucursala Târgu Jiu, solicitând instanţei ca prin sentinţa civilă ce va pronunţa să dispună conversia creditului la cursul de schimb valutar la momentul acordării creditului; să se constate nulitatea absolută a clauzelor din contract privind sumele încasate în mod nelegal şi abuziv, reprezentând comisioane menţionate la punctul 5, lit. a), b), c), d), e) şi f) din pagina nr. 2, art. 11; condiţii speciale ale convenţiei din contractul de credit nr. x din 06 iunie 2007, sumele urmând să fie actualizate cu dobânda legală la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4608 din 06 iunie 2016, Judecătoria Târgu Jiu a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.

A fost admisă excepţia lipsei de obiect a cererii de constatare a nulităţii absolute a clauzelor privind comisionul de risc/administrare şi restituirii cuantumului acestora şi, prin urmare, a respins ca rămasă fără obiect această cerere.

A fost respinsă în rest acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii A. şi B. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ. admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 214 din 22 martie 2017, a admis apelul civil declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 4608 din 06 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2015 şi în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A., având ca obiect constatare nulitate act.

A schimbat sentinţa în sensul că a respins excepţia lipsei de obiect a cererii de constatare a nulităţii absolute a comisionului de risc/administrare.

A admis în parte acţiunea reclamanţilor A. şi B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 5 lit. a), d), din) contract, condiţii speciale, art. 4.1 din condiţiile generale, ce reprezintă clauza de risc valutar.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele achitate de aceştia drept comision de risc şi comision de gestiune, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acţiunii la data plăţii efective.

A respins cererea pentru art. 5 lit. b), c), e), f), art. 11 din condiţiile speciale.

A dispus îngheţarea cursului valutar CHF-LEU, de la momentul încheierii contractului, 06 iunie 2007, stabilirea şi plata ratelor lunare în RON, la acest curs, pe toată durata contractului.

A obligat pârâta să restituie reclamantului diferenţa dintre ratele achitate de acesta şi rata lunară stabilită la cursul valutar iniţial, începând cu data încheierii contractului şi până la recalcularea şi plata ratelor conform prezentei, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acţiunii la data plăţii efective a respectivelor sume.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă D. S.A. - CLĂDIREA E.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. - CLĂDIREA E. împotriva deciziei nr. 214 din 22 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2018.