Competence for cassation of appeals against tribunal decisions in civil claims below the 1,000,000 RON threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5868 din 06 decembrie 2016 Judecătoria Târgu Mureş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi, pe cale de consecinţă:

A constatat abuzive clauzele prevăzute de art. 1.2, art. 5.1 şi art. 5.4 din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 în privinţa variaţiei marjei bănci şi a posibilităţii băncii de a modifica dobânda conform deciziei sale şi a constatat nulitatea acestor clauze.

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 1.3. lit. a) din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 privind comisionul de acordare credit şi a constatat nulitatea acestei clauze.

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută de art. 1.3. lit. b) din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 privind comisionul de rambursare anticipată şi a constatat nulitatea acestei clauze.

A constatat caracterul abuziv al clauzei atributivă de competenţă prevăzută de art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 şi a constatat nulitatea acestei clauze.

A constatat nulitatea actului adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007.

A dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 920 CHF, comision de administrare cont curent perceput după implementarea actului adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007, precum şi cu titlu de diferenţă dobândă între dobânda iniţială (calculată după formula LIBOR la 3 luni plus marja băncii de 4,2%) şi dobânda achitată de reclamanţi după modificarea acesteia de către bancă prin majorarea marjei, respectiv în baza actului adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 15 ianuarie 2016 şi până la restituirea efectivă a acestor sume.

A respins capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi constatarea nulităţii clauzei cuprinsă la art. 6.3 din contractul de credit nr. x din 27 iulie 2007 încheiat între părţi şi, pe cale de consecinţă a capetelor de cerere privind stabilirea cursului de schimb CHF-LEU valabil la momentul încheierii contractului, restituirea sumelor de bani rezultate din diferenţa de curs valutar şi plata dobânzii legale aferente, ca nefondate.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legală calculată asupra sumelor la care pârâta a fost obligată prin prezenta hotărâre, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiat.

A obligat pârâta să achite reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON reprezentând onorariu avocaţial.

Prin decizia civilă nr. 639/A din 07 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2016 s-a respins apelul declarat de apelanţii A. şi B., în contradictoriu cu intimata C. S.A. împotriva sentinţei nr. 5868/2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş la data de 06 decembrie 2016 în dosarul nr. x/2016.

S-a respins apelul declarat de apelanta C. S.A. în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., împotriva sentinţei nr. 5868/2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş la data de 06 decembrie 2016 în dosarul nr. x/2016.

S-au compensat cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intimaţii A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, admiterea cererii de apelul astfel cum au formulat-o.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1873/R din 25 octombrie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal invocată din oficiu şi, în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs formulate de A. şi B. împotriva deciziei nr. 639/A din 07 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2016 în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Specializat Mureş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei nr. 639/A din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2018.