Banking contract abusive clauses; jurisdictional gap for appellate review of tribunal decisions in claims under 1,000,000 RON following unconstitutionality of statutory appeal ban

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3202 din 29 iunie 2017 Judecătoria Târgu-Mureş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., având ca obiect acţiune în constatare.

A constatat că au caracter abuziv următoarele:

1. Clauza prevăzută la art. 2 teza a II-a:

"

Pentru creditul acordat Banca, percepe, la semnarea prezentului contract de credit, comision de întocmire a dosarului de credit de 4% la valoarea creditului"

2. Clauza prevăzută la art. 3 teza a II-a în ceea ce priveşte textele subliniate şi încadrate în ghilimele: Pe parcursul utilizării şi rambursării creditului,,,Banca poate indexa procentul de dobândă, în conformitate cu costul resurselor de creditare şi dobânda de refinanţare practicată de BNR. " Noul procent al dobânzii va fi afişat la sediul Băncii la data intrării în vigoare a modificării şi se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii. împrumutatul va lua cunoştinţă de modificarea dobânzii prin afişările făcute la sediile băncii"

3. Clauza prevăzută la art. 4 teza a V-a:

"

Totodată, pentru nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la rambursarea ratelor şi plata dobânzilor, Banca va percepe un comision, conform Listei de tarife şi comisioane standard în vigoare la data înregistrării restanţei. La data prezentului contract, valoarea comisionului este de 6,5 RON"

4. Clauza prevăzută la art. 5 teza a II-a:

"

În cazul rambursărilor anticipate parţiale, suma rambursată nu poate fi mai mică decât o sumă egală cu minim 3 scadenţe (rata creditului + dobânda)"

5. Clauza prevăzută la art. 8 lit. c) care prevede obligaţia reclamantei de a achita o primă de asigurare lunară în cotă procentuală din soldul lunar al creditului.

A obligat pârâta să înlăture din Contractul de credit nr. x din data de 10 octombrie 2005 clauzele mai sus enunţate, cu privire la care s-a constatat caracterul abuziv.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele de bani percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, respectiv suma de bani percepută cu titlu de comision de întocmire dosar şi prime de asigurare, precum şi, sumele de bani percepute în temeiul clauzei privind stabilirea dobânzii, între data semnării contractului şi data semnării actului adiţional din 11 martie 2016, ce depăşesc cuantumul dobânzii fixe de 9,50% pe an.

A obligat pârâta să achite reclamanţilor dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, inclusiv diferenţa de dobândă, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

A respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamantă privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4 teza a IV-a şi art. 5 teza a III-a din Contractul de credit nr. x din data de 10 octombrie 2005.

A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

Prin decizia nr. 38/A din 02 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş s-a respins apelul promovat de apelanta societatea B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3202 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş la data de 29 iunie 2017, apelanta societatea B. S.A. fiind obligată să-i plătească intimatei A. suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs apelanta Societatea B. S.A.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 1688/R din 26 septembrie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs formulate de B. S.A., împotriva deciziei nr. 38/A din 02 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Specializat Mureş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 38/A din 02 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2018.