Consumer credit withdrawal: jurisdiction of Court of Appeal for appeals against tribunal decisions in claims under 200,000 RON
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined to hear the appeal, referring the case to the Bacău Court of Appeal, thereby leaving the Tribunal's decision, which dismissed the companies' appeals and maintained the first-instance order terminating the sales and consumer credit contracts, in a state of pending review. The dispute concerned a consumer's exercise of the right of withdrawal from a purchase and associated credit agreement, resulting in the first-instance court declaring a contractual clause abusive and ordering the return of goods and funds, a ruling upheld by the Tribunal. Deciding on the procedural issue of whether the ICCJ or the Court of Appeal had competence to review the Tribunal's judgment in a claim valued under 200,000 RON, the ICCJ applied Article 5(3) of the Civil Procedure Code to fill a legal gap created by the unconstitutionality of the transitional provision that removed the right of recourse for claims up to 1,000,000 RON; relying on the principle of hierarchical judicial organization and by analogy with Article 483(4) CPC, the court determined that the hierarchically superior instance to the Tribunal is the Court of Appeal, not the ICCJ.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Consumer credit withdrawal: jurisdiction of Court of Appeal for appeals against tribunal decisions in claims under 200,000 RON: The dispute concerned a consumer's exercise of the right of withdrawal from a purchase and associated credit agreement, resulting in the first-instance court declaring a contractual clause abusive and ordering the return of goods and funds, a ruling upheld by the Tribunal. Deciding on the procedural issue of whether the ICCJ or the Court of Appeal had competence to review the Tribunal's judgment in a claim valued under 200,000 RON, the ICCJ applied Article 5(3) of the Civil Procedure Code to fill a legal gap created by the unconstitutionality of the transitional provision that removed the right of recourse for claims up to 1,000,000 RON; relying on the principle of hierarchical judicial organization and by analogy with Article 483(4) CPC, the court determined that the hierarchically superior instance to the Tribunal is the Court of Appeal, not the ICCJ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to support the declination of competence and the transmission of the case to the competent court.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 25 ianuarie 2017 sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A., solicitând instanţei să ia act de faptul că reclamantul şi-a manifestat dreptul de retragere atât în ce priveşte contractul de credit de consum nr. 768V din data de 14 noiembrie 2016, cât şi contractul de vânzare-cumpărare CM x din data de 14 noiembrie 2016, să dispună rezilierea celor două contracte ca urmare a manifestării dreptului de retragere din cadrul acestora; obligarea pârâtelor să restituie către reclamant sumele de bani avansate, respectiv suma de 3.000 de RON plătită ca şi avans pentru achiziţionarea produsului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, precum şi a ratelor pe care reclamantul trebuie să le plătească în viitor către S.C. C. S.A., conform eşalonării dispusă în baza contractului de credit de consum; obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să restituie suma de 3.900 de RON primită de la pârâta S.C. C. S.A.; obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să primească produsul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu întocmirea procesului-verbal de predare-primire conform art. 5 din contract; denunţarea ca abuzivă a contractului de vânzare-cumpărare, în mod special cu referire la art. 6.1 unde se prevede obligaţia reclamantului de a restitui bunul, însă nu se stipulează şi obligaţia corespondentă a societăţii vânzătoare de restituire a sumelor de bani, precum şi omisiunea unor clauze privind modalitatea plăţii făcută prin accesarea contractului de credit de consum, precum şi a art. 1.6 din condiţiile generale ale contractului de credit de consum nr. 768V din 14 noiembrie 2016; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, constând în taxă timbru, onorariu avocat, precum şi la plata dobânzii legale a sumelor ce urmează a fi restituite de la data promovării acţiunii în instanţă şi până la plata efectivă a acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 5740 din 11 octombrie 2017 Judecătoria Bacău a admis, în parte, cererea formulată, a constatat abuzivă clauza nr. 6.1 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi nr. CM x la data de 14 noiembrie 2016 în sensul în care nu este prevăzut şi dreptul cumpărătorului de a primi preţul plătit în ipoteza manifestării dreptului de retragere. Totodată a reziliat contractul de vânzare-cumpărare nr. CM x la data de 14 noiembrie 2016 încheiat între S.C. B. S.R.L. şi A. ca urmare a manifestării dreptului de retragere din contract şi pe cale de consecinţă a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că a obligat reclamantul să restituie către S.C. B. S.R.L. a bunului achiziţionat - Vitalise Soft Laser şi vânzătorul S.C. B. S.R.L. să restituie reclamantului suma de 6.900 RON reprezentând preţul aparatului şi dobândă legală la această sumă de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective. De asemenea a reziliat contractul de credit de consum nr. 768V din 14 noiembrie 2016 încheiat între C. S.A. în calitate de creditor şi A. în calitate de împrumutat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A.
Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, prin decizia civilă nr. 782/2018 din 12 iunie 2018, a respins apelurile formulate de apelantele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A., în contradictoriu cu intimatul A., ca nefondate.
A obligat apelantele să achite intimatului cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 782/2018 din 12 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2018.