Competence of intelligence services in technical surveillance and validity of ambient intercepts in influence peddling and extortion proceedings

Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE

I. Prin sentinţa penală nr. 49 din 31 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a dispus următoarele:

I.1. În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., după cum urmează:

1. Pentru inculpatul A.:

- din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014;

- din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, forma aflată actual în vigoare;

2. Pentru inculpatul B.:

- din infracţiunea de complicitate la şantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea de complicitate la şantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, forma aflată actual în vigoare

I.2. În baza art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa funcţia de procuror) C. pen. din 1969, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa funcţia de procuror) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 04.06.2015 până la data de 21.01.2016.

I.3. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii:

- A. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, forma aflată actual în vigoare.

- B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, forma aflată actual în vigoare.

I.4. A constatat că prin decizia penală nr. 145 din data de 20 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, pronunţată în dosarul nr. x, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa emisă la data de 23 iunie 2016, în dosarul nr. x, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului A..

A dispus restituirea către martorul denunţător C. a sumei de 1000 euro din suma de 7000 de euro consemnată de inculpatul A. pe seama şi la dispoziţia instanţei, conform recipisei D. nr. x din 11.07.2016.

A dispus restituirea restului de 6000 de euro din aceeaşi sumă către inculpatul A..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 6000 RON cheltuieli judiciare către stat, pentru urmărirea penală şi judecata în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa.

II. Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 649/P/2014 din 29 iunie 2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- A. procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj - pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., şi

- B. la data săvârşirii faptelor procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti - Structura centrală - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen.

În esenţă, prin Rechizitoriu s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

II.1. Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă.

Inculpatul A., în perioada iulie 2012 - septembrie 2013, cu complicitatea numitului E., ar fi pretins de la martorul C. remiterea unor sume de bani şi un comision de 20% din valoarea terenului (circa 23.800.000 RON, la o valoare a terenului de 700 RON/mp conform grilei notariale în vigoare în anul 2015) sau 20% din suprafaţa de teren în litigiu (3,4 ha din suprafaţa de 17 ha revendicată), pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor din completul căruia îi fusese repartizat dosarul civil nr. x/2010, având ca obiect recursul declarat de C. în cauza privind reconstituirea dreptului de proprietate, în scopul obţinerii unei hotărâri favorabile, respectiv pentru a-i facilita o executare silită.

Astfel, inculpatul A. ar fi primit, în mod direct şi, respectiv, prin intermediul suspectului E., suma de 7.200 de euro şi urma să primească procentul de 20% din valoarea terenului sau 20% din suprafaţa de teren la momentul obţinerii terenului de către martorul C..

Pentru obţinerea sprijinului în vederea influenţării magistraţilor din completul de judecată, la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie 2012, C. i-a remis lui E. suma de 1.500 euro cu titlu de împrumut.

De asemenea, pentru a obţine sprijinul inculpatului A. şi al lui E., în cadrul unei întâlniri ce a avut loc în luna septembrie 2012, în beciul casei magistratului A., C. le-a remis celor doi suma de 300 de euro.

Tot în luna septembrie 2012, inculpatul A. a pretins şi primit, prin intermediul lui E., suma de 1.000 USD pentru efectuarea unui transport pe societatea în care era interesat şi A., respectiv S.C. F. S.R.L..

După pronunţarea deciziei civile prin care Tribunalul Dolj a casat sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Craiova şi a dispus trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare, în luna noiembrie 2012, inculpatul A. a pretins şi primit de la C., prin intermediul numitului E., suma de 1.000 euro pentru preşedinta Tribunalului Dolj. Pentru a-l convinge pe C. că este necesar să remită această sumă de bani, A. a susţinut că dosarul se va întoarce la tribunal şi că soluţia finală în dosar depinde de preşedintă.

Pe baza probelor administrate, organul de urmărire penală a stabilit că persoana pentru care A. a pretins suma de 1.000 euro este G. - preşedinte al secţiei I civilă, în perioada în care s-a dispus casarea hotărârii instanţei de fond.

Tot în luna noiembrie 2012, inculpatul A. a pretins de la C. suma de 3.300 RON pentru a-i rezolva o problemă legată de evacuarea, prin executare silită, a unor persoane ce îi ocupau abuziv un teren. Banii au fost remişi prin intermediul suspectului E..

În luna aprilie 2013, prin intermediul suspectului E., A. ar fi pretins şi primit de la C. suma de 3.300 de RON.

Pentru a-l convinge pe C. să îi remită aceste sume de bani, inculpatul A. i-a promis martorului C. că îşi va exercita influenţa asupra magistraţilor din complet pentru a-i obţine o sentinţă favorabilă, precum şi faptul că îşi va exercita autoritatea decurgând din funcţia de procuror asupra avocatului H., pentru ca acesta să îi restituie suma de 2.000 de euro.

În vara anului 2013, în cadrul unor discuţii ce au avut loc în beciul imobilului aparţinând lui A., inculpatul A. şi avocatul H. ar fi pretins de la C. un comision de 20% din valoarea terenului sau 20% din suprafaţa de teren ce făcea obiectul litigiului, pentru a-i obţine o hotărâre favorabilă.

Prin decizia nr. 2085/2012, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul I. în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia judeţeană a legilor fondului funciar şi Prefectura Dolj împotriva sentinţei civile nr. 6761 din 11 aprilie 2011, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x, a casat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza la instanţa de fond pentru judecarea fondului.

Având în vedere că, la data de 26.06.2014, Tribunalul Dolj a respins ca nefondat recursul formulat de C. în calitate de împuternicit al numitului I., pentru a justifica primirea foloaselor necuvenite, în luna august 2014, inculpatul A. i-ar fi promis lui C. că îi va asigura susţinerea necesară la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, în vederea formulării unei plângeri penale faţă de funcţionarii Primăriei Craiova. Această plângere i-ar fi fost utilă într-o contestaţie în anulare.

În acest sens, la data de 29.08.2014, inculpatul A. i-a înlesnit lui C. o întâlnire cu inculpatul B., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, întâlnire ce a avut loc în Caracal. A. i-a redactat o plângere faţă de funcţionarii primăriei Craiova şi a stabilit o întrevedere la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti pentru data de 04.09.2014, întrevedere care nu a mai avut loc, întrucât C. nu a dat curs acestei propuneri.

S-a arătat că, în luna septembrie 2014, la solicitarea lui C. de a-i restitui sumele de bani remise, inculpatul A. a recunoscut remiterea sumelor de bani, intervenţia la magistraţii de la Tribunalul Dolj, faptul că a garantat pentru avocatul H. şi a girat solicitările lui E., promiţând restituirea acestora, deşi el nu a fost beneficiarul banilor.

Totodată s-a menţionat că, pentru a-l determina pe C. să renunţe la solicitarea sumelor de bani, A. a efectuat presiuni asupra acestuia prin intermediul unor cetăţeni de etnie rromă, precum şi faptul că legătura dintre C. şi A. a fost intermediată de J. şi E., acesta din urmă fiind cel care a preluat părţile sociale ale S.C. F. S.R.L. de la soţia magistratului A..

De asemenea, s-a arătat că demersurile inculpatului A., de obţinere a unei hotărâri favorabile martorului C., au continuat până la sfârşitul anului 2014, când inculpatul a încercat să obţină repunerea cauzei civile pe rol, prin înregistrarea unui dosar penal pe numele funcţionarilor Primăriei Craiova. Plata comisionului de 20% nu s-a mai concretizat datorită refuzului martorului denunţător de a colabora cu inculpatul.

II.2. Referitor la infracţiunile de şantaj şi complicitate la şantaj.

La data de 08.10.2014, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 C. pen.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj, la data de 07.05.2015, în dosarul nr. x, au fost înregistrate şi denunţurile formulate de K. şi L..

În acest sens, s-a arătat că în dosarul nr. x s-au efectuat cercetări faţă de E. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în legătură cu activitatea S.C. F. S.R.L.. În acest dosar, prin deciziile nr. 96102 din 13.12.2011 şi nr. 76743 din 07.10.2011, Administraţia Finanţelor Publice Dolj a stabilit un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 1.096.906 RON.

S-a stabilit că E. a preluat părţile sociale ale S.C. F. S.R.L. de la soţia inculpatului A., respectiv de la M..

Prin sentinţa nr. 865 din data de 26.09.2012, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţia formulată de M. şi a dispus anularea deciziei nr. 96102 din 13.12.2011 emisă de Administraţia Finanţelor Publice Craiova, respectiv, anularea în parte a deciziei nr. 76743 din data de 07.10.2011, în ceea ce priveşte creanţa fiscală în cuantum de 1.096.906 RON, stabilită în sarcina reclamantei.

Prin decizia nr. 2837 din data de 17.06.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei mai sus menţionate şi a respins acţiunea formulată de M..

Pentru a obţine suma de bani necesară acoperirii prejudiciului stabilit de organele fiscale în dosarul ce viza S.C. F. S.R.L., inculpatul A. a exercitat presiuni asupra unor oameni de afaceri sirieni, care au avut relaţii contractuale cu S.C. F. S.R.L., pentru a-i determina să suporte acest prejudiciu. În acest sens, inculpatul A. ar fi solicitat cetăţenilor sirieni să-i cumpere un imobil la un preţ care să acopere prejudiciul şi să asigure un profit pentru el şi pentru E..

Pentru a-i determina pe N., K., L., O. să achite suma de bani pretinsă, inculpatul A. a beneficiat şi de sprijinul coinculpatului B. - procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti - Structura Centrală, la data de 10.10.2014 comunicând suspectului E. că oamenii de afaceri sirieni vor fi citaţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti.

În susţinerea rezoluţiei infracţionale, la datele de 15.10.2014, 06.11.2014 şi 21.01.2015, inculpatul A. l-a contactat pe N., solicitându-i să cumpere imobilul din str. x.

De asemenea, pentru intermedierea tranzacţiei, inculpatul A. a contactat o agenţie imobiliară, căreia i-a comunicat faptul că tranzacţia urma să se efectueze de N., direct, sau prin intermediul lui O..

S-a stabilit că, în baza înţelegerii cu inculpatul A., oamenii de afaceri sirieni au fost contactaţi şi de către suspectul E., care le-a adresat ameninţări şi a formulat plângerea penală aflată în instrumentarea procurorului B..

În luna februarie 2015, în baza înţelegerii cu inculpatul A., a datelor şi documentelor puse la dispoziţie de acesta, oamenii de afaceri sirieni au fost citaţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, inculpatul B. prezentându-le o plângere penală ce apare ca fiind formulată de suspectul E. şi aducându-le la cunoştinţă că societăţile lor vor face obiectul unui control.

Urmare a verificărilor efectuate, s-a stabilit că plângerea formulată de suspectul E. nu a fost înregistrată la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar procurorul B. nu avea în instrumentare un dosar penal care să-i vizeze pe cetăţenii sirieni.

La data de 04.06.2015, din biroul inculpatului B. au fost ridicate mai multe înscrisuri: plângerea formulată de suspectul E., un înscris olograf în care sunt precizate societăţile oamenilor de afaceri sirieni şi numerele de telefon utilizate de aceştia, un plic pe care menţiunea A. este colorată cu un marker negru. Din declaraţia inculpatului B. s-a reţinut că menţiunile de pe fila 2 a plângerii remisă de inculpatul A. şi cele de pe înscrisul ataşat sunt efectuate de el, cu ocazia primei întâlniri pe care a avut-o în birou cu cei doi cetăţeni străini.

Organul de urmărire penală a mai arătat că, contrar susţinerii că plângerea formulată de suspectul E. îi fusese înmânată de inculpatul A. doar pentru informare, în vederea documentării unei sesizări din oficiu, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează sesizarea organelor de urmărire penală şi procedura de citare, inculpatul B. a procedat la citarea cetăţenilor sirieni. Faptul că le-a prezentat acestora din urmă o sesizare care nu îndeplinea condiţiile de formă prevăzute de lege şi în care nu erau descrise faptele, denotă - în opinia organului de urmărire penală - că intenţia inculpatului a fost de a le transmite acestora un mesaj de ameninţare cu posibile dosare penale din partea inculpatului A..

La scurt timp de la citarea lor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, inculpatul A. l-a contactat pe martorul N., căruia i-a lăsat de înţeles că are cunoştinţă de citarea lor la Bucureşti.

S-a menţionat totodată că citarea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti a cetăţenilor sirieni, în baza plângerii formulate de suspectul E., a fost de natură a le crea acestora o stare de temere în ceea ce priveşte posibilitatea de a fi anchetaţi pentru o presupusă faptă de evaziune fiscală, la solicitarea inculpatului A., fapt ce rezultă din declaraţiile martorilor.

III. Procedura camerei preliminare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 iunie 2015, fiind repartizată aleatoriu judecătorului de cameră preliminară pentru a se proceda la verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 342 C. proc. pen., care stabilesc obiectul procedurii în camera preliminară.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, iar inculpatul B. sub control judiciar.

Rechizitoriul a fost comunicat inculpaţilor, fixându-se termen pentru formularea de eventuale cereri şi excepţii până la data de 27 iulie 2015, inclusiv.

Prin înscrisul depus la dosar la data de 20 iulie 2015, inculpatul A. a invocat neregularităţi ale actului de sesizare şi a solicitat excluderea unora din probele administrate la urmărirea penală, considerând că sunt nelegal administrate, fiind lovite de nulitate absolută.

La data de 27 iunie 2015, inculpatul B. a depus la dosar cereri şi excepţii privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei şi nelegalitatea unora din probele administrate la urmărirea penală.

Prin încheierea din 11 august 2015, judecătorul de cameră preliminară a admis în parte excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B. şi a constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. 649/P/2014 din 29 iunie 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în ceea ce priveşte descrierea infracţiunilor de şantaj pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv:

- neindicarea, pentru fiecare din cei doi inculpaţi în parte, a persoanelor asupra cărora s-ar fi exercitat activitatea de constrângere;

- neaudierea persoanelor vătămate în această calitate;

- nedescrierea acţiunilor concrete de constrângere exercitate de fiecare dintre inculpaţi, în raport de părţile vătămate;

- neindicarea acţiunilor pe care fiecare din cei doi inculpaţi ar fi trebuit să le desfăşoare în cadrul infracţiunii/infracţiunilor de şantaj.

Au fost respinse celelalte excepţii formulate de inculpaţi.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în vederea remedierii neregularităţii constatate în actul de sesizare.

Prin Ordonanţa nr. 649/P/2014 din 12 august 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a dispus completarea Rechizitoriului nr. 649/P/2014 din data de 29 iunie 2015, în sensul descrierii detaliate a infracţiunii de şantaj pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B. (în forma autoratului, respectiv a complicităţii) şi menţinerii trimiterii în judecată a acestora astfel:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., fapte constând în aceea că l-a constrâns pe omul de afaceri N. să încheie un contract de vânzare - cumpărare având ca obiect un imobil pe care îl avea în proprietate, la preţul impus de 120.000 de euro, preţ peste valoarea de piaţă, în scopul obţinerii unui folos injust.

S-a arătat că, pentru a-l constrânge pe martorul N. să dea curs solicitării sale, inculpatul A. i-a adresat acestuia ameninţări, atât în mod direct, cât şi prin intermediul suspectului E..

Ameninţările îl vizau atât pe martorul N., cât şi pe ceilalţi sirieni din anturajul acestuia - O., K., L., fratele său P..

S-a menţionat faptul că, pentru ca ameninţările să fîe credibile şi să inducă martorului N. starea de temere care să-l determine să dea curs solicitărilor, inculpatul A. a apelat la sprijinul inculpatului B., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, stabilind cu acesta să îi citeze pe cetăţenii sirieni pentru ca astfel să le creeze convingerea că are puterea de a le comanda dosare penale şi că dacă nu vor da curs acestei solicitări, vor avea de suferit.

S-a arătat că inculpatul A. a adresat ameninţările în mod direct doar martorului N., iar citarea martorilor K. şi L. a avut ca scop convingerea martorului N. că influenţa sa este una reală şi că le poate crea probleme, folosul urmărit fiind unic, astfel că nu se poate aprecia că ar fi vorba despre un concurs de infracţiuni. Din declaraţiile martorilor K. şi L. ar fi rezultat faptul că au cunoştinţă că s-au solicitat bani pentru soţia procurorului, de la N., dar personal nu au discutat aceste aspecte cu N..

Referitor la martorul O., organul de urmărire penală a arătat că acesta a susţinut, de asemenea, că a discutat despre cumpărarea imobilului doar cu N..

Pe cale de consecinţă, s-a concluzionat că ameninţările au fost adresate martorului N. şi au fost de natură a crea acestuia temerea că el sau persoane apropiate acestuia - O., K., L., Q., ar putea avea de suferit prin înregistrarea unor dosare penale în care să se efectueze cercetări cu privire la ei.

Totodată, s-a subliniat faptul că formularea plângerii în numele lui E. şi determinarea inculpatului B. să îi citeze pe cetăţenii sirieni la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală în afara unui cadru procesual este susceptibilă de a produce martorului N. temerea că ameninţarea este reală, elementul material al infracţiunii de şantaj fiind astfel realizat.

Elocvent în acest sens ar fi faptul că, după citarea numiţilor K. şi L. la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, inculpatul A. l-a întrebat pe martorul N., pe un ton zeflemitor, "ce au făcut băieţii la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti ", lăsându-i să înţeleagă că este implicat în deschiderea acestui dosar penal.

De altfel, plângerea formulată de inculpatul A. în numele suspectului E. şi înmânată procurorului B. pentru a sta la baza citării acestora la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală îl vizează atât pe martorul N., cât şi pe K., L. şi Q..

Prin urmare, organul de urmărire penală a conchis că, întrucât inculpatul A. nu a pretins în mod direct un folos material de la O., K., L., Q., iar presiunile exercitate asupra lor prin citarea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au avut ca scop constrângerea martorului N. să satisfacă pretenţia inculpatului A., nu se poate reţine că au fost săvârşite mai multe infracţiuni de şantaj.

În ceea ce priveşte pretinderea de către E. a unor sume de bani şi, respectiv, a folosinţei cu titlu gratuit a unei locuinţe de la martorii K. şi L., aceste fapte fac obiectul disjungerii, în cauză efectuându-se urmărire penală cu privire la faptă.

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în aceea că, în baza unei înţelegeri prealabile, înţelegere ce a fost stabilită atât pe baza convorbirilor interceptate, cât şi pe baza documentelor (plângerea penală ce apare ca fiind formulată de suspectul E. şi care a fost ridicată din biroul inculpatului B., celelalte înscrisuri înmânate de inculpatul A. ridicate din biroul inculpatului B. împreună cu plicul în care i-au fost remise), l-a ajutat pe inculpatul A. să îl constrângă pe martorul N. să dea curs solicitării de a-i cumpăra un imobil la preţul impus de 120.000 de euro, sens în care a exercitat presiuni asupra martorilor K. şi L. prin citarea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală în afara unui cadru procesual.

În acest sens, s-a arătat că inculpatul B. recunoaşte că i-a chemat la Bucureşti, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, pe doi dintre cetăţenii sirieni indicaţi în plângerea ce apare ca fiind formulată de suspectul E. şi care i-a fost înmânată de inculpatul A., întrucât cunoştea de la cel din urmă că cei vizaţi ar fi efectuat afaceri pe firma deţinută anterior de soţia acestuia, firmă ce a fost cesionată lui E.. Inculpatul B. a susţinut că A. îi spusese că E. a fost condamnat pentru evaziune fiscală şi că cetăţenii sirieni refuză să achite prejudiciul stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În aceste condiţii, s-a arătat că inculpatul B. cunoştea că răspunderea penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală a fost stabilită de instanţa de judecată în sarcina suspectului E., astfel că citarea cetăţenilor sirieni la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală în afara unui cadru procesual penal, în lipsa unei plângeri penale care să vizeze activitatea acestora şi solicitarea de documente financiar-contabile de la societăţile în care aceştia erau implicaţi, cu încălcarea dispoziţiilor legale, constituie un act de complicitate la infracţiunea de şantaj.

Totodată, s-a menţionat că inculpatul B. a avut reprezentarea faptului că inculpatul A. a exercitat presiuni asupra lui N., O., K., L., Q., chiar de la momentul primirii plângerii formulate în numele lui E.. Presiunile exercitate asupra lui K. şi L. prin citarea acestora la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală reprezenta o modalitate indirectă de ameninţare a martorului N.. Acesta trebuia să remită inculpatului A. suma de bani pretinsă din surse proprii, prin colectarea acesteia de la oamenii de afaceri sirieni sau prin determinarea unui alt cetăţean sirian să încheie tranzacţia cu inculpatul în condiţiile impuse. Practic, prin ameninţările aduse lui N. se dorea recuperarea prejudiciului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în sarcina S.C. F. S.R.L. de la oamenii de afaceri sirieni din Craiova.

S-a subliniat faptul că, din probele administrate în cauză, a rezultat că înregistrarea de dosare penale în baza unor plângeri penale în care erau conturate în mod formal infracţiuni de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, reprezenta pentru inculpatul B. o practică, un mod de lucru. Aşa se explică şi faptul că inculpaţii A. şi B. au încercat să îl determine pe C. să formuleze o plângere faţă de primarul R. şi alţi funcţionari din cadrul Primăriei Craiova, plângere în care sa se creeze aparenţa unei grupări organizate pentru a atrage competenţa procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti - B., şi care avea ca unic scop intimidarea factorilor de decizie din cadrul Primăriei Craiova şi influenţarea instanţei de judecată în căile de atac pe care urmau să le promoveze.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus completarea dispozitivului rechizitorului şi cu precizarea că N. - victima infracţiunii de şantaj săvârşită de inculpaţi, nu doreşte să participe la procesul penal în calitate de persoană vătămată, exprimându-şi, la momentul audierii, acceptul de a fi audiat ca martor şi precizând, în mod expres, că nu a suferit nicio pagubă ca urmare a săvârşirii infracţiunii de şantaj.

Totodată, s-a dispus menţinerea dispozitivului rechizitoriului în sensul citării numiţilor O., K. şi L. în calitate de martori, întrucât faptele de şantaj sesizate de ei ca fiind săvârşite de E., în perioada 2008 - septembrie 2014, şi în raport cu care au calitatea de victime ale şantajului, fac obiectul disjungerii.

S-a menţionat că, în speţă, actul de sesizare vizează doar faptele din perioada septembrie 2014 - iunie 2015.

Prin încheierea nr. 639 din 3 septembrie 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., legalitatea Rechizitoriului nr. 649/P/2015 din 29 iunie 2015, astfel cum a fost completat prin ordonanţa nr. 649/P/2015 din data de 12 august 2015, precum şi legalitatea probelor administrate şi a actelor efectuate la urmărirea penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

Încheierea respectivă a rămas definitivă prin încheierea nr. 243, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 3 noiembrie 2015, prin respingerea ca nefondate a contestaţiilor formulate de inculpaţi.

IV. Judecata în fond.

Inculpatul A., referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, în declaraţia dată la 18 ianuarie 2016, nu a recunoscut săvârşirea faptei, în esenţă, precizând că l-a cunoscut pe martorul C. prin intermediul numitului E. (pe acesta din urmă considerându-l prieten) şi că a fost abordat de cei doi, fiindu-i expuse nişte probleme pe care C. le avea. Mai precis, C., în calitate de mandatar al lui I., se plângea de faptul că, deşi obţinuse hotărâri judecătoreşti în contradictoriu cu Primăria Craiova, prin care i se recunoştea dreptul la restituirea a 17 ha teren, cei de la primărie refuzau punerea în posesie; totodată, C., în calitate de mandatar al lui I., ar fi obţinut hotărâri judecătoreşti de evacuare şi demolare a unor imobile şi căuta un executor capabil să le pună în executare.

Inculpatul A. a susţinut că, întrucât C. venise împreună cu E., care părea şi el interesat de rezolvarea problemelor lui C., i-a îndrumat pe cei doi să se adreseze numitului S. (finul inculpatului A.), funcţionar în cadrul biroului agricol din Primăria Craiova, care să meargă şi să identifice cele 17 ha teren, iar, în ceea ce priveşte clădirile ce trebuiau evacuate şi demolate, le-a recomandat pe executorul T..

Inculpatul a negat că ar fi primit vreo sumă de bani, direct sau prin intermediul lui E., de la martorul C. şi a arătat că nu cunoaşte ce înţelegere a existat între C. şi E..

De asemenea, raportat la acuzaţiile reţinute în sarcina sa, a arătat că E. nu ar fi avut cum să ceară 1000 dolari pentru efectuarea unui transport pe S.C. F. S.R.L. în care şi el, inculpatul, ar fi fost interesat, deoarece această societate a fost dizolvată încă din anul 2010.

A negat întâlnirea cu C. (în beciul casei inculpatului) şi primirea a 300 euro, precum şi a celorlalte sume de bani.

Inculpatul A. a mai arătat că, în vara anului 2013, s-a întâlnit cu avocatul H. (pe care îl avea angajat ca avocat într-un dosar propriu) şi care l-a întrebat dacă îl cunoaşte pe C. (pe care avocatul îl avea client), iar cu această ocazie a aflat, de la martorul H., că C. îi făcea acestuia unele probleme în legătură cu onorariile plătite şi îl considera răspunzător tot pe el.

În aceste condiţii, inculpatul A. a intermediat o discuţie directă, în curtea casei sale, între C. şi H., discuţie în care cei doi şi-au făcut diferite reproşuri.

Privitor la acel comision de 20% din valoarea terenului revendicat de C., inculpatul A. a arătat că era vorba de un onorariu de succes cerut de avocatul H. şi nu cunoaşte dacă s-a mai plătit.

Inculpatul a negat faptul că, în cadrul acelor discuţii, ar fi garantat el pentru avocatul H., în sensul că acesta i-ar restitui banii lui C. sau i-ar fi promis câştigarea proceselor, însă a recunoscut faptul că, pe baza celor afirmate de C., i-a redactat acestuia o plângere împotriva funcţionarilor de la Primăria Craiova, plângere pe care l-a îndrumat să o depună la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, întrucât C. afirma că "…primarul Municipiului Craiova are relaţii la nivel local."

Totodată, inculpatul a arătat că, întrucât B. avea treabă la Caracal, împreună cu C. s-au deplasat în această localitate, unde au stat de vorbă cu B. circa 2 minute, iar în urma discuţiilor s-a stabilit ca C. să depună plângerea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, urmând ca B. să îl îndrume, deoarece acesta nu ştia unde să se adreseze. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece C. nu s-a mai deplasat la Bucureşti.

Referitor la acuzaţia de şantaj, inculpatul A. a arătat, în esenţă, că deţinea un imobil pe str. x din Craiova, fiind vecin cu martorul N. şi că, în anul 2010, i-a vândut acestuia o parte din grădina imobilului respectiv. În aceste condiţii, în momentul în care s-a decis să vândă întreg imobilul, l-a contactat pe martorul N., preţul cerut, de 120.000 de euro, fiind preţul real al pieţei. De asemenea, a menţionat că s-a adresat lui N. şi cu solicitarea ca acesta să-i găsească alţi potenţiali cumpărători printre prietenii şi oamenii de afaceri pe care îi cunoştea, inculpatul considerând că poziţia terenului său era pretabilă realizării unei investiţii, respectiv un bloc de locuinţe.

Inculpatul a arătat că vânzarea casei nu a avut nicio legătură cu decizia emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru soţia sa şi că a anunţat despre vânzare mai multe agenţii imobiliare.

A menţionat că nu-i cunoaşte pe O., K., L..

În ceea ce priveşte plângerea formulată de E. a arătat că, după ce acesta şi-a executat pedeapsa, a venit la el şi i-a spus că nu a efectuat acele tranzacţii intracomunitare pentru care fusese arestat, că nu avea cunoştinţă de cele mai multe dintre ele şi că nu avea posibilitatea materială să facă acele tranzacţii, considerându-i responsabili pe K., L., P. şi N., iar el, inculpatul, l-a sfătuit să se adreseze autorităţilor.

Inculpatul A. a susţinut că E. ar fi formulat două plângeri împotriva celor menţionaţi, una la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova şi alta la Bucureşti şi că nu-şi aduce aminte dacă E. s-a deplasat la Bucureşti pentru a depune plângerea sau i-a înmânat-o el, inculpatul, lui B..

Inculpatul A. a negat că l-ar fi ameninţat în vreun fel pe martorul N., a arătat că relaţiile cu acest martor erau relativ apropiate din punctul său de vedere şi că nu s-ar fi adresat acestuia cu expresia "…ce au făcut băieţii la Bucureşti…" - cu referire la chemarea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a numiţilor O., K., L., negând orice legătură, sub acest aspect, cu inculpatul B..

Inculpatul B., în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 18 ianuarie 2016, a negat că ar fi avut vreo înţelegere prealabilă cu inculpatul A., în sensul chemării la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a unor cetăţeni arabi din Craiova, afirmând că evenimentele au fost interpretate distorsionat de organul de urmărire penală.

Astfel, inculpatul B. a arătat că îl cunoaşte de multă vreme pe inculpatul A., sunt prieteni şi, întâlnindu-se cu inculpatul A. în vara anului 2014 sau 2015, nu mai reţine exact, acesta i-ar fi spus că soţia sa are unele probleme cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar altă dată că numitul E., pe care inculpatul îl cunoştea din vedere, fusese condamnat pentru infracţiuni de evaziune fiscală, deşi în "spatele" său s-ar fi aflat alte persoane.

Întrucât lucra la biroul de combatere a criminalităţii economico-financiare din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, cunoştea faptul că acesta este mecanismul unor mari evaziuni în care persoanele fără venituri erau trecute în acte ca administratori sau asociaţi, în fapt beneficiari fiind alte persoane şi l-a încântat ideea de a se sesiza din oficiu pentru a se recupera prejudiciul adus statului.

Din acest motiv, i-a comunicat lui A. să-l pună pe acel prieten al lui să-i scrie numele persoanelor pe care le consideră vinovate de evaziune şi să-i spună cum ar putea să-i contacteze.

Ulterior, un prieten comun, avocatul U., având drum prin Bucureşti, i-a înmânat un plic maro, pe care era menţionat numele "B.", plic ce conţinea o plângere penală. Plângerea era însă lapidară, în sensul că nu se descriau în concret faptele, dar oferea numele şi numerele de telefon ale unor cetăţeni arabi din Craiova.

Inculpatul B. a arătat că a presupus că acel plic i-a fost trimis de A. şi că, întrucât pe plic era menţionat numele său, nu al instituţiei, nu a considerat că este o plângere oficială, ci doar o informare în vederea unei sesizări din oficiu.

În aceste condiţii, inculpatul B. a menţionat că i-a contactat telefonic pe doi dintre cetăţenii arabi, respectiv pe P. şi K., care s-au prezentat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi cărora le-a spus că are o informaţie de la numitul E., în sensul că au fost comise infracţiuni de evaziune fiscală; cei doi i-au replicat că E. este un "escroc" care a lucrat la ei în firmă.

Inculpatul a susţinut că a purtat această discuţie cu persoanele menţionate şi le-a cerut acestora să aducă sau să trimită unele documente ce vizau acuzaţiile aduse prin plângere, pentru a se lămuri dacă există suficiente elemente în vederea unei sesizări din oficiu.

Ulterior, după ce a intrat şi în posesia documentelor şi-a dat seama că nu există astfel de elemente. Documentele aduse de cei doi arabi şi uitate pe biroul său le-a restituit ulterior către cei doi, prin intermediul avocatului U. care venise în vizită pe la el.

Inculpatul B. a negat faptul că ar fi avut cunoştinţă de împrejurarea că inculpatul A. intenţiona să îşi vândă casa.

Au fost audiaţi martorii: N., C., J., H., V., O., W., K., L., U., X., Y., Z..

S-a solicitat de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi s-au depus la dosar înregistrări ale tuturor convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A. în perioada 22.09.2014 - 30.09.2014, ce nu fuseseră depuse la dosarul cauzei, acestea fiind înaintate de organul de urmărire penală.

Ca urmare a depunerii la dosar şi a altor înregistrări de convorbiri telefonice, la data de 15 noiembrie 2016, în şedinţă publică, instanţa a procedat la audierea acelor convorbiri, conform celor consemnate în procesele-verbale şi în încheierea din data respectivă.

În timpul audierii, inculpaţii A. şi B. şi-au recunoscut vocile în convorbirile ce le erau atribuite, iar inculpatul A. a precizat, în plus, că una din persoanele care apare în aceste convorbiri şi cu care discuta era E..

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra altor cereri de probatorii ale inculpaţilor, conform celor menţionate în încheierile de şedinţă, cereri a căror detaliere în prezenta hotărâre nu se mai justifică.

Instanţa de fond a constatat că, deşi în procedura de cameră preliminară, inculpaţii nu au contestat legalitatea interceptărilor şi a înregistrărilor efectuate în cauză din perspectiva efectuării lor de un organ necompetent, ca urmare a împrejurării că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. a fost declarată neconstituţională, inculpaţii au dreptul de a supune cenzurii instanţei de judecată legalitatea acestor probe, pe acest temei, la primul termen de judecată stabilit ulterior publicării deciziei.

În speţă, inculpaţii au procedat în acest sens şi au ridicat în faţa instanţei de fond, în termenul arătat, problema legalităţii/nelegalităţii interceptărilor şi înregistrărilor, întemeindu-se pe decizia arătată şi invocând faptul că, în speţă, aceste interceptări şi înregistrări au fost efectuate de Serviciul Român de Informaţii, iar nu de organele de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.

Analizând această excepţie, instanţa de fond a considerat că susţinerea inculpaţilor, în sensul că probele menţionate sunt lovite de nulitate şi nu pot fi luate în considerare, este neîntemeiată.

Astfel, în primul rând, a constatat că doar o parte din interceptări şi înregistrări au fost efectuate de unitatea teritorială a Serviciului Român de Informaţii din zona Craiovei - respectiv cele ambientale şi telefonice privindu-l pe inculpatul A. şi pe martorul C. - o altă parte fiind efectuate de Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aspect ce rezultă din adresele emise de organul de urmărire penală în acest sens şi aflate la dosar.

În al doilea rând, din considerentele respectivei deciziei (paragraful nr. 32) rezultă că "efectuarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 138-146 din C. proc. pen., inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute".

Instanţa a reţinut că nulitatea respectivă nu poate fi decât una relativă, în condiţiile art. 282 C. proc. pen., întrucât nu se încadrează în dispoziţiile exprese şi limitative ale art. 281 C. proc. pen.

În speţă, inculpaţii nu au invocat nicio vătămare produsă prin faptul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii.

Instanţa a reţinut că prin încheierea din 15 noiembrie 2016 a fost respinsă solicitarea inculpatul A. de a se efectua o expertiză criminalistică asupra înregistrărilor ambientale şi telefonice, în special cele din perioada 22.09.2014 - 30.09.2014. În motivarea încheierii s-a arătat că aspectele pe care inculpatul dorea să le lămurească, respectiv data şi ora la care au fost efectuate convorbirile, dacă acestea conţin urme de alterare/modificare şi în ce constau acestea, dacă între conţinutul proceselor-verbale de transcriere şi înregistrări există diferenţe, dacă zgomotul de fond a acoperit anumite cuvinte care pot schimba sensul discuţiilor, dacă înregistrările poartă semnătură electronică şi cui aparţine aceasta, nu puteau fi lămurite printr-o expertiză criminalistică.

Instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au primit copii de pe toate înregistrările şi interceptările efectuate în cauză şi că aceştia nu au evidenţiat că ar exista modificări în fluxul normal al acestora, modificări de natură a conduce la ideea că ar fi vorba despre colaje.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că inculpaţii şi-au recunoscut vocile înregistrate şi nu au contestat conţinutul proceselor-verbale de transcriere ori lipsa de corespondenţă între acestea şi convorbirea înregistrată pe care se presupune că o redau.

IV.1. Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 6761/2011, pronunţată de Judecătoria Craiova la 11 aprilie 2011, în dosarul nr. x, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul I. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local Craiova şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar de pe lângă Prefectura Dolj, prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 13,5 ha intravilan, situat în Craiova.

Avocatul reclamantului în această cauză a fost martorul H..

Prin decizia civilă nr. 2085/14.11.2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în aceeaşi cauză, s-a admis recursul declarat de reclamantul I., s-a casat sentinţa civilă nr. 6761/2011 a Judecătoriei Craiova, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la aceiaşi instanţă.

Reclamantul a fost reprezentat de un alt apărător decât cel avut iniţial.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 11005 din 17.07.2013, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x, s-a respins din nou, ca neîntemeiată, cererea reclamantului I..

Reclamantul a fost reprezentat de alţi apărători.

Prin decizia civilă nr. 814 din 26 iunie 2014, recursul reclamantului I. a fost respins ca nefondat. La instanţa de recurs reclamantul a fost reprezentat de avocat H..

În aceste cauze, martorul C. a avut calitatea de împuternicit al reclamantului şi este cel care a discutat efectiv cu avocaţii.

Conform propriilor declaraţii ale martorului C., după prima respingere a cererii la Judecătoria Craiova, considerând că a fost judecat părtinitor ca urmare a influenţei reprezentanţilor Primăriei Craiova, a căutat să-şi rezolve problema apelând la o intervenţie.

În acest sens, prin intermediul martorei J. - aspect confirmat şi de martoră - l-a cunoscut pe numitul E., care a afirmat că are un prieten procuror şi cunoştinţe care îl pot ajuta.

Conform declaraţiei martorului C., el i-a remis documentele sale lui E. pentru a fi arătate acelui procuror. Cert este faptul că, la scurt timp după ce a avut loc această discuţie, martorul C. l-a cunoscut direct pe inculpatul A..

Martorul C. a afirmat că în cursul primelor discuţii cu inculpatul A., acesta din urmă i-a promis că va interveni la Tribunalul Dolj, că nu va pierde şi că dosarul se va întoarce, eventual, pentru rejudecare, ocazie cu care inculpatul i-ar fi solicitat bani pentru judecătoarea de la tribunal. Martorul a mai susţinut că a propus suma de 10.000.000 RON ROL, sumă care inculpatului i s-a părut foarte mică.

Ulterior acestor discuţii, martorul C. a fost sunat de E., care l-a certat pentru faptul că a oferit o sumă aşa de mică, context în care martorul a oferit, în acel moment, suma de 1.000 de euro, E. spunându-i că "este bine".

Martorul C. s-a întâlnit ulterior cu E., căruia i-a dat 1.000 de euro, acesta asigurându-l că vor fi înmânaţi inculpatului A. pentru a-i da judecătoarei de la tribunal.

În acest context, instanţa de fond a reţinut că, în anul 2012, la o dată care nu a putut fi stabilită exact, dar anterioară momentului în care Tribunalul Dolj a pronunţat hotărârea în dosarul nr. x, inculpatul A. a primit de la martorul C., în condiţiile arătate, suma de 1.000 euro, promiţându-i acestuia că va interveni la judecătorii de la Tribunalul Dolj.

Pentru a reţine acest aspect, instanţa de fond a avut în vedere atât susţinerea directă a martorului C., cât şi proba indirectă a convorbirilor ambientale dintre inculpatul A. şi martorul C..

Din declaraţiile martorului C., atât cele de la urmărire penală, cât şi cele date în faţa instanţei, a rezultat faptul că a dat şi alte sume de bani lui E., sumele menţionate în rechizitoriu, fiind cerute de acesta sub pretextul de "împrumut" ori sub o altă formă.

Instanţa de fond a apreciat că acest aspect nu este confirmat de probele administrate în cauză, astfel încât, în lipsa unor probe certe, care să facă dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a faptului că şi aceste sume de bani au ajuns, în final, la inculpatul A. sau că sumele de bani au fost împărţite cu numitul E., nu se poate reţine că inculpatul a solicitat şi alte sume de bani în afara celei de 1.000 euro.

Instanţa de fond a mai reţinut că din convorbirile telefonice şi ambientale rezultă faptul că inculpatul A. l-a consiliat pe C. în demersurile sale de a formula plângeri penale împotriva funcţionarilor Primăriei Craiova pe care îi considera vinovaţi de respingerea acţiunilor sale civile din instanţă.

În acest sens, inculpatul A. i-a facilitat lui C. o discuţie cu inculpatul B., discuţie care a avut loc la Caracal şi la care a participat şi inculpatul A., ocazie cu care inculpatul B. i-a indicat lui C. ca să formuleze plângere penală, iar plângerea să fie adresată Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, pentru a se putea folosi apoi de acest lucru ca un argument în contestaţia în anulare.

Totodată, inculpatul A. a încercat să-l convingă pe C. şi de faptul că l-ar putea ajuta cu acea contestaţie în anulare.

Din declaraţiile martorului C., coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice şi cele ambientale, rezultă faptul că martorul îl considera răspunzător de pierderea proceselor sale şi pe avocatul H., despre care aflase că reprezenta Primăria Craiova în alte litigii.

În aceste condiţii, martorul C. a considerat că avocatul H. i-ar fi înşelat încrederea, motiv pentru care nu a mai apelat la acesta în cel de-al doilea ciclu procesual (rejudecarea după casare) al dosarului nr. x

Acţiunea fiind însă respinsă de Judecătoria Craiova şi întrucât martorul C. a primit asigurări de la inculpatul A. că avocatul H. este un om serios, s-a decis să îl angajeze în continuare în calea de atac a recursului.

În acest sens, aşa cum rezultă din declaraţia martorului H., au avut loc discuţii în trei (H., C. şi inculpatul A.) la domiciliul acestuia din urmă. Nu rezultă, aşa cum susţine rechizitoriul, că în cadrul acestor discuţii C. ar fi dat vreun ban celor doi.

Referitor la implicarea inculpatului A. în "mijlocirea" relaţiei dintre C. şi avocatul H. (relatată de acesta din urmă în declaraţia sa) este plauzibil ca aceasta să fi fost determinată de "obligaţia" pe care inculpatul A. o resimţea faţă de C., dar şi de perspectiva unui câştig viitor, respectiv o cotă parte din teren.

După ce recursul a fost respins prin decizia civilă nr. 814 din 26 iunie 2014 a Tribunalului Dolj, martorul C. a încercat să-şi recupereze banii pe care îi plătise cu titlu de onorariu avocatului H., apelând inclusiv la "recuperatori" - chestiune relatată de H. în declaraţia dată la instanţă.

Totodată, având în vedere implicarea inculpatului A., martorul C. l-a considerat răspunzător şi pe acesta din urmă de banii pe care-i plătise avocatului H., considerând că inculpatul "a garantat" pentru avocat.

Instanţa de fond a apreciat că sumele de bani plătite de C. avocatului H., sume ce nu au fost individualizate pe deplin, indiferent că au fost plătite cu titlul de onorariu de avocat sau nu, indiferent dacă s-a eliberat chitanţă sau nu, nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului A. ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă.

De aceea, instanţa de fond nu a reţinut că suma de aproximativ 7.200 euro, precizată de C., este datorată de inculpatul A., întrucât, în afară de cei 1.000 de euro pentru care există o probă clară în sensul primirii lor de către inculpatul A., restul până la 7.200 euro reprezintă bani daţi de C. lui E. (circa 4.000 de euro), iar diferenţa sunt sume date de acesta avocatului H..

Referitor la susţinerea organului de urmărire penală, în sensul că inculpatul A. ar fi pretins, în contextul descris anterior, şi un procent de 20% din terenul ce făcea obiectul dosarului de reconstituire sau din valoarea acestuia, instanţa de fond a reţinut că, în realitate, aşa cum a declarat martorul H., acesta a solicitat iniţial, în primul ciclu procesual al cauzei civile, pe lângă onorariul de 1.000 euro şi un onorariu de succes de 8% din valoarea terenului.

Ulterior, angajat fiind pentru recursul din cel de-al doilea ciclu procesual, martorul H. a solicitat de la C. un onorariu mai mare, respectiv un procent de 20% din terenul aflat în litigiu sau valoarea acestuia.

Avocatul H. a arătat că era vorba de un onorariu de succes, în timp ce C. a susţinut că acel procent din teren sau din valoarea terenului ar fi reprezentat preţul cumpărării de influenţă.

În condiţiile în care, prin rechizitoriu, faţă de avocatul H. s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, întrucât nu există probe privind vinovăţia sa, instanţa a constatat că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului A. în sensul că, el personal, ar fi pretins acel procent din teren ca preţ al traficării influenţei.

Cel mai probabil, aceste discuţii despre cât anume ar fi dispus să dea martorul C. pentru a câştiga procesul, coroborat cu faptul că inculpatul A. primise deja acei 1.000 euro anterior, l-au determinat pe acesta din urmă să aibă o atitudine condescendentă faţă de martor şi să-l sprijine în demersurile sale privind formularea de plângeri penale faţă de funcţionarii Primăriei Craiova.

În raport cu aceste considerente, instanţa de fond a reţinut ca fiind dovedită primirea de către inculpatul A., de la martorul C., în cursul anului 2012, doar a sumei de 1.000 euro, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii Tribunalului Dolj pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x

IV.2. Cu privire la infracţiunile de şantaj şi complicitate la şantaj.

Din ansamblul probelor administrate în cauză instanţa de fond a reţinut că, în a doua jumătate a anului 2014, între inculpatul A. şi martorul N. au avut loc mai multe discuţii, în cadrul cărora inculpatul a propus ca martorul să cumpere imobilul situat în Craiova, str. x proprietatea inculpatului, la un preţ de 120.000 de euro.

Instanţa de fond a reţinut că vânzarea imobilului respectiv avea legătură şi cu interesul inculpatului A. în acoperirea prejudiciului stabilit de organele fiscale în dosarul ce viza S.C. F. S.R.L., prejudiciu cu o valoare de 1.096.906 RON, conform Deciziei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. x din data de 07.10.2011, privind pe numita M., soţia inculpatului.

Astfel, potrivit declaraţiei martorului N., dată la urmărirea penală în data de 7 mai 2015, inculpatul A. "… Mi-a motivat că avea nevoie de bani deoarece avea un credit la CEC pe care trebuia să îl achite…" iar în continuare martorul a arătat că inculpatul i-ar fi "…solicitat să vorbesc cu AA., în sensul de a obţine o sumă de bani de la aceştia pentru a o folosi la acoperirea prejudiciului reţinut în sarcina soţiei sale. A. mi-a motivat această solicitare spunându-mi că firma F. S.R.L., în care soţia sa era asociată cu E. şi în care fusese constatată evaziunea fiscală, a desfăşurat activităţile comerciale în principal cu firma AA. şi că i s-ar părea normal ca aceştia să îl ajute la recuperarea prejudiciului…".

Totodată, s-a constatat că inculpatul A. a motivat în faţa instanţei, şi a făcut dovada în acest sens prin actele depuse, că mai vânduse anterior, respectiv în anul 2010, o parte din terenul aferent acestui imobil lui N., care îi era vecin, fapt confirmat de cel din urmă.

Instanţa de fond nu a reţinut afirmaţia din rechizitoriu, potrivit căreia preţul solicitat de inculpatul A. pentru acest imobil era unul exagerat şi că preţul real avea o valoare de 90.000 - 100.000 de euro. Această menţiune nu poate fi reţinută, deoarece, în primul rând, nu se bazează pe un minimum de elemente obiective, ci exclusiv pe declaraţiile numitei X., fost agent imobiliar, care a susţinut că i-a comunicat inculpatului că preţul real, în opinia sa, ar fi de 90.000 - 100.000 de euro.

În al doilea rând, este de notorietate faptul că vânzătorii bunurilor imobile solicită, de regulă, un preţ mai ridicat decât preţul pieţei, pentru a putea profita de o anumită marjă în cadrul negocierilor cu potenţialii cumpărători.

În fine, nu este de neglijat nici faptul că imobilul respectiv a fost vândut în cursul prezentului proces penal la preţul de 115.000 euro, astfel cum rezultă din documentele depuse la dosar.

Faţă de cele arătate, instanţa de fond a reţinut că, în raport cu aceste solicitări ale inculpatului A. către martorul N., de a-i cumpăra casa, relevantă este insistenţa cu care inculpatul le-a formulat.

Practic, inculpatul a insistat, în repetate rânduri, pe lângă martorul N. pentru ca acesta să-i cumpere casa sau să-i găsească un alt cumpărător printre cunoştinţele sale - O. ori AA., persoane cu posibilităţi financiare.

Relevantă în acest sens este afirmaţia făcută de N. în declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 7 martie 2016 (declaraţie retractată parţial în urma reaudierii în data de 28 septembrie 2016, dar nu şi cu privire la acest aspect), unde acesta a arătat "pe mine m-a deranjat insistenţa inculpatului de a-i cumpăra casa sau de a-i găsi un cumpărător".

În aceste condiţii, injusteţea folosului patrimonial pe care l-ar fi obţinut inculpatul prin vânzarea imobilului ar fi constat, nu în aşa-zisa diferenţă dintre preţul real al acestuia şi preţul cerut, ci în faptul că A. l-ar fi determinat pe martor să facă ceea ce nu dorea, şi anume să cumpere acel imobil ori să-i găsească inculpatului un cumpărător.

Cu toate acestea, instanţa de fond a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, întrucât nu s-a făcut dovada exercitării, de către inculpat, a unei constrângeri apte să-l determine pe martor să facă ceea ce nu vroia să facă.

Pentru ca o faptă să constituie infracţiunea de şantaj trebuie să existe o constrângere efectivă, exercitată fie direct asupra persoanei vătămate, fie asupra unor membrii de familie ai acesteia sau a unor persoane legate afectiv de victimă, constrângere credibilă şi serioasă, aptă de a-i produce victimei o temere.

Instanţa de fond a constatat că nu ne aflăm în faţa unei astfel de constrângeri. Chiar dacă plângerea adresată Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti a fost formulată de numitul E., cu concursul inculpatului A., aceasta îi viza, în primul rând, pe oamenii de afaceri K. şi L., care nu se află în relaţii de rudenie cu N., astfel încât nu se încadrează în dispoziţiile art. 207 C. pen.

Plângerea i-a vizat şi pe P. şi BB., fratele, respectiv nepotul de frate al martorului N., însă, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice înregistrate, audiate în instanţă la termenul din 15 noiembrie 2016, pe toţi aceştia numitul E. îi considera răspunzători de evaziunea fiscală pentru care el fusese condamnat şi dorea ca ei să plătească o parte din prejudiciu.

Prin urmare, plângerea lui E. era centrată pe activitatea AA. şi a firmelor deţinute de aceştia, iar nu pe persoana lui N..

Faptul că AA., nu martorul N., era ţinta demersului întreprins de E. la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală rezultă, de asemenea, din conţinutul şi succesiunea convorbirilor purtate la data de 10.12.2014 între A. şi E., pe de o parte, respectiv între E. şi N., pe de altă parte. Familiaritatea evazivă existentă între interlocutori, astfel cum rezultă din aceste convorbiri, corelată cu tonul similar al convorbirilor purtate de inculpatul A. cu N. la datele de 15.10.2014, 16.10.2014, 16.01.2015, a confirmat faptul că martorul N. a fost "cooptat" în demersul analizat, exclusiv ca potenţial intermediar al tranzacţiei imobiliare dorite, nicidecum ca destinatar al unor acte de constrângere.

În acelaşi sens, este relevant că martorul N. nu a fost chemat şi nu s-a prezentat niciodatã; la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală (au fost chemaţi şi s-au prezentat numai L., P. şi BB..)

Martorul K., deşi chemat telefonic la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, nu s-a prezentat, motivând că nu înţelege prea bine limba română, astfel că s-a dus numai fiul său, K..

În ultima declaraţie dată în faţa instanţei la 28 septembrie 2016, martorul N. a arătat că, după chemarea la Bucureşti a persoanelor din familia sa şi după ce procurorul a solicitat actele firmelor, printre care şi ale firmele proprii, s-a gândit că şi el este implicat şi că solicitarea procurorilor îl vizează, deşi fratele sau nepotul său nu i-au spus că ar fi văzut numele lui în acea plângere scrisă ce le-a fost arătatã; de procuror.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a apreciat că declaraţia martorului nu relevă o "constrângere" exercitată în mod obiectiv asupra martorului în sensul art. 207 C. pen., ci mai mult o percepţie subiectivă a acestuia, o "temere reverenţiară", pe care însă martorul nu a legat-o neapărat de insistenţa inculpatului A. de a-i cumpăra imobilul.

Relevante, în acest sens, au fost apreciate convorbirile telefonice înregistrate, depuse la dosar, dintre inculpatul A. şi martorul N., convorbiri din care rezultă atitudinea relaxată, constant manifestată de către martor în raport cu inculpatul, chiar ulterior prezentării lui P. la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală (la 12.01.2015).

Instanţa de fond a apreciat că din convorbirile interceptate şi înregistrate, purtate între inculpatul A. şi martorul N. nu rezultă vreun element de constrângere din partea primului ori indiciile vreunei temeri din partea celui de-al doilea.

În ceea ce priveşte afirmaţiile "o să vedeţi voi" şi "o să bag ţiganii acolo", atribuite inculpatului A., instanţa de fond a reţine că interpretarea dată acestora de organul de urmărire penală este rezultatul scoaterii lor din contextul în care au fost făcute.

Astfel, în ceea ce priveşte expresia "o să bag ţiganii acolo", ea se regăseşte în convorbirea telefonică din data de 21-01-2015, ora 12:56:28, iar din contextul în care a fost utilizată, rezultă că nu este vorba de o "ameninţare" adresată lui N., ci se referea la persoanele care împărţeau curtea imobilului cu inculpatul A. - " A. - Ce să facş Na, gata, vine primăvara, le bag ţigani acolo, că nu mai ţine, măcar moare moşu' şi…"

În mod similar, ca referindu-se la alte persoane, a perceput această afirmaţie şi martorul N., care, în declaraţia din 28 septembrie 2016, dată în faţa instanţei a precizat că "… nu am considerat că această afirmaţie mă afectează pe mine în mod direct întrucât proprietăţile noastre sunt despărţite de un zid. Aducerea de ţigani le afecta probabil pe celelalte persoane care împărţeau acelaşi imobil cu A. . Eu subliniez, nu am considerat nimic ameninţător la adresa siguranţei mele prin faptul că va aduce ţigani…".

În ceea ce priveşte cealaltă sintagmă - "o să vedeţi voi" - conform declaraţiei date la urmărirea penală în data de 7 mai 2015 de martorul N., discuţia în care inculpatul ar fi făcut această afirmaţie, odată cu interogaţia "Ce au făcut băieţii la DIICOT" ar fi avut loc în cursul lunii martie 2015, cei doi aflându-se în curţile propriilor imobile.

Martorul a arătat că această afirmaţie a fost făcută în cursul ultimei discuţii avute cu inculpatul A. deoarece, supărat fiind de insistenţele acestuia ca el să cumpere casa sau să-i găsească un cumpărător, i-a cerut să nu îl mai caute, "să îl scoată din agendă", că el "nu este poştaş" pentru a transmite mai departe dorinţa inculpatului de a-şi vinde imobilul.

Totodată, martorul a menţionat că "…aceasta a fost o ameninţare nu numai la adresa mea, ci cred că şi la adresa AA., deoarece s-a exprimat şi "o să vedeţi voi". De la această întâlnire scandaloasă şi foarte tensionată, nu am mai discutat cu A.".

Chiar dacă martorul a perceput doar aceste din urmă afirmaţii ca "ameninţări" ele nu pot fi considerate ca reprezentând expresia obiectivă a constrângerii tipice infracţiunii de şantaj deoarece, pe de o parte, solicitarea inculpatului A. ca martorul să-i cumpere imobilul sau să-i găsească pe cineva care să i-l cumpere debutase cu mult timp înainte de această aşa-zisă ameninţare (încă din cursul anului 2014, discuţia arătată având loc în cursul lunii martie 2015) iar pe de altă parte, aşa cum a arătat martorul în declaraţia dată în faţa instanţei de fond în data de 28 septembrie 2016, "La întrebarea ce mi-a fost adresată de completul de judecată "Dacă inculpatul A. m-a ameninţat" eu am răspuns că da, m-a ameninţat dar nu are ce să-mi facă." pentru ca în finalul acestei declaraţii să adauge "solicit să se completeze după afirmaţia nu are ce să-mi facă în sensul că mie nu mi-e frică pentru că nu am făcut nimic greşit."

Prin urmare, martorul N. nu a dat acestei "ameninţări" relevanţa unei constrângeri, a unui act capabil să-i producă o temere.

Coroborând această împrejurare cu faptul că sesizarea pentru infracţiunea de şantaj s-a făcut din oficiu, de către organul de urmărire penală, încă din data de 08.10.2014, martorul N. neformulând vreo sesizare în acest sens, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului A., aşa cum au fost descrise anterior, nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, nefiind prevăzute de legea penală.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui O., nu au nicio relevanţă în cauză, întrucât acest martor nu a fost chemat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, nu-i cunoaşte pe A. şi pe E., şi nu ştie nimic în legătură cu vânzarea imobilului, fiind doar una din persoanele pe care N. şi martora X. le-au întrebat dacă doresc să cumpere un imobil.

Referitor la inculpatul B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a constatat că neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de şantaj (lipsa constrângerii) în persoana autorului, respectiv inculpatul A., conduce la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii şi pentru presupusul "complice".

Pe de altă parte, deşi din probele administrate în cauză, inclusiv declaraţia inculpatului B., rezultă în mod indiscutabil faptul că acesta a primit un plic ce conţinea plângerea formulată de E., a conştientizat că acest plic i-a fost trimis datorită intervenţiei inculpatului A. şi i-a chemat în mod nelegal la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală pe numiţii K. (care nu s-a dus), L., P. şi BB., fără ca la unitatea de parchet la care activa să existe un dosar penal înregistrat ori să fi înregistrat în vreun fel sesizarea respectivă, faptele acestuia nu ar putea avea conotaţia unei participaţii penale datorită lipsei înţelegerii anterioare sau concomitente cu "autorul" infracţiunii de şantaj.

Astfel, din niciuna dintre convorbirile interceptate şi înregistrate dintre cei doi inculpaţi sau din alte probe administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul B. ştia că inculpatul A. doreşte să-şi vândă imobilul din Craiova, str. x nr. 49, iar chemarea la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a persoanelor menţionate mai sus ar avea vreo legătură cu această vânzare.

Inculpatul B. a susţinut că a procedat în maniera imputată întrucât dorea să facă un minim de verificări înainte de a se sesiza din oficiu şi că l-a încântat ideea posibilităţii de a devoala o amplă evaziune fiscală.

Chiar dacă instanţa de fond a apreciat că motivaţia oferită de inculpatul B., privind modul în care a procedat, nu este credibilă, acesta acţionând, cel mai probabil, pentru "a ajuta" un vechi prieten (A.), a considerat că ajutorul său nu a avut vreo legătură cu vânzarea imobilului.

Inculpatul B. a chemat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală pe cetăţenii de naţionalitate arabă pe baza unei plângeri privind fapte de evaziune fiscală şi în legătură cu activitatea comercială pe care o desfăşurau, niciun moment nefiind adusă în discuţie vânzarea - cumpărarea vreunui imobil.

De altfel, instanţa de fond a constatat şi faptul că în ordonanţa de completare a rechizitoriului din 12 august 2015, Ministerul Public nu a legat faptele inculpatului B. de vânzarea imobilului lui A., ci a specificat expres că, "…Presiunile exercitate asupra lui K. şi L. prin citarea acestora la D.I.I.C.O.T, reprezentau o modalitate indirectă de ameninţare a martorului N.. Acesta trebuia să remită inculpatului A. suma de bani pretinsă din surse proprii, prin colectarea acesteia de la oamenii de afaceri sirieni sau prin determinarea unui alt cetăţean sirian să încheie tranzacţia cu inculpatul în condiţiile impuse. Practic, prin ameninţările aduse lui N. se dorea recuperarea prejudiciului stabilit de ANAF în sarcina S.C. F. S.R.L. de la oamenii de afaceri sirieni din Craiova.".

În acest context trebuie înţeleasă convorbirea din 15.12.2014 dintre B. şi A., la care face referire organul de urmărire penală.

Referitor la afirmaţiile din aceiaşi ordonanţă în sensul că "…înregistrarea de dosare penale în baza unor plângeri penale în care erau conturate în mod formal infracţiuni de competenţa DIICOT, reprezenta pentru inculpatul B. o practică, un mod de lucru" sau faptul că "… inculpaţii A. şi B. au încercat să îl determine pe C. să formuleze o plângere faţă de primarul R. şi alţi funcţionari din cadrul Primăriei Craiova, plângere în care sa se creeze aparenţa unei grupări organizate pentru a atrage competenţa procurorului DIICOT - B., şi care avea ca unic scop intimidarea factorilor de decizie din cadrul Primăriei Craiova şi influenţarea instanţei de judecată în căile de atac pe care urmau să le promoveze.", instanţa de fond a constatat că acestea sunt pur gratuite deoarece, pe de o parte, nu au legătură cu acuzaţiile pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, iar, pe de altă parte, nu pot fi luate în considerare nici în ceea ce priveşte "profilul moral" al inculpaţilor. Aceasta deoarece, din declaraţiile lui C., coroborate cu cele ale inculpatului A. şi cu înregistrarea convorbirii prin care se stabileşte întâlnirea de la Caracal, dintre B. şi A. care îl însoţea pe C.. dimpotrivă, martorul C. era cel care îi acuza pe funcţionarii Primăriei Craiova, în frunte cu primarul R., de anumite abuzuri şi dorea cercetarea lor penală, şi nu inculpatul B. ar fi sugerat acest lucru.

De altfel, depunerea de către C. a unei plângeri direct la inculpatul B. nu s-a mai realizat, plângerea fiind depusă la alte organe de urmărire penală.

Prin urmare, faţă de toate cele menţionate anterior rezultă că nici fapta inculpatului B., astfel cum a fost descrisă în rechizitoriul completat prin Ordonanţa din 12 august 2015 nu poate fi considerată ca fiind prevăzută de legea penală ca şi complicitate la infracţiunea de şantaj.

IV.3. Încadrarea juridică şi legea penală mai favorabilă.

Referitor la pretinsa infracţiune de şantaj şi, respectiv, complicitate la şantaj, având în vedere că se susţine că faptele au fost comise la finalul anului 2014 - începutul anului 2015, instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile Noului C. pen., intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Faţă de dispoziţiile Legii nr. 78/2000 privind sancţionarea unor fapte de corupţie, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, începând cu data de 1 februarie 2014, încadrarea juridică corectă a faptei de şantaj reţinută în sarcina inculpatului A. este cea prevăzută de dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, forma aflată actual în vigoare, urmând a se dispune schimbarea de încadrare juridică în acest sens.

Corelativ, s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului B. în complicitate la şantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, forma aflată actual în vigoare.

Având în vedere cele arătate anterior cu privire la neîncadrarea faptelor reţinute ca fiind comise de inculpaţi în latura materială a infracţiunii de şantaj/complicitate la şantaj, instanţa a dispus faţă de aceştia achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, reţinută ca fiind săvârşită de inculpatul A., întrucât a fost comisă anterior datei de 1 februarie 2014 şi având în vedere că pentru infracţiunea de şantaj, pretins a fi comisă după această dată, instanţa a dispus achitarea, s-a apreciat necesar stabilirea legii penale mai favorabile.

Raportat la prevederile C. pen. din 1969 şi ale Legii nr. 78/2000, în forma în vigoare la data la care s-a reţinut comiterea faptei, infracţiunea de trafic de influenţă se încadrează în dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 - pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani - raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 - texte în baza cărora maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani, astfel că legea veche ar prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 12 ani închisoare.

Dacă se au în vedere dispoziţiile Noului C. pen. şi ale Legii nr. 78/2000 în forma aflată actual în vigoare (după data de 1 februarie 2014), infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului ar fi încadrabilă în dispoziţiile art. 291 alin. (1) C. pen. - închisoare de la 2 la 7 ani - raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000, dar şi la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 - limitele iniţiale fiind majorate cu o treime - astfel că pedeapsa prevăzută de lege ar fi închisoarea de la 3 ani la 9 ani şi 4 luni.

Instanţa de fond a constatat şi faptul că Ministerului Public a apreciat că faptele inculpaţilor ar trebui încadrate prin raportate numai la C. pen. aflat în vigoare şi la Legea nr. 78/2000, forma în vigoare, în acest sens fiind depusă la dosar o cerere de schimbare a încadrării juridice.

Deşi aparent, comparând limitele maxime de pedeapsă, ar rezulta că faţă de inculpatul A. sunt mai favorabile dispoziţiile actuale care sancţionează traficul de influenţă, în realitate, întrucât instanţa de fond a considerat că pedeapsa trebuie orientată către limita minimă a pedepsei, a apreciat că mai favorabile inculpatului sunt dispoziţiile aplicabile anterior datei de 1 februarie 2014.

Astfel, instanţa de fond, ţinând cont de modul de comitere a faptei, de gradul de pericol social concret rezultat din calitatea de magistrat a inculpatului, de afectarea prestigiului şi vulnerabilizarea actului de justiţie, dar şi de cuantumul mic al sumei traficate, a considerat că aplicarea unei pedepse către limita minimă a intervalului prevăzut de lege, respectiv de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, este de natură să asigure, pe de o parte, o justă reparaţie a valorii sociale afectate - încrederea societăţii în corectitudinea unui act de justiţie - iar pe de altă parte scopul preventiv-educativ al pedepsei.

De asemenea, a aplicat inculpatului A. şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 2 ani a exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa funcţia de procuror) C. pen. din 1969, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Întrucât în cauză inculpatul A. a fost arestat preventiv şi apoi arestat la domiciliu de la data de 04.06.2015 până la data de 21.01.2016 a dedus această perioadă din pedeapsa principală.

IV.4. Latura civilă şi măsurile asiguratorii

În cauză, prin Ordonanţa emisă la data de 23 iunie 2016, în dosarul nr. x, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului A., printre care şi imobilul situat în Craiova, str. x nr. 49.

Această măsură a fost ridicată prin decizia penală nr. 145 din data de 20 iulie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, pronunţată în dosarul nr. x

Inculpatul A. a consemnat la D., cu recipisa nr. x din 11.07.2016, suma de 7.000 de euro, la dispoziţia instanţei.

Având în vedere faptul că martorul C. a denunţat fapta organelor de urmărire penală mai înainte ca aceasta să fi fost descoperită, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din legea nr. 78/2000 în forma aflată în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, s-a dispus restituirea către acesta a sumei de 1.000 de euro, din suma de 7.000 de euro, consemnată la dispoziţia instanţei, conform celor arătate anterior, restul de 6.000 de euro din aceeaşi sumă urmând să fie restituiţi către inculpat.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A. şi B..

I. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data 21 iunie 2017 sub nr. x/2017, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 25 septembrie 2017, termen la care Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a admis cererile de amânare formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B. pentru pregătirea apărării şi de apelantul intimat inculpat A. pentru angajarea unui apărător ales.

La data de 13 octombrie 2017 inculpatul A., prin avocat CC., a depus la dosar motivele de apel.

La data de 16 octombrie 2017, prin Serviciul Registratura Generală, avocat DD. a depus la dosar pentru inculpatul A. un memoriu conţinând motive de apel.

La data de 17 octombrie 2017, inculpatul A. a transmis la dosar, prin fax, o cerere de probatorii, iar Ministerul Public, prin Serviciul Registratura Generală, o solicitare de probatorii.

La termenul din data de 23 octombrie 2017, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a admis pentru Ministerul Public proba testimonială constând în reaudierea martorilor N., K. şi L. şi audierea ca martori a numiţilor P. şi BB. şi pentru inculpatul A. proba testimonială constând în reaudierea martorului denunţător C. şi audierea martorilor E., S., EE., FF.. De asemenea, pentru acelaşi inculpat a încuviinţat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a dispus efectuarea unei adrese către Judecătoria Craiova pentru înaintarea unor copii ale hotărârilor pronunţate în cauza numărul x/2010 a acestei instanţe;

În şedinţa din 27 noiembrie 2017, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a dispus începerea cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor N., P., BB., K. şi L..

În şedinţa din 11 decembrie 2018, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a admis cererea formulată de inculpatul A., privind ascultarea în şedinţă publică a convorbirii înregistrate ambiental în data de 25.09.2014 (de la minutul 9 şi 50 secunde la minutul 18 şi 38 secunde) şi a luat act de faptul că inculpatul A. a renunţat la audierea martorului FF..

În şedinţa din 13 martie 2018, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a calificat cererea de constatare a nulităţii absolute a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor ambientale şi telefonice şi a proceselor-verbale de redare a acestora ca fiind motiv de apel.

În şedinţa din 4 aprilie 2018, Înalta Curte, Completul de 5, a procedat la ascultarea convorbirii din 25 septembrie 2014, de la minutul 9 şi 50 secunde la minutul 18 şi 38 secunde, contestate de apelantul intimat inculpat A. sub aspectul vocii şi a conţinutului, susţinând că nu corespunde cu transcrierea de la dosar.

În şedinţa din data de 21 mai 2108, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a continuat cercetarea judecătorească cu audierea martorului H..

În şedinţa publică din data de 30 mai 2018 au avut loc dezbaterile, concluziile reprezentantul Ministerului Public şi ale apărătorilor aleşi ai apelanţilor intimaţi inculpaţi, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor fiind consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Motivele de apel formulate au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

1. Apelul Ministerului Public a vizat netemeinicia sentinţei apelate, procurorul criticând achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de şantaj şi a inculpatului B. pentru complicitate la infracţiunea de şantaj, precum şi greşita restituire a sumei de 1000 euro către martorul C..

2. Apelul inculpatului A. a vizat atât nelegalitatea cât şi netemeinicia hotărârii apelate, formulând următoarele critici:

- hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi a principiului aflării adevărului prevăzute de art. 6 par. 1 şi 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi a dispoziţiilor art. 5, art. 8 şi art. 10 C. proc. pen.. În susţinerea acestui motiv de apel inculpatul a precizat că instanţa de fond nu a efectuat demersurile necesare pentru audierea martorului E.;

- instanţa de fond a dispus condamnarea pentru o altă faptă decât cea reţinută prin actul de sesizare, fiind încălcate dispoziţiile art. 371 raportat la art. 396 alin. (1) C. proc. pen.. În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul a precizat că prin rechizitoriu s-a reţinut că fapta de trafic de influenţă a fost săvârşită ulterior pronunţării deciziei civile nr. 2085/2012 prin care Tribunalul Dolj a casat sentinţa civilă nr. 6761 din 11 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în timp ce prin hotărârea atacată s-a reţinut că fapta a fost săvârşită anterior pronunţării deciziei de către Tribunalul Dolj;

- hotărârea instanţei de fond este netemeinică, deoarece stabilirea vinovăţiei şi condamnarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă se bazează doar pe declaraţiile martorului denunţător şi pe interceptările convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental, interceptări obţinute cu încălcarea dispoziţiilor legale.

De asemenea, inculpatul A. a invocat, ca apărare pe fond, nulitatea absolută a interceptărilor convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental. În susţinerea acestei apărări, inculpatul a invocat deciziile Curţii Constituţionale nr. 302/2017 şi nr. 51/2016, precizând că supravegherea tehnică nu a fost efectuată de un organ de urmărire penală, în sensul C. proc. pen., ci de lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii;

3. Prin apelul formulat, inculpatului B. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul temeiului achitării, susţinând că în mod greşit s-a făcut aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în condiţiile în care din materialul probator administrat în cauză nu rezultă niciun act intenţionat în sensul ajutării sau înlesnirii inculpatului A. pentru săvârşirea vreunei infracţiuni. Ca atare, a solicitat achitarea sa în temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

III. Având în vedere că inculpatul A. a invocat nulitatea absolută a interceptărilor convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental efectuate în cauză cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, motivat de faptul că au fost efectuate de către angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii care nu aveau calitatea de organe de urmărire penală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, prioritar examinării motivelor de apel, în raport cu considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 302/2017 şi nr. 51/2016, va analiza legalitatea administrării probelor constând în interceptările convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental, precum şi a actelor subsecvente, respectiv notele de interceptare şi procesele-verbale de redare a acestor convorbiri.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 14 martie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul acestora este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "… este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din C. proc. pen., precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din C. proc. pen.. Această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii, în cuprinsul art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., a sintagmei "alte organe specializate ale statului", neprecizate în cuprinsul C. proc. pen. sau în cuprinsul altor legi speciale.…"

De asemenea, prin Decizia nr. 302 din data de 4 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în acest text de lege, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "… eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat.

… prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. …"

Referitor la competenţa angajaţilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii de a efectua acte de urmărire penală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992, "Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest. Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) şi (6) din C. proc. pen. pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din C. proc. pen.."

Faţă de considerentele deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, precum şi faţă de prevederile art. 3 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, raportate la dispoziţiile art. 55 şi următoarele din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că organele Serviciului Român de Informaţii nu sunt organe de urmărire penală, astfel încât actele efectuate de organele Serviciului Român de Informaţii nu reprezintă mijloace de probă.

Pentru a lămuri aspectele invocate de apelantul intimat inculpat A. prin cererea de constatare a nulităţii absolute a mijloacelor de probă constând în interceptările şi înregistrările convorbirilor ambientale şi telefonice, a notelor de interceptări şi a proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză, precum şi a înregistrărilor acestora fixate pe suporţii optici, cu motivarea că au fost efectuate de către un organ necompetent material şi după calitatea persoanei să efectueze acte de urmărire penală, respectiv de SRI Craiova, cerere calificată de instanţa de control judiciar ca reprezentând motive de apel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în şedinţa din 4 aprilie 2018, a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a comunica dacă Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a pus în executare mandatele de supraveghere tehnică în baza cărora au fost interceptate convorbirile telefonice şi în mediu ambiental indicate în cererea scrisă depusă de inculpat la data de 26 martie 2018, iar în situaţia în care mandatele de supraveghere tehnică în baza cărora au fost interceptate respectivele convorbiri telefonice şi în mediu ambiental nu au fost puse în executare de către Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie să comunice care este instituţia care le-a pus în executare, având în vedere că în adresele de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, aflate în volumul 4 din dosarul de urmărire, apare ca beneficiar secundar UM 0676 Craiova.

Ca urmare a acestei solicitări, prin adresa nr. x din data de 14 mai 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat următoarele:

"1. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea convorbirilor telefonice s-a realizat integral de către Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

2. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea celor 11 convorbiri purtate în mediu ambiental s-a realizat folosind echipamentele Serviciului Român de informaţii, în considerarea calităţii acestuia de autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor.

Conform art. 142 alin. (1) C. proc. pen. forma anterioară O.U.G. nr. 6/2016, procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.

Convorbirile purtate în mediu ambiental, interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică, au fost comunicate procurorului pe suporţi optici iar procesele-verbale de redare a acestora au fost întocmite de un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi certificate de procuror.

Precizăm că desemnarea UM 0676 Craiova în calitate de beneficiar secundar a avut în vedere punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi s-a realizat (anterior Deciziei nr. 51/16 februarie 2016 a Curtea Constituţională a României) în baza disp. art. 14 din Legea nr. 14/1992 şi art. 142 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit disp. art. 14 din Legea nr. 14/1992, Ministerul Public (alături de alte instituţii ale statului), pe de o parte, şi Serviciul Român de Informaţii, pe de altă parte, au obligaţia să îşi acorde sprijin reciproc în îndeplinirea atribuţiilor legale.

În acelaşi timp, potrivit disp. art. 142 alin. (1) C. proc. pen., procurorul putea pune în executare măsurile de supraveghere tehnică prin intermediul altor organe specializate ale statului, inclusiv prin intermediul SRI.

În baza acestor dispoziţii legale, beneficiarii secundari au fost desemnaţi în vederea acordării suportului pentru punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică."

De asemenea, reprezentantul Ministerului Public, în şedinţa publică din data de 21 mai 2018, la interpelarea instanţei, a precizat că "… în prezenta cauză, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, atât pentru convorbirile telefonice, cât şi pentru convorbirile din mediu ambiental, s-a făcut de către Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cu privire la beneficiarul secundar, colaborarea se referă la punerea la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către UM 0676 Craiova a suportului tehnic pentru realizarea interceptărilor respective. Ca autoritate centrală de interceptare, UM 0676 Craiova deţinea serverul, pe care l-a pus la dispoziţie Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În concluzie, Direcţia Naţională Anticorupţie a beneficiat doar de aparatura UM 0676 Craiova, folosind mai departe Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Practic, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică s-a făcut de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În prezenta cauză nu au fost efectuate alte acte de urmărire penală cu colaborarea Serviciului Român de Informaţii."

Referitor la interceptarea convorbirilor telefonice, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că acestea au fost realizate integral de către Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În ceea ce priveşte punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea celor 11 convorbiri purtate în mediu ambiental în perioada 21 august 2014 - 25 septembrie 2014, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea au fost realizate folosind echipamentele Serviciului Român de Informaţii, în considerarea calităţii acestuia de autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor, iar punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică s-a realizat de beneficiarul secundar, respectiv UM 0676 Craiova.

Deşi reprezentantul Ministerului Public, în şedinţa publică din 21 mai 2018, a precizat că mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu există o dovadă certă în acest sens. Dimpotrivă, contrariul rezultă din punctul 2 al adresei nr. x din data de 14 mai 2018 emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Direcţia Naţională Anticorupţie.

În atare situaţie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că interceptările şi înregistrările convorbirilor ambientale au fost efectuate de către un organ necompetent material şi după calitatea persoanei să efectueze acte de urmărire penală, respectiv de SRI Craiova, constatare în raport cu care devin aplicabile dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Faţă de împrejurarea că interceptările din mediu ambiental sunt lovite de nulitate, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302 din data de 4 mai 2017, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată ca fiind lovite de nulitate şi actele subsecvente, respectiv notele de interceptări, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în mediu ambiental, precum şi a înregistrărilor acestora fixate pe suporţii optici.

În raport cu aceste considerente, în analiza acuzaţiei privind infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători nu va avea în vedere interceptările efectuate în mediu ambiental şi procesele-verbale de redare a acestor interceptări, soluţia urmând a fi fundamentată pe celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, înscrisurile aflate la dosar (mai puţin cele referitoare la interceptările din mediu ambiental) şi interceptările convorbirilor telefonice.

IV. Sintetizând motivele de apel formulate în cauză şi procedând la analiza acestora, instanţa de apel reţine următoarele:

IV.1. Referitor la apelul inculpatului A., privind greşita condamnare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în raport cu materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost restrâns ca urmare a constatării nulităţii absolute a interceptărilor efectuate în mediu ambiental şi a actelor subsecvente acestor interceptări, precum şi cu apărările formulate de inculpat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecător apreciază că este nefondat.

Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 infracţiunea de trafic de influenţă constă în:

"Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani."

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă constă în acţiunea de traficare a influenţei care se realizează în modalităţi alternative: pretindere de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă; primire de la persoana interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menţionat de către o persoană, de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Raportând aceste considerente teoretice la speţă, se constată că, în drept, fapta inculpatului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care în perioada iulie 2012 - septembrie 2013 a pretins de la martorul denunţător C. o sumă de bani, iniţial neidentificată şi a primit de la acesta, prin intermediul martorului E., suma de 1.000 euro, pentru a-şi exercita pretinsa influenţă asupra magistraţilor din completul căruia îi fusese repartizat dosarul civil nr. x/2010 al Tribunalului Dolj, având ca obiect recursul declarat de C. în cauza privind reconstituirea dreptului de proprietate, în scopul obţinerii unei hotărâri favorabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Menţinerea în apel a soluţiei de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă se fundamentează pe declaraţiile martorului denunţător C., declaraţiile inculpaţilor A. şi B. şi declaraţiile martorilor J., S., H. şi Y..

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că pe fondul existenţei unui litigiu pe rolul instanţelor de judecată, litigiu în care, în prima fază procesuală, martorul denunţător C., în calitate de împuternicit al reclamantului I., primise o soluţie nefavorabilă, l-a determinat pe acesta să apeleze la anumite persoane influente pentru a obţine o soluţie favorabilă.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 6761/2011, pronunţată de Judecătoria Craiova la 11 aprilie 2011, în dosarul nr. x, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul I., prin împuternicit C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local Craiova şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Prefectura Dolj, prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 13,5 ha intravilan, situat în Craiova.

După pronunţarea acestei sentinţe, martorul denunţător C. a considerat că a fost judecat părtinitor, ca urmare a influenţei reprezentanţilor Primăriei Craiova, şi a căutat să-şi rezolve problema apelând la o intervenţie.

În timpul unei discuţii a martorului C. cu martora J., aceasta din urma a precizat că îl cunoaşte pe numitul E., care are un prieten procuror şi cunoştinţe care îl poate ajuta.

După această discuţie, martora J. a intermediat o întâlnire între martorul C. şi numitul E., discuţie în cadrul căreia cel din urmă a solicitat martorului C. să îi aducă toate actele referitoare la litigiul aflat pe rolul instanţelor de judecată.

La o dată ulterioară, martorul C., împreună cu martora J., s-au întâlnit cu numitul E., ocazie cu care i-a înmânat înscrisurile, iar numitul E. i-a comunicat martorului C. că urmează să ia legătura cu un prieten care este procuror, menţionând numele inculpatului A..

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, menţinută în faţa instanţei de apel, martorul C. a precizat următoarele:

"…Pe inc. A. l-am cunoscut prin intermediul lui J.. Aceasta m-a dus la E. care era prieten cu inc. A..

La momentul respectiv aveam unele procese la Tribunalul Dolj în legătură cu nişte terenuri, eu acţionând în calitate de procurator al lui I., este vorba de un singur proces de 17 ha, acest lucru se întâmpla în anul 2013 şi era o continuare a altor procese.

Discutând cu E. i-am spus că nu doresc altceva decât să nu fiu furat în procesele respective deoarece mă judecam cu primăria. Ca avocat îl aveam pe H.. E. mi-a zis că are un prieten care este procuror şi care are cunoştinţe şi mă poate ajuta. Mi-a cerut actele pe care le am ca să le ducă acestui procuror pentru a vedea despre ce este vorba. Nu reţin dacă mi-a spus numele lui atunci.

După cca 10 zile E. m-a dus să mă întâlnesc cu A. la un imobil pe care acesta îl avea în reparaţie din Craiova, Cîmpia Izlaz, str. x, din câte îmi amintesc…."

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martora J. a confirmat cele precizate de martorul C., arătând următoarele:

"…Referitor la procesul lui C. pentru acel teren în litigiu cu Primăria Craiova arat că nu îmi aduc aminte cu exactitate derularea evenimentelor în mod cronologic…

Nu reţin cu exactitate dacă era în anul 2012 sau 2013 însă ştiu că C. dorea să vândă drepturile litigioase privind acel teren datorită situaţiei economice precare şi nu mai avea posibilitatea să mai continue procesul.

Tot din câte reţin cred că acel proces se afla pe rolul Tribunalului Dolj, de fapt era cu siguranţă pe rolul acestei instanţe dar nu mai reţin exact în ce fază procesuală.

De aceea i-am făcut cunoştinţă cu E. pe care îl cunoşteam din perioada 2007-2008. Ştiam că E. se ocupa - Cu absolut orice - cu condiţia să iasă bani şi că are multiple cunoştinţe.

Le-am făcut cunoştinţă, E. a cerut actele să vadă despre ce este vorba şi au schimbat numerele de telefon.

La o întâlnire ulterioară eu nu am mai fost prezentă iar C., zis Alin, mi-a spus că au convenit să nu mai vândă drepturile ci să meargă în continuare cu procesul.

C. mi-a zis că E. i-a promis că poate să-l ajute şi că ar avea toate şansele de câştig.

Ulterior eu am participat la una sau două întâlniri ale lui C. cu E. unde s-au discutat alte probleme. La una dintre aceste întâlniri, ce a avut loc la cantina Facultăţii de drept din Craiova, E. a spus că a luat legătura cu altă persoană pronunţând numele lui A. şi funcţia de procuror şi că îl vor ajuta pe C. să câştige procesul…"

Astfel cum rezultă din declaraţia martorului C., redată anterior, confirmată de către martora J., martorul E. a intermediat o întâlnire a martorului C. cu inculpatul A., întâlnire care a avut loc în perioada august - septembrie 2012. Cu ocazia acestei întâlnirii, inculpatul A. a precizat că se va interesa la tribunal de stadiul dosarului.

De asemenea, faptul că E. a intermediat întâlnirea dintre inculpatul A. şi martorul C. este confirmat şi de inculpatul A. în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, prin care a arătat următoarele:

"… Pe C. l-am cunoscut în anul 2012 prin intermediul lui E.. Cei doi se ştiau dinainte şi au venit la mine la domiciliu în vara anului 2012, din câte reţin, şi mi-au adus la cunoştinţă că C. cumpărase drepturile succesorale ale numitului I., ocazie cu care mi-au prezentat două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Din aceste hotărâri rezulta că I., reprezentat de C., obţinuse, în contradictoriu cu Primăria Craiova, o suprafaţă de teren mai mare decât ar fi avut dreptul, respectiv 17 ha…"

… pentru că C. venise cu E. i-am îndrumat să se adreseze la Primăria Craiova finului meu S. de la biroul registrului agricol pentru ca acesta să meargă să le identifice suprafeţele de teren. Avea cele 17 ha în mai multe zone ale Craiovei şi nu avea alte acte în afară de cesiune şi hotărârea judecătorească.

…De asemenea, mi-a spus că S. a mers cu ei pe teren şi a identificat o parte din terenurile atribuite…"

Din declaraţiile martorului C., se reţine că, în cursul discuţiilor pe care le-a avut cu inculpatul A., acesta din urmă i-a promis că va interveni la Tribunalul Dolj, că nu va pierde şi că dosarul se va întoarce, eventual, pentru rejudecare.

Cu aceeaşi ocazie, martorul a precizat că inculpatul A. a pretins o sumă de bani pentru judecătoarea de la Tribunalul Dolj, fără a preciza un cuantum:

"…trebuie " să dăm bani" pentru judecătoarea de la tribunal care mă ajută cu acest dosar. Nu a spus un nume, însă s-a referit la ea în sensul de "preşedinta tribunalului". Prin solicitarea unei sume de bani, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă s-a realizat sub forma pretinderii. Martorul susţine că a propus suma de 10.000.000 RON ROL, sumă care i s-a reproşat a fi prea mică.

Ulterior acestor discuţii, martorul C. a fost sunat de E., care l-a certat pentru faptul că a oferit o sumă aşa de mică, context în care martorul a oferit, în acel moment, suma de 1.000 euro, E. spunându-i că este bine.

Martorul C. s-a întâlnit ulterior cu E., căruia i-a dat cei 1.000 euro, acesta asigurându-l că vor fi înmânaţi inculpatului A., care "…îi va da doamnei judecător", moment în care s-a realizat elementul material sub forma primirii sumei de bani.

Potrivit declaraţiilor martorului C., în anul 2012, la o dată anterioară momentului în care Tribunalul Dolj s-a pronunţat asupra recursului din dosarul nr. x, inculpatul A. a primit de la martorul C., în condiţiile arătate, suma de 1.000 de euro, promiţându-i acestuia că va interveni la judecătorii de la Tribunalul Dolj.

Ulterior acestei întâlniri, prin decizia nr. 2085 din 14 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x, Tribunalul Dolj a admis recursul declarat în cauză de către I. prin Procurator C., a casat sentinţa civilă nr. 6761 din 11 aprilie 2011 şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.

După trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit susţinerilor martorului C., inculpatul A. i-a precizat martorului că o cunoaşte şi pe preşedinta Judecătoriei Craiova şi că va discuta şi cu aceasta, însă nu trebuie să-şi facă probleme deoarece cauza va ajunge în recurs tot la Tribunalul Dolj.

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, menţinută în totalitate în faţa instanţei de apel, martorul C. a precizat următoarele:

"…După cca 10 zile E. m-a dus să mă întâlnesc cu A. la un imobil pe care acesta îl avea în reparaţie din Craiova, Câmpia Izlaz, str. x, din câte îmi amintesc.

Am discutat cu A. care mi-a cerut să-i acord timp pentru a merge la tribunal să vadă la cine este repartizat dosarul şi să discute cu judecătorii pentru a vedea care este situaţia. Inculpatul mi-a spus că va merge şi că va discuta cu judecătorii. După câteva zile am revenit, din câte reţin însoţit de E..

A spus că a văzut acel dosar şi a început să discute cu mine mai concret în sensul de a spune ce aş fi dispus să plătesc pentru a rezolva situaţia. Mi-a spus că e o problemă în ceea ce priveşte cererea pe care am formulat-o dar mă poate ajuta în sensul că nu voi pierde şi va fi trimis spre rejudecare.

Cu această ocazie am afirmat că deşi consider că am dreptate, dacă merg lucrurile sunt dispus sa dau 6.000 - 7.000 euro.

Nu mai reţin exact dar cred că mi-a spus că dosarul se va întoarce şi după aceea vom vedea cum să dau aceşti bani. Nu a fost mulţumit de sumă, spunând că întrucât sunt mai multe persoane nu ar fi o sumă suficientă pentru cei trei judecători care vor rejudeca dosarul când se va întoarce.

În discuţiile purtate acesta se referea la faptul că trebuie să dăm bani pentru judecătoarea de la tribunal care mă ajută cu acest dosar. Nu a spus un nume, însă s-a referit la ea ca în sensul de "preşedinta tribunalului". Eu am spus că nu ştiu să dau şi am propus 10.000.000 RON, inculpatul A. spunându-mi că aceasta sumă este prea mică şi că ne facem de râs şi că "mai bine îi dau eu ceva".

Eu am ripostat în sensul că nu ştiu ce a făcut d-na judecător iar A. mi-a zis că dacă nu ar fi fost ea dosarul se încheia şi puteam să pierdem însă a făcut în aşa fel încât să fie trimis spre rejudecare. La scurt timp m-a sunat E., practic în aceeaşi zi cu care vorbisem cu A. şi mi-a făcut morală că am propus o sumă prea mică. Atunci eu am propus 1000 euro iar E. a zis că este bine. M-am întâlnit cu E. şi i-am dat banii şi am înţeles că se va întâlni cu A. care îi va da d-nei preşedinte. Dosarul s-a întors la Judecătoria Craiova, unde am pierdut, deşi A. îmi spusese că o cunoaşte şi pe d-na X., preşedinta judecătoriei şi că a discutat cu aceasta să nu pierdem dosarul nu mai dădusem vreo sumă de bani iar ca avocat îl aveam pe GG.…"

Pretinderea unei sume de bani de către inculpatul A. de la martorul denunţător C. este confirmată şi de martora J., care a precizat următoarele:

"…Totodată, de la Alin ştiu că a dat bani lui E. pentru a ajunge la inc. A. care urma să-l ajute cu acel proces.

Astfel am înţeles de la C. că s-ar fi dat 1000 euro în manierea arătată mai sus pentru a se interveni la Tribunalul Dolj.

… De la Tribunalul Dolj cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Judecătoria Craiova, iar la această instanţă C. a pierdut procesul. A exercitat calea de atac dar a pierdut şi la Tribunalul Dolj…"

Implicarea inculpatului A. în soluţionarea favorabilă a litigiului, prin orice mijloace, inclusiv prin angrenarea unor funcţionari din cadrul Primăriei Craiova, sunt susţinute de declaraţiile martorilor C., J. şi S..

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel martorul S. a confirmat că inculpatul A. i-a solicitat să identifice o suprafaţă de teren pentru martorul C., precizând următoarele:

"…am fost solicitat de inculpatul A. să identific o suprafaţă de teren situată în mun. Craiova, o suprafaţă mare de teren. Cu această ocazie i-am indicat inculpatului A. locaţia în care se află acest teren.

Ulterior, am aflat chiar de la numitul Alin că se numeşte, de fapt, C. şi că vine din partea inculpatului A.…"

După ce acţiunea a fost respinsă la Judecătoria Craiova, prin sentinţa nr. 11005 din 17 iulie 2013, inculpatul A. a intermediat o discuţie între martorul C. şi martorul H., avocat, pentru ca acesta din urmă să-l reprezinte pe martorul C. în calea de atac.

Ca urmare a acestei discuţii, martorul C. a fost de acord să fie reprezentat în calea de atac de către avocatul H., ocazie cu care s-a stabilit ca onorariul să reprezinte cota de 20% din suprafaţa de teren în discuţie.

Prin decizia nr. 814 din 26 iunie 2014, Tribunalul Dolj a respins recursul promovat de martorul C. împotriva sentinţei nr. 11005 din 17 iulie 2013 a Judecătoriei Craiova.

Martorul C. a îi considera răspunzători de pierderea proceselor sale atât pe inculpatul A. cât şi pe avocatul H., despre care aflase că reprezenta Primăria Craiova în alte litigii.

Inculpatul A., simţindu-se obligat ca urmare a promisiunilor făcute martorului denunţător C., l-a consiliat în demersurile de a formula plângeri penale împotriva funcţionarilor Primăriei Craiova, sens în care i-a facilitat o discuţie cu inculpatul B., discuţie care a avut loc la Caracal, localitate unde A. şi C. s-au deplasat împreună tocmai pentru a se întâlni cu B., şi i-a indicat apoi lui C. ca plângerea penală să o formuleze la Bucureşti, la DIICOT, pentru a se putea folosi apoi de acest lucru ca un argument în contestaţia în anulare.

Martorul C. nu a urmat calea indicată de către inculpatul A., ci a adresat plângerea altor organe de cercetare penală.

În acest sens, elocventă este declaraţia dată de inculpatul A. în faţa instanţei de fond, declaraţie prin care a precizat următoarele:

"… Pe avocatul H. îl cunosc întrucât am fost colegi de facultate iar eu consideram că eram prieteni. Totodată mă reprezenta într-un dosar de revendicare personal.

În vara anului 2013 avocatul H. însoţit de asistenta sa, av. Y. au venit la mine.

Am purtat discuţii atât cu privire la dosarul personal iar printre altele H. m-a întrebat dacă îl cunosc pe C. şi pe alte două persoane al căror nume nu îl mai reţin. Motivul era că C. începuse să facă presiuni asupra lui H. pentru ca acesta să îi restituie un onorariu pe care îl primise în 2010. Ulterior am tras concluzia că era vorba de onorariu din dosar x/2010, dosar în raport de care sunt acuzat că aş fi cerut şi eu 1000 euro, însă eu nu aveam cunoştinţă de acest dosar.

De la H. am înţeles că C. nu făcea presiuni în mod direct ci trimitea ţigani care îl ameninţau şi îi cereau bani. Pentru că am crezut că H. îmi e prieten am fost de acord să ne întâlnim, a fost chemat şi C. dar nu reţin dacă l-am sunat eu sau H.. Eu reţin că nu aveam nr. lui de telefon.

C. a venit singur iar discuţiile le-am purtat în curte. Y. nu mai era de faţă întrucât plecase. C. şi av. H. şi-au reproşat unui altuia, avocatul îi spunea că banii plătiţi nu i-au ajuns nici pentru copiile xerox şi că a câştigat recursul numai datorită lui şi că şi-a mai angajau un alt avocat iar C. îi reproşa că nu se prezintă la procese şi nu mai comunică cu el….

Pe baza spuselor lui C. referitor la faptul că funcţionarii Primăriei Craiova îl obstrucţionau la punerea în posesie i-am redactat o plângere care urma să îi fie adresată DIICOT structura Centrală. Era vorba de structura centrală întrucât C. susţinea că primarul mun. Craiova are relaţii la nivel local.

Am profitat de faptul că dl. B. avea treabă la Caracal şi împreună cu C. m-am deplasat la Caracal unde am stat de vorbă circa 2 minute iar în urma discuţiilor s-a stabilit ca C. să depună plângerea la DIICOT Bucureşti iar dl. B. să îl îndrume întrucât nu ştia unde să se adreseze. Din câte am aflat din dosar C. nu s-a mai dus la Bucureşti…"

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul B. a confirmat întâlnirea cu martorul denunţător C., precizând următoarele:

"… Menţionez că, nu mai reţin data, dar fiind în trecere prin Caracal şi având de rezolvat unele probleme personale am primit un telefon de la A. care m-a întrebat dacă ajung în Craiova. I-am spus că nu, că sunt în Caracal iar el s-a oferit să vină la mine sa mă întrebe ceva. Nu mi-a spus că ar veni cu cineva.

A venit însoţit de o persoană, mi-a făcut cunoştinţă dar nu i-am reţinut numele şi m-a întrebat dacă pot să-1 întâmpin când ajunge la Bucureşti pentru ca respectivul să depună o plângere.

În acea perioadă D1ICOT avea sediul la PICCJ.

Respectivul mi-a spus că vrea să facă plângere împotriva primarului din Craiova. Eu i-am spus acestuia ceea ce spun oricui şi anume faptul că la D.IICOT se depun plângeri numai dacă este vorba de crimă organizată. Respectivul a susţinut că sunt implicate mai multe peroane, situaţie în care i-am spus să vină mai ales că plângerile se depuneau prin registratura generală a PICCJ.

Asta a fost tot, ulterior nu am mai văzut acea persoană şi nici la A. nu m-am interesat ce mai e cu ea…"

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul H. a confirmat implicarea inculpatului A. în soluţionarea favorabilă a litigiului prin intermedierea unei întâlniri a acestuia cu martorul denunţător, precizând următoarele:

"… În anul 2013, inculpatul A. m-a invitat la el acasă să văd imobilul în care locuia şi care făcea obiectul unui litigiu în care eu îl reprezentam ca avocat. Inculpatul A. mi-a spus că o să vină şi C., căruia el îi spunea "Alin", pentru a discuta problema reluării colaborării mele cu acesta. Şi cu această ocazie, inculpatul A., în prezenţa lui C., mi-a spus să nu mai solicit acestuia bani cu titlu de avans onorariu avocat şi doar onorariu de succes. Nu îmi amintesc dacă discuţia a avut loc la parterul imobilului sau în beci. Eu am perceput că inculpatul A. era interesat în speţa pe care C. o avea pe rolul instanţei, din punct de vedere imobiliar. Cu acea ocazie, nu s-au purtat discuţii în legătură cu membrii completului.

Din câte îmi amintesc, la cabinetul meu de avocatură au venit inculpatul A. şi C. cu hotărârea pronunţată de Judecătoria Craiova, am discutat pe marginea acestei hotărâri şi din câte îmi amintesc cred că atunci am stabilit şi onorariul de succes în proporţie de 20% din obiectul care va fi retrocedat.

Este adevărat că inculpatul A. mi-a cerut ulterior respingerii recursului de către tribunal să introduc o acţiune pentru C. în temeiul Legii nr. 165/2013. De asemenea, din câte îmi amintesc, am formulat şi o contestaţie în anulare împotriva deciziei tribunalului, despre aceasta discutând cu A., dar şi cu C.. Inculpatul A. mi-a spus că C. îi cere restituirea unor sume de bani, inclusiv onorariul meu din 2009, dar nu mi-a dat amănunte ce reprezintă acele sume de bani.

Inculpatul A. nu mi-a spus în ce împrejurări l-a cunoscut pe C., dar din discuţiile celor doi la care am fost prezent, mi-am dat seama că A. avea o autoritate asupra lui C., în sensul că "ceea ce A. spunea C. făcea". Este posibil să fi discutat şi telefonic cu inculpatul A., dar nu îmi amintesc cu exactitate periodicitatea, dar inculpatul A. era interesat de dosarul în care parte era C., care îl reprezenta pe I.…"

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martora Y. confirmă susţinerile martorului H., precum şi situaţia de fapt referitoare la implicarea inculpatului A. în cauza ce îl privea pe martorul C.. Astfel, aceasta a precizat următoarele:

"Sunt de profesie avocat şi activez în cadrul Baroului Dolj. În perioada 2012-2014 am fost stagiar la avocatul H. iar pana in martie 2015 am fost şi avocat colaborator la acelaşi cabinet.

Pe inc. A. îl cunosc atât în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cât şi în calitate de client la Cabinetul de Avocatură H..

L-am însoţit pe avocatul H. într-o vizită pe care a făcut-o d-lui A. la un imobil situat în apropierea sediului Poliţiei rutiere Dolj, imobil aflat în construcţie.

Nu mi amintesc exact care era scopul acestei vizite dar cred că s-a discutat cu privire la un dosar civil de revendicare al d-Iui A..

Nu mai reţin exact despre ce era vorba în acel dosar dar afirm cu certitudine, întrucât am participat la doua termene ca A. revendica o cameră dintr-un imobil din zona centrală a Craiovei.

Nu îmi amintesc nici în care anume încăpere am intrat, reţin însa că se coborau câteva scări şi era întuneric şi din câte îmi amintesc A. zicea ca şi-a luat sau îşi va lua o centrală termică.

Discuţiile au avut loc însa şi în curte. Vizita a durat circa 15 minute şi mai erau prezenţi şi doi muncitori care tăiau scânduri şi pavau curtea.

Referitor la C. arat că acesta a fost un client al cabinetului având unele afaceri judiciare civile în calitate de procurator al lui I.. Nu cunosc exact ce dosar a avut C. deoarece în cadrul biroului de avocatură eu mă ocupam de dosarele ce aveau ca obiect dreptul familiei.

Ştiu însă că C. ar fi pierdut într-unul din procese şi o perioadă îndelungată nu a mai trecut pe la cabinet. Ulterior, a revenit la cabinet şi am înţeles de la dl. H. că vroia să redeschidă procesul prin exercitarea unei căi de atac.

La scurt timp de la această vizită la cabinet au venit doi cetăţenie de etnie rromă, am apreciat eu, pe care i-am văzut când au ieşit din cabinetul d-lui H., unul dintre ei ridicând vocea şi spunând că de aici înainte vor prelua afacerile lui C. pentru ca au preluat drepturile. De asemenea unul din cei doi 1-a abordat pe dl. H. în fata Curţii de Apel Craiova, nu am auzit ce discutau întrucât eram oarecum la distanţă însa l-am văzut pe dl. H. că s-a albit şi spunea acestuia să-şi măsoare vorbele. Aceste incidente au avut loc în 2013-2014. Nu îmi amintesc dacă vizita la A. s-a desfăşurat după acest incident.

Nu pot preciza dacă la acea vizita s-a discutat despre C. dar am avut o discuţie cu dl. H. în care am abordat cele două incidente, mi-a spus că este în legătura cu C.. L-am întrebat daca îl aveam din nou client pe C. iar av. H. mi-a răspuns "Da cred ca da. M-a rugat A. să îl iau din nou client" mi-a spus că îi va relata d-lui A. despre aceste incidente că nu poate lucra în aceste condiţii

De la imobilul d-lui A. am plecat cu dl H.. Mi-am reamintit şi cred că această vizită a avut loc în toamna anului 2013.

Dl A. fiind clientul cabinetului venea la sediul cabinetului, nu participam direct la discuţiile cu av. H. însă fiind prin preajmă l-am auzit pe acesta când îi spunea av. H. că C. 1-a vizitat la parchet.

Din tonul d-lui A. mi-am dat seama că era deranjat de aceasta vizită…"

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond şi menţinută în faţa instanţei de apel, martorul C. susţine implicarea inculpatului A. în soluţionarea cauzei în care era implicat, inclusiv după respingerea acţiunii în al doilea ciclu procesual:

"…I-am reproşat lui A. faptul că am pierdut la judecătorie dar m-a asigurat că nu-i nimic că vom ajunge la Tribunal, acolo unde spusese că va trebui să dăm acei bani.

În ceea ce îl priveşte pe H. îl plătisem în 2 dosare, unul de executare şi unul privind revendicarea acestui teren. Pentru ambele îi dădusem 2000 euro. Banii erau cu titlu de onorariu. Îmi pierdusem încrederea în H. deoarece aflasem că reprezenta şi Primăria Craiova în alte litigii şi chiar pe primarul Craiovei, situaţie în care am considerat că mi-a înşelat încrederea. De aceea am hotărât să îi cer banii înapoi. M-am plâns de acest lucru lui A. care mi-a confirmat că avocatul H. reprezenta Primăria Craiovei. I-am spus că vreau banii înapoi de la H. şi i-am promis că dacă mă ajută să îi recuperez îi dau o parte şi lui. A. mi-a zis că o să vorbească cu el însă după un timp mi-a spus că ar fi bine să merg pe mâna lui H. şi în momentul în care i-am spus că nu am încredere în acest avocat, A. mi-a zis " că de data asta este altceva întrucât cu el nu îşi permite să facă ceva" întrucât vorbeşte altfel cu el.

La insistenţele mele A. l-a chemat pe H. la el acasă, tot în acel imobil, şi am avut toţi trei o discuţie în beciul imobilului. Cu această ocazie i-am spus lui H. că sunt supărat pe el şi că vreau banii înapoi însă acesta mi-a spus că acum avem şanse pt că aveam actele în regulă şi putem câştiga…"

În raport cu materialul probator analizat anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în perioada iulie 2012 - septembrie 2013 a pretins de la martorul denunţător C. o sumă de bani, iniţial neidentificată, şi a primit de la acesta, prin intermediul martorului E., suma de 1.000 euro, pentru a-şi exercita pretinsa influenţă asupra magistraţilor în scopul obţinerii unei hotărâri favorabile de către martorul denunţător în cauza aflată pe rolul Tribunalului Dolj, privind reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului I..

Inculpatul A. a efectuat acte de executare în realizarea activităţii infracţionale, respectiv a pretins sume de bani, a precizat pentru ce anume urmează să-şi exercite influenţa (neinteresând şi identitatea funcţionarului asupra căruia va fi exercitată), a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor persoane din sistemul juridic (preşedinta Tribunalului Dolj), care ar fi putut rezolva problemele denunţătorului, ceea ce-l face, fără echivoc, autor al infracţiunii de trafic de influenţă.

Totodată, pentru existenţa acestei infracţiuni nu este necesar ca pretinderea banilor să fi fost urmată de executare, E.că de satisfacerea pretenţiei, fiind suficient actul pretinderii sumei de bani chiar neurmat de remiterea ei. Nu este necesar nici ca actul ce intră în atribuţiile funcţionarului public să fi fost sau nu efectuat, este necesară numai precizarea actului pentru a cărui îndeplinire urmează a se exercita reala sau presupusa influenţă a inculpatului.

Deşi pentru existenţa acestei infracţiuni nu este necesar ca pretinderea banilor să fie urmată de executare, potrivit probelor anterior analizate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că în mod corect instanţa de fond a stabilit că în perioada iulie 2012 - septembrie 2013, inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cu complicitatea numitului E., a pretins de la martorul C. remiterea unor sume de bani, iniţial neprecizate, pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor din completul căruia îi fusese repartizat dosarul civil nr. x/2010, având ca obiect recursul declarat de C. în cauza privind reconstituirea dreptului de proprietate, în scopul obţinerii unei hotărâri favorabile.

Probele prezentate anterior dovedesc că inculpatul A. a primit de la martorul C., prin intermediul martorului E., suma de 1.000 euro pentru a interveni pe lângă preşedinta Tribunalului Dolj în vederea soluţionării favorabile a cauzei în care martorul C. era implicat.

În ceea ce priveşte celelalte sume de bani despre care martorul C. afirmă că le-a remis numitului E., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea nu au fost solicitate de către inculpatul A., iar cele remise martorului H., au fost date cu titlu de onorariu, indiferent dacă au fost, sau nu, emise chitanţe pentru încasarea acestora.

Referitor la apărările inculpatului A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt nefondate fiind contrazise de materialul probator prezentat anterior.

Astfel, în ceea ce priveşte critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare şi a principiului aflării adevărului prevăzute de art. 6 par. 1 şi 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi a dispoziţiilor art. 5, art. 8 şi art. 10 C. proc. pen., ca urmare a neefectuării de către instanţa de fond a demersurilor necesare pentru audierea martorului E., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în judecata în apel, în şedinţa din data de 23 octombrie 2017, printre probele admise pentru inculpatul A. a admis inclusiv audierea martorului E.. În vederea audierii acestuia, instanţa a dispus efectuarea de verificări pentru identificarea domiciliului actual şi a dispus citarea martorului pentru termenul din data de 27 noiembrie 2017. Întrucât acesta nu s-a prezentat, pentru termenele din datele 11 decembrie 2012, 26 februarie 2018, 13 martie 2018, 4 aprilie 2018 şi 21 mai 2018, instanţa a dispus citarea acestui martor cu mandat de aducere. În urma acestor demersuri, organele de poliţie însărcinate cu aducerea la îndeplinire a mandatelor de aducere au comunicat că nu pot aduce la îndeplinire aceste mandate întrucât martorul E. se sustrage de la punerea în executare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a apreciat că au fost efectuate toate demersurile legale pentru audierea martorului E. şi a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 381 alin. (7) C. proc. pen., în sensul imposibilităţii audierii martorului şi a dispus citirea de către magistratul asistent a declaraţiei dată în faţa organului de urmărire penală de către E..

Referitor la critica privind condamnarea pentru o altă faptă decât cea reţinută prin rechizitoriu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători o apreciază ca fiind nefondată.

Astfel, în raport cu situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei, cu cea stabilită de către instanţa de fond şi cea descrisă anterior, precum şi cu probele analizate de către instanţa de apel, se reţine că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită în perioada iulie 2012 - septembrie 2013. Cum decizia civilă nr. 2085 a fost pronunţată de Tribunalul Dolj în data de 14 noiembrie 2012, în mod corect instanţa de fond a constatat că pretinderea de către inculpatul A. a unei sume de bani (iniţial neprecizate) a avut loc anterior pronunţării acestei decizii. Faptul că suma de 1000 euro a fost individualizată ulterior pronunţării deciziei civile nr. 2085 din14 noiembrie 2012 nu are relevanţă pentru stabilirea momentului consumării infracţiunii de trafic de influenţă, consumarea acestei infracţiuni, sub forma pretinderii, intervenind anterior pronunţării deciziei de către Tribunalul Dolj.

În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie formulate de inculpatul A., potrivit cărora probele administrate în cauză nu dovedesc situaţia de fapt şi vinovăţia sa, iar condamnarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă se bazează doar pe declaraţiile martorului denunţător şi pe interceptările convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental, interceptări obţinute cu încălcarea dispoziţiilor legale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători le consideră nefondate.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a înlăturat din materialul probator administrat în cauză convorbirile din mediu ambiental, convorbiri constatate ca fiind efectuate de către un organ care nu avea calitatea de organ de cercetare penală, iar soluţia de condamnare este fundamentată pe celelalte probe administrate în cauză, inclusiv cele administrate în faţa instanţei de apel, respectiv: declaraţiile martorului denunţător C., declaraţiile inculpaţilor A. şi B. şi declaraţiile martorilor J., S., H. şi Y., declaraţii din care instanţa a reţinut că faptele inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, de a pretinde, direct şi prin intermediul numitului E., de la martorul denunţător C. remiterea unor sume de bani, şi primind de la acesta suma de 1.000 euro, în scopul exercitării pretinsei influenţe asupra magistraţilor din completul căruia îi fusese repartizat dosarul civil nr. x/2010, având ca obiect recursul declarat de C. în cauza privind reconstituirea dreptului de proprietate, pentru obţinerea unei hotărâri favorabile, îndeplinesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că apelul formulat de către inculpatul A. este nefondat, motiv pentru care urmează să fie respins ca atare.

IV.2. Referitor la infracţiunile de şantaj şi complicitate la şantaj, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând hotărârea atacată în raport cu materialul probator administrat în cauză şi cu motivele de apel formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de inculpatul B., în acord cu instanţa de fond, reţine următoarele:

Inculpatul E. şi martorul N. s-au cunoscut în anul 2008 prin intermediul inculpatului A.. în perioada 2008 - 2009 E. a păstrat o relaţie de prietenie cu N., ajutându-l pe nepotul acestuia în cadrul firmei S.C. HH. S.A. (societate având ca asociat pe N.).

În perioada 2009 - 2014, E. a avut relaţii comerciale cu S.C. II. S.R.L., societate având ca acţionar pe K.. În urma acestei relaţii comerciale, suspectul E. a rămas cu o datorie de circa 8.000 de euro la firma S.C. II. S.R.L., datorie pe care a refuzat să o mai achite.

În dosarul x/2013, s-au efectuat cercetări faţă de E. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte în legătură cu activitatea S.C. F. S.R.L.. În acest dosar prin Deciziile nr. 96102 din 13.12.2011 şi respectiv nr. 76743 din 07.10.2011, Administraţia Finanţelor Publice Dolj a stabilit un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 1.096.906 RON. E. a preluat părţile sociale ale S.C. F. S.R.L. de la soţia inculpatului A., respectiv de la M..

Prin sentinţa nr. 865 din data de 26.09.2012, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţia formulată de M. şi a dispus anularea Deciziei nr. 96102 din 13.12.2011, emisă de A.F.P. Craiova, respectiv anularea în parte a Deciziei nr. 76743 din data de 07.10.2011 în ceea ce priveşte creanţa fiscală în cuantum de 1.096.906 RON stabilită în sarcina reclamantei.

Prin Decizia nr. 2837 din data de 17.06.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei mai sus menţionate şi a respins acţiunea formulată de M..

În acest context, pentru a obţine suma de bani necesară acoperirii prejudiciului stabilit de organele fiscale în dosarul ce viza S.C. F. S.R.L., inculpatul A. 1-a contactat pe martorul N. solicitându-i să-i cumpere un imobil la preţul impus de 120.000 de euro. Martorul N. a refuzat să cumpere acest imobil, motiv pentru care inculpatul A. a revenit cu noi solicitări, devenind tot mai insistent.

Inculpatul a insistat, în repetate rânduri, pe lângă martorul N. pentru ca acesta să-i cumpere casa sau să-i găsească un alt cumpărător printre cunoştinţele sale ori AA., persoane cu posibilităţi financiare.

Pentru intermedierea tranzacţiei, inculpatul A. a contactat o agenţie imobiliară.

În aceeaşi perioadă, inculpatul A. a formulat o plângere penală în numele martorului E., plângere pe care a trimis-o inculpatului B., procuror în cadrul DIICOT Bucureşti şi care nu a fost înregistrată pe rolul DIICOT şi care îi viza pe martorii N., O., K., L., Q..

În luna februarie 2015, oamenii de afaceri sirieni au fost citaţi la DIICOT Bucureşti, inculpatul B. prezentându-le o plângere penală ce apare ca fiind formulată de suspectul E., aducându-le la cunoştinţă că societăţile lor vor face obiectul unui control.

La data de 04.06.2015, din biroul inculpatului B. au fost ridicate mai multe înscrisuri: plângerea formulată de suspectul E., un înscris olograf în care sunt precizate societăţile oamenilor de afaceri sirieni şi numerele de telefon utilizate de aceştia, un plic pe care menţiunea A. este colorată cu un marker negru. Din declaraţia inculpatului B. rezultă că menţiunile de pe fila 2 a plângerii remisă de inculpatul A. şi cele de pe înscrisul ataşat sunt efectuate de el cu ocazia primei întâlniri pe care a avut-o la birou cu cei doi cetăţeni străini.

N., O., K., L., Q. au declarat că sunt de acord să dea declaraţie în calitate de martori, arătând ca nu au suferit nici o pagubă.

În raport cu situaţia de fapt reţinută mai sus, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, respectiv de complicitate la infracţiunea de şantaj.

Astfel, pentru ca o faptă să constituie infracţiunea de şantaj trebuie să existe o constrângere efectivă, exercitată fie direct asupra persoanei vătămate, fie asupra unor membri de familie ai acesteia sau a unor persoane legate afectiv de victimă, constrângere credibilă şi serioasă, aptă de a-i produce victimei o temere.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că în mod corect instanţa de fond a considerat că plângerea formulată de numitul E., cu concursul inculpatului A., adresată D.I.I.C.O.T Bucureşti îi viza, în primul rând, pe oamenii de afaceri K. şi L. care nu se află în relaţii de rudenie cu N. şi nu se încadrează în dispoziţiile art. 207 C. pen.

Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul A. a exercitat acte apte să conducă la constrângerea părţii vătămate N., de altfel, acesta fiind singura persoană cu care inculpatul A. a relaţionat şi cu care a purtat discuţii despre vânzarea imobilului.

Există împrejurări şi circumstanţe care pot contura un anumit interes al inculpatului A., însă acestea nu dovedesc că inculpatul l-a constrâns sau l-a şantajat pe martorul N.. Nu se poate ajunge la concluzia existenţei acţiunilor subsumate infracţiunii de şantaj, finalizată prin constrângere pe baza unor circumstanţe sau împrejurări din care să rezulte interesul inculpatului.

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei de apel în data de 27 noiembrie 2017, N., persoană vătămată în infracţiunea de şantaj, a precizat că inculpatul A. îi era prieten până la discuţia din curtea firmei din martie 2015, când inculpatul A. a făcut afirmaţia "o să vedeţi voi". Cu toate acestea, martorul N. a precizat, prin aceeaşi declaraţie, că afirmaţia inculpatului A. nu a perceput-o ca pe o constrângere de natură să-i producă o temere sau să se simtă ameninţat.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că insistenţele inculpatului nu pot fi considerate acte de constrângere în raport cu solicitarea adresată martorului N. de a-i găsi un alt cumpărător printre oamenii de afaceri cu care acesta din urmă relaţiona.

Referitor la afirmaţia Ministerului Public, potrivit căreia inculpatul A. a cerut un preţ mult mai mare decât valoarea de circulaţie a imobilului şi că diferenţa de preţ ar fi reprezentat foloase necuvenite, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că nu este susţinută de probele administrate în cauză.

Astfel, Ministerul Public şi-a bazat această afirmaţie doar pe declaraţia martorului N. care a precizat că valoarea imobilului este de 80.000 euro, fără a dispune efectuarea cercetărilor necesare pentru stabilirea valorii reale a imobilului.

Or, potrivit actelor depuse la dosar în faţa primei instanţe, inculpatul A. a înstrăinat imobilul respectiv cu suma de 115.000 euro, un preţ apropiat de cel pe care îl solicitase şi martorului N., respectiv 120.000 euro, astfel încât aprecierile martorului asupra valorii imobilului sunt nefondate.

Totodată, prin Ordonanţa nr. 649/P/2014 din 12 august 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a dispus completarea dispozitivului rechizitorului şi cu precizarea că N. - victima infracţiunii de şantaj săvârşită de inculpaţi, nu doreşte să participe la procesul penal în calitate de persoană vătămată, exprimându-şi, la momentul audierii, acceptul de a fi audiat ca martor şi precizând, în mod expres, că nu a suferit nicio pagubă ca urmare a săvârşirii infracţiunii de şantaj.

În raport cu aceste considerente şi având în vedere că sesizarea pentru infracţiunea de şantaj s-a făcut din oficiu, de către organul de urmărire penală, încă din data de 08.10.2014, martorul N. neformulând vreo sesizare în acest sens, instanţa apreciază că faptele inculpatului A., aşa cum au fost descrise anterior, nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, nefiind aşadar prevăzute de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului B., respectiv complicitate la infracţiunea de şantaj, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa de fond, apreciază că neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de şantaj (lipsa constrângerii) în persoana autorului (inculpatul A.) conduce automat la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii şi pentru presupusul "complice".

De asemenea, deşi din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul B., în calitate de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, a primit un plic ce conţinea plângerea formulată de martorul E., cunoscând că acesta era trimis de inculpatul A. şi i-a chemat în mod nelegal la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală pe numiţii K. (care nu s-a dus), L., P. şi BB., fără ca la unitatea de parchet la care activa să existe un dosar penal înregistrat ori să fi înregistrat în vreun fel sesizarea respectivă, faptele acestuia nu au conotaţia unei participaţii penale sub forma complicităţii datorită lipsei înţelegerii, anterioare sau concomitente, cu "autorul" infracţiunii de şantaj.

Totodată, din niciuna dintre convorbirile interceptate şi înregistrate, purtate de cei doi inculpaţi sau din alte probe administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul B. ştia că inculpatul A. doreşte să vândă un imobil, iar chemarea la D.I.I.C.O.T Bucureşti a persoanelor menţionate mai sus ar avea vreo legătură cu această vânzare.

În raport cu cele menţionate anterior Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că fapta inculpatului B., astfel cum a fost descrisă în rechizitoriul completat prin Ordonanţa din 12 august 2015, nu întruneşte elementele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de şantaj.

IV.3. În ceea ce priveşte motivul de apel formulat de inculpatul B., prin care se solicită schimbarea temeiului achitării, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat.

În mod evident, cele două dispoziţii procedurale, respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., vizează situaţii diferite, în primul caz fiind vorba despre situaţia în care, în urma analizei materialului probator, se stabileşte cu certitudine că fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale nu există, deci nu a fost comisă de nicio persoană, pe când, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. se dispune atunci când se constată că fapta, în materialitatea ei a fost comisă, dar nu este prevăzută de legea penală sau nu îndeplineşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, nefiind săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În raport cu materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că faptele există, în condiţiile în care inculpatul B., prin efectuarea de verificări asupra firmelor deţinute de cetăţenii arabi care erau indicaţi în plângerea formulată de martorul E., fără ca aceasta să fie înregistrată pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, a încălcat atribuţiile de serviciu precum şi anumite dispoziţii legale privind statutul procurorului şi cele referitoare la organizarea şi funcţionarea parchetelor, însă nu există nicio dovadă că ar fi avut cunoştinţă de intenţia inculpatului A. de a vinde un imobil către cetăţenii arabi care erau vizaţi de plângerea formulată şi că prin acţiunile sale l-ar fi ajutat astfel pe cel din urmă să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Existenţa faptelor este confirmată de inculpatul B., în declaraţiile date în cursul procesului penal, care a precizat că a primit plângerea de la inculpatul A. şi, fără a se sesiza din oficiu, fără a înregistra plângerea pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi fără a emite citaţii, potrivit dispoziţiilor legale, i-a contactat telefonic pe cetăţenii arabi, i-a chemat la sediul parchetului pentru a efectua verificări referitoare la activitatea societăţilor comerciale deţinute de aceştia, le-a solicitat şi a reţinut documentele financiar-contabile ale firmelor deţinute de aceştia.

De asemenea, existenţa faptelor este confirmată şi de martorii de cetăţenie arabă care deţineau societăţile verificate de către inculpatul B..

În acest sens, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, inculpatul B. a menţionat următoarele:

"…Analizând mai amănunţit plângerea, eu având convingerea că E. este şi arestat m-am gândit că nu prea este de încredere şi atunci de pe nr. de telefon personal am sunat pe doi dintre arabii menţionaţi în plângere, reţin că pe P. şi K..

Am stabilit cu ei când pot să vină la DIICOT Bucureşti, aceştia s-au prezentat, au fost înregistraţi la poartă şi au venit la biroul meu.

Le-am spus că am o informaţie ce vine de la un anume E. şi că îi acuză de evaziune fiscală şi am vrut să mă lămuresc dacă sunt elemente ca să mă pot sesiza din oficiu.

Q. mi-a spus că E. a lucrat la el la firmă ă şi că este un escroc şi că i-ar fi înşelat cu sume mari de bani….

In acest context cei doi au spus ca pot să-mi aducă documente din care să rezulte că şi-au desfăşurat legal activitatea.

Nu am fixat data la care să revină însă după circa două săptămâni unul dintre aceştia m-a sunat şi a venit din nou cu documente privind activitatea lor."

De asemenea, martorul L., în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, a precizat următoarele:

"…tatăl meu a primit un telefon de la DIICOT Bucureşti insa nu cunoaşte limba română suficient şi mi-a dat mie numărul să vorbesc cu persoana respectivă.

Am sunat pe acel număr iar cealaltă persoană s-a recomandat ca fiind procurorul B..

Am fost chemat şi eu şi tata insa i-am spus d-lui procuror că el nu ştie bine limba română, situaţie în care mi-a zis să vin singur…

Am ajuns la DIICOT Bucureşti, am lăsat actul de identitate la poartă şi am fost îndrumat la biroul d-lui procuror. Dl. procuror B. era singur în birou şi mi-a spus că este unul E. -şi apoi eu am făcut legătura ca este E.- care se afla în arest şi a făcut o reclamaţie şi că aşa sunt cei din arest, fac reclamaţii ca să scape.

Din câte reţin era o reclamaţie scrisă întrucât citea de pe ea. Mai erau reclamate şi alte persoane dintre care reţin pe P. şi o altă persoană BB.. În aceeaşi zi, la ieşire m-am întâlnit cu P..

Dl. procuror B. m-a întrebat care sunt societăţile mele şi care sunt ale tatălui meu şi am înţeles că aş fi acuzat ca aş fi făcut evaziune pe aceste firme….

I-am spus d-lui procuror că ne desfăşuram activitatea legal, el a afirmat că nu ştie dacă ceea ce spune E. este real sau nu şi că va trebui să îi aduc documente de la societatea mea şi a tatălui, bilanţ contabil, balanţe, şi că mă va anunţa dacă va fi nevoie de altceva.

Nu mai reţin dacă mi-a fixat atunci ziua când sa revin dar ştiu ca am vorbit la telefon cu dl procuror înainte să mă duc a doua oară.

La DIICOT Bucureşti am fost de două ori iar a doua oară i-am dus documentele pe care le-a cerut…."

În acest context, apărarea inculpatul B., în sensul că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu există, este neîntemeiată, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, faptele există, însă acestea nu întrunesc elementele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de şantaj astfel încât nu sunt de natură să atragă răspunderea penală ci, eventual, o altă formă de răspundere, respectiv răspunderea disciplinară.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că apelul inculpatului B. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

IV.4. În ceea ce priveşte motivul de apel al Ministerului Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, referitor la greşita restituire a sumei de 1000 euro către martorul C., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători îl consideră nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma aflată în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014) "Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă", iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol "Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)".

Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în toamna anului 2012, martorul C. a remis inculpatului A., prin intermediul martorului E., suma de 1000 euro.

În data de 30 iulie 2014, pe rolul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost înregistrat denunţul formulat de martorul C., în data de 8 iulie 2014, împotriva mai multor persoane, inclusiv împotriva inculpatului A., cercetarea penală în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă având la bază tocmai denunţul formulat de acest martor.

Este adevărat că martorul denunţător C. nu a fost cercetat şi trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma aflată în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014), însă faţă de acesta nu s-au efectuat cercetări întrucât s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (forma aflată în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014).

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 49 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 360 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 49 din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 360 RON, rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2018.