Validity of D&O insurance premiums for delegated directors under the joint liability provisions of the Companies Law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 august 2015, reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

- anularea parţială a încheierii nr. 59 din 17.07.2015 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv pct. 10 din încheiere, prin care a fost respinsă contestaţia nr. 6420/28.05.2015 formulată împotriva măsurilor dispuse la pct. 12 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi a României şi împotriva pct. 10 din dispozitivul deciziei;

- anularea parţială a Deciziei nr. 16/11.05.2015 emisă de Curtea de Conturi a României, respectiv anularea măsurilor dispuse la pct. II.12 şi anularea pct. 10 din dispozitivul deciziei;

- anularea parţială a Raportului de Control nr. x/10.04.2015 emis de Curtea de Conturi, respectiv pct. 3.1.10 din raport, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 173 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare parţială a Raportului de control nr. x/10.07.2015, a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, şi a anulat, în parte, încheierea nr. 59/17.07.2015, emisă de pârâtă, cu privire la pct. 10, Decizia nr. 16/11.05.2015 emisă de pârâtă, cu privire la măsura dispusă la pct. II.12 din dispozitivul deciziei, precum şi pct. 3.1.10 din Raportul de control nr. x/10.04.2015 emis de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 173 din 26 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în tot, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că legalitatea actelor atacate trebuia analizată în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, acest text de lege fiind cel care a stat la baza măsurii dispuse la pct. II.12 din Decizia nr. 16/11.05.2015, deoarece dacă se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, această stare de fapt se comunică entităţii verificate, căreia îi revin obligaţiile stabilirii întinderii prejudiciului şi dispunerii măsurilor pentru recuperarea acestuia.

De asemenea, se consideră că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 15312 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, recurenta-pârâtă susţinând, în esenţă, că acest text de lege reglementează încheierea poliţei de răspundere civilă drept o condiţie pentru persoanele numite doar în una dintre funcţiile menţionate. În cadrul societăţii intimate, exista prevăzută o astfel de condiţie numai pentru administratori, iar Adunarea generală a acţionarilor a aprobat încheierea unor poliţe de asigurare pentru membrii Consiliului de administraţie, fiind încălcate prevederile Legii nr. 31/1990, întrucât încheierea de poliţe de asigurare pe principiul solidarităţii răspunderii persoanelor cu drept de decizie în conducerea unei companii, nu este reglementată prin lege, iar încheierea contractelor de mandat cu directorii companiei nu le conferă acestora calitatea de administratori, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 15312 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Întemeiat pe aceleaşi aspecte, recurenta-pârâtă critică înlăturarea de către prima instanţă a efectelor puterii lucrului judecat raportat la Sentinţa civilă nr. 6332 din 07 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2722 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că aspectele invocate în recurs nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 06 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Referitor la susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia legalitatea actelor contestate trebuie analizată în raport cu dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, se observă că acest argument invocat de către reclamantă a fost apreciat de instanţa de fond ca fiind neîntemeiat, în considerentele sentinţei recurate reţinându-se că, întrucât au fost identificate abateri de la legalitate şi regularitate constând în efectuarea de plăţi nelegale în sumă estimată de 86.699 RON, pârâta avea obligaţia de a face aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, urmând ca asupra chestiunii vizând producerea sau nu a unui prejudiciu, să se pronunţe instanţa de judecată la momentul examinării legalităţii actelor emise de Curtea de Conturi.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.12 din Decizia nr. 16/11.05.2015, emisă de autoritatea intimată, Înalta Curte apreciază că prima instanţă, pe baza unei analize corecte şi pertinente a dispoziţiilor art. 15312 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, a înlăturat susţinerile pârâtei potrivit cărora directorii cărora le-a fost delegată conducerea societăţii, alţii decât directorii care sunt şi administratori, în speţă, directorul financiar şi directorul Sucursalei CNE Cernavodă, nu au dreptul să fie asiguraţi pentru răspundere profesională.

În acord cu judecătorul fondului, se reţine că societatea reclamantă este o societate pe acţiuni listată la Bursa de Valori Bucureşti, supusă obligaţiei de auditare şi organizată în sistem unitar, fiind aplicabile dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, care prevăd obligativitatea delegării conducerii societăţii de la consiliul de administraţie către unul sau mai mulţi directori, numind pe unul dintre aceştia director general, prevederi care se regăsesc şi la art. 20 alin. (1) din Actul constitutiv al societăţii reclamante.

În conformitate cu dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 31/1990, Consiliul de administraţie al SNN a delegat conducerea societăţii către directorul general, directorul financiar şi directorul Sucursalei CNE Cernavodă, şi întrucât textul art. 15312 alin. (3) şi (4) din legea menţionată nu face nicio distincţie cu privire la obligaţia de asigurare între administratorii executivi, desemnaţi directori ai societăţii şi cei neexecutivi, iar consiliul de administraţie este format din administratori, rezultă că în noţiunea de administrator în sensul art. 15312 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, trebuie să fie incluşi toţi membrii consiliului de administraţie, nu numai administratorii executivi.

Cum art. 152 din Legea nr. 31/1990 stabileşte că prevederile art. 15312 alin. (4) din lege se aplică directorilor, în aceleaşi condiţii ca şi administratorilor, iar aceste din urmă dispoziţii instituie obligativitatea de a încheia o poliţă de asigurare de răspundere profesională, în mod judicios instanţa de fond a reţinut că cerinţa în discuţie este instituită de lege atât pentru administratorii societăţii, cât şi pentru directorii cărora le-a fost delegată conducerea.

Suportarea de către societate a contravalorii asigurărilor încheiate pentru administratorii executivi şi neexecutivi îşi găseşte temeiul şi în prevederile statutare şi deciziile corporatiste adoptate la nivelul societăţii reclamante, respectiv art. 20 alin. (7) din Actul constitutiv, art. 20 din Contractul de mandat al directorului general şi al directorului Sucursalei CNE Cernavodă, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 18/03.07.2013 şi art. 20 din Contractul de mandat al directorului financiar, aprobat prin Decizia Consiliului de Administraţie nr. 11/03.02.2014.

Susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia atribuţiile de conducere trebuiau delegate directorului financiar şi directorului Sucursalei CNE Cernavodă de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, conform art. 1371 din Legea nr. 31/1990, nu pot fi reţinute, având în vedere că dispoziţiile art. 143 din aceeaşi lege stabilesc în mod expres în sensul că cel care deleagă conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, este consiliul de administraţie.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte vizând aprecierea greşită de către prima instanţă a probelor administrate în cauză, cu referire la adresa ASF nr. x/27.04.2015 şi adresa nr. x/24.04.2015, emisă de A., se reţine, cu titlu prealabil, că în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în calea de atac a recursului pot fi invocate numai motive de nelegalitate a sentinţei atacate, context în care, susţinerile recurentei care tind la o reapreciere a probelor administrate, urmează a fi înlăturate.

Distinct de aspectele arătate anterior, se constată că în privinţa poliţelor de asigurare de tip D&O, toate persoanele asigurate sunt identificate individual şi enumerate, în mod corect instanţa de fond reţinând că solicitarea transmisă asigurătorilor în vederea încheierii poliţelor pentru perioada 2013 - 2014, cuprinde în anexă lista persoanelor care urmează să fie asigurate, iar în adresa asigurătorului nr. x/24.04.2015 se menţionează că persoanele asigurate sunt membrii consiliului de administraţie şi directorii care au încheiat un contract de mandat cu societatea reclamantă, fiind indicate numele şi prenumele acestora, astfel cum reiese şi din documentele depuse în cadrul procedurii de achiziţie.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, persoanele aflate într-o relaţie cu membrii executivi şi membrii neexecutivi ai consiliului de administraţie (spre exemplu, soţul/soţia sau concubinul/concubina unei persoane asigurate, reprezentanţii legali, moştenitorii, executorii testamentari sau legali ai persoanei asigurate), nu sunt persoane asigurate ci au o legătură patrimonială strânsă cu persoanele asigurate, fiind vizate acele situaţii în care recuperarea pierderii priveşte bunurile aflate în folosinţă sau proprietate comună ori în cazul decesului sau incapacităţii de plată a acestora.

Astfel, la pct. 3.14 din condiţiile de asigurare se prevede că soţul/soţia sau concubina/concubinul oricărei persoane asigurate (administratori executivi şi neexecutivi) sunt persoane asigurate numai atunci când recuperarea pierderii priveşte bunurile aflate în folosinţa sau în proprietate comună de către sau în numele soţului/soţiei sau concubinei/concubinului. În acest caz, extinderea poliţei este justificată de relaţiile de coproprietate, astfel cum se menţionează în mod expres.

Aceste aspecte sunt precizate de ASF în cuprinsul adresei nr. x/27.04.2015, şi respectă întocmai prevederile contractului de asigurare, fiind neîntemeiată, prin urmare, critica recurentei în sensul că au fost asigurate şi persoane din afara entităţii, fără a se cunoaşte cu exactitate persoanele care beneficiază de asigurare.

Înalta Curte apreciază că este nefondată şi susţinerea recurentei-pârâte vizând puterea de lucru judecat invocată în raport cu Sentinţa civilă nr. 6332 din 07 noiembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2722 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că nu există identitate între situaţia de fapt analizată în considerentele Sentinţei civile nr. 6332/2012 şi situaţia de fapt care face obiectul verificării în prezenta cauză.

Astfel, în anul 2012, problematica asigurării de tip D&O a fost diferită, prin prisma includerii în categoria persoanelor asigurate a unor entităţi externe societăţii reclamante, respectiv directorii şi administratorii societăţii B. SA, la care SNN deţinea o participaţie majoritară din capitalul social, ipoteză care nu se regăseşte în prezentul litigiu.

Totodată, la data respectivă, Curtea de Conturi a contestat modul în care a fost emisă Hotărârea AGA SNN nr. 18/11.12.2007, în condiţiile în care, cu referire la art. 17 din statutul societăţii, care privea încheierea poliţelor de tip D&O, din procesul-verbal al şedinţei din data de 05.12.2007, nu rezultă discuţiile purtate de membrii acesteia.

După cum s-a reţinut anterior, în speţă, sunt identificate în mod clar persoanele care urmează să fie asigurate, numărul şi numele acestor persoane rezultând din înscrisurile existente la dosar, respectiv: cererea transmisă asigurătorilor pentru încheierea poliţei de asigurare pentru perioada 2013 - 2014, ce are anexată lista persoanelor care urmează să fie asigurate; răspunsul la cererea de clarificări nr. x/04.11.2014, în care sunt indicate persoanele asigurate; adresa A. nr. x/24.04.2015, în care sunt menţionate persoanele asigurate, fiind indicate numele şi prenumele acestora.

În contextul arătat, faptul că intimata-reclamantă s-a obligat să încheie pentru administratori şi directori o poliţă de asigurare de tip D&O, obligaţie ce este inclusă şi în contractul de mandat al directorilor şi membrilor consiliului de administraţie, angajându-se să ofere administratorilor şi directorilor acoperirile facultative pe care acest tip de poliţă le asigură, constituie o măsură atât în beneficiul persoanelor asigurate, cât şi al societăţii reclamante, cu atât mai mult cu cât, nu există prevederi legale care să interzică societăţii încheierea acestui tip de poliţă de asigurare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei civile nr. 173 din 26 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV