Audiovisual sanctions: individualization of fines for multiple contraventions under Law 504/2002 and protection of minors from nudity

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 mai 2015, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 197/21.04.2015, cu consecinţa exonerării reclamantei de la plata amenzii contravenţionale, în principal, prin aplicarea amenzii minime de 10.000 RON pentru o singură contravenţie, în subsidiar, prin reducerea amenzii în mod proporţional cu numărul de contravenţii pentru care se va anula în parte decizia atacată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2873 din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a anulat în parte Decizia nr. 197/21.04.2015 în privinţa sancţiunii aplicate pentru emisiunea "B." din data de 27.03.2015 (reluare în 28.03.2015) - cazul C., menţinând în rest decizia contestată, şi a diminuat amenda contravenţională aplicată, de la suma de 100.000 RON, la suma de 75.000 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2, au formulat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

3.1. Prin recursul său, reclamanta A. SA a criticat sentinţa atacată, sub aspectul soluţiilor date de prima instanţă cu privire la cazurile "D. - publicitate mascată" şi "D. - dezvoltare morală minori", solicitând rejudecarea cauzei în fond, exclusiv cu privire la aceste aspecte şi pronunţarea unei soluţii de anulare în parte a deciziei CNA nr. 197 din 21.04.2015 şi, în consecinţă, de reducere a cuantumul amenzii aplicate societăţii sancţionate la 25.000 RON.

În privinţa cazului D. - publicitate mascată, susţine recurenta-reclamantă că faptele pentru care a fost sancţionată sunt în număr de două, prima constând în expunerea denumirii clinicii estetice "E.", unde urma să se opereze personajul principal al reportajului (D.), iar cea de-a doua constând în expunerea numelui chirurgului estetician care urma să efectueze intervenţia, care de asemenea participa în mod activ la reportaj.

A considerat recurenta A. SA că instanţa a făcut, în esenţă, o calificare greşită, cu privire la intenţia realizatorilor reportajului, analizata prin prisma modului în care acesta a fost filmat şi montat, "intenţie manifestată în scopul de a permite identificarea clinicii respective de către publicul emisiunii şi, implicit, de a o promova".

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, susţine recurenta-reclamantă că modalitatea în care firma E. apare în cadru pe durata interviului cu D. nu confirmă o intenţie a operatorului de a promova aceasta denumire, iar simpla blocare, cu ocazia montajului, a expunerii vizuale a firmei E. este un indiciu foarte puternic în contra celor reţinute de instanţa de fond şi în susţinerea faptului că A. SA nu a avut nici cea mai vaga intenţie sa realizeze o promovare a firmei respective.

Cu privire la condiţia şi alcătuirea publicului ţintă al emisiunii, arată recurenta-reclamantă că modul în care trebuie făcută aprecierea conţinutului audiovizual trebuie să ţină cont de condiţia publicului ţintă al emisiunii, iar în acest context se afirmă că, în realitate, indiferent de condiţia financiară sau de interesele legate de aspectul fizic, publicul ţintă al emisiunii "F." nu este, nici în tot, şi nici în secţiuni restrânse, unul pentru care o comunicare de felul celei analizate să poată reprezenta promovare şi deci, publicitate mascată.

Cu privire la funcţia elementelor analizate în cadrul emisiunii, în ceea ce priveşte plăcuţa cu numele medicului estetician, arată recurenta A. SA că aceasta a fost în mod intenţionat inclusă în material, iar la momentul filmării ei (extrem de scurt) a reprezentat centrul atenţiei, mesajul transmis fiind unul generic, şi anume acela că filmarea chiar a avut loc într-o clinică, iar persoana care efectuează consultul din imagine chiar este un medic.

În ceea ce priveşte aceasta, cazul D. - dezvoltare morală minori, este criticată soluţia primei instanţe întrucât contextul în care au fost blurate imaginile difuzate este unul obiectiv, medical, în care medicul estetician dă explicaţii tehnice şi efectuează un consult preparator pentru o intervenţie de chirurgie estetică, iar în ceea ce priveşte prezentarea posteriorului lui D., aceste imagini nu sunt de natură a pune în pericol minorii.

3.2. Pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond recursul, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA.

În susţinerea recursului, se arată că instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită că prin Decizia nr. 197/21.04.2015 s-a dispus sancţionarea intimatei-reclamante pentru săvârşirea a patru contravenţii diferite. Reluând conţinutul actului sancţionator, recurentul-pârât susţine că individualizarea, în mod artificial, de către instanţa de fond, a patru fapte contravenţionale este motivată de considerente străine de natura cauzei, iar hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În fapt, arată recurentul-pârât că, prin decizia contestată, intimată-reclamantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 100.000 RON, în sarcina acesteia Consiliul reţinând încălcarea, în cadrul mai multor emisiuni, a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 19 alin. (1) şi (2) lit. f), art. 40 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Admiţând în parte acţiunea, Curtea de Apel a anulat parţial Decizia nr. 197/2015 în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor privind protecţia minorilor în cadrul emisiunii "B." difuzată în data de 27.03.2015, menţinând în rest decizia, diminuând amenda aplicată de la suma de 100.000 RON la suma de 75.000 RON.

În calea de atac declarată a susţinut recurentul CNA că reducerea cuantumului amenzii la 75.000 RON nu este justificată legal, în condiţiile în care instanţa de fond pleacă de la premisa greşită că prin decizia 197/2015 s-a dispus sancţionarea reclamantei pentru săvârşirea a patru contravenţii distincte, aşa cum stabileşte în considerentele de la filele x ale sentinţei recurate, extinzând, astfel, în mod eronat, analiza legalităţii deciziei CNA, considerând că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată în susţinerea aplicării unei singure sancţiuni "se bazează pe interpretarea eronată a art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, mai exact pe presupunerea că acest text legal ar deroga în vreun fel de la regimul juridic general al aplicării sancţiunilor contravenţionale prevăzut de O.G. nr. 2/2001" sau că "textul legal nu derogă în niciun fel şi nu reprezintă altceva decât o reproducere în formă prescurtată a criteriilor generale de individualizare a sancţiunii contravenţionale prevăzute de art. 21, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001."

De asemenea, a mai arătat recurentul-pârât că modul în care au fost structurate emisiunile analizate de Consiliu în cadrul motivelor de fapt şi de drept ale actului contestat nu este de natură să susţină interpretarea intimatei-reclamante referitor la existenţa a patru fapte contravenţionale, aşa cum nu poate susţine legalitatea şi corecta aplicare a normelor de drept material, respectiv ale O.G. nr. 2/2001, în ceea ce priveşte considerentele avute în vedere de instanţa fondului pentru pronunţarea soluţiei recurate.

Raportat la acest aspect a criticat recurentul CNA individualizarea, de către instanţa de fond, în mod artificial, a patru fapte contravenţionale sancţionate, motivarea cuprinzând, sub acest aspect, considerente străine de natura cauzei, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, arată recurentul-pârât că, în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme din ultimii ani, s-a stabilit că deciziile emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului sunt acte administrative de autoritate ce derogă de la prevederile O.G. nr. 2/2001, în acest sens prezentând relevantă Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 272/2016, nr. 645/2015, nr. 4034/2014, nr. 3844/2014, nr. 1989/2014, nr. 1602/2014, nr. 649/2014, nr. 7508/2013, nr. 6788/2013.

Faţă de aceste argumente, a solicitat recurentul-pârât să constate instanţa de control judiciar că reindividualizarea sancţiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material din domeniul audiovizualului, cu atât mai mult stabilirea în mod arbitrar a unui cuantum de 25.000 RON corespunzător "unei fapte contravenţionale" cu privire la care instanţa a apreciat că nu există, chiar dacă reţine că "nu se poate cunoaşte modalitatea în care a fost individualizată sancţiunea pentru fiecare faptă în parte", sau că sancţiunea "nu conţine nicio menţiune din care să rezulte că o faptă ar fi fost considerată mai gravă decât altele".

Or, procedând la reindividualizarea sancţiunii contravenţionale, instanţa se substituie Consiliului şi consideră că, fiind patru fapte, pentru fiecare s-a aplicat câte o amendă de 25.000 RON, ignorând dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, referitoare la individualizare, precum şi situaţia în care, spre exemplu, în ce priveşte "cazul G.", pe care instanţa de fond nici nu îl pune în discuţie, Consiliul a reţinut încălcarea dispoziţiilor legale în cadrul a şase emisiuni, în decizia contestată fiind redate fragmente din rapoartele de monitorizare depuse la dosar, dată fiind amploarea acestora.

De altfel, susţine recurentul că, şi în ipoteza în care s-ar admite că fapta contravenţională nu există, aşa cum a apreciat instanţa de fond, reindividualizarea sancţiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material din domeniul audiovizualului, întrucât prima instanţă nu a avut în vedere limita minimă a sancţiunii aplicabile stabilită la art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, pentru încălcarea dispoziţiilor Deciziei nr. 220/2011, respectiv 5.000 RON, ori 10.000 conform art. 90 alin. (2) din Lege pentru încălcarea dispoziţiilor art. 39, ci a stabilit în mod arbitrar că amenda se va reduce cu 25.000 de RON.

Or, norma legală, respectiv dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 se referă la individualizarea sancţiunii aplicate prin decizia Consiliului, iar nu la individualizarea faptei, iar criteriile avute în vedere sunt gravitatea şi efectele faptei precum şi sancţiunile anterioare, pe o perioadă de un an.

A învederat recurentul CNA că, în decursul anului 2014 intimata-reclamantă a fost sancţionată tot pentru încălcarea dispoziţiilor din domeniul audiovizualului în cadrul mai multor ediţii ale emisiunii "F." cu 2 amenzi (Deciziile CNA nr. 120/2014 şi 238/2014) (cuantum total -120.000 RON), iar în anul 2015, anterior sancţiunii contestate, tot cu două amenzi (Deciziile nr. 11/2015 şi 24/2015, cuantum total - 80.000 RON) şi tot pentru ediţii ale emisiunii "F.".

Faţă de o astfel de circumstanţă, repetarea abaterii săvârşite reprezintă un criteriu avut în vedere la aplicarea unei amenzi într-un cuantum mai mare, întrucât sancţiunile aplicate anterior nu şi-au produs efectul scontat, de prevenţie.

În privinţa considerentelor instanţei de fond referitoare la "cazul C." - respectiv emisiunea "B." din 27.03.2015 - fila x şi următoarea din sentinţa recurată, în cuprinsul cărora instanţa de fond apreciază că nu a constituit contravenţie, susţine recurentul CNA că, urmare reacţiilor publice care au avut loc după difuzarea materialului, când s-a constatat că "povestea" concurentului nu este cea reală, chiar reclamanta, difuzor al emisiunii, a înţeles să prezinte scuze publice şi să anunţe eliminarea acestuia din emisiune, precum şi faptul că nu infracţiunea săvârşită de concurent a fost de natură să atragă sancţionarea intimatei-reclamante, ci prezentarea acestuia ca un posibil model pentru minorii telespectatori.

Aşadar, în ceea ce priveşte emisiunea "B.", Consiliul a avut în vedere că prezentarea/prezenţa domnului C. putea constitui un potenţial model pentru publicul telespectator constituit din minori care, în context, pot să înţeleagă că o deformare a realităţii, o minciună bine/frumos spusă îţi poate asigura succes, prezenţa pe micul ecran, notorietate, recunoaştere socială şi că, în acest context, "scopul scuză mijloacele", în condiţiile în care câştigătorul final al concursului primeşte şi un premiu în bani, într-un cuantum considerabil.

Or, în contextul în care scopul emisiunii este acela de a expune şi propune publicului talente, prin recunoaşterea unor abilităţi, însoţite sau nu de "discursuri", de relatarea unor mesaje, ca în situaţia în speţă, arată recurentul-pârât că nu poate fi de acord cu cele reţinute de prima instanţă, în ceea ce priveşte caracterizarea faptei contravenţionale ca fiind, în fapt, prezentarea către public a participantului, un potenţial model pentru minori, din perspectiva "exprimării regretului" a "reintegrării sociale a persoanelor condamnate" ori a "excluziunii sociale", aceste considerente fiind apreciate ca străine cauzei, în privinţa motivării referitoare la anularea în parte a deciziei şi reducerea amenzii cu 25.000 RON.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Legal citată, recurenta-reclamantă A. SA nu a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Consiliul Naţional al Audiovizualului.

4.2. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a invocat excepţia nulităţii recursului reclamantei pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din 6 februarie 2019, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Societatea A., constatând că motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile declarate în cauză prin raportare la criticile formulate şi la probele administrate, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat de pârâtul CNA şi, totodată, caracterul nefondat al recursului declarat de reclamanta A. SA, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Recursul declarat de reclamanta A. SA

Prin Decizia CNA nr. 197/21.04.2015 s-a dispus sancţionarea cu amendă în cuantum de 100 000 RON a radiodifuzorului S.C. A. SA, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 19 alin. (1) şi (2) lit. f), art. 40 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Prima instanţă, prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, a reţinut că în cazul D. - dezvoltare morală minori a existat o încălcare a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, iar în cazul D. - publicitate mascată a existat o încălcare a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002.

În privinţa celor două fapte a fost criticată de către recurenta-reclamantă A. SA soluţia primei instanţe, acestea urmând a fi analizate în calea controlului judiciar, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Dispoziţiile relevante din cuprinsul Legii nr. 504/2002, ce reglementează temeiul de drept al faptelor pentru care recurenta-reclamantă a fost sancţionată, iar aceasta le contestă prin calea de atac declarată în cauză, sunt cele ale art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002:

art. 29 alin. (1) lit. a) - "(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise;" art. 39 alin. (2) - "(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective"

În privinţa faptei care a constituit obiectul încălcării reglementate de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, a reţinut prima instanţă, în acord cu cele constatate prin decizia CNA nr. 197/21.04.2015, că, în cadrul emisiunii "F." din data de 05.01.2015, au apărut imagini blurate ale sânilor şi posteriorului personajului D., fără însă ca această blurare să conducă la o completă acoperire a elementelor de nuditate, fapt de natură a afecta dezvoltarea morală a minorilor.

Recurenta-reclamantă A. SA a susţinut în calea de atac declarată că cenzurarea imaginilor considerate a reprezenta scene de nuditate nu poate fi asimilată cu o nuditate expusă în mod gratuit şi fără rezerve, iar contextul în care au fost difuzate respectivele imagini este unul medical, în care medicul estetician dă explicaţii tehnice şi efectuează un consult preoperator pentru o intervenţie de chirurgie estetică. Cât priveşte secvenţele difuzate cu prezentarea posteriorului aceluiaşi personaj, teoria dezvoltată de recurenta A. SA a fost aceea a existenţei unor diferite contexte de viaţă cotidiană în care minorii sunt expuşi, în mod constant, unor situaţii în care sunt vizibile părţi ale corpului uman ce pot trimite la nuditate.

Vizionarea materialului difuzat în cadrul acestei emisiuni confirmă raţionamentul primei instanţe, atâta timp cât blurarea sânilor a fost una superficială, ce a permis evidenţierea formei anatomice a acestei părţi a corpului personajului D. în cadrul unui material transmis la o oră în care accesul minorilor în faţa televizorului era permis acestei categorii de vârstă.

Trimiterile făcute de recurenta-reclamantă la contextul medical în care au fost difuzate respectivele imagini este unul fără relevanţă, cât timp nuditatea sugerată sau explicită a fost de natură să aducă atingere unor valori sociale ocrotite prin lege, valori dobândite şi printr-o dezvoltare morală adecvată a minorilor.

În consecinţă, nu se regăseşte nicio critică întemeiată în alegaţiile recurentei-pârâte privind inexistenţa unei încălcări din perspectiva reglementărilor statuate prin Legea nr. 504/2002, fapta materializată prin prezentarea imaginilor cu aspecte de nuditate fiind una de natură să afecteze dezvoltarea morală a minorilor, în raport de conţinutul său, de intervalul orar la care a fost difuzată emisiunea, precum şi de lipsa unui avertisment care să determine o restricţionare a acestei categorii de telespectatori la programul respectiv.

Cât priveşte cea de-a doua încălcare pe care intimatul CNA a decis să o sancţioneze prin Decizia nr. 197/21.04.2015, cunoscută sub numele de "cazul D. - publicitate mascată", a reţinut judecătorul fondului că au fost încălcate, în acest caz, prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002.

Fără a relua aspectele care au format convingerea primei instanţe în sensul reţinerii acestei încălcări, este de menţionat că judecătorul fondului a ajuns la concluzia că intenţia reclamantei a fost aceea de a permite identificarea clinicii respective de către publicul emisiunii şi, implicit, de a o promova, altfel spus, de a realiza o publicitate mascată.

În criticile sale, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că intenţia realizatorilor reportajului nu a fost cea de a promova denumirea E. sau numele medicului estetician, iar publicul ţintă al emisiunii "F." nu este, nici în tot, nici în secţiuni restrânse, unul pentru care o comunicare de felul celei analizate în cauză să poată reprezenta promovare şi, deci, publicitate mascată.

Amplele aserţiuni ale recurentei-reclamante subsumate lipsei unei intenţii de a aduce în atenţia unui public ţintă a denumirii clinicii în care au fost realizate proceduri de chirurgie estetică, precum şi a numelui medicului care efectuează astfel de acte medicale nu sunt de natură a conduce spre un alt raţionament decât cel expus în decizia CNA nr. 197/21.04.2015, ce a fost confirmat prin soluţia primei instanţe.

Aceasta deoarece, este fără îndoială că, pe parcursul derulării reportajului analizat de către CNA, au fost prezentate imagini cu sigla clinicii la care au fost realizate intervenţiile chirurgicale ale personajului D., precum şi cu numele doctorului care a realizat aceste proceduri medicale, imagini prin care s-au încălcat condiţiile legale de difuzare a publicităţii şi teleshoppingului în mediul audiovizual.

Prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002 interzic "comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat", factorul volitiv fiind manifestat prin intenţia de a atrage atenţia spre denumirea clinicii şi spre numele medicului din cadrul respectivei clinici, iar modalitatea în care a fost realizat reportajul, prin acţiunile operatorului de imagine, denotă o punctare asumată a unor elemente care, în acest caz, constituie o formă de publicitate mascată, publicul telespectator luând cunoştinţă de mesajul transmis prin imaginile difuzate.

Dacă lucrurile ar fi stat altfel, nimic nu l-ar fi împiedicat pe realizatorul emisiunii să procedeze la revizuirea materialului care a fost transmis după înregistrarea sa, cu blurarea corespunzătoare a denumirii clinicii şi a numelui medicului estetician din clinica respectivă, aspecte care însă nu au intrat în intenţia recurentei-reclamante de a fi cenzurate, pentru a se conforma prevederilor legale care reglementează condiţiile în care se poate transmite publicitatea în spaţiul de difuzare TV.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 2873 din 5 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

B. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA)

O primă critică a recurentului-pârât a privit soluţia primei instanţe de individualizare a sancţiunii aplicate intimatei-reclamante prin Decizia nr. 197/2015, arătând emitentul acestei decizii că este greşită premisa de la care a pornit judecătorul fondului în raţionamentul său atunci când a considerat că sunt patru fapte contravenţionale distincte, fiecare fiind sancţionată cu amendă în cuantum de 25.000 RON.

Totodată, a susţinut recurentul-pârât că judecătorul fondului a extins nepermis analiza legalităţii deciziei CNA şi în raport de prevederile O.G. nr. 2/2001, în condiţiile în care reclamanta nu a dezvoltat motive de nelegalitate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a făcut referire expresă la situaţia existenţei unor considerente străine de natura cauzei, în ceea ce priveşte analiza făcută asupra individualizării amenzii aplicate intimatei-reclamante A. SA, atunci când a arătat în motivarea sa că "nu se cunoaşte modalitatea în care a fost individualizată sancţiunea pentru fiecare faptă în parte", astfel că "fiecare faptă se sancţionează cu 25.000 RON, în absenţa unor menţiuni din care să rezulte că o faptă ar fi considerată mai gravă decât altele".

Verificând aceste susţineri, reţine Înalta Curte că respectivele considerente nu sunt străine de natura cauzei, cât timp titularul acţiunii, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 197/2015, a făcut referire expresă la posibilitatea analizării, de către prima instanţă, a modalităţii de individualizare a faptelor pentru care a fost aplicată amenda în cuantum de 100 000 RON, solicitând reducerea amenzii la suma de 25000 RON, reprezentând un sfert din amenda totală, corespunzător unei fapte pe care nu a înţeles să o conteste.

În consecinţă, judecătorul fondului a analizat acest petit subsidiar al cererii de chemare în judecată şi a examinat chestiunea individualizării amenzii în raport de faptele considerate ca fiind săvârşite de către titularul acţiunii în anularea Deciziei nr. 197/2015, astfel că motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În privinţa aceloraşi argumente, referitoare la individualizarea sancţiunii amenzii în raport de existenţa unor fapte distincte, în număr de patru, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că acesta este fondat, fiind pronunţată o soluţie cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale în cauză.

Cu titlu preliminar, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară în materie, Înalta Curte reţine că prevederile O.G. nr. 2/2001, invocate de către recurentă, nu sunt incidente în cauză, având în vedere că aceste dispoziţii legale ce constituie dreptul comun în materie contravenţională, nu sunt aplicabile deciziilor emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului în temeiul Legii nr. 504/2002, act normativ care conţine norme ce derogă de la regimul juridic general instituit de O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate prin decizia atacată, Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă în materie, are în vedere prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 care statuează că "individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an", indiferent de numărul emisiunilor analizate în cadrul deciziei de sancţionare şi fără ca individualizarea să privească fiecare dispoziţie legală constatată a fi fost încălcată în cuprinsul deciziei.

Prin urmare, nu poate fi vorba în cauză de fapte distincte, care să constituie tot atâtea contravenţii, pentru fiecare dintre acestea impunându-se aplicarea unei sancţiuni individualizate, ci de o singură faptă, cea reglementată de art. 90 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 504/2002, care stipulează caracterul contravenţional al programării şi furnizării de programe, cu încălcarea prevederilor legale enumerate, între care se regăsesc şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi 39 alin. (2), reţinute ca temei de drept prin decizia contestată.

O altă critică distinctă formulată de recurentul-pârât împotriva sentinţei primei instanţe vizează soluţia prin care judecătorul fondului a considerat că fapta săvârşită în cadrul emisiuni "B." din data de 27.03.2015 nu constituie contravenţie, fiind, astfel, exonerată reclamanta de plata amenzii în cuantum de 25000 RON.

Contrar celor reţinute în cuprinsul sentinţei atacate, Înalta Curte observă că prezintă relevanţă în cauză impactul avut asupra dezvoltării morale a minorilor o astfel de faptă, constând în denaturarea realităţii prin mesajul intenţionat adaptat pentru prezentarea unei situaţii imaginare, de natură să-l facă pe respectivul concurent din emisiune să beneficieze de compasiunea şi regretul publicului, deşi scopul principal al acelei emisiuni nu era unul de analiză şi de corijare a unor conduite sociale sancţionate de lege, ci era cel de promovare a unor oameni talentaţi, cu potenţial de influenţare a minorilor, prin raportare la aptitudinile prezentate, considerate a fi deosebite în raport de publicul larg.

În consecinţă, Înalta Curte îmbrăţişează punctul de vedere exprimat de intimatul-pârât prin Decizia nr. 197/2015, reţinând că radiodifuzorul A. SA avea obligaţia morală de a filtra un conţinut al emisiunii care nu era conform scopului urmărit prin programul difuzat, pentru a respecta criteriul de natură morală privind rolul său în formarea minorilor ce privesc asemenea emisiuni, în al căror format calitativ trebuie să se regăsească respectarea valorilor comportamentale corecte în plan social, a normelor de convieţuire şi a reperelor pe care persoanele considerate a fi talentate le transmit celorlalţi.

Prin urmare, în mod legal a considerat CNA că prezentarea ulterioară a scuzelor de către postul tv care a difuzat emisiunea respectivă, cu precizarea că nu a cunoscut "situaţia juridică" a participantului în cauză, nu este de natură a exonera intimata-reclamantă de consecinţele faptei sale, răspunderea aparţinându-i pentru conţinutul serviciilor difuzate, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, iar emisiunea în discuţie era una înregistrată, în care nu s-ar fi putut invoca un element surpriză, pe care producătorii să nu-l fi putut anticipa.

În consecinţă, este legală Decizia nr. 197/2015 emisă de CNA în întregul său, atât cu privire la fapta săvârşită, din perspectiva încălcărilor legale reţinute, cât şi cu privire la cuantumul amenzii contravenţionale aplicate, ce se încadrează în limitele reglementate de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ţinându-se seama şi de sancţiunile aplicate anterior aceluiaşi radiodifuzor pentru fapte similare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., cu raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 2873 din 5 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi va admite recursul declarat de pârâtul CNA împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o va casa şi, în rejudecare, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei civile nr. 2873 din 5 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi, rejudecând, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV