Public procurement irregularities: violation of mandatory erratum publication for qualification criteria modifications under OUG 34/2006
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision that upheld the validity of the administrative acts imposing a 5% financial correction on the National Public Health Insurance House (CNAS). The dispute concerned CNAS's challenge to a notice and subsequent decision by the Managing Authority for the Public Administration Capacity Development Operational Programme, which identified "irregularities" in a public procurement procedure for IT equipment and applications. The decisive legal basis centered on the violation of O.G. 34/2006, specifically Article 501(3) and (5), which mandates that any modification to qualification criteria or selection criteria initially published in the participation notice must be publicized via a specific "erratum" notice, rather than through simple clarifications; the court ruled that the failure to publish such an erratum constituted a substantive irregularity under O.U.G. 66/2011, regardless of subsequent clarifications or findings by the National Public Procurement Authority, thereby justifying the financial correction for harm presumed to the EU budget.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011; Public procurement irregularities: violation of mandatory erratum publication for qualification criteria modifications under OUG 34/2006: În mod greşit instanţa de fond a reţinut existenţa neregulilor, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 martie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management a Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, anularea următoarelor acte administrative:
a) Nota de constatare a abaterii şi de stabilire a reducerilor procentuale, emisă de pârât (înregistrată în evidenţele acestuia cu nr. 3254-P/27.08.2014 şi în evidenţele CNAS cu nr. P7171/29.08.2014), prin care s-a stabilit aplicarea unei corecţii financiare de 5% aplicată la valoarea contractului nr. x/04.07.2014;
b) Decizia nr. 24/10.02.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (înregistrată la MDRAP sub nr. 18-CTS/DDCA din data de 29.09.2014), prin care s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulată de CNAS.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2486 din data de 06 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 2486 din data de 06 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea actelor administrative atacate.
În motivarea recursului, se arată că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală.
În ceea ce priveşte cerinţa autorităţii contractante ca demonstrarea capacităţii economice şi financiare să se realizeze prin prezentarea bilanţului contabil, arată că instanţa de fond nu a avut în vedere susţinerile sale şi a interpretat greşit actul dedus judecăţii. Astfel cum rezultă din Decizia nr. 1480/C7/1699/1792/21.05.2014, aspectele mai sus menţionate au fost supuse analizei CNSC, care a dispus obligarea CNAS la modificarea documentaţiei de atribuire.
În ceea ce priveşte cerinţa de la Secţiunea III pct. 2.2, a apreciat că se impune modificarea acestei cerinţe, urmând ca demonstrarea capacităţii economice şi financiare să se poată face prin prezentarea de documente care să probeze nivelurile cifrei de afaceri, iar în ceea ce priveşte cerinţa de la Secţiunea III pct. 2.1. lit. a) - Situaţia personală a candidatului sau ofertantului, a apreciat că în situaţia în care procedura de emitere a certificatelor de atestare fiscală nu permite confirmarea datoriilor la data solicitată, operatorii economici pot depune o declaraţie pe proprie răspundere potrivit art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006. De asemenea, CNSC a dispus că demonstrarea situaţiei personale a candidatului poate fi făcută prin depunerea documentelor de calificare în oricare dintre formele: original, copie legalizată, copie lizibilă cu menţiunea "conform cu originalul".
Referitor la cerinţa din Caietul de sarcini, conform căreia toate produsele electronice şi de birotică trebuiau să fie certificate ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 2700, arată că CNSC a dispus modificarea cerinţei, urmând ca Autoritatea contractantă să remedieze formularea din caietul de sarcini cu formularea în sensul că ofertanţii trebuie să prezinte certificatele ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 27001, având în vedere că acestea sunt standarde de calitate pentru producători, iar nu pentru produsele pe care le realizează.
Arată că CNSC a precizat în mod expres faptul că autoritatea contractantă şi-a însuşit criticile aduse cu privire la conţinutul documentaţiei de atribuire.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut existenţa neregulilor, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Prin publicarea de către autoritatea contractantă la data de 08.05.2014 în SEAP a răspunsului la clarificările cerute de operatorul economic A. SRL, răspuns prin care au fost acceptate modificări la cerinţele de calificare din fişa de date achiziţiei, nu s-a limitat posibilitatea operatorilor economici interesaţi de a face dovada capacităţii lor economice şi financiare numai prin prezentarea bilanţului contabil şi nici nu s-a limitat concurenţa între operatorii economici, ci s-a adus la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi posibilitatea depunerii şi a altor documente decât bilanţul contabil, în acord cu dispoziţiile Deciziei CNSC nr. 1480/C7/1699/1792/21.05.2014.
Mai arată că pârâtul nu a făcut dovada certă a vreunui prejudiciu prezent sau viitor, astfel că în mod greşit, s-a apreciat că actele încheiate încalcă dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011; din contră, prin reţinerea corecţiei de 5% din valoarea contractului se creează un prejudiciu reclamantei care nu mai poate recupera integral valoarea investită.
Recurenta-reclamantă susţine că a pus în aplicare măsurile dispuse prin Decizia CNSC, constând în modificarea fişei de date a achiziţiei, pârâtul apreciind că autoritatea contractantă ar fi trebuit, suplimentar, să publice în SEAP un anunţ de tip erată. Or, dispoziţiile deciziei CNSC sunt de strictă interpretare, iar punerea lor în executare nu poate avea loc prin adăugarea altor măsuri decât cele dispuse de CNSC.
Apreciază că s-a conformat întru totul deciziei CNSC şi că prima instanţă a dat o interpretare greşită actului juridic dedus judecăţii.
Referitor la cerinţa privind situaţia personală a ofertantului, arată că, în calitate de autoritate contractantă, nu avea obligaţia de a publica în SEAP şi un anunţ tip erată referitor la modificarea acestei cerinţe, în considerarea dispoziţiilor art. 176 şi art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi în raport de faptul că cerinţele privind situaţia personală a candidatului sau ofertantului nu se încadrează în dispoziţiile art. 501 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, în mod corect CNAS, în calitate de autoritate contractantă, a procedat la publicarea în SEAP la data de 08.05.2014 a clarificării, permiţând ca această cerinţă să poată fi probată cu documente în copie lizibilă, purtând menţiunea "conform cu originalul".
În ceea ce priveşte cerinţa privind sesiunea demonstrativă, critică aspectele reţinute de către prima instanţă, având în vedere că prin impunerea acestei cerinţe, autoritatea contractantă a urmărit verificarea modului în care furnizorul cunoaşte din punct de vedere tehnic, să folosească soluţii de lucru cu bazele de date, nefiind de natură a crea premisele unui tratament discriminatoriu şi inechitabil faţă de potenţialii ofertanţi ori a genera costuri suplimentare pentru operatorii economici. Ulterior publicării în SEAP a notei justificative privind cerinţele minime de calificare, din care a făcut parte şi cerinţa privind susţinerea sesiuni demonstrative, aceasta a fost validată de ANRMAP. Pentru parcurgerea fazei de test nu au fost impuse cerinţe pentru dezvoltarea unor aplicaţii la momentul evaluării tehnice, nefiind stabilite condiţionări privind tipul de baze de date ce trebuie folosite, tipul de date folosite la construcţia bazei de date, dispozitivele hardware pe care să se ruleze procesele de interogare solicitate prin documentaţia de atribuire. Susţinerea unei sesiuni demonstrative reprezintă, astfel, o verificare a capacităţii ofertantului de a putea dezvolta o platformă informatică, iar nu o verificare a soluţiei tehnice pe care trebuia să o dezvolte în cadrul contractului.
Cu privire la cerinţa privind certificatele ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 27001, recurenta susţine că autoritatea contractantă a iniţiat, în data de 08.05.2014, erata nr. 54343 de modificare a cerinţei, alături de o altă cerinţă privind aplicaţia, în sensul celor precizate în Decizia CNSC nr. 1480/C7/1699/1792 din data de 21.05.2014, care a fost respinsă de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, pe motiv de tardivitate, cu menţiunea expresă că prin anunţul tip erată se fac numai corectări/modificări în anunţul/invitaţia originală, respectiv aceste certificări nu fac obiectul anunţului de participare, fiind o cerinţă a caietului de sarcini.
4. Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Autoritatea de Management a Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare arată că CNSC a constatat că o serie de cerinţe formulate de recurenta-reclamantă în carul procedurii de achiziţie publică erau nelegale, dispunând luarea măsurilor de remediere. În data de 08.05.2014 autoritatea contractantă a publicat în SEAP răspunsul la clarificări prin care a acceptat modificarea cerinţelor de calificare din fişa de date a achiziţiei şi a unor cerinţe tehnice din caietul de sarcini.
S-a constatat însă că în SEAP s-a publicat doar răspunsul la clarificări fără a fi publicat răspunsul referitor la modificarea cerinţei din caietul de sarcini referitoare la certificatele ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 27001, iniţial cerute pentru produse, prin răspunsul la solicitările de clarificări, cerute pentru ofertanţi .
Prin Decizia CNSC nr. 1480/c7/1699/1792/21.05.2014 au fost stabilite anumite măsuri de remediere a documentaţiei de atribuire, între care: demonstrarea capacităţii economice şi financiare să fie probată şi cu alte documente decât bilanţul contabil; demonstrarea situaţiei personale a ofertantului să poată fi făcută şi cu documente în copie lizibilă cu menţiunea "conform cu originalul" modificarea în caietul de sarcini a formulării potrivit căreia produsele trebuiau să fie certificate ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 27001 cu formularea că ofertanţii trebuie să prezinte certificatele ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 27001.
Prin anunţul tip erată nr. 55216/27.05.2014 termenul limită de depunere a ofertelor prevăzut iniţial pentru data de 12.05.2014 a fost stabilit pentru data de 03.06.2014.
Cât priveşte cerinţa referitoare la demonstrarea capacităţii economice, CNAS a publicat în SEAP modificarea cerinţei prin clarificarea din 08.05.2014, fără să publice anunţul tip erată, conform cerinţelor din art. 501 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 34/2006. Or, pentru a modifica o cerinţă minimă de calificare, autoritatea contractantă este obligată să publice un anunţ tip erată prin care să informeze operatorii economici asupra schimbărilor intervenite.
Referitor la cerinţa privind situaţia personală a ofertantului, de asemenea, CNAS a publicat în SEAP doar o clarificare, considerând că aduce modificări doar documentaţiei de atribuire (fişei de date a achiziţiei), iar nu invitaţiei de participare. Şi în acest caz avea obligaţia de a publica anunţul tip erată, întrucât cerinţele art. 501 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 34/2006 nu permit modificarea invitaţiei de participare fără publicarea unei erate. Cerinţa figura în anunţul de participare, iar dispoziţiile legale ultim citate se referă la toate situaţiile în care se modifică anunţul de participare.
Referitor la cerinţa privind sesiunea demonstrativă, aceasta a fost justificată de necesitatea demonstrării compatibilităţii aplicaţii SIUI la care se va conecta. Recurenta-reclamantă a stabilit prin caietul de sarcini caracteristicile tehnice pentru aplicaţia informatică, aceasta fiind complet definită. Aplicaţia informatică de tipul celei solicitate prin caietul de sarcini are caracter de unicitate, acelaşi software neputând fi distribuit la mai mulţi beneficiari, fără o muncă de adaptare. Astfel, pentru a face o testare de conformitate a aplicaţiei trebuiau parcurse toate fazele: identificarea nevoilor şi cerinţelor beneficiarului, schema logică, scrierea programului. Rezultă, astfel, că ofertanţii trebuiau să prezinte o aplicaţie conformă cu prevederile caietului de sarcini, iar nu o mostră sau un eşantion, ceea ce îi obliga la angajarea celei mai mari părţi a cheltuielilor aferente produsului ce urma a fi furnizat. De aici caracterul restrictiv al cerinţei, disproporţionat în raport cu obiectul contractului.
Referitor la cerinţa privind certificatele ISO, recurenta a păstrat cerinţa publicată iniţial, motiv pentru care, dat fiind caracterul ei restrictiv confirmat şi de Ordinul ANRMAP nr. 509/2011, s-a constatat existenţa abaterii de la legalitate. Împrejurarea că recurenta a încercat remedierea situaţiei prin publicarea unui anunţ tip erată dar nu a reuşit datorită modului în care a conceput iniţial anunţul de participare, nu este de natură să o exonereze de obligaţiile legale.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 31 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
La data de 20 iunie 2018 s-a dispus rectificarea citativului, în sensul menţionării, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de Management a Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi către această parte.
Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului.
2. Cu privire la fondul recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Instanţa de fond a confirmat legalitatea Notei de constatare a abaterilor şi de stabilire a reducerilor procentuale precum şi a Deciziei nr. 24/10.02.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative, reţinând corecta calificare drept nereguli a abaterilor de la legalitate şi conformitate identificate de autoritatea de management a fi fost săvârşite de către recurenta-reclamantă CNAS, în cadrul procedurii de atribuire a Contractului de achiziţie x/04.07.2014 încheiat de CNAS, în calitate de autoritate contractantă, cu societatea B. SRL, având ca obiect furnizare echipamente şi aplicaţii IT.
Prima neregulă confirmată de instanţa de fond se referă la modificarea de către autoritatea contractantă a unei cerinţe minime de calificare referitoare la capacitatea economică şi financiară a ofertanţilor, fără publicarea unui anunţ tip erată. Astfel, s-a solicitat ofertanţilor să demonstreze capacitatea economică şi financiară prin prezentarea bilanţului, cerinţă care a fost modificată în sensul demonstrării acestei capacităţi şi cu alte documente decât bilanţul contabil. Modificarea cerinţei a fost publicată în SEAP la data de 08.05.2014, sub forma unui răspuns la o solicitare de clarificări.
Or, aşa cum a reţinut instanţa de fond, cerinţa a fost menţionată în cadrul anunţului de participare, iar potrivit art. 501 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 34/2006 modificarea criteriilor de calificare şi selecţie se face în mod obligatoriu prin publicarea unei erate, fiind interzisă efectuarea ei prin intermediul clarificărilor, fără publicarea unei erate.
Faţă de dispoziţiile clare ale O.U.G. nr. 34/2006, rezultă lipsa de relevanţă a susţinerilor reclamantei, reiterate în recurs, potrivit cărora, pe calea publicării răspunsului la solicitarea de clarificări, s-ar fi adus la cunoştinţa tuturor posibililor ofertanţi modificarea intervenită în privinţa cerinţei referitoare la capacitatea economică şi financiară.
Mai arată recurenta că, prin Decizia CNSC nr. 1480/C7/1699/1792/21.05.2014 i s-ar fi impus să modifice conţinutul documentaţiei de atribuire prin luarea măsurilor de remediere dispuse şi să aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi modificările intervenite, prin publicarea acestora în SEAP, obligaţii pe care le-a îndeplinit întocmai şi că publicarea anunţului tip erată nu a fost impusă de CNSC, situaţie în care autoritatea de management, reţinând neregula, i-a imputat că nu a acţionat suplimentar faţă de măsurile dispuse prin decizia CNSC, decizie care consideră că trebuie să fie de strictă interpretare.
Înalta Curte constată că reţinerea neregulii nu vine în contradicţie cu dispozitivul şi considerentele deciziei CNSC anterior menţionate. Prin această decizie nu s-a dispus asupra modalităţii de publicare în SEAP a modificărilor aduse conţinutului anunţului de participare şi documentaţiei de atribuire. În privinţa modalităţii de publicare operează dispoziţiile art. 501 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 34/2006, în baza cărora, în mod fondat, s-a reţinut existenţa neregulii.
Aceeaşi este situaţia cerinţelor referitoare la situaţia personală a ofertanţilor, în privinţa cărora autoritatea contractantă a stipulat iniţial, în cuprinsul anunţului de participare, obligaţia dovedirii numai cu acte în original sau în copie legalizată şi a modificat această solicitare în sensul dovedirii şi cu copii simple, cu menţiunea "conform cu originalul", modificarea fiind publicată tot pe calea clarificărilor, iar nu pe calea anunţului tip erată.
Recurenta-reclamantă arată că nu avea obligaţia publicării în SEAP a anunţului tip erată întrucât cerinţele privind situaţia personală a ofertanţilor nu se încadrează în dispoziţiile art. 501 alin. (3) şi (5) din O.U.G. nr. 34/2006. Or, aşa cum a reţinut prima instanţă, dispoziţiile legale anterior citate se referă la toate situaţiile în care se modifică anunţul de participare, nu doar la situaţiile în care se modifică o cerinţă dintre cele de la art. 176 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, dacă autoritatea contractantă a impus cerinţa prin anunţul de participare are obligaţia să aducă la cunoştinţă modificarea cerinţei prin publicarea anunţului de tip erată.
Cât priveşte cerinţa privind sesiunea demonstrativă, criticile recurentei se sprijină pe împrejurarea că justificarea impunerii sesiunii demonstrative a fost validată de ANRMAP, iar CNSC, prin decizia anterior amintită, a statuat că CNAS a furnizat şi publicat informaţii complete şi structurate pe categorii de date care au permis accesul egal la procedura de atribuire.
Niciunul dintre argumente nu este de natură a contrazice considerentele instanţei de fond. Cât priveşte exercitarea controlului ANRMAP asupra procedurii de achiziţie, această verificare este nerelevantă în cadrul activităţii de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, soluţie care rezultă din prevederile art. 6 alin. (3) şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 324 din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale. Ultimul act normativ menţionat, în forma în vigoare la data declanşării activităţii de constatare, prevede expres că autoritatea de management nu este condiţionată, în analizarea neregulilor, de activităţile desfăşurate de ANRMAP şi UCVAP.
Cât priveşte decizia CNSC, aceasta nu s-a raportat la caracterul restrictiv al cerinţei, ci la alte aspecte referitoare la cerinţa sesiunii demonstrative, invocate de către ofertanţi, cum ar fi modalitatea de consultare a informaţiilor privind structurile de date, numărul de rapoarte solicitate în cadrul sesiunii demo, etc. Or, împrejurarea că în cadrul procedurii de achiziţie cerinţa nu a fost criticată ca fiind restrictivă de către potenţialii ofertanţi, de asemenea, nu împiedică controlul asupra legalităţii procedurii, pe care îl exercită autoritatea de management în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.
Cât priveşte această cerinţă, recurenta-reclamantă continuă să afirme şi că ea a fost proporţională, respectiv nu s-a cerut pentru sesiunea demonstrativă dezvoltarea însăşi aplicaţiei care făcea obiectul contractului, însă aceste susţineri sunt contrazise de argumentele instanţei de fond, potrivit cărora, în cazul produsului informatic pentru care s-a derulat achiziţia, mostra se identifica cu produsul. Aceste reţineri ale instanţei de fond, care s-au bazat pe analiza detaliată a cerinţei întreprinsă prin Nota de constatare a abaterilor, nu a fost combătută de către recurentă.
Cât priveşte cerinţa privind certificatele ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 27001, recurenta-reclamantă arată că a modificat această cerinţă conform măsurilor de remediere dispuse de CNSC, în sensul că certificările se referă la ofertanţi, nu la produse şi că a iniţiat la data de 08.05.2014 erata nr. 54343 de modificare a cerinţei, dar care a fost respinsă de ANRMAP pe motiv că prin anunţul de tip erată se fac numai modificări în anunţul/invitaţia originală, iar certificările menţionate nu au făcut obiectul anunţului de participare, ci au fost o cerinţă a caietului de sarcini.
Neregula reţinută în sarcina CNAS a fost aceea că, în pofida deciziei CNSC care a dispus modificarea cerinţei, autoritatea contractantă a păstrat cerinţa publicată iniţial, care avea caracter restrictiv.
Recurenta-reclamantă nu combate acest caracter restrictiv, ci se apără arătând că a încercat să aducă la cunoştinţa potenţialilor ofertanţi modificarea cerinţei, însă nu a reuşit datorită respingerii anunţului tip erată de către ANRMAP. Or, această respingere este nerelevantă în analiza de legalitate a actelor administrative supuse controlului judiciar în cauza de faţă întrucât CNAS, în calitate de autoritate contractantă, trebuia să identifice maniera corectă şi legală de a aduce la cunoştinţa potenţialilor ofertanţi modificarea adusă caietului de sarcini. ANRMAP a respins publicarea eratei întrucât cerinţa se găsea în caietul de sarcini, iar nu în anunţul de participare, or numai anunţul de participare, respectiv cerinţele de calificare şi selecţie sunt supuse modificării prin anunţul tip erată.
În esenţă, această modificare a cerinţei din caietul de sarcini nu a ajuns să fie adusă la cunoştinţa potenţialilor ofertanţi, aceasta fiind neregula reţinută prin actele administrative contestate.
Cât priveşte inexistenţa unui prejudiciu care să fi fost creat bugetului Uniunii Europene sau fondurilor naţionale aferente, printr-o sumă plătită necuvenit, existenţa abaterilor presupune implicit caracterul necuvenit al sumei plătite (valoarea corecţiei), respectiv existenţa prejudicierii bugetului UE şi a fondului public naţional aferent.
Actele administrative atacate nu trebuie să evidenţieze şi urmările abaterilor, întrucât atâta vreme cât, prin natura abaterii, aceasta are potenţial impact financiar, nefiind doar o neregulă de natură formală, prejudiciul este prezumat, prin definiţia dată neregulii prin art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., se impune a fi înlăturate motivele de recurs formulate şi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 2486 din 6 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 2486 din 6 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV