Municipality and Government appeals rejected; two restitution parcels removed from public-domain inventory

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Piteşti prin Primar şi Guvernul României, au solicitat anularea în parte a H.G. nr. 447/16.08.2002, prin care a fost aprobat inventarul domeniului public al municipiului Piteşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 222 din 27 noiembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, iar prin Decizia nr. 724 din 19 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 august 2016, sub nr. x/2013*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 24 din 29 ianuarie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamanţilor A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Piteşti prin Primar şi Guvernul României; a anulat parţial H.G. nr. 447/16.08.2002 în ceea ce priveşte poziţiile 491 şi 248, astfel: pentru suprafaţa de 562 mp de la poziţia 491, SII, identificată în Planul de amplasament întocmit de expert E. prin conturul 1-26-25-54-53-55-56-57-58-59-60-61-62-63-3-2-1, care se suprapune pe suprafaţa înscrisă în cartea funciară a localităţii Piteşti la poziţia 88323 şi pentru suprafaţa de 36 mp la poziţia 248, SI, identificată în Planul de amplasament întocmit de expert E. conform conturului 10-11-12-13-14-15-51-52-53-54-10, care se suprapune cu terenul înscris în cartea funciară a localităţii Piteşti la nr. 89458.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, au formulat recurs pârâţii Municipiul Piteşti şi Guvernul României.

3.1. Prin recursul său, pârâtul Municipiul Piteşti a solicitat casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca nefondată.

Recurentul-pârât invocă excepţia tardivităţii acţiunii, solicitând admiterea acestei excepţii şi respingerea acţiunii, în recurs, ca tardiv formulată.

În motivare arată că H.G. nr. 447/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 609 din 16 august 2002, data publicării fiind şi data intrării în vigoare a actului contestat. Or, prezenta acţiune a fost introdusă la data de 25.07.2013, cu depăşirea termenului de decădere de 1 an, prevăzut în mod imperativ de art. 11 alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în care reclamanţii aveau deschisă calea contenciosului administrativ pentru a cere anularea hotărârii de guvern.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, în argumentarea soluţiei adoptate, instanţa de fond a reţinut că suprafeţele de teren vizate de acţiunea în anulare nu fac parte din domeniul public al Municipiului Piteşti şi, de asemenea, nu intră în categoria celor enumerate de art. 136 alin. (3) din Constituţie sau pct. 1 din anexa la Legea nr. 213/1998. Totodată, instanţa de fond şi-a motivat soluţia pe constatarea expertului desemnat în cauză, potrivit căreia inventarierea bunurilor s-a făcut în lipsa oricăror schiţe/planuri cadastrale, acestea fiind întocmite ulterior, cu ocazia înscrierii în cartea funciară.

Or, înşişi reclamanţii arată că suprafaţa de 562 mp face parte dintr-un teren de 3490 mp cu destinaţia de spaţiu verde, iar suprafaţa de 36 mp face parte din terenul de 62.927 mp cu destinaţia parcări, trotuare din municipiul Piteşti, suprafeţe determinate topografic potrivit inventarului de coordonate întocmit de F. SRL.

H.G. nr. 447/2002 a fost adoptată în vederea păstrării unei evidenţe corecte a bunurilor proprietate publică. Pentru a face obiectul unei hotărâri de atestare în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, un bun trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

Apartenenţa la domeniul public a suprafeţelor de teren asupra cărora reclamanţii pretind un drept de proprietate a fost stabilită încă de la data adoptării HCL nr. 194/1999, dată anterioară apariţiei Legii nr. 10/2001, aşa încât nu se poate referi la o schimbare de destinaţie prin H.G. nr. 447/2002. Apartenenţa la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local. Or, înşişi reclamanţii recunosc, prin cererea lor, destinaţiile respectivelor suprafeţe de teren: spaţiu verde şi trotuar, destinaţii care rezultă şi din HCL nr. 194/1999.

Astfel, verificându-se dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în forma sa în vigoare la data adoptării H.G. nr. 447/2002, nu rezultă existenţa normei ce se pretinde a fi fost încălcată - art. 21 alin. (5), această normă fiind introdusă prin pct. 50 al Legii nr. 247/2005.

În atare situaţie, recurentul susţine că deţine un drept de proprietate asupra terenurilor în litigiu, cu mult anterior celui pretins de reclamanţi.

Prin atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public local se creează un statut juridic clar pentru aceste bunuri, fapt care permite consiliilor locale să-şi exercite prerogativele prevăzute de lege cu privire la administrarea domeniului public.

Consideră recurentul că, prin natura sa, actul de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective şi nu este de natură a vătăma vreun drept.

Prin asemenea acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic al bunurilor din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, hotărârile neavând niciun efect asupra proprietăţii altor persoane.

Subliniază că nulitatea a fost invocată pentru un motiv care s-a dovedit nefondat şi că instanţa de fond nu a fost învestită, prin acţiunea de faţă, să compare titlurile, respectiv, să stabilească care titlu de proprietate este mai bine conturat.

3.2. Pârâtul Guvernul României şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii în anularea parţială a H.G. nr. 447/2002, ca neîntemeiată.

Recurentul arată că, raportat la obiectul acţiunii introductive, respectiv anularea parţială a H.G. nr. 477/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Argeş, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Argeş, soluţia pronunţată de către instanţă, respectiv îndreptăţirea reclamanţilor la restituirea bunurilor imobile revendicate, apare ca excedând cadrului procesual şi legal, precum şi sferei de competenţă a instanţei de contencios administrativ (competentă în cenzurarea actelor administrative).

Analizând punctual şi obiectiv considerentele care au condus la pronunţarea soluţiei de admitere a acţiunii în anulare parţială, se observă că acestea sunt structurate şi fundamentate pe Decizia nr. 255/28.01.2013, pronunţată de către C.A. Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2009, cu obiect soluţionare notificare pe Legea nr. 10/2001, având alte părţi decât cele din prezentul cadru procesual.

Prin urmare, invocarea şi raportarea la un titlu executoriu care este de competenţa instanţelor de drept comun, nu prezintă relevanţă în cauză.

Totodată, aprecierea instanţei potrivit căreia "ca urmare, reţinând îndreptăţirea reclamanţilor la restituirea acestor terenuri, în raport de constatările expertului (...) admite acţiunea", excede cadrului procesual cu privire la obiect, instanţa de contencios fiind învestită doar cu controlul de legalitate al H.G. nr. 447/2002.

De altfel, o astfel de obligaţie dispusă de către instanţa de fond nu poate fi valorificată în contradictoriu cu Guvernul României, care, deşi emitent al actului de autoritate supus anulării, nu este titularul vreunui drept (de proprietate, de administrare) asupra bunului. Guvernul României nu are capacitate juridică civilă şi nici patrimoniu propriu, neputând, sub aspect obligaţional, să fie parte într-un raport juridic de restituire a bunurilor la care se referă litigiul.

Potrivit Constituţiei şi prevederilor Legii nr. 90/2001, modificată şi completată, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Spre deosebire de raporturile juridice civile, în care părţile au o poziţie de egalitate juridică, raporturile de drept administrativ au trăsături juridice specifice, părţile acestora aflându-se într-o subordonare ierarhică, iar ele se supun principiilor proprii dreptului administrativ şi jurisdicţiei speciale administrative.

În situaţia în care s-a constatat că bunurile supuse litigiului au fost expropriate abuziv şi că au făcut obiectul măsurilor reparatorii reglementate expres prin Legea nr. 10/2001, este evident că titularul asupra acestora este Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice (H.G. nr. 34/2009), obligaţia de restituire către persoanele îndreptăţite urmând a fi opusă acestei persoane, iar nu Guvernului României, care nu poate constitui subiect de drept într-un astfel de raport juridic, circumscris Legii nr. 10/2001. Pentru a fi validă o astfel de măsură şi pentru a-i fi opozabilă, de drept, era necesar ca în proces să participe şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în vederea comparării titlurilor asupra bunurilor în litigiu.

În altă ordine de idei, raportat la obiectul acţiunii pendinte şi la măsura dispusă de către instanţă, cenzurarea parţială a H.G. nr. 447/2002 nu conduce de drept şi direct la anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Piteşti privind aprobarea inventarelor întocmite de către Comisiile de inventariere constituite în temeiul Legii nr. 213/1998, act premergător H.G. nr. 447/2002 şi care nu este emis în temeiul acesteia.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Piteşti privind aprobarea inventarelor întocmite de către Comisiile de inventariere, premergătoare H.G. nr. 447/2002, nu a format obiectul niciunui litigiu, ceea ce face ca obligaţia dispusă de către instanţă să nu poată fi valorificată integral, în sens juridic. H.G. nr. 447/2002 doar aprobă o situaţie juridică consemnată în actele administrative adoptate de către autorităţile publice locale, având exclusiv caracter constatator.

Acţiunea reclamanţilor a fost promovată eronat, având în vedere că aceştia au solicitat doar anularea Hotărârii Guvernului de atestare a bunurilor din domeniul public al judeţului Argeş, iar nu însuşi actul administrativ de inventariere a bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Piteşti sau Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Piteşti privind situaţia juridică a bunurilor contestate.

Inventarierea şi declararea apartenenţei la domeniul public s-a făcut de către autorităţile publice locale, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate publică.

De asemenea, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local nu creează drepturi noi (nu este constitutiv de drept de proprietate, în favoarea unităţilor administrativ-teritoriale), nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective şi nu este de natură a vătăma vreun drept.

Prin aceste acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând niciun efect asupra proprietăţii private a altor persoane.

Pe de altă parte, compararea titlurilor de proprietate, respectiv cenzurarea valabilităţii titlului cu care unitatea administrativ-teritorială deţine imobilul, excede cadrului procesual dedus judecăţii, fiind de competenţa instanţelor de drept comun.

În concluzie, în contextul procesual stabilit potrivit principiului disponibilităţii (în care nu a participat Statul Român, nejustificându-se interesul faţă de obiectul declarativ al acţiunii), bunul revendicat de către reclamanţi aparţine domeniului public al Municipiului Piteşti, această persoană putând fi, de drept, obligată la restituire, dar nu ca efect al anulării H.G. nr. 447/2002, ci al anulării HCL al Municipiului Piteşti de aprobare a inventarului/inventarelor care cuprind acest bun, întocmite potrivit Legii nr. 213/1998.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi A., B., C. şi D. au invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţi pentru nemotivare, iar pe fond, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

În susţinerea excepţiei nulităţii au arătat, în privinţa recursului declarat de pârâtul Guvernul României, că motivele de recurs dezvoltate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa fiind investită cu o cerere în contencios administrativ, iar nu cu una de natură civilă aşa cum sugerează recurentul. În cererea de recurs nu se regăsesc nici critici care să se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul neindicând nicio norma de drept material care să fi fost încălcată de prima instanţă.

În privinţa recursului declarat de Municipiul Piteşti, arată că motivele de recurs nu au legătură cu motivarea soluţiei primei instanţe, cuprinsă în sentinţa recurată şi, drept urmare, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului declarat de Guvernul României, arată că cererea reclamanţilor a fot promovată în baza Legii nr. 554/2004, competenţa instanţei de contencios administrativ fiind stabilită încă din primul ciclu procesual, în care a fost respinsă excepţia tardivităţii promovării cererii şi s-a concluzionat că Hotărârea de Guvern atacată este act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege. Motivarea soluţiei recurate prin raportare la soluţia dată în procedura Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a imobilului nu poate atrage competenţa instanţei civile şi nici nu poate conduce la concluzia că instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, intrând în sfera de atribuţii a autorităţii legislative sau executive.

Recurentul recunoaşte că este emitentul actului, ceea ce i-a conferit calitate procesuală pasivă, stabilită definitiv încă din primul ciclu procesual. Teoria potrivit căreia în cadrul procesual ar fi trebuit să stea Statul Român în prin Ministerul Finanţelor Publice, ca titular al măsurilor reparatorii în cazul bunurilor preluate abuziv este una străină de natura judecăţii de faţă şi nerelevantă întrucât, în procedura Legii nr. 10/2001, imobilul a fost restituit, în natură, reclamanţilor.

Inadmisibilitatea acţiunii pe motiv că nu a fost atacată şi hotărârea de consiliu local care a stat la baza emiterii hotărârii de guvern a fost tranşată definitiv în primul ciclu procesual.

Cât priveşte recursul promovat de Municipiul Piteşti, acesta reia excepţia tardivităţi formulării acţiunii, care de asemenea a fost tranşată definitiv în primul ciclu procesual.

Susţine recurentul că trecerea în domeniul public a bunurilor se face cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 şi că, în raport de HCL Piteşti nr. 194/1999 şi H.G. nr. 447/2002, Municipiul Piteşti este proprietarul terenului în litigiu mult anterior dreptului pretins de reclamanţi.

Or, instanţa, în rejudecare, conformându-se deciziei de casare, a completat probatoriul cu o expertiză topografică şi a procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor de apartenenţă la domeniul public de interes local a suprafeţelor de teren în litigiu, concluzionând, în raport de dispoziţiile art. 3 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 136 alin. (3) din Constituţie, că aceste suprafeţe nu sunt de domeniu public şi că, în procedura Legii nr. 10/2000, prin Decizia civilă nr. 255/2013 a Curţii de Apel Piteşti, s-a statuat deja că preluarea terenului a fost abuzivă, respectiv că statul nu a avut niciodată un titlu valabil.

A mai reţinut prima instanţă că inventarierea bunurilor litigioase şi atestarea lor în domeniul public s-a realizat în lipsa unei identificări prin schiţe sau planuri cadastrale, abia în anul 2012 Municipiul Piteşti angajând un expert topograf care a identificat suprafeţele pe care le-a apreciat a fi trecute în anexele la H.G. nr. 447/2002.

În esenţă, în cuprinsul recursului nu sunt formulate critici prin care să se arate de ce soluţia primei instanţe ar fi greşită, respectiv de ce nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 sau dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie, recurentul ignorând că Statul nu a avut niciodată un titlu valabil în privinţa imobilului proprietatea reclamanţilor.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

La termenul de judecată din 6 februarie 2019, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţii Municipiul Piteşti şi Guvernul României, invocată prin întâmpinare de intimaţii-reclamanţi, constatând că recursurile sunt motivate, iar apărările invocate de intimaţi ţin de analiza pe fond a recursurilor.

Recurentul Municipiul Piteşti a depus planşe fotografice atestând situaţia actuală a suprafeţelor de teren pentru care instanţa de fond a dispus anularea în parte a H.G. nr. 447/2002.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

Primul motiv de recurs susţinut este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Arată recurentul, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, că instanţa a reţinut "îndreptăţirea reclamanţilor la restituirea suprafeţelor de teren revendicate", ceea ce excede cadrului procesual obiectiv al cauzei şi sferei de competenţă a instanţei de contencios administrativ. Astfel, argumentele instanţei de fond, în rejudecare, se raportează fundamental la Decizia nr. 255/2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2009, având ca obiect soluţionare notificare pe Legea nr. 10/2001, adică la un titlu executoriu pronunţat de o instanţă de drept comun. Practic, instanţa a reţinut îndreptăţirea reclamanţilor la restituirea suprafeţelor de teren, situaţie în raport de care Guvernul României nu poate fi parte în raportul juridic rezolvat în maniera arătată (în sensul restituirii bunurilor supuse litigiului).

Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat este nefondat. Instanţa de fond, în rejudecare, s-a conformat deciziei de casare nr. 724/19.02.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost îndrumată să verifice identitatea suprafeţelor de teren care fac obiectul acţiunii în anularea parţială a H.G. nr. 447/2002 şi să analizeze criteriile de apartenenţă la domeniul public al municipiului Piteşti a acestor suprafeţe de teren.

Instanţa de fond s-a conformat acestor repere obligatorii ale deciziei de casare şi, în mod inevitabil, s-a raportat la Decizia civilă nr. 255/2013 a Curţii de Apel Piteşti întrucât prin această hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului restituit reclamanţilor, imobil din care fac parte şi suprafeţele de teren atestate ca aparţinând domeniului public al Municipiului Piteşti prin H.G. nr. 447/2002 (poziţiile 491 şi 248).

Analizând deci criteriile de apartenenţă la domeniul public a suprafeţelor de teren de 562 mp şi, respectiv, 36 mp, instanţa de fond a constatat aplicabilitatea art. 6 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia, din domeniul public la unităţii administrativ teritoriale fac parte bunurile dobândire în perioada 1945 - 1989 numai dacă au intrat în proprietatea statului cu titlu valabil.

Recurentul susţine fără temei că hotărârea primei instanţe ar fi una care, prin motivare, excede cadrului procesual obiectiv şi subiectiv cu care a fost investită instanţa de contencios administrativ, motiv de recurs care, de altfel, nu se încadrează la pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci la pct. 5. Trimiterea la Decizia nr. 255/2013 a Curţii de Apel Piteşti nu echivalează cu depăşirea limitelor investirii, ci este firească în contextul în care prin această hotărâre judecătorească s-a constatat nevalabilitatea titlului statului. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra a altceva decât s-a cerut, şi anume anularea parţială a H.G. nr. 447/2002, iar considerentele hotărârii urmăresc criteriile de apartenenţă la domeniul public a suprafeţelor de teren litigioase.

Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite susţinerile pârâtului potrivit cărora nu poate sta în judecată într-un raport juridic circumscris Legii nr. 10/2001. Guvernul României a stat în judecată într-un raport juridic de drept administrativ, în soluţionarea căruia nu a avut loc o comparare a titlurilor de proprietate asupra bunurilor în litigiu, ci o analiză a legalităţii H.G. nr. 447/2002 care atestă apartenenţa la domeniul public a celor două suprafeţe de teren.

În temeiul art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi conform limitelor rejudecării stabilite prin decizia de casare, instanţa de fond a apreciat asupra legalităţii hotărârii de guvern, în considerarea caracterului judecăţii de contencios subiectiv de plină jurisdicţie, care îi permitea să depăşească limitele unei analize formale de legalitate a actului administrativ atacat şi să stabilească dacă acesta este conform cu normele de drept substanţial incidente raportat la conţinutul său de fond: atestarea apartenenţei la domeniul public a celor două suprafeţe de teren.

De altfel, calitatea procesuală pasivă a Guvernului României a fost confirmată încă din primul ciclu procesual, soluţia nefiind recurată şi intrând, în acest fel, în puterea de lucru judecat.

În egală măsură, a fost tranşată în primul ciclu procesual, cu putere de lucru judecat, problema inadmisibilităţi acţiunii pe motivul neatacării hotărârii de consiliu local care inventariază suprafeţele de teren în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale (HCL a Municipiului Piteşti nr. 194/1999).

Instanţa de fond, în primul ciclu procesual, a respins excepţia de inadmisibilitate, arătând că hotărârea de guvern este actul prin care se finalizează procedura de inventariere a bunurilor din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, respectiv că hotărârea de guvern este cea care are statutul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de act administrativ unilateral cu caracter individual, care produce efecte vătămătoare pentru reclamanţi. Soluţia asupra excepţiei de inadmisibilitate nu a fost recurată.

În concluzie, motivele de recurs care se referă la calitatea procesuală pasivă a Guvernului României şi la inadmisibilitatea cererii în anulare pe motivul neatacării HCL a Municipiului Piteşti nr. 194/1999 nu pot fi primite, în considerarea efectelor pe care le produce puterea de lucru judecat.

Acestea fiind, în esenţă, criticile din recurs subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia care se impune este, în temeiul art. 496 C. proc. civ., respingerea recursului declarat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat.

II.2. Analizând recursul declarat de pârâtul Municipiul Piteşti, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele motive:

Un prim argument al acestui recurent constă în reinvocarea excepţiei tardivităţii acţiunii în anulare, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că H.G. nr. 447/2002 a fost adusă la cunoştinţă publică prin publicarea în Monitorul Oficial în august 2002, dată în raport de care reclamaţii nu au respectat termenul de decădere de un an în care aveau deschisă calea în contencios administrativ, pentru a cere anularea hotărârii. În subsidiar, arată recurentul că reclamanţi au luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii de guvern cel mai târziu în cadrul soluţionării dosarului nr. x/2009, în care s-a făcut referire la această hotărâre.

Excepţia este inadmisibilă întrucât, în primul ciclu procesual, instanţa de fond a rezolvat această excepţie invocată de pârâtul Municipiul Piteşti, respingând-o cu motivarea că până la momentul naşterii dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanţilor aceştia nu erau în măsură să justifice existenţa unui interes legitim, actual şi personal în promovarea acţiunii în anulare. De asemenea, s-a reţinut că nu a existat o comunicare către reclamanţi a actului administrativ unilateral cu caracter individual şi s-a apreciat că în cauză a fost respectat termenul la care se referă dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Soluţia asupra excepţiei nu a fost recurată şi, în virtutea puterii de lucru judecat, reprezintă un aspect imutabil al cauzei, în actualul cadru procesual.

Prin cea de-a doua critică, recurentul-pârât Municipiul Piteşti susţine, în esenţă, că apartenenţa celor două suprafeţe de teren la domeniul public încă de la vremea adoptării HCL nr. 194/1999 este indiscutabilă, în considerarea caracterului de utilitate publică şi a interesului public local, suprafeţele respective având destinaţia de parcare şi trotuar în municipiul Piteşti. Înşişi reclamanţi recunosc această destinaţie a suprafeţelor de teren. Or, arată recurentul, nulitatea H.G. nr. 447/2002 a fost invocată pe motivul încălcării dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care interzice schimbarea destinaţiei bunurilor imobile notificate în baza Legii nr. 10/2001. Dată fiind inventarierea în domeniul public a celor două suprafeţe de teren încă din 1999, rezultă că nu a avut loc o schimbare de destinaţie prin H.G. nr. 447/2002 şi, de asemenea, rezultă că Municipiul Piteşti are un drept de proprietate asupra terenurilor cu mult anterior celui pretins de reclamanţi.

Se constată că un prim argument care poate fi decelat din aceste susţineri este acela al depăşirii de către instanţa de fond a cauzei juridice a cererii în anulare, instanţa de fond nepronunţându-se strict asupra motivului de anulare invocat prin cererea introductivă, şi anume, interdicţia de schimbare a destinaţiei prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Această susţinere este nefondată întrucât instanţa de fond, în rejudecare, s-a raportat atât la cauza juridică a cererii în anulare, cât şi la îndrumările din decizia de casare, în sensul de a analiza criteriile de apartenenţă la domeniul public al municipiului Piteşti a suprafeţelor de teren menţionate în acţiune. Astfel, a constatat că inventarierea bunurilor prin HCL nr. 194/1999 a avut loc în lipsa oricăror schiţe sau planuri cadastrale şi că identificarea propriu-zisă a terenurilor prin documentaţie cadastrală s-a realizat abia cu ocazia înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului Piteşti, în anul 2012.

Nu trebuie omis că Municipiul Piteşti a fost chemat în judecată în cadrul Dosarului nr. x/2009, având ca obiect revendicarea terenului de către reclamanţi şi că, în cauza menţionată, a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă (nefiind proprietarul/deţinătorul bunului revendicat), apărare care a fost primită.

Municipiul Piteşti nu explică cum de a negat calitatea sa de proprietar asupra asupra celor două suprafeţe, dacă acestea făceau parte din domeniul public atestat prin H.G. nr. 447/2002. Pe de altă parte, în anul 2012 a înscris în cartea funciară aceste terenuri ca făcând parte din domeniul său public, pe baza unei documentaţii cadastrale nou întocmite, care nu s-a întemeiat pe o documentaţie topografică anexă la HCL nr. 194/1999, care să ateste identitatea de destinaţie şi locaţie pretinse pentru aceste suprafeţe de teren.

Coroborând aceste aspecte factuale, apare ca rezonabilă teza susţinută de reclamanţi, potrivit căreia suprafeţele de teren menţionate au suferit o schimbare de destinaţie.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia apartenenţa la domeniul public a suprafeţelor de teren este dată de utilitatea publică şi de interesul public local, aceste susţineri nu sunt de natură a combate argumentele instanţei de fond care, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, a constatat că titlul statului nu este valabil, aspect care de altfel este statuat prin Decizia civilă nr. 255/2013 a Curţii de Apel Piteşti şi că suprafeţele menţionate nu fac parte nici din cele enumerate de art. 136 alin. (3) din Constituţie şi nici dintre cele la care se referă Anexa 1 a Legii nr. 213/1999.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Municipiul Piteşti prin Primar şi Guvernul României împotriva Sentinţei civile nr. 24 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV