EU-funding repayment claim against regional agency fails for lack of standing; judgment quashed and remanded for inadequate reasoning

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, la data de 10 februarie 2015, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" şi Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 29.685,60 RON, conform cererii de rambursare nr. x din 30.07.2014, aferentă Contractului de finanţare nr. x/7.10.2013, cod SMIS 42365, precum şi la plata dobânzii de 0,028% pe zi, de la data scadenţei cererii de rambursare - 7.10.2014 şi până la plata efectivă.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 1909 din 28 octombrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 decembrie 2015.

1.4. La data de 27 ianuarie 2016, reclamanta Societatea A. SRL a depus la dosarul cauzei precizări referitoare la argumentele din cererea de chemare în judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 30 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia;

(ii) a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia;

(iii) a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 29.685,60 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x din 30.07.2014, conform Contractului de finanţare nr. x/07.10.2013, cod SMIS 42365;

(iv) a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii, începând cu data de 07.10.2014 şi până la plata efectivă;

(v) a respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 30/09.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată.

3.1. Pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum rezultă din raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi respingerea acţiunii formulată faţă de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Recurenta-pârâtă a criticat soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că, raportat la obiectul cererii, calitatea procesuală pasivă aparţine în exclusivitate Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru POSCEE, această autoritate având atribuţia conferită de lege privind emiterea avizului final şi a plăţii cheltuielilor eligibile cuprinse în cererile de rambursare.

Astfel, în baza Acordului-cadru de delegare a atribuţiilor, încheiat între Autoritatea de Management pentru POSCEE, actual Ministerul Fondurilor Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar, Autoritatea de Management a delegat recurentei-pârâte doar atribuţiile administrative de verificare a cererilor de rambursare, păstrându-şi atribuţia de autoritate de plată.

Împrejurarea că, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin potrivit Acordului-cadru de delegare de atribuţii, Organismul Intermediar a verificat şi transmis cererea de rambursare Autorităţii de Management, nu conferă acestuia calitatea procesuală pasivă în speţă, atâta timp cât pretenţiile reclamantei nu se referă la exercitarea atribuţiilor legale ale recurentei-pârâte, ci vizează atribuţii exercitate de Autoritatea de Management, respectiv Ministerul Fondurilor Europene.

În consecinţă, nu există identitate între recurenta-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă aparţinând Ministerului Fondurilor Europene.

Recurenta-pârâtă a apreciat că sentinţa atacată este nelegală şi sub aspectul obligării, în solidar, a ambilor pârâţi, la plata către reclamantă a sumei de 29.658,60 RON, ceea ce dă dreptul intimatei-reclamante să pretindă întreaga sumă de la oricare dintre pârâţi, la alegerea sa, neţinând cont de faptul că recurenta-pârâtă nu are atribuţii de plată, acestea revenind exclusiv pârâtului Ministerul Fondurilor Europene.

În acest sens, recurenta-pârâta a invocat prevederile art. 20 alin. (11) şi alin. (12) din Acordul-cadru de delegare de atribuţii, arătând că, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, a procedat la primirea şi verificarea cererii de rambursare şi a documentelor suport şi transmiterea acesteia către Autoritatea de Management, în vederea validării cheltuielilor declarate eligibile şi efectuării plăţii. În urma verificării administrative a centralizatorului nr. 34/26.08.2015, care cuprinde cererea de rambursare nr. x/30.07.2014, Autoritatea de Management a constatat neeligibilitatea cheltuielilor privind achiziţionarea sistemului antiefracţie şi a instalaţiei termice, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 184/21.01.2008, Anexa 1, potrivit căruia instalaţiile aferente construcţiilor se încadrează în categoria "clădire: achiziţie, construcţie, modernizare", fiind greşit încadrate de beneficiar în categoria mijloace fixe.

3.2. Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în baza mandatului legal acordat conform art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 195/2013, a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că motivarea instanţei de fond are un caracter succint, cuprinzând, în realitate, doar o preluare a constatărilor din raportul întocmit de auditorul financiar B.. Instanţa de fond nu a efectuat propria analiză cu privire la constatările auditorului financiar şi nici nu a analizat poziţia procesuală exprimată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că hotărârea judecătorească este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 184/2008 şi Ordinul comun nr. 1704/2920/2009 al Ministrului Economiei şi al Ministrului Finanţelor Publice.

Instanţa de fond a creat aparenţa că ordinele invocate ar reglementa chestiuni diferite şi doar cel de-al doilea ar fi incident în cauză şi corect aplicat de către reclamantă, deşi, în realitate, Ordinul nr. 1704/2920/2009 a modificat prevederi ale Ordinului nr. 184/2008.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 184/2008, Anexa 1, instalaţiile aferente construcţiilor se încadrează în categoria "clădire: achiziţie, construcţie, modernizare", iar nu în cadrul categoriei mijloace fixe, cum greşit au fost încadrate de intimata-reclamantă.

Este evident că atât sistemul antiefracţie, cât şi instalaţia termică privesc construcţia şi modernizarea clădirii, fiind parte a fluxului tehnologic, dar neregăsindu-se în cadrul descrierii fluxului tehnologic menţionat în cadrul cererii de finanţare. De altfel, însăşi denumirea proiectului, respectiv "Îmbunătăţirea şi diversificarea capacităţii de producţie prin achiziţionarea unei hale de producţie şi achiziţionarea de echipamente tehnologice ...", determină încadrarea sistemului antiefracţie şi a instalaţiei termice în categoria instalaţiilor aferente construcţiilor, acestea nefiind instalaţii şi echipamente care fac parte din fluxul tehnologic.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea A. SRL a depus întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de la 12.05.2016, solicitând respingerea recursurilor declarate de pârâţi, ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene sunt fondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, reţinând că această instituţie are calitate procesuală, fiind organismul intermediar care implementează proiectul şi parte a Contractului de finanţare nr. x/7.10.2013.

Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, soluţia primei instanţe neţinând seamă de atribuţiile legale distincte, exercitate de cei doi pârâţi chemaţi în judecată, în calitate de Organism Intermediar, respectiv de Autoritate de Management.

Potrivit Acordului-cadru din 11.03.2013, depus la dosarul cauzei de recurenta-pârâtă, Ministerul Economiei (ale cărui atribuţii sunt îndeplinite în prezent de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene), în calitate de Autoritate de Management, a delegat pârâtei Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar, parte din atribuţiile ce-i reveneau cu privire la implementarea Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013.

Delegarea atribuţiilor s-a realizat conform H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, Înalta Curte având în vedere următoarele dispoziţii incidente speţei:

"Art. 10 - Se desemnează Ministerul Economiei şi Finanţelor ca autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", având responsabilitatea gestionării şi implementării asistenţei financiare nerambursabile alocate acestui program.

Art. 17 - Autoritatea de management are următoarele atribuţii principale: [...] 36. în urma verificărilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului şi ale art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei autorizează plăţile, elaborează şi transmite Autorităţii de certificare şi plată cereri de rambursare şi/sau declaraţii de cheltuieli validate şi efectuează plăţile către beneficiar, după caz.

Art. 23 - Se desemnează agenţiile pentru dezvoltare regională (...) drept organisme intermediare pentru Programul operaţional sectorial «Creşterea competitivităţii economice».

Art. 31 - (1) Organismele intermediare au atribuţii delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operaţional aflat în gestiune. (...). (3) Delegarea de atribuţii către un organism intermediar/secretariat tehnic comun şi reglementarea mecanismelor de coordonare şi control ale acestuia de către autoritatea care deleagă se realizează pe bază de acord."

Înalta Curte constată că, în aplicarea prevederilor H.G. nr. 457/2008, Autoritatea de Management, în prezent recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, şi-a menţinut atribuţiile referitoare la luarea deciziei finale privind aprobarea cererilor de rambursare şi autorizarea cheltuielilor eligibile, astfel cum rezultă din prevederile art. 20 alin. (11) şi (12) din Acordul-cadru.

Potrivit art. 7 lit. B) pct. 49 din contractul de finanţare, recurenta-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia verifică realitatea, legalitatea şi conformitatea tuturor documentelor ce însoţesc cererea de rambursare şi raportul de progres transmis de către Beneficiar, pe care le transmite Autorităţii de Management, însoţite de avizul de plată.

Totodată, potrivit art. 7 lit. C) pct. 58 din Contractul de finanţare nr. x/7.10.2013, Autoritatea de Management efectuează rambursarea cheltuielilor eligibile, după verificarea şi avizarea raportului privind cererea de rambursare şi a documentelor transmise de Organismul Intermediar.

În cauza de faţă, intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 29.685,60 RON, conform cererii de rambursare nr. x/30.07.2014, avizată de recurenta-pârâtă şi trimisă spre decontare pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, care, în calitate de Autoritate de Management, a emis un refuz de plată, motivat de caracterul neeligibil a cheltuielilor solicitate la rambursare.

Prin urmare, este corectă susţinerea recurentei-pârâte, în sensul că obiect al prezentei cauze îl constituie modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor de plată ce-i revin pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, reclamanta criticând refuzul acestei autorităţi de a dispune rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului finanţat, iar nu modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor legale ce-i revin pârâtei Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Pe cale de consecinţă, neavând atribuţii privitoare la efectuarea plăţilor către beneficiarul contractului de finanţare, pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă aparţinând exclusiv pârâtului Ministerul Fondurilor Europene.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, va casa sentinţa atacată, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte şi va respinge cererea în anulare formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

II.2. Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) (...) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, parag. 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, parag. 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, parag. 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28 - 30)."

În raport de aceste consideraţii de ordin teoretic, de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată şi de argumentarea în fapt şi în drept a acestora, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Înalta Curte constată că motivarea instanţei de fond se rezumă la preluarea concluziilor raportului întocmit de auditorul financiar B., aflat la dosarul curţii de apel, depus în probaţiune de intimata-reclamantă Societatea A. SRL, precum şi la expunerea unor scurte concluzii privind nelegalitatea actului administrativ atacat, preluate din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate invocate prin acţiune.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi ori citarea concluziilor unui raport de audit (probă cu caracter extrajudiciar) nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este de necontestat că soluţia judecătorului, în orice litigiu, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia din părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse, care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligaţia de motivare a hotărârii, preluând argumentele părţii căreia i-a dat câştig de cauză.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii recurate nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, va casa Sentinţa civilă nr. 30 din 9 februarie 2016 şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia împotriva Sentinţei civile nr. 30 din 9 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi, rejudecând, respinge cererea în anulare formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa atacată în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii în anulare, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV