Validity of property rights certificate: conditions assessed at state-owned company incorporation rather than issuance date under Law 15/1990 and HG 834/1991

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 08 aprilie 2015, astfel cum a fost completată prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2015, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Societatea B. SA, Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Ministerul Sănătăţii şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat:

- constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 12 din Contractul nr. x din 4 decembrie 1998, privind cota indiviză de teren în suprafaţă de 57,67 mp, aflat sub blocul de locuinţe şi parter comercial N2, situat în oraşul Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea;

- a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 09.10.2000, emis de Ministerul Sănătăţii în favoarea pârâtei Societatea B. SA.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 5186 din 21 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş.

1.3. Prin încheierea din 20 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş în Dosarul arbitral nr. x/2016, a fost disjuns capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 09.10.2000, emis de Ministerul Sănătăţii în favoarea pârâtei Societatea B. SA, fiind declinată competenţa de soluţionare a acestui petit în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2016, sub nr. x/2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 132 din 15 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea acestui conflict.

1.5. Prin Decizia nr. 3276 din 18 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. SRL şi pe pârâţii Societatea B. SA, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Ministerul Sănătăţii şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 77 din 10 aprilie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Societatea B. SA, Municipiul Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Ministerul Sănătăţii şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. SRL, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Referitor la motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin neluarea în considerare a prevederilor Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991.

Astfel, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză, intimata-pârâtă Societatea B. SRL pierduse dreptul de folosinţă asupra imobilului, prin vânzarea acestuia către recurenta-reclamantă şi nu mai desfăşura activitate economică începând cu data semnării contractului de vânzare cumpărare nr. x/04.12.1998. Prin urmare, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, intimata-pârâtă nu mai îndeplinea cele două condiţii prevăzute de Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, referitoare la folosirea spaţiului şi la desfăşurarea activităţii economice.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, dreptul de proprietate al intimatei-pârâte nu s-a născut de drept, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, ci acest drept era condiţionat de îndeplinirea anumitor condiţii şi formalităţi care, în speţă, nu erau îndeplinite.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat argumentul primei instanţe referitor la verificarea îndeplinirii condiţiilor de atestare a dreptului de proprietate în raport de data înfiinţării societăţii comerciale beneficiare a actului.

Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că certificatul contestat este incomplet, lipsindu-i anexa 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele 4 şi 5. Fiind vorba de un teren aflat în indiviziune forţată, situat sub un imobil de locuinţe, pentru întocmirea acestor anexe era necesar acordul celorlalţi coproprietari, iar prin vânzarea spaţiului comercial către recurenta-reclamantă, intimata-pârâtă a pierdut dreptul de a solicita acordul coproprietarilor din imobil la întocmirea anexelor şi eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate asupra terenului în indiviziune forţată se naşte la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de fond confundând dreptul de a solicita emiterea certificatului cu data dobândirii dreptului de proprietate prin eliberarea acestui act. La data emiterii actului contestat, dreptul de a solicita emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate revenea recurentei-reclamante, care îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, respectiv deţinea folosinţa asupra terenului şi desfăşura activitate economică în spaţiul comercial.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 6 iulie 2017, intimata-pârâtă Societatea B. SA a invocat excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, intimata-pârâtă a susţinut că litigiul este generat de pretenţiile formulate cu privire la plata, de către reclamantă, a lipsei de folosinţă a imobilului aflat în litigiu. Aceste pretenţii, întemeiate pe obligaţia asumată de reclamantă conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.12.1998, nu pot constitui fundamentul unei cereri de anulare, pe calea excepţiei de nelegalitate, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, nefiind generate de cuprinsul actului administrativ contestat.

Pe fondul recursului, intimata-pârâtă a arătat că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este incident cauzei, nefiind expuse, de către recurentă, critici de nelegalitate care să se circumscrie acestui caz de casare.

Excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu este întemeiată întrucât actul este emis cu respectarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, în raport de data înfiinţării societăţii beneficiare. Totodată, recurenta-reclamantă susţine în mod greşit că, la data eliberării certificatului, intimata-pârâtă nu mai avea în patrimoniu terenul în litigiu, întrucât obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi comerciale l-a constituit doar spaţiul comercial, fără teren.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 august 2017, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 09.10.2000 a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 834/1991.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 august 2017, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu a fost parte a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.12.1998 şi nici nu are calitatea de emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 09.10.2000.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. SRL este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamanta Societatea A. SRL a invocat, drept temei al cererii de recurs, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., criticile expuse, referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În raport de susţinerile din cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că acestea pot fi sintetizate astfel:

(i) greşita interpretare şi aplicare, în raport de data înfiinţării intimatei-pârâte Societatea B. SA şi nu în raport de data emiterii actului, a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991 pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate;

(ii) neîndeplinirea, de către beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, la data emiterii actului administrativ contestat.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte va avea în vedere cadrul legislativ care reglementează modalitatea de constatare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în folosinţa fostelor întreprinderi de stat.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 15/1990: "Unităţile economice de stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege.", iar potrivit art. 20 alin. (2) din acelaşi act normativ: "Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."

Atribuirea în proprietate a bunurilor aflate în administrarea fostelor societăţi aparţinând Statului Român, reorganizate în condiţiile Legii nr. 15/1990, ca regii autonome sau societăţi comerciale cu capital de stat, s-a realizat potrivit H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat şi a normelor de aplicare a acestei hotărâri, respectiv potrivit Criteriilor emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor sub nr. x/1992.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991: "Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publica judeţeana.", iar potrivit art. 5 din acelaşi text normativ:

"Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, precum şi autorităţile administrative publice judeţene vor elibera societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară."

În raport de textele de lege enunţate anterior, condiţiile ce se cer a fi îndeplinite la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate sunt următoarele: a) terenul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acesteia; b) terenul să fie necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate al societăţii.

În cauză, intimata-pârâtă Societatea B. SA a fost înfiinţată în anul 1991, ca societate pe acţiuni, sub denumirea SC B. SA, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x a fost emis de Ministerul Sănătăţii la data de 09.10.2000, în aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991.

Principalul motiv de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate invocat de reclamantă, care a reprezentat, totodată, principala critică adusă sentinţei recurate, se referă la data la care se apreciază îndeplinirea, de către solicitantul eliberării actului, a condiţiilor anterior enumerate, recurenta-reclamantă susţinând că această dată este cea a emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, având în vedere că prevederile H.G. nr. 834/1991 reglementează în mod expres situaţia terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat "la data înfiinţării acestora", afectate activităţii desfăşurate, procedura de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate reglementând condiţii ce trebuie dovedite în raport de acest moment specific, iar nu în raport de data depunerii cererii ori a emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Argumentul recurentei-reclamante, în sensul că dreptul de proprietate nu se naşte ex lege în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, fiind necesare formalităţi ulterioare pentru constatarea existenţei acestui drept, nu are relevanţă în cauză, atât timp cât, indiferent de data la care societatea beneficiară şi-a manifestat voinţa de a-i fi constatat dreptul de proprietate, îndeplinirea condiţiilor pentru eliberarea actului se analizează în raport de situaţia existentă la data înfiinţării persoanei juridice.

În ceea ce priveşte neîndeplinirea, de către intimata-pârâtă Societatea B. SA, a condiţiilor prevăzute de lege pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Înalta Curte constată a fi neîntemeiate susţinerile recurentei-reclamante privitoare la modificarea situaţiei juridice a terenului, ca urmare a încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 04.12.1998. Transmiterea dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial nu a afectat vocaţia legală a intimatei-pârâte la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent acestui spaţiu, atât timp cât legiuitorul nu a condiţionat emiterea actului de situaţii ori împrejurări ivite ulterior datei înfiinţării societăţii comerciale cu capital de stat şi nici nu a reglementat vreo modalitate de transmisiune legală, către dobânditorul construcţiilor aflate pe terenul în litigiu, a dreptului de a solicita emiterea acestui certificat.

Nici argumentele recurentei-reclamante privitoare la caracterul indiviz al dreptului de proprietate asupra terenului nu pot fi primite, întrucât nici în cuprinsul Legii nr. 15/1990 şi nici a H.G. nr. 934/1991 nu se stipulează că terenurile ce fac obiectul acestor acte normative trebuie să se afle în proprietatea exclusivă a solicitanţilor, fiind, astfel, posibilă emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi pentru terenuri supuse unui regim de coproprietate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate referitor la inexistenţa anexelor nr. 2, 4 şi 5 la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, Înalta Curte apreciază că imposibilitatea prezentării acestor anexe, de către emitentul Ministerul Sănătăţii, nu reprezintă un aspect de natură a invalida actul administrativ, legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate fiind verificată în raport de condiţiile ce trebuie îndeplinite de beneficiar, astfel cum sunt stabilite de lege, iar nu în raport de anexele reprezentând măsurători ori planuri topografice.

Concluzionând, Înalta Curte constată că legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate se apreciază în funcţie de situaţia existentă la data de 10.01.1991, data înfiinţării Societăţii B. SA, iar nu în raport de data eliberării actului contestat, 09.10.2000. În consecinţă, motivele de nelegalitate invocate, şi anume pierderea dreptului de folosinţă asupra terenului prin vânzarea spaţiului comercial intervenită la data de 04.12.1998, precum şi împrejurarea că, prin această vânzare, bunul nu mai servea pe viitor desfăşurării activităţii intimatei-pârâte, nu afectează validitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi nu conduc la naşterea, în patrimoniul recurentei-reclamante Societatea A. SRL, a dreptului de a solicita eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimata-pârâtă Societatea B. SA cu privire la inadmisibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate, reţinând, contrar susţinerilor părţii, că invocarea excepţiei de nelegalitate îndeplineşte condiţia existenţei unei legături cu fondul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, reclamanta Societatea A. SRL a solicitat constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 12 din Contractul nr. x din 4 decembrie 1998, prin care reclamanta s-a obligat să cumpere de la Societatea B. SA cota indiviză de teren în suprafaţă de 57,67 mp, în momentul dobândirii de către vânzătoare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Drept motiv de nulitate a clauzei contractuale, s-a susţinut că vânzătoarea nu avea dreptul de a solicita şi obţine eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ulterior semnării contractului nr. x/04.12.1998 acest drept revenind cumpărătoarei.

Or, suprafaţa de teren în litigiu a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/09.10.2000, emis de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii beneficiarei Societatea B. SA, iar prin invocarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta tinde la invalidarea dreptului de proprietate al vânzătoarei asupra terenului în litigiu şi, pe care de consecinţă, la înlăturarea propriei obligaţii contractuale. Prin urmare, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia legăturii dintre fondul cauzei şi invocarea excepţiei de nelegalitate, soluţionarea litigiului cu privire la nulitatea clauzei contractuale depinzând de analizarea legalităţii actului administrativ individual.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a intimatului-pârât Statul Român, Înalta Curte constată că problema stabilirii cadrului procesual pasiv este depăşită în acest moment procesual, întrucât nu a făcut obiectul invocării unei excepţii în faţa instanţei de fond, părţile cauzei aderând, aşadar, la cadrul procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV