Eligibility of tractor-trailer ensemble as specialized transport under PNDR Measure 123

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 09 iunie 2015, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, a solicitat:

- anularea Notificării nr. x/25.03.2015, prin care a fost respinsă la plată suma de 236.051,005 RON, aferentă facturii din 17.10.2014;

- să se constate că suma de 236.051,005 RON este eligibilă şi, pe cale de consecinţă, să fie obligate pârâtele la plata acestei sume;

- anularea sancţiunii egale cu valoarea solicitată la plată;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 26 din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud Vest Oltenia, a anulat Notificarea nr. x/25.03.2015, a constatat că suma de 236.054,005 RON este eligibilă, a anulat sancţiunea aplicată şi a obligat pârâta A.P.D.R.P. la plata sumei de 236.054,005 RON.

Totodată, prima instanţă a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 4.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 26 din 25 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (în calitate de continuator juridic a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Primul motiv de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă se referă la greşita reţinere, de către instanţa de fond, a împrejurării că mijlocul de transport ce a făcut obiectul cererii de plată, respectiv ansamblul constituit din cap tractor şi semiremorcă, îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat mijloc de transport specializat.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că mijlocul de transport îndeplineşte o funcţionalitate multiplă, putând fi utilizat şi în activităţi neîncadrate în Măsura 123 sau nespecifice activităţii propuse prin proiect, ceea ce conduce la concluzia că finanţarea pentru achiziţionarea acestui mijloc de transport este neeligibilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008, care definesc mijloacele de transport specializate, precum şi adresa nr. x/10.11.2010, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia de Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, făcând trimitere şi la Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 123, recurenta-pârâtă susţine că este permisă achiziţionarea unor mijloace de transport specializate, dar numai dacă aceste utilaje ajută în mod direct, exclusiv şi nemijlocit la implementarea proiectului, condiţii pe care mijlocul de transport propus de reclamantă spre decontare nu le îndeplineşte.

Conform Ghidului Solicitantului pentru accesarea Măsurii 123, a fişei aferente acestei măsuri şi a contractului de finanţare, mijloacele de transport specializate trebuie să fie vehicule care îndeplinesc aceleaşi cerinţe şi au o funcţie specifică, ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, condiţie neîndeplinită în cauză, întrucât capul tractor este un mijloc de transport rutier ce poate tracta un alt mijloc de transport, precum o remorcă. Aşadar, ansamblul nu este un utilaj agricol sau un mijloc de transport cu o funcţie specializată.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susţine că, pentru ca ansamblul constituit din cap tractor şi semiremorcă să poată fi considerat specializat, trebuie ca acesta să aibă o utilitate evidentă în implementarea proiectului, să fie implicat direct şi nemijlocit în realizarea proiectului finanţat şi să fie utilizat numai pentru activităţile specificate în memoriul justificativ.

În ceea ce priveşte argumentul că, anterior, au fost avizate favorabil achiziţiile propuse de beneficiar, recurenta-pârâtă învederează că avizarea a fost realizată cu respectarea Manualului de achiziţii pentru beneficiari privaţi şi a Instrucţiunilor de achiziţii - Anexa IV la contractul de finanţare, iar în această etapă experţii nu au verificat şi nu s-au raportat la eligibilitatea cheltuielilor ce vor fi efectuate.

În ceea ce priveşte concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, recurenta-pârâtă precizează că nu i-a fost comunicat un exemplar al acestui raport, pentru a putea formula obiecţiuni în scris, iar concluziile expertului tehnic contravin situaţiei de fapt şi dispoziţiilor legale.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă apreciază că Notificarea nr. x/2015 este legală, în condiţiile în care beneficiarul nu a respectat obligaţiile ce-i reveneau potrivit art. 1 alin. (4) şi art. 17 alin. (1) din Anexa I - Prevederi generale la contractul de finanţare.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate expus de recurenta-pârâtă se referă la interpretarea eronată, de către instanţa de fond, a prevederilor contractului de finanţare. Invocând prevederile art. 5 pct. 5(2), ale art. 3 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (2) din contractul de finanţare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 13/2006, preluate şi în conţinutul O.U.G. nr. 41/2014, recurenta-pârâtă contestă concluzia instanţei de fond potrivit căreia dacă autoritatea publică a avizat dosarul de achiziţie, nu poate aprecia, ulterior, că anumite cheltuieli nu sunt eligibile.

Eligibilitatea cheltuielilor este verificată pe parcursul derulării contractului de finanţare, la momentul depunerii cererii de plată, ocazie cu care se verifică şi modul de folosire a utilajelor achiziţionate, respectiv dacă acestea sunt utilizate conform scopului specificat de beneficiar în studiul/memoriul justificativ. În raport şi de prevederile art. 4 pct. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011, recurenta-pârâtă susţine că are dreptul de a proceda la respingerea cheltuielilor neeligibile ulterior avizării proiectului, beneficiarul cunoscând această posibilitate din cuprinsul contractului de finanţare.

Cel de-al treilea motiv de recurs priveşte greşita aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 30 din Regulamentul CE 65/2011, recurenta-pârâtă apreciind că sancţiunea reducerii valorice aplicate este legală. În ceea ce priveşte culpa beneficiarului, potrivit contractului de finanţare acesta este responsabil de modul de implementare a proiectului, precum şi de cunoaşterea clauzelor contractuale şi a dispoziţiilor Ghidului Solicitantului cu privire la eligibilitatea cheltuielilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 mai 2016, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Înalta Curte apreciază a fi nefondat primul motiv de recurs formulat de recurenta-pârâtă, referitor la greşita calificare a ansamblului constituit din cap tractor şi semiremorcă ca reprezentând mijloc de transport specializat, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008.

a) Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi pentru a verifica dacă respingerea la plată a contravalorii utilajelor achiziţionate de reclamantă este întemeiată, Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, mijloacele de transport specializate "reprezintă autovehiculele adaptate la cerinţele de transport în cont propriu al materiei prime şi/sau al producţiei obţinute şi care sunt prevăzute în studiul de fezabilitate sau în memoriul justificativ, anexate cererii de finanţare, vehiculele care îndeplinesc aceleaşi cerinţe şi au o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, precum şi mijloacele de transport prevăzute ca eligibile în fişele măsurilor din cadrul PNDR".

În Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 123, la pct. 2.3.1. lit. f) din capitolul "Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile" se precizează că sunt eligibile cheltuielile privind achiziţionarea de noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie şi identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate ori memoriul justificativ. În continuare, ghidul arată că mijloacele de transport specializate reprezintă "acele autovehiculele adaptate la cerinţele de transport în cont propriu al materiei prime şi/sau producţiei obţinute şi care sunt menţionate în studiul de fezabilitate sau memoriul justificativ, anexate cererii de finanţare, vehiculele care îndeplinesc aceleaşi cerinţe şi au o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, precum şi cele expres menţionate ca eligibile în fişele măsurilor din cadrul PNDR."

Prin cererea de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a acestor prevederi, întrucât autocamionul achiziţionat de reclamantă, compus din cap tractor şi semiremorcă, nu respectă cerinţele legale anterior menţionate, neavând o funcţie unică specializată, ci o funcţionalitate multiplă, putând fi folosit şi pentru activităţi ce exced proiectului finanţat. Pe de altă parte, capul tractor poate fi utilizat şi pentru tractarea altor echipamente, astfel încât cele două vehicule achiziţionate nu pot fi văzute ca un unic mijloc de transport specializat.

Înalta Curte apreciază că aceste susţineri sunt neîntemeiate, probele administrate în cauză dovedind că utilajele achiziţionate reprezintă un mijloc de transport specializat, adaptat la cerinţele de transport specifice proiectului finanţat.

Astfel, potrivit notei explicative emise de furnizorul echipamentelor achiziţionate, autocamionul pentru transport cereale, compus din cap tractor şi semiremorcă basculabilă din aluminiu a fost proiectat, construit şi echipat doar pentru transportul de cereale şi elementele din care este compus nu pot funcţiona independent unul de celălalt.

În cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea auto, administrat în faţa instanţei de fond, s-a arătat că mijlocul de transport achiziţionat este format din cap tractor şi semiremorcă, cuplate printr-un kit hidraulic, fără de care capul tractor nu poate îndeplini funcţia de transport. Totodată, expertul tehnic a arătat că bena semiremorcii este confecţionată din aluminiu, material necesar transportului de cereale şi că, la rândul său, semiremorca nu poate îndeplini, în mod individual, funcţia de transport, în lipsa capului tractor. De asemenea, pentru a îndeplini funcţia de încărcare/descărcare a cerealelor, cele două utilaje au fost prevăzute şi cu un kit de basculare. Cele două kituri, de cuplare şi de basculare, au reprezentat adaptări necesare îndeplinirii activităţii de transport cereale, realizate de furnizorul mijlocului de transport conform Contractului de vânzare cumpărare nr. x/15.09.2014.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în raport de modificările tehnice aduse de furnizor celor două vehicule achiziţionate de reclamantă, acestea nu pot fi utilizate individual, beneficiind de echipamente (kituri de funcţionare) care au menirea de a crea conexiunea şi de a asigura funcţionalitatea setului de vehicule. Având în vedere şi materialul din care a fost confecţionată bena semiremorcii, Înalta Curte constată că cele două unităţi sunt integrate într-un ansamblu cu funcţionalitate specializată, respectiv transportul de cereale. Din această perspectivă, se observă că există deplină concordanţă între posibilităţile de utilizare ale mijlocului de transport şi obiectivul proiectul finanţat, respectiv construirea şi echiparea a şase silozuri de cereale.

De altfel, achiziţia autocamionului pentru transportul cerealelor, compus din cap tractor şi semiremorcă, este menţionată în cuprinsul studiului de fezabilitate ce a stat la baza acordării finanţării, fiind justificată prin aceea că serveşte la transportul cerealelor de la locul exploataţiei agricole la locul investiţiei, respectiv depozitul de cereale.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că autocamionul achiziţionat de reclamantă este un mijloc de transport specializat, îndeplinind condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 224/2008, respectiv:

i) a fost adaptat la cerinţele de transport în cont propriu al materiei prime şi/sau al producţiei obţinute de reclamantă;

ii) este prevăzut în studiul de fezabilitate anexat cererii de finanţare;

iii) vehiculele care îl compun (cap tractor şi semiremorcă) îndeplinesc aceleaşi cerinţe şi au o funcţie specifică ce a necesitat adaptări şi echipamente speciale.

Pe cale de consecinţă, cheltuiala reprezentată de costul de achiziţie al autocamionului are caracter eligibil, instanţa de fond reţinând în mod corect caracterul nelegal al Notificării nr. x/25.03.2015, prin care s-a respins la plată suma de 236.051,005 RON.

b) În ceea ce priveşte critica referitoare la efectele avizării anterioare a achiziţiei propuse de beneficiar, Înalta Curte constată a fi corecte susţinerile recurentei-pârâte privitoare la obiectul şi efectele fişei de avizare nr. x/25.09.2014. În raport de prevederile Manualului de achiziţii pentru beneficiari privaţi, etapa avizării nu priveşte verificarea caracterului eligibil al cheltuielilor, ci doar a corectitudinii procedurilor de achiziţii.

Deşi concluzia primei instanţe a fost greşită, Înalta Curte constată că acest aspect de nelegalitate nu a avut un caracter determinant în pronunţarea soluţiei recurate, menţionarea lui în cuprinsul considerentelor hotărârii fiind succintă, putând fi considerat ca reprezentând o simplă redare a susţinerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, caracterul întemeiat al acestei critici nu este suficient pentru a atrage reformarea hotărârii atacate.

c) Nefondată este şi critica privitoare la necomunicarea raportului de expertiză întocmit în cauză, Înalta Curte reţinând că, la termenul de judecată din 23 noiembrie 2015, instanţa de fond a dispus amânarea cauzei, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului. Recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a fost reprezentată, la acel termen de judecată, prin consilier juridic, şi, în pofida termenului de judecată acordat, de aproape două luni, reprezentantul pârâtei nu a realizat demersuri pentru a intra în posesia unei copii a raportului de expertiză, astfel încât necunoaşterea conţinutului acestui document este o consecinţă a lipsei de diligenţă a părţii, neimputabilă instanţei de judecată.

Totodată, se constată că la următorul termen de judecată, din 18 ianuarie 2016, reprezentantul recurentei-pârâte, prezent în şedinţă publică, nu a sesizat vreo imposibilitatea obiectivă de a lua cunoştinţă de raportul de expertiză şi de a formula obiecţiuni între cele două termene şi nici nu a solicitat amânarea cauzei pentru acest motiv.

De altfel, nici în prezenta cale de atac pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu a formulat obiecţiuni sau critici concrete cu privire la concluziile raportului de expertiză, rezumându-se la a susţine că acestea sunt contrare situaţiei de fapt şi dispoziţiilor legale.

II.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea şi interpretarea eronată a prevederilor contractului de finanţare

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 5 pct. 5(2) al contractului de finanţare, plata se va efectua pe baza cererilor de plată autorizate de Agenţie, însoţite de documente justificative, conform Instrucţiunilor de plată ce constituie Anexa V la contract, autorizarea cererilor de plată putând fi invalidată ulterior, prin constatarea de nereguli. Din aceste prevederi rezultă că recurenta-pârâtă are atribuţia de a efectua controale inclusiv după ce a avizat favorabil o cerere de plată, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate de beneficiar, potrivit art. 3 alin. (1) din Contractul de finanţare.

Examinând considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că prima instanţă nu a contestat prevederile contractului de finanţare sus indicate şi nici nu a negat dreptul pârâtei de a efectua controale ulterioare semnării contractului de finanţare, ci a reţinut, în contextul faptic redat, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei şi de concluziile raportului de expertiză, că refuzul de plată nu este justificat. Mai exact, instanţa de fond a făcut trimitere la caracterul eligibil al cererii de finanţare nu pentru a susţine imposibilitatea legală a verificării eligibilităţii plăţii, ci pentru a sublinia inconsecvenţa autorităţii publice în ceea ce priveşte calificarea autocamionului achiziţionat ca reprezentând mijloc de transport specializat, în condiţiile în care acesta fusese menţionat în studiul de fezabilitate anexat cererii de finanţare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de recurenta-pârâtă.

II.3. Referitor la suma de 236.051,005 RON, reprezentând reducerea aplicată de pârâtă conform prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 65/2011, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs formulat de recurenta-pârâtă nu este fondat, prima instanţă interpretând şi aplicând în mod legal prevederile exoneratorii ale aceluiaşi text, potrivit cărora nu se aplică nicio reducere în cazul în care beneficiarul poate demonstra că nu se află în culpă pentru includerea sumei neeligibile.

În condiţiile în care beneficiarul a respectat atât dispoziţiile legale, cât şi prevederile contractului de finanţare, iar cheltuiala solicitată la plată avea caracter eligibil, refuzul de plată emis de pârâtă este nejustificat, iar beneficiarul nu este ţinut a suporta nicio sancţiune de ordin pecuniar.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 26 din 25 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV