Tax authority's appeal rejected; suspension of tax assessment notice upheld pending merits challenge

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 februarie 2017, pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/08.02.2017, până la pronunţarea instanţei de fond.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 507 din 15 martie 2017, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 martie 2017, sub nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 248 din 13 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus suspendarea provizorie a executării Deciziei de impunere nr. x/08.02.2017, până la soluţionarea contestaţiei de către instanţa de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 248 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a susţinut că hotărârea primei instanţe nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., necuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, prima instanţă limitându-se la expunerea susţinerilor reclamantei.

În raport de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei nemotivării cererii de suspendare, invocată prin întâmpinare. Recurenta-pârâtă a apreciat că excepţia nemotivării este întemeiată, întrucât reclamanta nu a prezentat niciun argument referitor la cererea de suspendare, expunând numai apărări ce ţin de fondul cauzei ori preluate din alte litigii purtate între părţi, ceea ce echivalează cu o nemotivare a cererii de suspendare.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond a avut în vedere motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, ceea ce echivalează cu o antepronunţare, în condiţiile în care nu au fost administrate probe concludente de reclamantă, prin care să fie înlăturată prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Fără a analiza probatoriul administrat, instanţa şi-a însuşit argumentele reclamantei din cererea introductivă, care privesc fondul cauzei şi nu pot fi reţinute în soluţionarea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ. Operaţiunile comerciale derulate de reclamantă, constând în cumpărări de bunuri şi/sau prestări de servicii, deşi evidenţiate în contabilitate, nu sunt operaţiuni comerciale reale, iar bunurile vândute reclamantei de către furnizorii săi provin din achiziţii de la societăţi tip fantomă sau care nu recunosc tranzacţiile efectuate, ceea ce justifică emiterea Deciziei de impunere nr. x/08.02.2017. Prevederile art. 118 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu sunt încălcate, întrucât reverificarea s-a realizat în baza unor informaţii noi, necunoscute la data impunerii iniţiale.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, aceasta nu a fost dovedită de reclamantă, iar instanţa de fond nu a motivat îndeplinirea cerinţei legale. Simpla afirmaţie a demarării procedurii executării silite împotriva reclamantei, în lipsa unor dovezi existente la dosarul cauzei, nu poate determina suspendarea executării actului administrativ.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, prin executarea deciziei de impunere ar rezulta un important prejudiciu, cu consecinţe negative asupra activităţii reclamantei, atât timp cât prejudiciul efectiv nu a fost dovedit şi nici nu are caracter previzibil.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 iulie 2017, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar hotărârea pronunţată este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi nici de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei-pârâte privitoare la lipsa motivării sentinţei atacate.

II.2. Referitor la critica privitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei nemotivării cererii de suspendare, întemeiată pe prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 245 C. proc. civ., excepţia procesuală reprezintă mijlocul prin care partea interesată, procurorul sau instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune.

Având în vedere această definiţie legală şi analizând întâmpinarea depusă de pârâta în dosarul instanţei de fond, Înalta Curte constată că motivele expuse în susţinerea excepţiei nemotivării nu fac obiectul unei veritabile excepţii, ci reprezintă apărări care vizează fondul cauzei şi tind la dovedirea netemeiniciei acţiunii şi a neîndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia examinării îndeplinirii condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, acest motiv de recurs, constatând că nu se circumscrie vreunui motiv de casare reglementat de C. proc. civ. şi nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurenta-pârâtă drept temei de casare a hotărârii atacate.

II.3. Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind nefondate.

Învederând că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, recurenta-pârâtă a susţinut, prin cererea de recurs, că operaţiunile comerciale care au justificat emiterea Deciziei de impunere nr. x/08.02.2017 nu au caracter real, iar reverificarea perioadei fiscale, finalizate cu emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită, a fost determinată de apariţia unor informaţii noi, necunoscute la data realizării impunerii iniţiale.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 78/26.09.2016, prin care s-a dispus reverificarea perioadei fiscale 01.01.2011 - 21.03.2012, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei de impunere nr. x/08.02.2017, emisă ca urmare a activităţii de reverificare.

Prin Sentinţa civilă nr. 353/22.02.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 4151/05.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost anulată Decizia de reverificare nr. F-DJ x/26.09.2016, constatându-se astfel nelegalitatea procedurii în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/08.02.2017.

Or, soluţiile definitive dispuse şi considerentele hotărârilor instanţelor învestite cu analizarea legalităţii deciziei de reverificare contrazic susţinerile recurentei-pârâte privitoare la respectarea dispoziţiilor art. 118 din Legea nr. 207/2005 privind Codul de procedură fiscală şi ridică îndoieli rezonabile cu privire la temeiul juridic al emiterii deciziei de impunere, suficiente pentru a înlătura, cel puţin la o cercetare sumară, prezumţia de legalitate a actului administrativ.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Contestând hotărârea instanţei de fond, recurenta-pârâtă a apreciat că simpla afirmaţie privitoare la iminenţa declanşării executării silite împotriva intimatei-reclamante nu justifică existenţa unei pagube iminente, în lipsa dovezilor depuse la dosarul cauzei, iar prejudiciul nu are un caracter previzibil.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Raportat la valoarea debitului impus şi la criticile de nelegalitate aduse actului administrativ-fiscal, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Această concluzie este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul instanţei de recurs de către intimata-reclamantă, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurenta-pârâtă prin depunerea unor dovezi contrarii. Astfel, intimata-reclamantă a dovedit că, aferent Deciziei de impunere nr. x/08.02.2017, recurenta-pârâtă a calculat în sarcina debitoarei accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, emiţând în acest sens Decizia de impunere nr. x/18.04.2017 şi Titlul executoriu nr. x/20.03.2017 .

Totodată, la data de 23.02.2017, recurenta-pârâtă a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor societăţii, decizie care, la rândul său a generat existenţa unui litigiu, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 308/25.05.2017, definitivă prin Decizia nr. 4586 din 17.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, în cauză s-a făcut dovada punerii în executare a actului administrativ, împrejurare care, în lipsa unei măsuri de suspendare a executării deciziei de impunere, este de natură a îngreuna semnificativ situaţia financiară a societăţii, existând pericolul imposibilităţii susţinerii activităţii şi/sau a diminuării patrimoniului mobiliar/imobiliar al societăţii, după caz.

De altfel, Înalta Curte reţine că, în prezent, soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/08.02.2017 a fost suspendată prin Decizia nr. 76/09.03.2017, cu motivarea ca "depinde în tot de soluţionarea dosarului penal nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, dosar ce are ca obiect aceleaşi constatări referitoare la operaţiunile înregistrate de SC A. SRL, cu aceleaşi sume constatate drept prejudiciu adus bugetului de stat.". Deşi reclamanta Societatea A. SRL a solicitat anularea acestei decizii, cerere care face obiectul dosarului nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 704/19.12.2017.

Aşadar, controlul de legalitate asupra deciziei de impunere, ce urmează a fi exercitat de instanţa de contencios administrativ, se prefigurează a fi realizat într-un timp îndelungat, atât timp cât procedura prealabilă administrativă este suspendată, iar reluarea ei depinde de soluţionarea cauzei penale. În această perioadă de timp, decizia de impunere beneficiază de caracterul executoriu, aspect care, coroborat cu aparenta nelegalitate a actului administrativ, conduc la concluzia producerii unui prejudiciu material viitor şi previzibil în patrimoniul intimatei-reclamante.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinţei civile nr. 248 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV