Suspension of execution of European funds recovery decision: eligibility dispute and imminent financial harm under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 decembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - A.M. P.O.S.C.C.E., Direcţia Generală Programe Competitivitate, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, emis de pârât sub nr. x/21.08.2015, până la judecarea pe fond a acţiunii în anulare a actului administrativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 53/CA/2016 din 17 martie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - A.M. P.O.S.C.C.E., Direcţia Generală Programe Competitivitate şi a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, emis de pârât sub nr. x din 21 august 2015, până la pronunţarea instanţei pe fondul litigiului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 53/CA/2016 din 17 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În susţinerea recursului, pârâtul a învederat că în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurentul-pârât a susţinut că aspectele reţinute de instanţă cu privire la pretinsa inconsecvenţă a autorităţii, sub aspectul interpretării diferite asupra eligibilităţii cheltuielilor aferente proiectului, prin prisma calităţii acesteia de întreprindere mică/mijlocie, nu reprezintă un fapt de natură a naşte o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, admiterea în principiu a caracterului eligibil al cheltuielilor la momentul încheierii contractului de finanţare nu exclude dreptul autorităţii care gestionează fondurile europene de a efectua verificări de fond, atât cu ocazia soluţionării cererilor de plată/rambursare, cât şi după acest moment, în măsura în care survin elemente noi, de natură a conferi caracter neeligibil acestor cheltuieli, astfel cum dispun prevederile art. 6, art. 7 şi art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut îndeplinirea acestei condiţii în lipsa unui probatoriu concludent şi pertinent, fără a indica, în concret, dovezile pe care s-a fundamentat concluzia instanţei. Aspectele prezentate de intimatul-reclamant cu privire la eventualele efecte ale punerii în executare a actului administrativ sunt doar ipoteze speculative, nefiind dovedită începerea procedurilor de executare silită împotriva reclamantei.

Totodată, recurentul-pârât critică hotărârea instanţei de fond, întrucât nu a analizat poziţia sa procesuală, neindicând considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 mai 2018, intimata-reclamantă Societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esenţă, că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 11 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, emis de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/21.08.2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la inconsecvenţa autorităţii pârâte, în ceea ce priveşte încadrarea societăţii în categoria întreprinderilor legate mijlocii sau mari, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 204 din 30.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fiind anulate Decizia nr. 1393/29.01.2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, emis de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/21.08.2015. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârât), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale recurentului-pârât cu privire la nedovedirea acestei condiţii.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât, referitoare la termenul înăuntrul căruia autoritatea are dreptul de a efectua verificări asupra caracterului eligibil al cheltuielilor, Înalta Curte constată că în hotărârea de fond nu există considerente cu privire la acest aspecte, critica fiind străină de sentinţa atacată.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Această concluzie este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul instanţei de recurs de către intimata-reclamantă, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurentul-pârât prin depunerea unor dovezi contrarii. Astfel, intimata-reclamantă a dovedit că se află în cursul derulării unui Contract de facilitate credit, încheiat cu B. sub nr. x/28.05.2015, în sumă totală de 670.000 euro, a cărui durată a fost prelungită prin actul adiţional nr. x/06.12.2018, până la data de 20.05.2019 . Totodată, Societatea A. SRL a încheiat, în calitate de coîmprumutat, Contractul de credit nr. x/24.11.2014, prin care a obţinut o facilitate de credit din partea C. în sumă de 4.000.000 euro (conform modificărilor contractuale ulterioare), împrumut garantat prin ipoteca mobiliară instituită asupra soldului creditor al conturilor/subconturilor curente ale societăţii şi prin ipoteca imobiliară ce grevează bunurile imobile ale societăţii .

În consecinţă, punerea în executare a actului administrativ reprezintă o împrejurare de natură a îngreuna semnificativ situaţia financiară a societăţii, existând pericolul imposibilităţii achitării creditelor în derulare şi/sau a diminuării patrimoniului mobiliar/imobiliar.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurentul-pârât, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Subsumat acestei critici, recurentul-pârât a mai susţinut un argument, referitor la neanalizarea, de către instanţa de fond, a apărărilor pe care le-a formulat cu privire la pretenţiile reclamantei. Înalta Curte constată a fi nefondate susţinerile recurentului-pârât, în raport de conţinutul întâmpinării depuse la dosarul instanţei de fond şi de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că apărările formulate de pârât au avut un caracter general, cuprinzând doar aspecte de ordin teoretic cu privire la regimul juridic al cererii de suspendare a executării actului administrativ, aplicabil oricărui litigiu de acest fel, fără trimiteri concrete la situaţia litigioasă de faţă, aspecte pe care instanţa le-a avut în vedere, implicit, în partea considerentelor în care se face o prezentare teoretică a contextului legislativ aplicabil cererilor de suspendare.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pe de altă parte, în raport de soluţia de admitere a cererii în anularea actului administrativ, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1), situaţie regăsită în speţa de faţă. Astfel, independent de caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că prelungirea măsurii suspendării executării actului administrativ a operat de drept în beneficiul reclamantei Societatea A. SRL, în temeiul dispoziţiei legale exprese, neputând fi înlăturată prin soluţia pronunţată în prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei civile nr. 53 din 17 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV