Simultaneous holding of State Secretary and public hospital manager roles: exceptional cumulation permitted under public interest doctrine

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.06.2015, întocmit de pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 748 din 07 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/29.06.2015, obligând pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 de RON, reprezentând onorariu avocaţial redus.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 748 din 07.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate generat de deţinerea simultană a funcţiilor de manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" şi a celei de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, fără a analiza situaţia de incompatibilitate şi din perspectiva dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006. Astfel, prima instanţă a analizat numai situaţia de incompatibilitate privită din perspectiva funcţiei de secretar de stat, nu şi din aceea a managerului instituţiei medicale.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, privitoare la posibilitatea ca, în situaţii excepţionale, Guvernul să aprobe ca un membru al său, ori un secretar de stat sau un subsecretar de stat, să deţină şi funcţiile/calităţile expres menţionate în textul de lege. Or, în speţa de faţă, nu se poate invoca acest text de lege pentru numirea intimatului-reclamant în funcţia de secretar de stat, ipoteza juridică fiind una diferită.

Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 161/2003, este necesară îndeplinirea a două condiţii şi anume ca persoana să deţină una dintre funcţiile prevăzute la art. 84 alin. (1) şi (2) şi Guvernul să aprobe participarea acestei persoane ca reprezentant al statului în organismele prevăzute de legiuitor, ca urmare a intervenirii unei situaţii excepţionale.

Recurenta-pârâtă mai arată că, potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, persoana în cauză este obligată să declare că nu se află într-unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, astfel încât intimatul-reclamant era obligat să renunţe la funcţia de manager, anterior numirii în funcţia de secretar de stat.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă susţine că funcţia de manager al unei instituţii publice nu este prevăzută în textul de lege şi această funcţie nu poate fi asimilată cu cea de reprezentant al statului în adunarea generală a acţionarilor sau membru în consiliul de administraţie, iar excepţiile sunt de strictă aplicare şi interpretare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului, din perspectiva declarării căii de atac cu nerespectarea termenului legal, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin punctul de vedere înregistrat la dosarul cauzei la data de 31 mai 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 C. proc. civ., în măsura în care ar permite includerea poştei militare S.R.I. în noţiunile de serviciu poştal, serviciu de curierat rapid sau serviciu specializat de comunicare.

Prin rezoluţia din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

În cauză, sentinţa civilă atacată a fost comunicată pârâtei Agenţia Naţională de Integritate la data de 25.03.2016, potrivit menţiunii înscrise pe dovada de comunicare a hotărârii judecătoreşti, iar recursul a fost depus de către pârâtă la serviciul specializat de poştă militară la data de 11.04.2016, indicată, alături de numărul dosarului înregistrat pe rolul curţii de apel, în cuprinsul borderoului de corespondenţă cu poşta militară nr. 164/11.04.2016, document care face dovada datei depunerii recursului, în raport de menţiunile înscrise în cuprinsul acestuia.

În acelaşi sens, este soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 noiembrie 2018, în vederea interpretării şi aplicării unitare a legii, în raport de dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, republicată şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen."

În doctrină s-a apreciat că actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege, prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, este socotit a fi efectuat în termen, chiar dacă actul va primi viză de înregistrare la instanţa judecătorească căreia îi este destinat, ulterior datei de împlinire a termenului în care trebuia îndeplinit.

În speţă, după cum s-a reţinut anterior, menţiunile înscrise în cuprinsul borderoului de corespondenţă cu poşta militară fac dovada depunerii recursului la serviciul specializat de poştă militară la data de 11.04.2016, în interiorul termenului de 15 zile de la data comunicării sentinţei civile recurate, termen calculat conform dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, neputându-se reţine drept dată a depunerii recursului data înregistrării ulterioare a acestei căi de atac la Curtea de Apel Bucureşti, respectiv 12.04.2016.

În consecinţă, recursul a fost declarat de pârâtă cu respectarea termenului legal prevăzut în mod imperativ de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului.

2. Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Prin Raportul de evaluare nr. x/29.06.2015, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi contestat prin acţiunea introductivă, s-a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul incompatibilităţilor, întrucât a deţinut:

- în perioada 11.03.2008 - 12.03.2012, concomitent cu funcţia de manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", funcţia de secretar ştiinţific al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti;

- în perioada 19.11.2010 - 23.05.2012, concomitent cu funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, funcţia de manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş".

Autoritatea publică pârâtă a reţinut că în exercitarea funcţiei de manager de spital, reclamantul a încălcat dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, respectiv în exercitarea funcţiei de secretar de stat, a încălcat dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Referitor la cazul de incompatibilitate generat de exercitarea simultană, în perioada 19.11.2010 - 23.05.2012, a funcţiilor de manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" şi a celei de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, situaţie de incompatibilitate supusă analizei în prezenta cerere de recurs, criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Un prim motiv de nelegalitate al raportului de evaluare reţinut în mod judicios de către prima instanţă, are în vedere faptul că în cuprinsul raportului de evaluare, Agenţia Naţională de Integritate a indicat drept temei de drept al stării de incompatibilitate dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, care reglementează situaţia membrilor Guvernului, deşi a constatat că reclamantul a deţinut funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Faptul că prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de fond, Agenţia Naţională de Integritate a făcut referire şi la dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, nu denotă o simplă eroare materială în privinţa menţionării temeiului de drept a cazului de incompatibilitate, întrucât prin aplicarea regimului incompatibilităţilor propriu membrilor Guvernului, în condiţiile în care reclamantul a deţinut calitatea de secretar de stat, autoritatea publică pârâtă a aplicat în mod greşit prevederile legale incidente la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Distinct de acest prim viciu de nelegalitate al raportului de evaluare, prima instanţă a constatat, că textul art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 reglementează incompatibilitatea funcţiei de membru al Guvernului strict în raport cu funcţiile enumerate limitativ în conţinutul articolului menţionat, printre care nu se regăseşte şi funcţia de manager de spital, apreciind în mod întemeiat că situaţia de incompatibilitate nu poate fi extinsă şi la alte cazuri ce nu sunt expres reglementate de lege.

Criticile recurentei-pârâte vizând aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentei, se reţine că, în cauză, este întrunită finalitatea avută în vedere de legiuitor prin instituirea situaţiei de excepţie reglementate de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, şi anume aceea de a da posibilitatea Guvernului de a permite, atunci când interesul public o impune, cumulul funcţiei de secretar de stat cu alte funcţii, prin derogare de la regulile de incompatibilitate prevăzute de legea menţionată.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată, pe baza materialului probator administrat în cauză, că numirea reclamantului în funcţia de secretar de stat a fost determinată de experienţa profesională a acestuia în calitate de manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", funcţie pe care deja o exercita şi care a constituit elementul decisiv pentru numirea în funcţia de secretar de stat, în contextul escaladării pandemiei de gripă cu virusul A/H1N1, care a generat o situaţie de criză ce se impunea a fi gestionată urgent.

În condiţiile arătate, numirea intimatului-reclamant în funcţia de secretar de stat a constituit o măsură excepţională, impusă de un interes public major, în contextul factual existent la acel moment, înscriindu-se în cadrul măsurilor strategice de coordonare instituţională, coordonate de Guvern, pentru gestionarea valului de îmbolnăviri cu un nou virus gripal.

Prin urmare, chiar şi în situaţia în care s-ar fi constatat întrunirea elementelor constitutive ale cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, generat de deţinerea concomitentă a funcţiilor de secretar de stat şi manager de spital, ipoteză respinsă în mod corect de către prima instanţă, în speţă, caracterul ilicit al faptei ar fi fost înlăturat de împrejurările de interes public ce au determinat această situaţie, prin raportare la prevederile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, care permit Guvernului, atunci când interesul public o impune, cumulul funcţiei de secretar de stat cu alte funcţii.

În raport de argumentele prezentate anterior, este întemeiată aprecierea instanţei de fond în sensul că textul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 constituie o aplicare legislativă, în planul dreptului administrativ şi al celui disciplinar, a principiului general potrivit căruia starea de necesitate înlătură caracterul ilicit al faptei, reţinându-se că, în cauză, sunt pe deplin dovedite împrejurările de interes public ce ar exclude caracterul ilicit al faptei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., republicat, va fi obligată recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, constând în onorariul de avocat, cuantumul acestuia fiind redus în mod proporţional, în raport de complexitatea cauzei, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 748 din 07 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV