Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 803/2019 AI generated

Inter-judicial transport route addition refused: Scope of 30-minute departure interval requirement across intermediate and terminal stations

Case Number Decizia nr. 803/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the appeal filed by the Romanian Road Authority, partially quashed the lower court's judgment, and on retrial dismissed the claimant's action in its entirety, while maintaining the procedural rulings that rejected exceptions of lack of object, inadmissibility, and prematurity. The dispute centered on an administrative challenge to the refusal to approve requests for adding new bus services and issuing corresponding route licenses on inter-judicial transport routes, specifically alleging non-compliance with the 30-minute separation requirement for departure times. The decisive legal basis was Article 61(1)(a)(i) of Joint Order No. 980/2011, interpreted grammatically and teleologically to mean that the minimum 30-minute gap between departures applies to all stations and terminals located in the same locality, including intermediate stops, thereby justifying the refusal as a necessary measure to ensure fair competition and prevent service overlap within the established 2013–2019 transport program.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 6 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 27/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Inter-judicial transport route addition refused: Scope of 30-minute departure interval requirement across intermediate and terminal stations: The dispute centered on an administrative challenge to the refusal to approve requests for adding new bus services and issuing corresponding route licenses on inter-judicial transport routes, specifically alleging non-compliance with the 30-minute separation requirement for departure times. The decisive legal basis was Article 61(1)(a)(i) of Joint Order No. 980/2011, interpreted grammatically and teleologically to mean that the minimum 30-minute gap between departures applies to all stations and terminals located in the same locality, including intermediate stops, thereby justifying the refusal as a necessary measure to ensure fair competition and prevent service overlap within the established 2013–2019 transport program.

Keywords

AI generated
transport law judicial law bus station non-administrative dispute disruption of public transport legal separation

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 554/2004
SRL, în temeiul art. 1 din Legea nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.
art. 6 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 27/2011
37 şi ale art. 6 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 27/2011 şi a constatat că nu se respectă un decalaj de minim 30 de minute între plecările din staţii/autogările capete de traseu.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Cited in the dispositive as the substantive legal basis for admitting the cassation appeal and ordering the partial quashing of the lower court's judgment.
art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cited in the dispositive as the procedural basis for admitting the cassation appeal based on the violation of substantive law grounds.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited in the dispositive as the substantive legal basis for admitting the cassation appeal and ordering the partial quashing of the lower court's judgment.

art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the procedural basis for admitting the cassation appeal based on the violation of substantive law grounds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta SC A. SRL, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română anularea parţială a Metodologiei privind modificarea programului de transport interjudeţean 2013 - 2019 în perioada de valabilitate a acesteia, sub aspectul pct. 2, respectiv introducerea condiţiilor suplimentare faţă de cadrul legislativ prezent, respectiv OMTI nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 61 alin. (1) lit. (i)., aprobarea suplimentarii numărul de curse pe traseul Iaşi - Piatra-Neamţ, Iaşi - Galaţi conform solicitării şi atribuirea licenţelor de traseu în condiţiile legii pentru cauza mai sus menţionată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 551 din 02 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de obiect a capătului 1 al acţiunii, a lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii capătului 2 al cererii, precum şi excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect atribuirea licenţelor de traseu.

A admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română şi a obligat pârâta în condiţiile legii, să aprobe cererile înregistrate sub nr. x/06.05.2014 şi nr. y/06.05.2014 şi să îi atribuie reclamantei licenţa de traseu aferentă noilor curse.

A respins capătul de cerere privind anularea parţială a Metodologiei pentru modificarea programului de transport interjudeţean 2013 - 2019, sub aspectul pct. 2 respectiv "justificarea solicitării de suplimentare prin introducerea unor noi curse", ca neîntemeiat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 551 din 03 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi rejudecând cauza să se respingă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor OMTI nr. 980/2011, raţionamentul fiind greşit.

Astfel, art. 61 alin. (1) lit. a) pct. i) din OMTI nr. 980/2011 se referă la staţii/autogările capete de traseu, caz în care sintagma se interpretează în sensul că decalajul de 30 de minute se raportează la staţii, cu sensul de staţii publice intermediare de pe parcursul traseului şi nu în sensul de staţii capete de traseu.

Or, majoritatea orelor de plecare din autogările capete de traseu şi staţiile intermediare propuse de reclamantă în graficele de circulaţie anexate solicitărilor nr. 11 şi 12, sunt plasate cu câteva minute înaintea orelor de plecare în cursa din autogările capăt de traseu şi staţiile intermediare situate în aceeaşi localitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 iulie 2015, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, cu interpretarea corectă a OMTI nr. 980/2011.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română este întemeiat şi urmează a-l admite, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere, corect a fost respinsă de prima instanţă, datorită faptului că Metodologia privind modificarea programului de transport interjudeţean 2013 - 2019 are efecte pe întreaga perioadă, nefiind revocată de autoritatea emitentă, şi se poate modifica în luna septembrie a fiecărui an.

Referitor la excepţiile lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii celui de-al doilea capăt de cerere, în mod întemeiat au fost respinse de prima instanţă, întrucât ne aflăm în prezenţa unui refuz de aprobare a solicitărilor adresate de reclamantă către pârâtă, cu caracter de act administrativ asimilat, fiind incidente prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepţia prematurităţii celui de-al treilea capăt de cerere, de asemenea, se constată că în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond, faţă de împrejurarea că reclamanta a atacat în instanţă un refuz al pârâtei de a aproba cererile formulate, dreptul pretins fiind actual.

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Obiectul acţiunii constă în obligarea pârâtei să aprobe cererile înregistrate sub nr. x/06.05.2014 şi nr. y/06.05.2014 prin care a solicitat introducerea unor noi curse pe un traseu existent şi atribuirea licenţelor de traseu pentru noile curse, pe traseele interjudeţene cod 2335 Iaşi - Piatra-Neamţ şi cod 243 Iaşi - Galaţi.

Recurenta-pârâtă a respins solicitarea adresată de intimata-reclamantă motivat de faptul că introducerea curselor noi pe traseele interjudeţene cod 2335 şi cod 243, conform propunerilor de grafic de circulaţie anexate solicitărilor, nu respectă condiţiile impuse de legiuitor în cuprinsul art. 61 alin. (1) lit. a) pct. i) din OMTI nr. 980/2011, în sensul că Programul de transport interjudeţean se poate modifica anual, în luna septembrie, prin introducerea de noi curse pe un traseu existent în programul de transport, numai în condiţiile în care se respectă un decalaj de minim 30 de minute între plecările din staţii/autogările capete de traseu, situate în aceeaşi localitate.

Recurenta-pârâtă a efectuat verificările asupra solicitărilor reclamantei prin analiza modului de corelare a graficului de circulaţie propus de aceasta cu celelalte trasee din Programul interjudeţean 2013 - 2019 şi din Programul de transport judeţean 2014 - 2019, în vederea respectării disp. art. 37 şi ale art. 6 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 27/2011 şi a constatat că nu se respectă un decalaj de minim 30 de minute între plecările din staţii/autogările capete de traseu.

Instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a disp. art. 61 alin. (1) lit. a) din OMTI nr. 980/2011 care are următorul conţinut: "Programul de transport interjudeţean se poate modifica anual în luna septembrie, la data stabilită de Autoritatea Rutieră Română, la cererea operatorului de transport rutier deţinător al licenţei de traseu pentru traseul respectiv, astfel: (i) introducerea de noi curse pe un traseu existent în programul de transport - numai în condiţiile în care se respectă un decalaj de minimum 30 de minute între plecările din staţii/autogările capete de traseu, situate în aceeaşi localitate".

Astfel, se constată că recurenta, făcând aplicarea dispoziţiilor citate mai sus, a respins în mod corect solicitările adresate de intimata-reclamantă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la decalajul de 30 de minute între curse, raportat la toate plecările din staţiile intermediare de pe parcursul traseului şi la autogările capete de traseu, situate în aceeaşi localitate.

Aplicând modalitatea de interpretare gramaticală a textului incident speţei, se observă că intenţia legiuitorului a fost ca să fie asigurat decalajul între plecările atât din staţiile intermediare cât şi din autogările capete de traseu, dat fiind faptul că expresia este "plecările din staţii" (substantivul este folosit în formă nearticulată) raportat la "autogările capete de traseu" (formă articulată a substantivului).

De altfel, interpretarea recurentei este corectă şi din punct de vedere al scopului urmărit de legiuitor, acela de a se asigura un mediu concurenţial normal între operatorii de transport rutier care efectuează curse/trasee din programul de transport persoane prin servicii regulate, şi pentru a se evita suprapunerea curselor în staţii, neaflându-ne în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare emis cu exces de putere.

Dimpotrivă, dacă s-ar accepta interpretarea dată de intimata-reclamantă şi însuşită de prima instanţă, s-ar ajunge în situaţia în care reclamanta ar prelua fluxul de călători din staţii, prin plecarea curselor cu mai puţin de 30 de minute din staţiile situate în aceeaşi localitate, în detrimentul celorlalţi operatori de transport a căror grafice de circulaţie au orele de plecare identice sau la câteva minute după orele propuse de reclamantă, ceea ce ar afecta mediul concurenţial normal şi ar conduce la modificarea întregului program de transport interjudeţean care a fost alcătuit într-un mod care să asigure un flux normal al transportului.

De asemenea, este corectă observaţia recurentei referitoare la faptul că Programul de transport interjudeţean 2013 - 2019 a fost întocmit conform prevederilor art. 55 alin. (1) din OMTI nr. 980/2011 şi a intrat în vigoare la data de 01.05.2013 iar modificările anuale din luna septembrie, prin introducerea de noi curse, sunt ulterioare intrării în vigoare a Programului.

Astfel, verificarea solicitărilor de completare a Programului de transport prin introducerea de noi curse se face raportat la Programul deja aprobat şi nicidecum invers.

Jurisprudenţa Înaltei de Curţi de Casaţie şi Justiţie este unitară în ceea ce priveşte modul de interpretare a prevederilor art. 61 alin. (1) lit. a) din OMTI nr. 980/2011, astfel cum rezultă din Deciziile nr. 2666/19.10.2016 şi nr. 4597/17.12.2018.

Faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română, se va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va respinge în totalitate cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Se va menţine sentinţa recurată în privinţa soluţiei date excepţiilor procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinţei civile nr. 551 din 2 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare respinge în totalitate cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Menţine sentinţa recurată în privinţa soluţiei date excepţiilor procesuale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV