Appeal dismissed upholding administrative debt for ineligible research project salary costs

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.10.2015 sub numărul x/2/2015 reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare - Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, a formulat contestaţie prin care a solicitat: anularea procesului-verbal nr. x/05.06.2015, şi a scrisorii de notificare a debitului către beneficiar cu nr. 8930/18.06.2015, comunicate reclamantei la data de 23.06.2015 şi înregistrate cu nr. x/23.06.2015, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare de 2.783 RON; anularea Deciziei nr. 9915/04.08.2015, comunicată reclamantei la data de 07.08.2015, prin care pârâta a respins contestaţia formulată împotriva actelor administrative mai sus - menţionate, ca netemeinice şi nelegale şi pe cale de consecinţă declararea sumei de 2.783 RON drept cheltuială eligibilă; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 545 pronunţată la data de 22.02.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timişoara în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare - Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 545 pronunţată la data de 22.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurenta-reclamantă Universitatea Politehnică Timişoara a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticând hotărârea din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti iar hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Apreciază în acest sens recurenta că instanţa de fond s-a substituit pârâtei motivând actele administrative contestate.

În plus, la pag. 4, alin. (2) - (4) din hotărâre instanţa a reţinut 2 motive contradictorii, respectiv, că Autoritatea de Management a aplicat dispoziţiile de drept substanţial din O.G. nr. 79/2003 deşi acest fapt nu este consemnat expres în procesul-verbal de constatare a neregulii.

De asemenea, susţine recurenta că instanţa nu avea atributul de a stabili ce norme de drept substanţial au fost avute în vedere de pârâtă; obligaţia motivării şi încadrării în normele de drept material căzând în sarcina exclusivă a pârâtei şi, în condiţiile în care pârâta a invocat doar O.U.G. nr. 66/2011, apreciază recurenta că sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alineat (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta precizează că singurul temei de drept invocat de pârâta-intimată în actele administrative contestate, în baza căruia s-a constatat în sarcina instituţiei de învăţământ superior o creanţă bugetară în cuantum de 2.783 RON, a fost O.U.G. nr. 66/2011.

Este adevărat că nu s-au aplicat corecţiile stabilite de O.U.G. nr. 66/2011, dar intimata-pârâtă nu a indicat normele de drept substanţial în baza cărora a declarat suma de 2.783 RON drept cheltuială neeligibilă.

Apreciază recurenta-reclamantă că, din aspectele consemnate în procesul-verbal nr. x/05.06.2015 şi Decizia nr. 9915/04.08.2015 singurele concluzii corecte şi legale ar trebuie să fie în sensul că:

1. Sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii;

2. Pârâta-intimată, în O.U.G. nr. 66/2011, nu avea o sancţiune pe care să o aplice faţă de situaţia de fapt constatată;

3. Actele administrative nu sunt motivate.

Mai susţine recurenta-reclamantă că prima instanţă a reţinut apărările intimatei din întâmpinare, conform cărora cursul valutar la care s-a raportat este cursul Băncii Naţionale a României de la data întocmirii documentelor de plată, în condiţiile în care documentele de plată nu au fost analizate şi nu s-a avut în vedere că în procesul-verbal nr. x/05.06.2015 această precizare nu există.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă, s-a formulat întâmpinare de către Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, aceasta solicitând respingerea recursului şi menţinerea, ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe.

În esenţă, intimata-pârâtă susţine că prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă îşi invocă propria culpă, acestea fiind astfel neîntemeiate.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

În cauză a fost întocmit Raportul potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

Ulterior, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că " procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrative şi fiscal", procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică, potrivit încheierii din 25 septembrie 2018.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, de apărările intimatului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În prealabil, Înalta Curte, analizând cererea de recurs constată că recurenta a indicat, ca temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 488 pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", Înalta Curte apreciază că, prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., cu titlu de exemplu, următoarele situaţii, în care s-ar putea considera că instanţa depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv atunci când:

- săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face;

- consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate;

- contestă puterea legală a unor texte;

- aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare;

- se pronunţă pe cale de dispoziţii generale;

- iese din cadrul atribuţiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenţiei puterii judecătoreşti (de exemplu, imixtiunea în atribuţiile Curţii Constituţionale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.);

- încalcă principii fundamentale dintre cele consacrate de Constituţie sau de o lege organică (de exemplu, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac.);

- refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate);

- încalcă dreptul la un proces echitabil, exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrată şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României, respectiv prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Or, în cauza de faţă se constată că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate acestui motiv de casare.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Analizând recursul ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte reţine că subsumat acestui motiv de recurs criticile recurentei sunt în sensul că instanţa de fond s-a substituit pârâtei, motivând actele administrative contestate, deşi aceasta nu avea atributul de a stabili norme de drept substanţial ce au fost avute în vedere de pârâtă; obligaţia motivării şi încadrării în normele de drept material căzând în sarcina exclusivă a acesteia.

Deşi încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, nu se mai constituie într-o veritabilă critică, în continuare, tot în cadrul acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă susţine că sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea acestui principiu prin simplul fapt că pârâta a invocat " doar O.U.G. nr. 66/2011".

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt neîntemeiate, recurenta reţinând greşit că instanţa de fond s-a substituit autorităţii pârâte, motivând în locul ei actele administrative contestate.

Analizând conţinutul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.06.2015, Înalta Curte constată că acesta este motivat atât în fapt cât şi în drept.

Astfel, la rubrica "Temei de drept" organul fiscal a menţionat "Contractul de finanţare nr. x/01.03.2009 şi H.G. nr. 475/2007 Anexa 3 Plafoanele pe baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanţare din fonduri bugetare", astfel cum la rubrica "Bază legală a verificării" a menţionat:

"a) Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora;

b) Hotărârea de Guvern nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora;

c) Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) Contractul de finanţare nr. x/01.03.2009".

Faptul că în cuprinsul acestui proces-verbal nu s-a consemnat expres şi actul normativ, respectiv O.G. nr. 79/2003, ce a stat la baza calificării neregulii şi la stabilirea creanţei bugetare, nu poate constitui prin el însuşi un motiv de nulitate a procesului-verbal, în condiţiile în care organele de control au aplicat dispoziţiile de drept în vigoare la data săvârşirii neregulii, respectiv O.G nr. 79/2003, fără aplicarea vreunei corecţii din cele reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, respectându-se principiul " tempus regit actum".

De altfel, astfel cum se poate observa din cuprinsul procesului-verbal, acest act normativ - O.U.G. nr. 66/2011 se regăseşte doar la rubrica "Bază legală a verificării" nu şi la rubrica "Temei de drept", aplicabilitatea acestei norme - O.U.G. nr. 66/2011- fiind atrasă de data la care s-a desfăşurat activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

În condiţiile în care O.U.G. nr. 66/2011 se referă şi reglementează activitatea de control iar activitatea propriu - zisă de constatare şi de stabilire a neregulilor s-a desfăşurat la o dată ulterioară intrării în vigoare a ordonanţei, respectiv în perioada 10.03.2015 - 13.05.2015 (astfel cum este consemnat în procesul-verbal contestat, fila x), în mod temeinic şi legal instanţa de fond a apreciat că nu a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii civile prin aplicarea acestui act normativ.

Analizând astfel conţinutul sentinţei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a examinat cauza şi s-a pronunţat în conformitate cu normele legale incidente speţei, fără a depăşi limitele şi atribuţiile conferite de acestea. Faptul că instanţa a analizat actul administrativ prin raportare la normele legale aplicabile, verificând inclusiv dacă neregula şi creanţele bugetare au fost stabilite în acord cu legislaţia în vigoare la data săvârşirii neregulii, nu poate fi interpretată ca o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

În continuare, analizând sentinţa recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., conform cărora " casarea hotărârii se poate cerere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte apreciază că şi acest motiv este nefondat, pe considerentul că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu prevederile legale incidente în materie şi a realizat o încadrare juridică adecvată, neputându-se susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Faptul că instanţa a reţinut că "deşi neconsemnat expres în procesul-verbal de constatare a neregulilor (...) calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare s-a efectuat în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii, (...) respectiv s-au aplicat dispoziţiile de drept substanţial din O.G. nr. 79/2003 (...)", nu poate fi interpretată ca fiind o contradicţie; contrar susţinerilor recurentei-reclamante; instanţa expunând raţionamentul pe baza căruia a reţinut că temeiul de drept avut în vedere de autoritate la calificarea neregulii şi la stabilirea creanţelor bugetare l-a constituit O.G. nr. 79/2003 şi nu O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, Înalta Curte, verificând considerentele sentinţei recurate, constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică, în mod convingător, soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a respins contestaţia, nefiind identificate " motive contradictorii".

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărârii se poate cere când "aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte îl apreciază, de asemenea, ca nefondat, reţinând atitudinea oscilantă a recurentei - reclamante care, pe de o parte, susţine că singurul temei de drept în baza căruia s-a constatat în sarcina Universităţii Politehnica Timişoara o creanţă bugetară a fost O.U.G. nr. 66/201, iar, pe de altă parte, recunoaşte că "este adevărat că nu s-au aplicat corecţiile stabilite de O.U.G. nr. 66/2011".

Analizând în esenţă critica subsumată de recurentă acestui motiv de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica norma de drept material aplicată greşit de instanţa de fond, recurenta - reclamantă reluând de fapt susţinerile formulate în cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că intimata - pârâtă nu a indicat normele de drept substanţial în baza cărora a declarat suma de 2.783 RON, drept cheltuială neeligibilă.

Cât priveşte critica recurentei conform căreia instanţa de fond a reţinut susţinerile autorităţii publice pârâte din cuprinsul întâmpinării, referitoare la cursul de schimb valutar menţionat în cuprinsul tabelului ce detaliază cheltuielile de personal, ca fiind cursul oficial al Băncii Naţionale a României, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, ca nefondată, în condiţiile în care instanţa de fond, deliberând asupra contestaţiei ce a făcut obiectul judecăţii sale a analizat actele administrative deduse judecăţii ţinând cont de toate susţinerile părţilor, inclusiv de punctul de vedere expus de autoritatea pârâtă prin întâmpinare, conformându-se întocmai dispoziţiilor art. 22 alin. (1) C. proc. civ., ce consfinţesc faptul că "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

Sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care instanţa de fond a apreciat că procesul-verbal contestat este legal, aceste argumente, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispoziţiile aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Totodată, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu contestă valoarea acestui curs valutar, respectiv suma la care s-a făcut conversia valutară şi, faptul că în cuprinsul procesului-verbal contestat nu se menţionează expres că acest curs valutar este reprezentat de cursul oficial al BNR, nu poate constitui prin el însuşi un motiv de nulitate a actului administrativ, în condiţiile în care acest curs ar fi fost menţionat în contractul de finanţare, conform susţinerilor autorităţii publice pârâte, necombătute de recurenta-reclamantă.

De altfel, prin contestaţia formulată recurenta-reclamantă se rezumă la afirmaţia "cheltuielile salariale nu au depăşit plafoanele stabilite de H.G. nr. 475/2007" - ca motiv de netemeinicie a actului contestat, fără însă a aduce argumente solide în acest sens, fără a expune propriul raţionament şi propriile calcule, care să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta - reclamantă şi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnică Timişoara împotriva Sentinţei nr. 545 din 22 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV