Financial correction annulment claim remanded for lack of reasoned judgment.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată la 24.09.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Transport, solicitând:

- anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.06.2015 emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, comunicată prin adresa nr. x/23.06.2015 şi înregistrată la CNADNR SA cu nr. 92/41159/23.06.2015 cu privire la contractul de lucrări "Proiectarea şi construcţia variantei de ocolire a Municipiului Constanţa"

- anularea Deciziei Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport nr. 36588/11.08.2015, comunicată la CNADNR S.A cu adresa MFE -AM POST nr. 36590/11.08.2015 şi a tuturor actelor subsecvente şi implicit restabilirea situaţiei anterioare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 6 din data de 08.01.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management POS Transport, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 6 din 08.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR - SA) invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă, în esenţă, arată că prima instanţă nu a analizat fondul cauzei, rezumându-se la a accepta şi a prelua în mod identic argumentele prezentate de AM POST cu privire la toate aspectele pe care recurenta - reclamantă le-a contestat prin cererea de chemare în judecată.

Susţine astfel recurenta-reclamantă că instanta a preluat în mod identic argumentele şi concluziile prezentate de AM POST cu privire la toate aspectele pe care CNADNR SA le-a contestat, fără a demonstra o înţelegere şi o interpretare proprie a acestora. Astfel, instanţa a reprodus în redactarea sentinţei, la pag. 1 - 18, mare parte a informaţiilor şi argumentelor expuse de CNADNR în cadrul plângerii şi de AM POST în cadrul întâmpinării formulate, pentru a concluziona, la pag. 18 - 23 că cerinţele privind experienţa generală, experienţa specifică şi experienţa profesională sunt nelegale şi/sau restrictive pe baza unor argumente succinte sau pe baza unor afirmaţii similar cu cele prezentate de pârâtă şi care nu sunt susţinute nici de prevederi legale, nici de justificări pertinente.

Menţionează recurenta-reclamantă că, în mod evident, instanţa nu a luat în considerare argumentul invocat de CNADNR şi anume, faptul că principiile de achiziţie fundamentale promovate de Uniunea Europeană şi enunţate în cuprinsul Directivei 18/2004 nu diferă de cele care au fundamentat procedurile specifice descrise şi reglementate în ghidurile specifice Instituţiilor Financiare Internaţionale (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Mondială etc), fiind recunoscute şi acceptate în acest mod. De asemenea, constată recurenta-reclamantă că instanţa nu a luat în considerare şi nici nu a justificat respingerea argumentului invocat de CNADNR şi anume că abordarea corectă a conformităţii unor norme de achiziţie cu cele ale Directivei europene presupune, în primul rând, analizarea respectării principiilor fundamentale de achiziţie: principiul nediscriminării, principiul tratamentului egal, principiul recunoaşterii reciproce, principiul transparenţei, principiul proporţionalităţii, dar şi principiul utilizării eficiente a fondurilor.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că instanţa a reţinut în mod eronat caracterul restrictiv/nelegal al unor cerinţe legate de experienţa generală solicitată de Autoritatea Contractantă în documentaţia de precalificare şi, în condiţiile în care însăşi instanţa admite că Directiva 18/2004/CE "nu prevede limite explicite în ceea ce priveşte experienţa personalului" şi dat fiind că în spiritul art. 44 alin. (2) "nivelurile minime de capacităţi necesar pentru îndeplinirea contractului trebuie raportate şi proporţionale cu obiectul contractului", nu rezultă din motivarea sentinţei care sunt argumentele pentru care cerinţele de personal nu sunt proporţionale cu obiectul contractului sau în relaţie cu specificul acestuia, şi nici care ar fi fost experienţa efectivă şi suficientă în realizarea activităţilor pe care ar fi putut să o solicite CNADNR astfel încât aceasta să nu fie considerată excesivă şi restrictivă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii Sentinţei civile nr. 6/08.01.2016 pronunţată de instanţa de fond.

Susţine intimatul-pârât că sentinţa pronunţată a fost fundamentată atât în fapt cât şi în drept, aspect ce rezultă fără echivoc din economia considerentelor hotărârii judecătoreşti, astfel cum evidenţiază filele x.

Menţionează în continuare intimatul-pârât că instanţa de fond, pornind de la contextul situaţiei de fapt consemnată prin raportare la expunerea părţilor şi analizând dispoziţiile legale propuse pentru evaluare, în aplicarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a realizat o expunere în detaliu a resorturilor juridice ce i-au susţinut inferenţele inerente raţionamentului logico-juridic aplicat actului de judecată.

Astfel, menţionează intimatul-pârât că, în relaţie cu impunerea unor proporţii de complinire a exigenţelor de probă a experienţei similare pentru situaţia ofertării în consorţiu, instanţa de fond, în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) din Directiva care elimină o astfel de premisă de evaluare. În egală măsură, omologarea expertizei de specialitate prin probarea unui număr minim de contracte derulate la o valoare cumulată, de asemenea determinate, astfel cum a fost prevăzut de recurenta- reclamantă prin documentaţia de atribuire a procedurii derulate în speţă, impune restricţii artificiale, condiţia valorică fiind susceptibilă de complinit printr-un număr mai mic de contracte. Teza a fost argumentată de instanţa de fond la fila x ultimele paragrafe şi continuând la fila x din considerente, după expunerea detaliată a premiselor de fapt, în analiza cărora a realizat calificarea de drept ce a guvernat raţionamentul aplicat actului de judecată.

Apreciază intimatul-pârât, prin întâmpinare, că motivarea sub acest aspect a fost desăvârşită la fila x ultimul paragraf şi continuând la fila x unde instanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) din Directivă reţine criteriul motiv de ingerinţă a reglementărilor convenţionale asumate de părţi în derularea unui astfel de raport juridic sub aspectul aportului de gestiune a afacerii, pe criterii pertinente susţinute de expertiza de specialitate ce le califică reprezentarea faptică a operaţiunilor derulate în executarea unor astfel de contracte.

În evaluarea criteriilor de performanţă a activităţii desfăşurate în precedent astfel cum au fost impuse prin documentaţia de atribuire, instanţa de fond, în mod judicios, a reţinut faptul că respectivele condiţii sunt contrare prevederilor Directivei nr. 18/2004/CE prevăzute la art. 48.

Potrivit acestor dispoziţii "Capacităţile tehnice şi/sau profesionale ale operatorilor economici' sunt evaluate şi verificate în conformitate cu alin. (2) şi (3)."

Prin urmare impunerea unor exigenţe în excesul acestor dispoziţii, astfel cum a apreciat autoritatea contractantă, când a prevăzut ca şi condiţie de evaluare a capacităţii profesionale dovedirea exerciţiului de excepţie a activităţii prin contracte derulate într-o perioadă de 5 ani premergător declanşării procedurii de achiziţie în speţă este, în mod evident, nelegală, instanţa de fond identificând corect sediul de reglementare sub imperiul căruia se aprecia conformitatea unei astfel de condiţii.

Susţine intimatul-pârât că şi acest motiv de nelegalitate al documentaţiei de atribuire susceptibil de remediere sub aspectul corecţiilor inerente aplicabile în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a fost laborios argumentat de instanţa de fond, aspect ce rezultă din economia considerentelor soluţiei pronunţate, astfel cum sunt redate în cuprinsul hotărârii la fila x.

În concluzie, intimatul-pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În prealabil, instanţa de control judiciar constată că, deşi în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că-şi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., criticile formulate de aceasta pot fi subsumate doar motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. susţinându-se în esenţă că instanţa de fond nu a demonstrat o înţelegere şi o interpretare proprie a susţinerilor părţilor, preluând în mod identic argumentele şi concluziile prezentate de intimata-pârâtă AM POST, hotărârea necuprinzând astfel motivele pe care se întemeiază.

Din criticile formulate de recurenta-reclamantă nu rezultă care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de fond, astfel că, acest motiv de recurs nu va fi analizat, instanţa rezumându-se a analiza sentinţa recurată din perspectiva criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând astfel criticile de nelegalitate a sentinţei de fond formulate de recurenta-reclamantă, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că acestea vizează în special motivarea incompletă a hotărârii, respectiv omisiunea instanţei de a proceda la o examinare efectivă şi completă a motivelor prezentate în susţinerea nelegalităţii actelor administrative contestate.

Instanţa de recurs apreciază astfel că necesitatea motivării hotărârii, în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune în sarcina instanţei obligaţia de a prezenta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu referire atât la motivele pentru care s-au admis, cât şi la cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

De asemenea, art. 22 C. proc. civ. consacră principiul aflării adevărului în procesul civil, iar la alin. (6) instituie obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele investirii.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond. În acest sens, Înalta Curte constată, în acord cu poziţia procesuală exprimată de recurentă, că prima instanţă, în ceea ce priveşte cerinţele privind experienţa personalului, mai întâi citează cerinţele din documentaţia de precalificare, concluzionând, fără nici o justificare, că cerinţele sunt " excesive şi restrictive şi nu oferă posibilitatea de a se califica acelor specialişti cu experienţă efectivă şi suficientă în realizarea activităţilor", la această concluzie ajungând instanţa de fond doar în urma examinării cerinţelor; neexistând o justificare întemeiată pe prevederi legale concrete, eventual, prin raportare la prevederile Directivei 2004/18 a Comisiei Europene.

Din considerentele hotărârii recurate se constată că prima instanţă nu a arătat motivele pentru care a apreciat că argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la contextul speţei, rezumându-se la a reda apărările formulate de pârât. Astfel, din motivarea instanţei de fond nu rezultă care sunt argumentele pentru care cerinţele de personal nu sunt proporţionale cu obiectul contractului sau în relaţie cu specificul acestuia şi nici care ar fi fost experienţa efectivă şi suficientă în realizarea activităţilor pe care ar fi putut să o solicite reclamanta, astfel încât aceasta să nu fie considerată excesivă şi restrictivă.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantă.

Hotărârea instanţei de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiei pronunţate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deşi, strict formal, instanţa de primă jurisdicţie s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluţia judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia dintre părţi, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanţa de judecată de justeţea susţinerilor părţii, dar instanţa de judecată nu se poate eschiva de la obligaţia de motivare a hotărârii, preluând integral argumentele părţii căreia i-a dat câştig de cauză.

Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantei, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea presupune totuşi, ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive asupra rezultatului procedurii în cauză (Ruiz Torja şi Hiro Balani c.Spaniei).

Or, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părţilor sunt într-adevăr "ascultate", adică examinate în mod real de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Perez c Franţa, par. 80 şi Van de Hurk c.Olandei, par. 59).

Prin urmare, ţinând seama de cerinţele dreptului la un proces echitabil, dar şi de prevederile art. 22 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte reţine motivarea incompletă şi lipsită de consistenţă a hotărârii primei instanţe, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Astfel, deoarece în cauza de faţă motivarea hotărârii de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a format convingerea asupra fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar, se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Înalta Curte apreciază că numai după o evaluare completă, reală şi efectivă a tuturor abaterilor de la legalitate reţinute în sarcina reclamantei se putea stabili dacă rezultatul procedurii de atribuire a fost sau nu alterat, dacă concurenta a fost viciată sau diminuată, dacă principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică şi prevederile Directivei CE 18/2004 au fost respectate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, va casa Sentinţa civilă nr. 6 din 08 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările opuse de pârât şi la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA împotriva Sentinţei civile nr. 6 din 08 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV