Appeal against final appellate ruling in traffic-fine dispute held inadmissible; prior fine upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. x/2013 şi declinată în favoarea Judecătoriei Câmpina prin Sentinţa civilă nr. 1254/16.12.2013, înregistrată la această instanţă sub nr. x/2014, petenta A. a contestat procesul-verbal de contravenţie nr. x/11.07.2013 prin care a fost sancţionată cu 200 RON amendă pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, solicitând anularea acestuia ca netemeinic şi nelegal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1986/2014 pronunţată de Judecătoria Câmpina a fost respinsă plângerea contravenţională.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel petenta A., apelanta nemotivându-şi în fapt cererea de apel.

Prin Decizia nr. 500 din data de 16.12.2014 Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A., constatând în esenţă că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor legale incidente şi o corectă apreciere a probelor administrate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întemeiat pe disp. art. 481, 482, 486 alin. (1)-(8) noul C. proc. civ., solicitând în esenţă admiterea recursului şi a contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit pe nedrept prin care a fost sancţionată cu amendă, solicitând totodată plata cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor pentru pagubele suferite.

Soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire

Prin Decizia civilă nr. 2787 din 04.11.2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, pentru netimbrare, constatând nul recursul formulat de reclamanta A., împotriva Deciziei nr. 500/16.12.2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei civile nr. 2787/04.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., fără a întemeia calea de atac pe vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a formulat întâmpinare împotriva recursului, în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii acestei căi de atac, raportat la faptul că, din conţinutul cererii formulate de reclamantă nu a fost identificat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică, potrivit încheierii din 25 septembrie 2018.

Prin încheierea de şedinţă din 25 septembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru analiza Raportului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Prin Raportul întocmit în cauză s-a reţinut că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., constatându-se că susţinerile recurentei nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. reţinându-se deopotrivă că recursul este inadmisibil.

Cât priveşte timbrajul, prin încheierea din Camera de Consiliu, din data de 14 noiembrie 2017, s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta-reclamantă A., dispunându-se scutirea recurentei de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În speţă, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat, ci este pronunţată tot de o instanţă de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., iar, potrivit art. 634 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., are caracter definitiv.

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Prin urmare, recursul declarat împotriva unei decizii definitive pronunţate tot de o instanţă de recurs, este inadmisibil; o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Această concluzie rezidă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum acest drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori, în aceeaşi cale de atac.

Analizând prezenta cauză, Înalta Curte constantă că Decizia nr. 2787 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal are caracter definitiv şi pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamanta A. împotriva acestei decizii, este inadmisibil, hotărârea atacată nemaifiind susceptibilă de recurs, în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Înalta Curte constată astfel că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurentă nefiind prevăzută de lege.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., ţinând seama şi de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2787 din 04 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV