Judicial suspension of EU fund recovery order: prescription and serious doubt threshold under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.06.2017, astfel cum a fost modificată prin cererea adiţională depusă la 12.09.2017, reclamanta SC A. SRL (fostă B. SRL) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Europene Nerambursabile, suspendarea efectelor Procesului-verbal nr. x/18.05.2017 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat privind Proiectul PHARE 2005/017-553.03.03.04.02 Investment support to assist the environmental protection decisions through GIS system până la soluţionarea definitivă a cauzei, ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3591 din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. SRL a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de suspendare a efectelor procesului-verbal contestat.

A apreciat recurenta-reclamantă că, pe de o parte, analiza instanţei de fond este greşită şi, pe de altă parte, instanţa nu a reţinut corect situaţia de fapt.

Astfel, nulitatea procesului-verbal contestat transpare de la o simplă verificare sumară a actului şi a legislaţiei incidente, putându-se observa că s-a împlinit termenul de prescripţie în care neregula putea fi constatată, conform art. 3 al Regulamentului 2988/95 CE.

În considerarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2003 şi ale Regulamentului 2988/95, la data de 30.11.2007, s-a încheiat programul în baza căruia a fost încheiat contractul în discuţie şi, inclusiv, s-a încheiat contractul.

În cauză, norma juridică substanţială aplicabilă, în privinţa determinării/calificării "neregulilor" în accepţiunea materiei speciale, este O.G. nr. 79/2003. Contractul în discuţie a fost încheiat în 30.11.2007, fiind un act cu executare dintr-o dată.

Conform art. 112 din O.G. nr. 79/2003, dreptul de a stabili obligaţia de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare.

Astfel, dacă dreptul de a stabili obligaţia de plată este de 5 ani de la data închiderii programului, cu atât mai mult şi dreptul de a stabili neregula în baza căreia se stabileşte obligaţia de plată trebuie să se înscrie în acest termen.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, în acţiune, a arătat că procesul-verbal este nemotivat, reluând concluziile altor autorităţi, concluzii care, pe de o parte, nu sunt motivate şi, pe de altă parte, nu sunt rezultatul unor constatări proprii.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, argumentul instanţei de fond, în sensul că societatea ar avea o cifră de afaceri de 20.443.554 RON şi un profit net de 871.390 RON, nu poate fi avut în vedere pentru că profitul net pe un an anterior nu face altceva decât să reflecte o situaţie trecută.

Procesul-verbal reprezintă un titlu de creanţă asupra societăţii pentru 1.407.898,93 RON, iar disponibilul societăţii, de 1.533.316 RON, abia ar acoperi suma de executat. Astfel, insolvenţa societăţii, în aceste condiţii, este iminentă, fiind pusă în imposibilitatea de a achita datoriile curente şi creându-se un blocaj financiar.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

4.1. În cauză, reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere ce vizează suspendarea executării Procesului-verbal nr. x/18.05.2017 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind Proiectul PHARE 2005/017-553-03.03.04.02 Investment support to assist the environmental protection decisions through GIS system, prin care s-a stabilit că datorează Autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene un debit în valoare de 309.163,34 euro, echivalentul a 1.407.898,93 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4.2. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

4.3. Condiţiile prevăzute de lege, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

4.4. Or, argumentele invocate de recurenta-reclamantă prin acţiunea dedusă judecăţii - stabilirea împlinirii termenului de prescripţie în care neregula putea fi constatată, stabilirea normelor juridice de drept material aplicabile -, aspecte reiterate în recurs, nu se circumscriu împrejurărilor amintite mai sus, apte să producă o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, ci sunt motive care sunt analizate de instanţa învestită cu acţiunea în anulare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa nr. 3957 din 5 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017 - având ca obiect acţiunea reclamantei SC A. SRL de anulare a anulare a Procesului-verbal din 18.05.2017/2005/017-553.03.03.04.02 -, a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Această sentinţă constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

De asemenea, în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că o soluţie de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă şi o confirmare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4.5. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, a prevenirii unei pagubei iminente, nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.6. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. SRL împotriva Sentinţei nr. 3591 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV