Municipal suspension request ruled admissible under Art. 14 after prior Art. 15 rejection; remanded for reconsideration

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.12.2016, reclamanta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa, a solicitat anularea în parte a Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA, în ceea ce priveşte creanţele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON.

Reclamanta a mai solicitat şi suspendarea în parte a executării a Ordinului comun nr. 1220/2016, în ceea ce priveşte creanţele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Prin cererea înregistrată pe rolul aceleaşi instanţe, la data de 11.01.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Constanţa a solicitat anularea în parte a Ordinului comun nr. 1220/2016, în ceea ce priveşte creanţele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON.

Alăturat acestei cereri, s-a mai solicitat suspendarea în parte a executării a Ordinului comun nr. 1220/2016, în ceea ce priveşte creanţele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Prin încheierea de şedinţă din 20 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia conexităţii, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a conexat Dosarul nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2/2 016.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 07 iunie 2017, a respins ca inadmisibile cererile de suspendare din cauzele conexate, formulate de Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa şi Municipiul Constanţa în contradictoriu cu Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. s-a suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2015.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul Municipiul Constanţa, solicitând casarea hotărârii atacate, cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererilor de suspendare a executării actului administrativ, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererilor aşa cum au fost formulate.

În argumentarea recursului, s-au arătat următoarele:

Prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 întrucât acestea nu instituie o cauză de inadmisibilitate a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 în ipoteza respingerii anterior a unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 din acelaşi act normativ.

Cele două cereri au fost depuse la momente diferite, iar necesitatea parcurgerii ambelor proceduri judiciare pentru suspendarea actului administrativ derivă din faptul că efectele suspendării durează până la momente diferite.

Motivele suspendării sunt similare, pentru că nelegalitatea aparentă a actului administrativ a fost aceeaşi la ambele momente, respectiv la momentul depunerii plângerii prealabile şi la momentul depunerii cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererilor de suspendare, nefiind cercetată îndeplinirea condiţiilor suspendării actului administrativ, care în opinia recurentului au fost dovedite.

În continuare au fost reluate împrejurările de drept şi de fapt, menţionate în cererea de chemare în judecată, şi care, din perspectiva reclamantului, demonstrează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, precum şi iminenţa producerii unei pagube.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii-pârâţi Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în cauză în mod legal a fost respinsă cerere de suspendare a actului administrativ contestat, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care anterior fusese respinsă o cerere de suspendare întemeiată pe aceleaşi motive întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. Suplimentar, intimatul Ministerul Energiei a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, apreciind că din interpretarea art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 414 din C. proc. civ., rezultă că doar încheierile prin care se suspendă cauza sau cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului pot fi atacate cu recurs în mod separat, iar nu cele prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză este nefondată.

În susţinerea acestei excepţii procesuale intimatul Ministerul Energiei se prevalează deopotrivă de dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care reglementează calea de atac împotriva hotărârii prin care se statuează asupra suspendării executării actului administrativ, precum şi de art. 414 din C. proc. civ. care reglementează calea de atac împotriva soluţiei de suspendare a judecării procesului, pentru a concluziona că este inadmisibil recursul introdus împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei.

Dincolo de împrejurarea că cele două instituţii sunt fundamental diferite, ceea ce exclude o interpretare coroborată a dispoziţiilor legale care le reglementează, este de observat că cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de recurentul reclamant a fost respinsă ca inadmisibilă, iar art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 prevăd exercitarea căii de atac a recursului separat independent de soluţia dată acestei cereri de suspendare.

Pe de altă parte, este de observat că prin încheierea atacată instanţa de fond în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 ceea ce permite recurarea acestei soluţii pe cale separată, în temeiul art. 414 din C. proc. civ., întrucât cursul justiţiei este întrerupt.

Prin urmare, în temeiul normelor legale evocate în precedent, recursul reclamantului Municipiul Constanţa împotriva încheierii de şedinţă din 07 iunie 2017 este admisibil.

2.2. Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantului Municipiul Constanţa este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul reclamant a solicitat suspendarea executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA, în ceea ce priveşte creanţele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei în fond, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a apreciat că formularea cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă conform art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care reclamantul a mai solicitat suspendarea executării aceluiaşi act administrativ, pentru aceleaşi motive, în temeiul art. 14 din acelaşi act normativ, care a fost respinsă. S-a apreciat în acest context că, prin noţiunea de "aceleaşi motive", legiuitorul nu a înţeles altceva decât circumstanţele invocate de reclamant în dovedirea condiţiei cazului bine justificat, precum şi a celei referitoare la paguba iminentă.

Soluţia primei instanţe este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive". Această dispoziţie legală constituie o aplicaţie specială a excepţiei autorităţii de lucru judecat în materia contenciosului administrativ, referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ, prin care legiuitorul a reglementat interdicţia formulării mai multor cereri de suspendare cu acelaşi obiect, pentru aceleaşi temeiuri şi între aceleaşi părţi.

Inadmisibilitatea prevăzută de norma mai sus menţionată vizează în exclusivitate numai cererile de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că prin ipoteză se soluţionează între aceleaşi părţi, au acelaşi obiect, respectiv suspendarea executării aceluiaşi act administrativ, iar prin reiterarea aceloraşi motive în cadrul celei de a doua cereri se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Legiuitorul s-a preocupat şi de reglementarea interdicţiei formulării mai multor cereri de suspendare a actului administrativ pentru aceleaşi motive în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este normă complementară a art. 15 din acelaşi act normativ, prin efectele dispoziţiei legale de trimitere prevăzută de art. 15 alin. (2), care prevăd aplicarea corespunzătoare a interdicţiei formulării de cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive în cadrul procesual reglementat de această normă.

Această abordare normativă, demonstrează că legiuitorul a înţeles să reglementeze inadmisibilitatea formulării unor cereri succesive de suspendare a executării actului administrativ numai în cadrul aceleiaşi categorii de cereri, respectiv a celor prevăzute de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, după caz, pentru că numai în cadrul fiecărei categorii se poate valida afirmaţia identităţii de părţi, de cauză şi de obiect între două sau mai multe cereri.

Hotărârea pronunţată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleaşi motive solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că între cele două cereri cu care au fost învestite instanţele judecătoreşti nu există identitate de obiect. În această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci şi prin verificarea identităţii dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunţa instanţa astfel învestită.

Or, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita/acorda suspendarea până la pronunţarea instanţei de fond, iar în temeiul art. 15 până la rămânerea definitivă a cauzei, diferenţele sub aspect temporal ale celor două cereri şi hotărâri fiind evidente. Este adevărat, că potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, însă este vorba de un efect legal (ope legis), condiţionat de o anumită soluţie a instanţei de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ, iar nu de efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârii judecătoreşti asupra suspendării efectelor acestuia.

Însă, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 constituie un argument suplimentar în favoarea admisibilităţii cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din lege, în condiţiile în care persoana vătămată solicitase şi obţinuse suspendarea executării actului administrativ în condiţiile art. 14, pentru aceleaşi motive, legiuitorul extinzând efectele acestei suspendări peste limita iniţială (pronunţarea instanţei de fond) în situaţia în care a fost admisă acţiunea pe fond şi nu se solicitase şi obţinuse suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15, legiuitorul admiţând chiar suprapunerea suspendării executării actului administrativ în temeiul art. 14, prelungită legal ca efect al admiterii acţiunii pe fond pe suspendarea obţinută în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, ar fi absurd a pretinde reclamantului care a solicitat şi obţinut suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi care vrea să-şi prezerve această facilitate dincolo de limitele acestei măsuri, de a produce motive noi în susţinerea cererii de suspendare întemeiată pe art. 15 din actul normativ menţionat.

Corelativ, afirmaţia de mai sus este valabilă şi în situaţia în care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără însă a se putea afirma că, aspectele statuate de instanţă, în analiza cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, nu ar putea fi valorificate în analiza cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fundamentată pe împrejurări de fapt şi de drept identice celei dintâi.

Prin urmare, sunt fondate criticile reclamantei referitoare la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din încheierea atacată, aşa încât pentru a se da posibilitatea instanţei de fond de a soluţiona cererea de suspendare se impune casarea încheierii, sub acest aspect, şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Măsura suspendării judecării cauzei adoptată de instanţa de fond în temeiul art. 413 C. proc. civ. nu a fost contestată prin recursul exercitat, astfel că nu va face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte în majoritate va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului şi va admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Constanţa, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de Ministerul Energiei prin întâmpinare.

Admite recursul formulat de Municipiul Constanţa prin Primar împotriva încheierii din 7 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Cu opinie separată:

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de Ministerul Energiei prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de Municipiul Constanţa prin Primar împotriva încheierii din 7 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Contrar opiniei majoritare, apreciez ca fiind legală soluţia primei instanţe, astfel că recursul de faţă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, recurenta reclamantă Municipiul Constanţa a formulat două cereri de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA, în ceea ce priveşte creanţele restante în cuantum de 162.278.074,81 RON.

O primă cerere de suspendare a executării actului administrativ în discuţie a fost promovată în condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 1148 din 31.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 3296/12.10.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile formulate de Municipiul Constanţa şi Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 1148 din 31 martie 2017, ca nefondate.

O a doua cerere de suspendare a Ordinului comun nr. 1220/2016 a fost formulată în prezentul dosar, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi respinsă de prima instanţă ca fiind inadmisibilă, în considerarea finelui de neprimire consacrat prin dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, constatând judecătorul fondului că ambele cereri de suspendare sunt formulate pentru aceleaşi motive.

Recurenta reclamantă a criticat încheierea dată de instanţa fondului în cauza de faţă, apreciind că nu există identitate de motive între cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 şi cea supusă analizei în cauza de faţă, din moment ce prima cerere a fost formulată în condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 iar cea de a doua a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Nefiind formulată nicio critică la adresa considerentelor judecătorului fondului pe marginea concluziei privind identitatea motivelor avansate pentru conturarea cazului bine justificat şi a prevenirii pagubei iminente, constat că încheierea instanţei de fond a devenit definitivă sub acest aspect, astfel că analiza trebuie să pornească de la premisa existenţei identităţii de motive în privinţa celor două cereri de suspendare.

Pentru a considera admisibilă noua cerere de suspendare a executării opinia majoritară porneşte de la o confuzie între noţiunea de motive(cauza cererii de chemare în judecată) şi cea de condiţii, asimilând, practic, o condiţie procedurală cu una de fond, cu consecinţa denaturării scopului avut în vedere de legiuitor cu prilejul edictării finelui de neprimire prevăzut de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

În timp ce art. 14 alin. (6) din legea privind contenciosul administrativ statuează că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive, norma inserată la art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege trimite la dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7), precizând că acestea se aplică în mod corespunzător.

Noţiunea de motive, utilizată de legiuitor în cuprinsul ambelor articole de lege, nu vizează altceva decât cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, noţiuni ce sunt explicitate prin dispoziţiile cuprinse la art. 2 din Legea nr. 554/2004.

În sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate se înţelege acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ iar, potrivit art. 2 lit. ş) din aceeaşi lege, paguba iminentă este reprezentată de prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Prin urmare, indiferent de calea procesuală aleasă subiectul de sezină (art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004), motivele cererii de suspendare a executării actului administrativ sunt cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, acestea nefiind altceva decât o particularizare a cauzei cererii de chemare în judecată, aşa cum aceasta este prevăzută prin dispoziţiile art. 194 lit. d) din C. proc. civ. (arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea).

În aceeaşi ordine de idei, apreciez că obiectul cererii de chemare în judecată, formulate în condiţiile art. 14 sau, după caz, art. 15 din Legea nr. 554/2004 este acelaşi, respectiv solicitarea de suspendare a executării actului administrativ, legiuitorul configurând astfel, un mijloc de protecţie provizorie a subiectului de sezină, pentru a-l proteja de consecinţele păguboase ale executării unui act administrativ vădit nelegal, până la soluţionarea definitivă a litigiului vizând constatarea nelegalităţii actului administrativ în discuţie.

Iarăşi este necesar a preciza faptul că prin obiect al cererii de chemare în judecată, în accepţiunea dispoziţiilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ., se înţelege pretenţia concretă dedusă judecăţii, or, particularizat cauzei de faţă, această pretenţie nu reprezintă altceva decât solicitarea de acordare a măsurii de protecţie provizorie, constând în suspendarea executării actului administrativ.

Prin urmare, instituind interdicţia formulării, în mod repetat, a cererii de suspendare a executării actului administrativ pentru aceleaşi motive, legiuitorul nu face altceva decât să consfinţească necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat, fiind evident că, în cazul în care s-ar recunoaşte subiectului de sezină posibilitatea de a formula o nouă cerere de suspendare a executării, pentru aceleaşi motive dar în alte condiţii procedurale ce nu vizează cauza şi obiectul cererii de chemare în judecată, necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat rămâne un principiu doar la nivel declarativ.

Intenţia legiuitorului, în sensul anterior arătat, rezultă şi din interpretarea literală a textului art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care nu permite formularea unor cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive, nefiind utilizată sintagma în aceleaşi condiţii, astfel că numai în prezenţa unei circumstanţieri de genul celei din urmă (aceleaşi condiţii) s-ar putea trage concluzia că interdicţia formulării cererilor de suspendare a executării în mod succesiv vizează doar cererile formulate succesiv în condiţiile prevăzute de art. 14 sau, după caz, în condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Apreciind că este admisibilă cererea de suspendare a executării, formulată în cauza de faţă în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, dar pentru aceleaşi motive pentru care a mai fost formulată o cerere de suspendare a executării actului administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respinsă în mod definitiv de instanţă (după cum s-a arătat mai sus), opinia majoritară permite repunerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat ce a intervenit în cauză, ca efect al Deciziei civile nr. 3296/12.10.2018, cu privire la faptul că argumentele invocate pentru reliefarea cazului bine justificat şi a necesităţii prevenirii unei pagube iminente nu au suport, fiind neîntemeiată astfel cererea de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA.

Aşa cum s-a arătat mai sus, opinia majoritară conchide în sensul că nu există autoritate de lucru judecat în cauză, din moment ce acţiunile formulate în cadrul dosarelor nr. x/2016 şi y/2016 nu au acelaşi obiect, or, chiar dacă s-ar valida un astfel de considerent, autoritatea de lucru judecat între cele două pricini există cel puţin în privinţa modalităţii de dezlegare a chestiunii litigioase privind motivele cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii pagubei iminente.

Ceea ce a omis opinia majoritară în analiza sa pe marginea autorităţii de lucru judecat este efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, pentru incidenţa căruia nici nu este necesară tripla identitate prevăzută de legiuitor pentru excepţia autorităţii de lucru judecat, ci doar dovada faptului că o chestiune litigioasă a fost tranşată între părţi într-un litigiu anterior, chiar dacă acest din urmă litigiu nu a avut acelaşi obiect.

Astfel cum s-a arătat mai sus, problema existenţei cazului bine justificat şi a necesităţii prevenirii pagubei iminente a făcut obiectul analizei instanţei de contencios administrativ în cadrul Dosarului nr. x/2016, purtat între aceleaşi părţi şi soluţionat pe fond în mod definitiv, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ ca fiind neîntemeiată.

Or, formularea unei cereri de suspendare a actului administrativ, pentru aceleaşi motive, chiar în condiţii procedurale diferite, nu mai permite repunerea în discuţie a temeiniciei motivelor de fapt şi de drept invocate pentru demonstrarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat şi a prevenirii pagubei iminente, pentru că altfel s-ar nesocoti efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, efect consacrat explicit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

De aceea, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond nu reprezintă decât un exerciţiu pur formal, lipsit de finalitatea urmărită de reclamante, întrucât chiar dacă instanţa fondului nu va reţine incidenţa autorităţii de lucru judecat, ca excepţie procesuală, pentru motivul că nu ar exista identitatea de obiect, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1148 din 31.03.2017 în privinţa chestiunii litigioase vizând inexistenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente nu mai permite repunerea în discuţie a condiţiilor de fond pentru suspendarea executării actului administrativ în discuţie, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare.

În atare context, trebuie subliniat şi faptul că, diferenţele de ordin procedural prevăzute la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu vizează obiectul sau motivele cererii ci numai condiţiile în care pot fi formulate cele două categorii de cereri, acestea fiind hotărâtoare pentru circumstanţierea întinderii măsurii suspendării executării actului administrativ.

Astfel, dacă acţiunea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune, din perspectiva admisibilităţii cererii, simpla dovadă a formulării plângerii prealabile, cererea de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din aceeaşi lege presupune dovada faptului că subiectul de sezină a formulat cererea de anulare a actului administrativ însă, aşa cum s-a arătat mai sus, motivele pentru care se poate solicita suspendarea executării actului administrativ, indiferent de calea procesuală aleasă, sunt cele privind cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii pagubei iminente.

Fiind evident că simpla formulare a acţiunii în contencios administrativ nu are nicio conotaţie din perspectiva analizei îndeplinirii condiţiilor existenţei cazului bine justificat şi a celei privind necesitatea prevenirii pagubei iminente, este imposibil de justificat pe tărâm juridic admisibilitatea reluării analizei judiciare asupra motivelor invocate după ce acestea au fost definitiv tranşate între aceleaşi părţi în cadrul unei cereri anterioare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, numai pentru motivul că solicitarea nou introdusă ar fi formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că suspendarea executării actului administrativ, dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, durează până la pronunţarea instanţei de fond iar cea dispusă în condiţiile art. 15 din aceeaşi lege dăinuie până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond, nu atestă nicidecum existenţa unor cereri cu obiect diferit ci este urmarea firească a condiţiilor de procedură în care poate fi formulată cererea de suspendare.

Aşa cum s-a arătat mai sus, obiectul cererii de suspendare a executării actului administrativ este reprezentat de măsura protecţiei provizorii solicitate de subiectul de sezină până la clarificarea legalităţii actului administrativ criticabil, pe toată durata contestaţiei asupra legalităţii actului în discuţie, iar o analiză atentă a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 pledează pentru concluzia interdependenţei normelor consacrate de legiuitor în acest sens.

Astfel, măsura suspendării executării actului administrativ, dispusă în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de dovada depunerii plângerii prealabile împotriva actului administrativ în discuţie, introducerea plângerii marcând, în realitate, debutul contestării legalităţii actului administrativ, plângerea fiind o condiţie prealabilă sesizării instanţei de contencios administrativ, a cărei nerespectare atrage inadmisibilitatea acţiunii în anulare.

Măsura suspendării executării actului administrativ, dispusă în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, durează până la pronunţarea instanţei de fond, însă, este de subliniat faptul că, dacă acţiunea de fond este admisă, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege.

De aceea, faptul că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 recunosc subiectului de sezină posibilitatea solicitării suspendării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a acţiunii prin care se solicită anularea actului nu constituie un argument pentru a trage concluzia că ne aflăm în prezenţa unei cereri de suspendare cu obiect diferit, pentru că, aşa cum s-a arătat anterior, în ipoteza admiterii acţiunii pe fond se consolidează concluzia instanţei de contencios administrativ cu privire la nelegalitatea actului administrativ şi efectul păgubitor al acestuia iar suspendarea dispusă în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se întinde, automat, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond.

În raport de aceste considerente, apreciez că durata măsurii suspendării nu poate constitui un criteriu de diferenţiere a obiectului cererilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind în măsură a justifica formularea succesivă de cereri de suspendare a executării pentru aceleaşi motive.

În concluzie, apreciez legală soluţia judecătorului fondului, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nesocotite de către reclamante, prin formularea cererii de suspendare a executării Ordinului comun nr. 1220/2016 al Ministrului Energiei, Ministrului Finanţelor Publice şi Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Societatea A. SA pentru aceleaşi motive ce au fost deduse judecăţii şi în Dosarul nr. x/2016.

Procesat de GGC - GV