Penalties for Non-Execution of Interim Suspension Order in Administrative Health Insurance Litigation

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecat

Prin cererea înregistrată iniţial rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2015 din 6 martie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău în contradictoriu cu care a solicitat următoarele:

- obligarea pârâtelor la plata unor penalităţi de 1.000 RON - cuantumul maxim stabilit prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 894 din C. proc. civ. - pentru fiecare zi de întârziere de punere în executare a Sentinţei civile nr. 194 din 10 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5068 din 19 aprilie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2012;

- să se aprecieze şi asupra oportunităţii amendării conducătorilor instituţiilor intimate.

Prin Sentinţa civilă nr. 2190 din 6 aprilie 2015, Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale, declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 87 din 27 mai 2015, Curtea de Apel Bacău a respins cererea, ca nefondată.

Sentinţa a fost recurată, iar prin Decizia nr. 127 din 27 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul reclamantului, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia de casare cu trimitere, instanţa de recurs a stabilit următoarele:

Curtea de apel nu a analizat, pe fond, demersul judiciar iniţiat de reclamant, în sensul de a stabili dacă autorităţile pârâte, prin conducătorii acestora, au refuzat punerea în executare a Sentinţei civile nr. 194 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău. În acest context, afirmaţia recurentului-reclamant, în sensul că prima instanţă a invocat, de fapt, o veritabilă excepţie a inadmisibilităţii acţiunii, precum şi critica vizând nepunerea în discuţia părţilor a acestei chestiuni de admisibilitate sunt pe deplin întemeiate, din această perspectivă hotărârea fiind afectată de viciul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., republicat, fiind nesocotite dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, hotărârea este nelegală şi din perspectiva faptului că, deşi reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă s-a raportat la dispoziţii legale fără incidenţă directă în cauză, situaţie ce a generat şi menţionarea unor considerente contradictorii. Prima instanţă a corelat dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 cu cele ale art. 8 alin. (1), respectiv art. 18 din Legea nr. 554/2004, acestea din urmă reglementând materia cererii de anulare a actului administrativ, dispoziţii care vizează acţiunea în anularea actului administrativ şi care nu au relevanţă în soluţionarea speţei, care are la bază o soluţie de suspendare a executării.

În mod contradictoriu, deşi prima instanţă a recunoscut caracterul executoriu al sentinţei, lipsa necesităţii de stabilire a vreunei obligaţii a emitentului actului administrativ, precum şi că efectul imediat al Sentinţei civile nr. 194 din 10 octombrie 2012 este acela de recunoaştere retroactivă a dreptului reclamantului la tratament, în continuarea raţionamentului juridic, a reţinut că "legiuitorul nu a înţeles să acorde instanţei de contencios administrativ puterea de a suplini provizoriu omisiunea autorităţii publice de a emite un act sau a efectua o operaţiune".

Prima instanţă s-a aflat în eroare şi cu privire obiectul cauzei câtă vreme şi-a motivat soluţia prin prisma teoriei conform căreia instanţa nu poate suplini provizoriu omisiunea autorităţii publice de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune administrativă. Or, reclamantul nu a solicitat instanţei de executare obligarea autorităţii la emiterea vreunui act sau la efectuarea unei operaţiuni administrative, ci a solicitat sancţionarea persoanelor responsabile şi plata unor despăgubiri pentru nerespectarea de către acestea a dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în temeiul căreia erau obligaţi la efectuarea unei operaţiuni administrative, în speţă la reluarea tratamentului pentru hepatita C, stopat printr-un act administrativ, a cărui executare fusese suspendată.

Prima instanţă a repus în discuţie chiar incidenţa art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 la situaţia de fapt prezentată de reclamant în cadrul cererii de suspendare a executării, prin considerentele dezvoltate încălcând autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 194/2012 a Curţii de Apel Bacău şi care a confirmat dreptul reclamantului de a obţine suspendarea executării Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 a C.N.A.S. conform procedurii prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a depăşit limitele învestirii sale, neavând competenţa să repună în discuţie fondul dreptului recunoscut reclamantului prin hotărâre judecătorească, în prezenta speţă aflându-ne în faza de executare a unui titlu executoriu.

Cu ocazia rejudecării, astfel cum dispune expres art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prima instanţă va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii, ţinând seama de toate motivele şi apărările invocate de reclamant prin acţiune, de pârâţi prin întâmpinare şi de celelalte critici de care s-a prevalat recurentul şi a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluţia dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii.

2. Hotărârea Curţii de apel în rejudecare

Prin Sentinţa nr. 5 din 16 februarie 2017, pronunţată în camera de consiliu, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantul-creditor A. împotriva pârâtelor-debitoare Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bacău şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

- a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 8.060 RON cu titlu de penalităţi calculate pentru perioada 5 august 2014 - 20 octombrie 2016, pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 194 din 10 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, irevocabilă prin Decizia nr. 5068 din 19 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- a luat act de precizarea reclamantului-creditor că nu solicită amendarea conducătorilor autorităţilor pârâte-debitoare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta cânt şi pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău căile de atac fiind întemeiate sau putând fi fundamentate în drept pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Cât priveşte recursurile pârâtelor Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău acestea vizează aspectele din dispozitiv referitoare la obligarea acestor părţi procesuale la plata către reclamant a sumei de 8060 RON cu titlu de penalităţi calculate pentru perioada 5 august 2014 - 20 octombrie 2016, pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 194 din 10 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău irevocabilă prin Decizia nr. 5068 din 19 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea căilor de atac s-a arătat că art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede expres că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de această lege. Observăm astfel că legiuitorul a condiţionat obligarea debitorului de parcurgerea procedurii de executare silită, procedură care nu a fost iniţiată de reclamant, neexistând la momentul de faţă niciun demers în acest sens.

Tot în acest sens, din punct de vedere al aplicării penalităţilor, prevederile art. 905 C. proc. civ. sunt de strictă interpretare, şi anume, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Ori, în speţa de faţă, în accepţiunea termenului de "instanţa de executare", înţelegem instanţa competentă să încuviinţeze executarea silită, fapt inaplicabil speţei de faţă deoarece nu se poate vorbi despre o procedură de executare silită.

Totodată, din prisma aplicabilităţii art. 24 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, textul de lege mai sus invocat reglementează situaţia asigurării respectării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care a fost tranşat litigiul pe fond.

Ca atare, procedura de executare reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu este incidenţă în cazul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti executorii prin care s-a dispus suspendarea vremelnică a executării unui act administrativ, cum este Sentinţa civilă nr. 194 din 10 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău.

În realitate cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 2721 din 20 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2012, recurentul, în urma întreruperii tratamentului cu interferon şi ribavirină în anul 2012, nu a mai beneficiat de niciun alt tratament.

În aceste condiţii, din actele dosarului, reiese că recurentul-reclamant are în prezent fibroză gradul III, crescută de la gradul I, anterior întreruperii tratamentului.

Prin faptul că acestuia nu i s-a pus la dispoziţie o altă terapie, iar Ordinul nr. 1379/1023/2015 limitează aprobarea tratamentului numai pentru pacienţii cu fibroză gradul IV, care este stadiul terminal, demonstrează că s-a încălcat dreptul recurentului la asistenţă medicală preventivă, dreptul la sănătate, prevăzut de Cartă, ce conţine norme obligatorii pentru autorităţile cu competenţe în domeniu.

O asemenea încălcare poate fi constatată de instanţa de contencios administrativ, dat fiind faptul că prevederile dreptului european şi implicit ale Cartei se aplică direct şi obligatoriu de instanţa naţională.

Faţă de acestea, s-a constatat că refuzul intimaţilor este nejustificat, în sensul disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Cât priveşte recursul reclamantului, acesta vizează, pe de o parte, perioada în care i-au fost acordate daunele, apreciind că aceasta ar fi trebuit să curgă de la data de 10 octombrie 2012 cât şi în ceea ce priveşte cuantumul acestora.

Cât priveşte întinderea perioadei, este de netăgăduit faptul că prin Sentinţa civilă nr. 194 din 10 octombrie 2012 doar s-a suspendat decizia de întrerupere a tratamentului. Reluarea acestuia, în cazul concret analizat, cu altă medicaţie, nu putea fi făcută în mod automat, ci la cererea pacientului, în urma unor observaţii medicale, ceea ce acesta a şi recunoscut însă a formulat cererea în data de 5 august 2014.

Cât priveşte cuantumul penalităţilor prin cererea iniţială de chemare în judecată reclamantul nu a motivat cuantumul pretins. Faţă de motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte reducerea penalităţii pe zi de întârziere, prin prezentul recurs nu s-a conturat o critică reală a acestei decizii, astfel că instanţa apreciază temeinică şi legală soluţia instanţei de fond.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate, nici unul dintre recursuri nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 88 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a le respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău împotriva Sentinţei nr. 5 din 16 februarie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM