Tax assessments annulled; corporate wins as tax authority’s appeals rejected over lapsed limitation and non-salary footballer payments.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamantul A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi M.F.P. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor:

- anularea Deciziei nr. 371 din 17 noiembrie 2014 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, a Deciziei de impunere nr. x din 25 iulie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 25 iulie 2012 şi, pe cale de consecinţă,

- anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin actele administrativ-fiscale atacate, exonerând reclamanta de la plata sumei de 4.978.890 RON, reprezentând obligaţii fiscale suplimentare de plată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 164 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

- a admis acţiunea formulată de reclamantul A. S.A, prin administrator judiciar B., şi în consecinţă:

- a anulat Decizia nr. 371 din 17 noiembrie 2014 emisă de ANAF şi Decizia de impunere x din 25 iulie 2012 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Prahova;

- a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 9809 RON, cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

II.Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a solicitat casarea-sentinţei.-şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei cu consecinţa respingerii acţiunii.

Dintr-un început trebuie precizat faptul că cele două recursuri sunt cvasidentice în ceea ce priveşte motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu precizarea că recurenta ANAF a criticat soluţia şi din perspectiva obligării la plata cheltuielilor de judecată apreciate ca nejustificate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de către DGRFP Ploieşti, aprecierea faptului că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii se raportează la preluarea ca valide a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, mai mult instanţa respingând obiecţiunilor la expertiza depusă de către recurent.

Însă, din cuprinsul Încheierii din 1 iunie 2016 dosar fond reiese faptul că instanţa a respins motivat obiecţiunile formulate.

Din cuprinsul sentinţei nu rezultă faptul că aceasta s-ar fi fundamentat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, ci pe întregul material probator din cauză.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. critica relevă mai multe paliere astfel:

Referitor la prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, pentru creanţele născute în anul 2004. la data inspecţiei fiscale (reverificării), respectiv la data de 3 noiembrie 2010.

În cazul dreptului de a stabili obligaţii fiscale, termenul de prescripţie de 5 ani începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală (când s-a format baza de impunere care o generează), în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (2) din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Instanţa de fond în baza expertizei contabile concluzionează ca în raport de excepţia prescripţiei invocate de reclamanta A. S.A. în cuprinsul acţiunii, pentru anul 2004 A. S.A. nu datorează sume reprezentând obligaţii fiscale principale şi accesorii, întrucât acestea sunt prescrise.

Recurentele considera ca în mod eronat intimata reclamanta a invocat prevederile art. 91 alin. (2) şi art. 23 din O.G nr. 92/2003 privind prescripţia dreptului de a stabilii obligaţii fiscal şi nu a invocat totodată şi prevederile art. 92 din acelaşi act normative, respectiv " întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale".

Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, "Termenele de prescripţie prevăzute la art. 91 se suspendă:

a) pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscală".

În speţă, inspecţia fiscală a cuprins perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2008 având următoarea cronologie:

Inspecţia fiscală iniţială a fost începută la data de 6 iulie 2009 fiind suspendată cu data de 3 august 2009 şi reluată la data de 4 ianuarie 2010 pentru discuţia finală, fiind finalizată prin emiterea Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 15 ianuarie 2010 în baza căruia a fost emisă şi Decizia de impunere nr. x din 15 ianuarie 2010.

Prin adresa nr. x din 30 iulie 2010 emisă de D.G.F.P Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. sub nr. x din 12 aprilie 2010 a fost sesizată asupra contestaţiei formulată şi depusă de către S.C Fotbal A. S.A. Ploieşti la Decizia de impunere nr. x din 15 ianuarie 2010 emisă de D.G.F.P. Prahova-A.I.F.

Potrivit adresei nr. x din 3 septembrie 2010 emisă de la Direcţia Generală de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. şi înregistrată la D.G.F.P. Prahova - A.I.F. sub nr. x din 14 septembrie 2010 a fost transmisă Decizia nr. 237 din 31 august 2010 privind soluţionarea contestaţiei formulate de S.C Fotbal A. S.A. Ploieşti.

Potrivit Deciziei nr. 237 din 31 august 2010 s-a hotărât:

1. Respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulata de S.C. A. S.A. Ploieşti pentru suma de 1.097.823 RON, precum şi pentru capătul de cerere având ca obiect Dispoziţia de măsuri nr. 11 din 15 ianuarie 2010 emisă de D.G.F.P. Prahova.

2. Desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. x din 15 ianuarie 2010 emisă de organele de inspecţie fiscală din Cadrul D.G.F.P Prahova în baza Raportului de inspecţie fiscală încheiat în data de 11 ianuarie 2010 pentru suma totală de 11.936.120 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la o noua verificare pe aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de impozit ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţa precum şi de cele precizate prin prezenta Decizia nr. 237 din 31 august 2010.

S-a pretins de către recurente că instanţa de fond nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei prevederile pct. 6.2 din Instrucţiunile din 25 mai 2011 pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală aprobate prin Ordinul nr. 2137/2011:

"Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, în sensul că asupra ei organul de soluţionare competent nu mai poate reveni, cu excepţia situaţiilor privind îndreptarea erorilor materiale, potrivit legii, şi este obligatorie pentru organele fiscale emitente ale actelor administrative fiscale contestate".

De asemenea, la pct. 11.6 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul nr. 2137/2011 se precizează:, Decizia de desfiinţare va fi pusă în executare, iar verificarea va viza strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente", iar potrivit prevederilor pct. 11.7 din acelaşi act normativ:, Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatarului sume mai mari decât cele din actul desfiinţat . . . . . . . . . .".

A pretinde însă o suspendare "sine die" a termenului de prescripţie deşi verificările iniţiale au fost finalizate prin Decizia nr. 237 din 31 august 2016 este lipsit de temei legal.

Această decizie este una definitivă iar noua verificare, chiar numită reverificare şi care trebui a fi efectuat în condiţiile limitativ mai sus expuse nu poate fi ataşată, vechii verificări niciun text normativ neprecizând aceasta.

De altfel, o astfel de interpretare, prin decizii de reverificare succesive ar face practic imprescriptibilă orice verificare.

Întreruperea prescripţiei nu poate fi pusă în discuţie, aceasta fiind de limitată şi expresă aplicare nefiind, după cum este şi firesc, a fi incidentă în atare situaţie.

Referitor la sumele obţinute de către sportivi, antrenori şi tehnicieni cu titlul de avansuri spre decontare, premii, indemnizaţii de instalare, considerate drept venituri salariale:

Aşa după cum a fost prezentat şi în Raportul de inspecţie fiscala nr. x nr. 347 din 25 iulie 2012, în perioada ianuarie 2004 - octombrie 2004 au fost efectuate plăti prin casieria societăţii, pe bază de dispoziţii de plată, către jucătorii de fotbal, antrenori şi tehnicieni în suma totala de 474.734 RON, din care suma de 245.165 RON cu titlu de avans spre decontare (cont contabil 542, Avansuri spre decontare) şi suma de 229.569 RON cu titlu de împrumut (cont contabil 461 "Debitori").

Sumele ridicate nu au fost justificate şi nici restituite, fiind anulate ulterior, prin înregistrarea lor pe costuri. Totodată, în perioada mai 2005 - decembrie 2005 au fost efectuate plăţi prin casierie cu titlu de împrumut în valoare totală de 326.056 RON către dl. C. în calitate de director economic, pe baza de dispoziţii de plată, sumele fiind înregistrate în contul contabil 461, Debitori".

Din suma de 326.056 RON a fost restituită suma totală de 107.500 RON în luna decembrie 2005 şi martie 2006, diferenţa de 218.556 RON fiind anulată prin înregistrarea pe costuri în luna decembrie 2006.

Societatea a înregistrat pe costuri suma totala de 693.290 RON din care, 245.162 RON reprezintă sume acordate cu titlu de avansuri spre decontare şi 448.125 RON reprezintă sume acordate cu titlu de împrumuturi.

Având în vedere faptul că, sumele acordate cu titlu de avansuri spre decontare, respectiv cu titlu de împrumuturi nu au fost restituite şi nici nu au fost reţinute din retribuţia titularilor de avans, respectiv din împrumuturi, ele fiind anulate prin înregistrarea acestora pe costuri, iar până la data de 31 decembrie 2008 (perioada supusă reverificării) societatea nu a efectuat nici o acţiune de recuperare a acestor sume, în baza prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

În realitate, în speţă, cu referire la plăţile către sportivi profesionişti, în cazul convenţiilor civile încheiate în baza C. civ. se aplică dispoziţiile O.U.G. nr. 205/2005, lege specială în raport de prevederile anterioare ale Codul fiscal (Legea nr. 571/2003).

Faptul că veniturile obţinute de către sportivi profesionişti în baza convenţiilor civile nu sunt venituri din activităţi independente a fost de altfel confirmat într-o speţă similară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2482/2014) astfel că, având în vedere şi rolul unificator de jurisprudenţă al acestei instanţe în lipsa observării uneia contrare de dată mai recentă, concluziile acesteia vor fi menţinute.

Faptul că prin recurs se invocă cele reţinute în cuprinsul Deciziei nr. 237/2010 a ANAF nu are relevanţă aceasta fiind obligatorie doar pentru organele fiscale şi nu "erga omnes".

Concluzia referitoare la salarii se aplică cu atât mai mult în ceea ce priveşte indemnizaţiile de instalare, premiile precum şi alte indemnizaţii acordate sportivilor.

Concluziile din raportul de expertiză efectuat în cauză nu au a avea relevanţă din punct de vedere al interpretării legii ci doar al aplicării ei, în mod just în această situaţie, relevându-se faptul că procedura de înregistrare în contabilitate a acestor venituri a fost una corectă.

În rezumat, în mod corect s-a apreciat a fi aplicabile dispoziţiile art. 75 Codul fiscal, în raport de prevederile art. 42 lit. k), t) şi m) Codul fiscal.

Cât priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, secunda recurentă ANAF a pretins că nu s-a aflat în culpa procesuală raportat la atitudinea sa din timpul procesului.

În realitate atitudinea sa a fost de respingere a pretenţiilor reclamantului, mai mult a solicitat şi impus prim recurentei să formuleze "punct de vedere" respectiv obiecţiuni faţă de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

În subsidiar, s-a solicitat a se face aplicarea art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., potrivit căruia onorariile avocaţiale pot fi micşorate în situaţia în care se constată ca sunt nepotrivite faţă de valoarea pricinii ori munca îndeplinită.

În opinia recurentei condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată nu este îndeplinită în această cauză.

Cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către instanţa de fond au fost de 9.809 RON din care onorariu expert a fost de 5.509 RON. taxa de timbru de 100 RON, iar onorariu avocat de 4.200 RON.

Acest cuantum este apreciat de către instanţa de recurs a nu fi excesiv raportat la termenele de judecată şi înscrisurile emanând de la avocaţi aflate la dosar.

În concluzie, în raport de criticile formulate hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum motivele invocate de cele două pârâte-recurente nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi nici pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 164 din 21 iunie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM