Contractual payment delays by a public authority: applicability of exculpatory clause for lack of budgetary funds and recovery of judicial costs

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1..Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 29 octombrie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (fostul Minister al Economiei), obligarea acestuia la plata sumei de 7.907,74 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru achitarea cu întârziere a deconturilor de cheltuieli realizate în baza contractului nr. x din 2 octombrie 2013 având ca obiect organizarea participării operatorilor economici din România la Târgul Internaţional "Anuga" ce a avut loc la Köln, în Germania, în perioada 5 - 9 octombrie 2013, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 4108 din 2 iunie 2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În urma declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia A III-a contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi nr. 37319/3/2014, la data de 23 iunie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2957 din data de 11 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, având ca obiect "pretenţii", obligând pârâtul să achite reclamantei suma de 7907,74 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare şi suma de 1000,38 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 2957 din data de 11 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ambele părţi au formulat recursuri: pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin reorganizarea şi preluarea activităţilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, a formulat recurs principal, fără a încadra criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. iar reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident întemeiat pe dispoziţiile art. 491 C. proc. civ.

Prin recursul său, pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin reorganizarea şi preluarea activităţilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului critică hotărârea recurată sub două aspecte de nelegalitate.

Primul aspect priveşte incidenţa în cauză a clauzei exoneratoare prevăzută de art. 6 alin. (3) din contractul părţilor, potrivit căreia achizitorul este exonerat de răspundere pentru întârzierile de plată datorate neprimirii în timp util a fondurilor bugetare aferente. Recurentul - pârât invocă drept motive de exonerare de răspundere aspecte ce ţin de reorganizarea instituţiei şi de lipsa fondurilor necesare, susţinând că, urmare a modificărilor legislative intervenite prin O.U.G. nr. 96/2012 şi prin H.G. nr. 47/2013, în vederea efectuării plăţilor aferente obligaţiilor de plată angajate de CRPCIS, Ministerul Economiei, prin Direcţia de Specialitate a încheiat acte adiţionale de preluare a contractelor încheiate de CRPCID cu societăţile organizatoare începând cu aprilie 2013 şi apoi a întocmit Propunerile de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare şi angajamentelor bugetare individuale aferente contractelor preluate de la CRPCIS, luându-se şi toate avizele legale.

Susţine recurentul - pârât că procesul de reoganizare a determinat nealocarea în timp util către instituţia nou înfiinţată a fondurilor bugetare aferente funcţionării acesteia, ceea ce a avut drept consecinţă întârzierea la plată a facturilor.

Cel de-al doilea aspect invocat de recurentul - pârât în recursul ce face obiectul prezentei judecăţi îl constituie aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Apreciază astfel recurentul - pârât că, în mod nejustificat şi nelegal a fost obligată autoritatea la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu se poate reţine că este vorba de rea credinţă sau de comportare neglijentă pricinuită prin apărarea sa în acest proces.

Mai mult decât atât, consideră recurentul - pârât că aceste cheltuieli de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate de dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului; acestea nefiind puse în discuţia părţilor, fiind astfel încălcate principiile contradictorialităţii şi al rolului activ al judecătorului, precum şi principiul egalităţii armelor statuat de jurisprudenţa europeană.

Totodată, autoritatea publică recurentă - pârâtă menţionează că, raportat la munca depusă, în ceea ce priveşte acţiunea dedusă judecăţii, cheltuielile de judecată stabilite de instanţă apar ca fiind nejustificat de mari, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cauza Goga contra României din 23 martie 2008 - ce a statuat că un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. Raportat la acest aspect, consideră că prima instanţă nu a avut în vedere caracterul rezonabil şi proporţional al acestor cheltuieli.

Pentru toate aceste considerente solicită respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată şi exonerarea autorităţii de plata cheltuielilor de judecată, fiind acordate printr-o hotărâre nelegală.

Prin punctul de vedere formulat cu privire la Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurentul - pârât Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Anteprenoriat a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că ministerul este o persoană fără calitate procesuală în raport de cauza dedusă judecăţii.

La rândul său, reclamanta Societatea A. S.R.L. prin recursul incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 491 C. proc. civ., a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond pe cheltuielile de judecată.

Apreciază astfel recurenta - reclamantă că hotărârea instanţei de fond este parţial nelegală, deoarece prima instanţă a admis doar parţial aceste cheltuieli, limitându-le la suma de 1.000,38 RON, în condiţiile în care acestea au fost în cuantum de 1.244,38 RON.

Susţine recurenta - reclamantă că, în ceea ce priveşte onorariul de avocat, în cuantum de 744 RON, nu putea fi considerat excesiv faţă de obiectul pricinii, valoarea pretenţiilor, munca depusă de avocat şi durata soluţionării dosarului. Apreciază că micşorarea onorariului de avocat de la suma de 744 RON la suma de 500 RON nu ar putea fi justificată, nefiind o diferenţă foarte mare între cele două sume, astfel încât una dintre ele să fie considerată disproporţionată faţă de natura cauzei, iar cealaltă nu.

Solicită astfel admiterea recursului incident, modificarea în parte a sentinţei recurate şi obligarea autorităţii publice recurente - pârâte la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate la momentul judecării pe fond a litigiului, în cuantum de 1.244,38 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de autoritatea publică pârâtă, recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea, ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe, în ceea ce priveşte fondul cauzei.

În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că, la data scadenţei facturilor emise în temeiul contractului ce a fost încheiat de cele două părţi, existau fonduri bugetare şi lichidităţi alocate către autoritatea publică, iar neplata la timp a acestora s-a datorat exclusiv acesteia; recurentul-pârât nefăcând dovada existenţei vreunei clauze exoneratoare de răspundere pentru întârzierea plăţilor, în concordanţă cu prevederile contractuale.

Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2018, a admis în principiu cele două recursuri declarate în cauză şi, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în şedinţa din data de 30 octombrie 2018 dispunând citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

În prealabil, instanţa constată că, deşi prin cererile de recurs, părţile nu au încadrat criticile lor în motivele de nelegalitate prevăzute expres de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., prin Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în baza Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a apreciat că, atât criticile formulate de recurentul - pârât cât şi cele formulate de recurenta - reclamantă pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi astfel analizate din această perspectivă.

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de ambele părţi cât şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor în continuare expuse.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Preliminar, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum a fost invocată de recurentul - pârât Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Anteprenoriat, în cadrul Punctului de vedere formulat cu privire la Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cadrul procedurii reglementată de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în vigoare la acel moment, aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect dobânda legală penalizatoare calculată pentru achitarea cu întârziere a deconturilor de cheltuieli realizate de societatea recurentă - reclamantă în baza contractului de prestări servicii nr. x întocmit în data de 2 octombrie 2013 între Ministerul Economiei, în calitate de achizitor şi S.C. B. S.R.L. - în calitate de prestator.

Prin O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare şi în conformitate cu prevederile H.G.. Nr. 47/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, a fost înfiinţat Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în calitate de continuator în drepturi şi obligaţii a Ministerului Economiei, astfel cum chiar autoritatea publică recunoaşte în cadrul întâmpinării depusă la momentul judecării pe fond a pricinii.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 55/2015, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a fost desfiinţat, activitatea acestuia şi structurile din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi din domeniul mediului de afaceri de la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri fiind preluate de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, iar apoi, prin O.U.G. nr. 1/2017 se înfiinţează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat prin preluarea activităţilor şi a structurilor din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri, comerţului, antreprenoriatului şi investiţiilor străine de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. (articolul 6).

Astfel cum chiar autoritatea publică recunoaşte, această preluare a activităţii, presupune inclusiv preluarea " dosarelor de instanţă", prin încheierea Procesului-verbal nr. x din 9 martie 2017, ceea ce echivalează, practic, cu o recunoaştere a faptului că, în acest fel a operat şi transmiterea calitatea procesuale.

În condiţiile în care, în baza art. 6 din O.U.G. nr. 1/2017, activitatea şi structurile de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri au fost preluate de către autoritatea nou înfiinţată Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat - prin H.G. nr. 23/2017, este mai mult decât evident că modificările legislative intervenite succesiv pe parcursul derulării procesului cu privire la denumirea autorităţii publice, nu au influenţat în nici un fel transmiterea calităţii procesuale pasive către autoritatea nou înfiinţată.

Instanţa are în vedere totodată şi dispoziţiile art. Art. (1) şi (2) din H.G. nr. 23/2017 conform cărora " 1) Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniile întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri, comerţului, antreprenoriatului şi investiţiilor străine, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici,

(2) Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat este minister cu rol de sinteză, instituţie publică cu personalitate juridică.".

Prin urmare, instanţa reţine că Ministerul Pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Anteprenoriat, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică proprie, este succesorul în drepturi şi obligaţii al fostului Minister al Economiei, parte în contractul ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăţi, motiv pentru care, apreciază că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.

Pe fondul recursului promovat de recurentul - pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a prevederilor art. 6 alin. (3) din Contractul încheiat între părţi, instanţa de recurs apreciază că argumentele aduse de autoritate în acest sens sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că între Ministerul Economiei, actualmente Ministerul Pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în calitate de achizitor şi reclamanta A. S.R.L., în calitate de prestator, a fost încheiat Contractul nr. x din 2 octombrie 2013 pentru organizarea participării operatorilor economici la Târgul internaţional Anuga, Köln, care s-a desfăşurat în perioada 5 - 9 octombrie2013.

Conform prevederilor art. 3 alin. (2) din contract, beneficiarul avea obligaţia de a transfera în contul executantului, pe măsura efectuării plăţilor şi prezentării documentelor justificative legal întocmite care probează realizarea cheltuielilor prevăzute în Deviz sumele în RON suportate de la bugetul de stat prevăzute la alin. (1), adică la valoarea contractului care a fost de maxim 1.591.278 RON (TVA) inclus) din care comisionul este de 95.400 RON (TVA inclus).

Potrivit art. 3.6, din contract, decontul acţiunii se va depune la achizitor, adică la autoritatea publică, în maximul 15 zile lucrătoare de la terminarea acţiunii şi se va aviza de către responsabilul de contract. Executantul va putea solicita cu justificare beneficiarului decontarea sumelor finale cheltuite, pe baza documentelor de plată venite ulterior. Decontul nu se va depune mai târziu de 60 de zile de la data încheierii acţiunii.

Potrivit art. 3.8, din contract, în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării ordonanţării de plată, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data depunerii decontului, beneficiarul, adică autoritatea publică pârâtă, va emite ordinul de plată, transferând banii în contul executantului.

Articolul 6 alin. (3) din acelaşi contract stipulează că "achizitorul este exonerat de răspundere pentru întârzierile la plată datorate neprimirii în timp util a fondurilor bugetare aferente".

Atât în această fază procesuală cât şi la judecata pe fond a recursului, autoritatea publică recurentă - pârât a invocat această clauză contractuală ca şi cauză exoneratoare de răspundere.

Analizând conţinutul clauzei menţionată la articolul 6 alin. (3) din contractul părţilor, Înalta Curte reţine că, pentru a putea fi aplicată această clauză achizitorul, în speţă autoritatea publică recurentă-pârâtă trebuie să facă dovada că întârzierile la plată au fost cauzate de neprimirea de către autoritate, în timp util, a fondurilor bugetare aferente.

Or, astfel cum se poate constata din răspunsul dat chiar de autoritatea publică la interogatoriul formulat de societatea reclamantă, cererea de deschidere de finanţare, ce a cuprins şi târgul internaţional Anuga Köln, a fost întocmită, abia în data de 4 decembrie 2013, pentru că atunci au fost utilizate lichidităţile din cont provenite în urma deschiderii de finanţare aferente lunii august, iar "cererea de deschidere de finanţare se face numai ca urmare a utilizării integrale a fondurilor disponibile deja în contul MECT".

Prin urmare, în cauză nu este vorba despre "neprimirea în timp util a fondurilor bugetare aferente", ci despre formularea cu întârziere a cererii de deschidere de finanţare, în condiţiile în care" lichidităţile alocate ca urmare a aprobării cererii de deschidere de finanţare pot fi utilizate numai pentru plata facturilor fiscale care au stat la baza întocmirii respectivei cereri", conform susţinerilor formulate chiar de autoritate în cadrul Răspunsului la interogatoriu.

Astfel, clauza exoneratoare prevăzută de articolul 6 alin. (3) din Contract nu poate fi aplicată, deoarece autoritatea publică recurentă - pârâtă nu a făcut dovada că întârzierile la plata au fost "datorate neprimirii în timp util a fondurilor bugetare aferente". Dincontră, prin Răspunsul la interogatoriu autoritatea a recunoscut faptul că cererea de deschidere de finanţare ce a cuprins şi târgul internaţional Anuga Köln, a fost întocmită abia în data de 4 decembrie 2013, deoarece nu se utilizaseră integral fondurile disponibile deja în contul autorităţii.

Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că întârzierea în decontare se datorează exclusiv autorităţii publice pârâte, care nu a utilizat în timp util lichidităţile din cont provenite în urma deschiderii de finanţare aferente lunii august, aceasta fiind o condiţie pentru formularea unei noi cereri de deschidere de finanţare.

Astfel cum şi instanţa de fond a reţinut, pentru 7 din totalul celor 11 facturi, ce au generat dobânda penalizatoare ce face obiectul pretenţiilor reclamantei, plata a fost efectuată cu întârzieri cuprinse între 5 şi 39 de zile, astfel cum rezultă din Tabelul anexat la dosarul înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, aspect necontestat, de altfel de autoritatea publică pârâtă.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu va lua în considerare nici susţinerea autorităţii publice recurente - pârâte, conform căreia procesul de organizare instituit prin O.U.G. nr. 92/2012, respectiv prin H.G. nr. 47/2013, a constituit motivul ce a determinat nealocarea în timp util a fondurilor bugetare aferente şi implicit întârzierea la plată a facturilor, în condiţiile în care Protocolul dintre CRPCIS şi Ministerul Economiei a fost încheiat încă din data de 25 martie 2013 iar contractul dintre părţi a fost întocmit la un interval de 7 luni după semnarea acestui Protocol.

Înalta Curte apreciază că reorganizarea instituţiei nu poate constitui un motiv care sa justifice exonerarea autorităţii de răspundere, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4, alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine urma sa se desfiinţeze la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei.

Hotărârea Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei este H.G. nr. 47/2013, aceasta fiind publicata în Monitorul Oficial în data de 20 februarie 2013.

Ca atare, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine s-a desfiinţat în data de 20 februarie 2013 şi, cu aceeaşi dată, s-a înfiinţat şi Ministerul Economiei care, potrivit art. 26, alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2012, se subrogă în drepturile şi obligaţiile Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine.

În ceea ce priveşte transferul bunurilor de la instituţia desfiinţată la instituţia nou înfiinţată, potrivit art. 26, alin. (4) din O.U.G. nr. 96/2012, în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute la alin. (1), se preiau pe bază de protocol de predare-preluare bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora.

Aceeaşi prevedere este reprodusă şi în art. 15 din H.G. nr. 47/2013, potrivit căruia "patrimoniul Ministerului Economiei se constituie prin ... preluarea parţială a patrimoniului Centrului Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, pe baza protocolului de predare-preluare ce se va încheia în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri".

Ca atare, Protocolul de predare primire a patrimoniului trebuia încheiat pana la data de 7 martie 2013 şi pe cale de consecinţa, Ministerul Economiei avea obligaţia de a plăţi orice factura emisa după data de 7 martie 2013, aceasta fiind data la care înceta cauza invocata pentru amânarea la plata (reorganizarea instituţiei).

Or, în litigiul dedus prezentei judecăţi, atât Contractul încheiat între cele două părţi, cât şi facturile şi implicit deconturile aferente facturilor au fost întocmite la interval de 7, respectiv 9 luni după data încheierii Protocolului.

Împrejurarea că, în concret, Protocolul de predare-primire s-a încheiat cu întârziere, în data de 25 martie 2013, îi este imputabilă în exclusivitate autorităţii publice recurente - pârâte, aceasta neputând invoca propria-i culpă pentru a se exonera de obligaţia de plată la timp a facturilor.

Astfel, în mod corect judecătorul fondului a dat eficienţă prevederilor art. 1535 din C. civ., precum şi prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, obligând autoritatea pârâtă la repararea prejudiciului suferit de societate.

Împrejurarea că Protocolul de predare primire dintre CRPCIS şi Ministerul Economiei a fost încheiat cu întârziere, aspect ce ar fi condus ulterior la decalarea plăţilor, nu îi poate fi imputată decât autorităţii publice pârâte şi nu poate constitui prin ea însăşi o cauză exoneratoare de răspundere, în sensul art. 6 alin. (4) din Contract, fiind o chestiune străină de relaţia contractuală dintre părţi.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului - pârât în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a clauzei exoneratoare prevăzută la articolul 6 alin. (3) din contractul părţilor, nu sunt dovedite cu probe, neavând nici suport legal şi, prin urmare, reţinerea instanţei de fond, în sensul că autoritatea publică reucrentă-pârâtă datorează penalităţile solicitate de societatea reclamantă, este pe deplin justificată.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurentul - pârât prin cererea de recurs, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune ca acesta să fie analizat împreună cu recursul incident formulat de recurenta-reclamantă; considerentele instanţei pe acest aspect fiind comune, dat fiind că atât acest al doilea motiv de nelegalitate invocat de recurentul - pârât cât şi recursul incident promovat de recurenta - reclamantă privesc cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond.

Conform dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ.:

(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

(4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)."

Iar conform dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. " (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Aplicând aceste prevederi în cauza de faţă, Înalta Curte constată că, instanţa de fond, în condiţiile în care a admis în integralitate cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulate de recurenta - reclamantă, în mod legal, prin raportare la dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a obligat autoritatea publică pârâtă - ca parte care a pierdut procesul - să plătească reclamantei, ca parte care a câştigat procesul, cheltuielile de judecată.

Acordarea cheltuielilor de judecată este strâns legată de soluţia data de instanţă cererii de chemare în judecată.

Deci, la baza obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală.

Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câştigătoare.

Astfel, ideea de culpă a părţii, care prin atitudinea sa, a determinat partea potrivnică să intenteze o acţiune în realizarea dreptului, este o condiţie a acordării cheltuielilor de judecată. Prin urmare, partea reclamantă poate să pretindă cheltuieli de judecată ori de câte ori nerealizarea dreptului pretins este imputabilă părţii potrivnice.

Altfel spus, partea din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute în mod justificat de partea câştigătoare, pentru că, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancţiune procedurală pentru partea care a pierdut procesul, ci acestea au şi rolul de a despăgubi partea care a câştigat procesul, care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază neîntemeiate criticile formulate de ambele părţi cu privire la soluţia dată de prima instanţă capătului de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, în mod justificat, de către partea care a câştigat procesul.

În cauză, instanţa de fond a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru şi onorariu avocaţial redus, constatând întemeiat că, în raport de soluţia dată cererii de chemare în judecată, culpa procesuală aparţine pârâtului.

Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile recurentului - pârât, în sensul că aceste cheltuieli de judecată nu au fost justificate prin dovezi clare, în condiţiile în care la dosarul cauzei există atât dovada plăţii taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina societăţii reclamante în cuantum de 500,38 RON (ordin de plată nr. x din 10 februarie 2015, în original, dosarul înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal) cât şi dovada plăţii onorariului avocaţial/"contravaloare contract de asistenţă juridică şi reprezentare " în cuantum de 744,00 Ron (Factură fiscală seria x nr. x din data de 29 mai 2015, de asemenea, depusă în original, la dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal).

Nici susţinerea, în sensul că aceste cheltuieli de judecată nu au fost puse în discuţia părţilor, încălcându-se astfel principiile contradictorialităţii, al rolului activ al judecătorului şi principiul egalităţii armelor statuat de jurisprudenţa europeană, nu poate fi luată în considerare de instanţa de recurs, în condiţiile în care autoritatea publică pârâtă a lipsit la dezbaterile ce au avut loc pe fondu cauzei, inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2015, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei recurate; prin întâmpinare autoritatea publică solicitând judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. (2) C. proc. civ.

În privinţa sumei incluse în aceste cheltuieli, reprezentând onorariul avocaţial redus, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. conferă instanţei de judecată posibilitatea de a reduce, motivat, cuantumul onorariului de avocat, fără însă a interveni în executarea contractului de asistenţă juridică încheiat între avocat şi clientul său, care îşi păstrează toate efectele prevăzute de lege.

Instanţa de control judiciar, faţă de suma stabilită cu titlul de onorariu avocaţial redus, respectiv 500 Ron (din totalul sumei de 1000,38 RON stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată) constată că, în speţă, este îndeplinită condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate de către prima instanţă, apreciind, în acord cu judecătorul fondului că partea din aceste cheltuieli reprezentând onorariul avocatului, este proporţională în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat pe parcursul procesului; suma fiind reală, necesară şi rezonabilă sub aspectul tuturor serviciilor juridice prestate în cauză.

În ceea ce priveşte criticile din recursul incident, în sensul că nu se impunea reducerea onorariului de avocat, care era deja într-un cuantum mic, Înalta Curte constată că aprecierea asupra oportunităţii şi asupra modului de reducere a acestui cuantum aparţine instanţei de fond şi reprezintă o chestiune de fapt lăsată la latitudinea acesteia, nefiind supusă cenzurii instanţei de recurs.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri precum şi cele două recursuri declarate de părţi, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul - pârât.

Respinge recursul principal formulat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi recursul incident formulat de SC " A." S.R.L., ambele fiind declarate împotriva Sentinţei civile nr. 2957 din 11 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat e GGC - MM