Tax authority appeal rejected; suspension of asset seizure upheld pending final tax challenge.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea-contestaţie înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, prevalând dispoziţiile art. 278 din Lg. nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi art. 14 şi 15 din Lg. nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016, emisă de către D.G.R.F.P. Timişoara - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, în principal până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x din 31 octombrie 2016 ce a stat la baza emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016 iar, în subsidiar, până la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016, ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 117 din 12 aprilie 2017, instanţa de fond Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte cererea precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Timişoara cu sediul în Timişoara, str. x B, jud. Timiş.

Dispune suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 22 noiembrie 2016 emisă de pârâtă, în temeiul art. 15 din Lg. nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei îndreptată contra Deciziei instituire măsuri asigurătorii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 ce formează obiect al dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Timişoara.

Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire măsuri asigurătorii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 bazată pe art. 14 din Lg. nr. 554/2004, ca rămasă fără interes.

Respinge cererea de suspendare a executării aceleiaşi Decizii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 de instituire măsuri asigurătorii până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 31 octombrie 2016".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 117 din data de 12 aprilie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, în esenţă, s-au arătat următoarele:

Arată recurenta că în mod greşit instanţa de fond a respins cele două excepţii de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

- În ce priveşte necompetenţa materială a Curţii de Apel Timişoara se arată de recurentă că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - care stabileşte două criterii în funcţie de care se atribuie competenţa de judecată a instanţei; cel al emitentului actului şi cel al cuantumului sumei cuprinsă în actul de creanţă.

Apreciază astfel recurenta, având în vedere şi prevederile art. 13 din H.G. nr. 520/2013 că în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei împotriva deciziilor de măsuri asigurătorii aparţine Tribunalului Timiş.

- Referitor la inadmisibilitatea acţiunii, se arată că în ceea ce priveşte cererea de suspendare, solicită a se constata că acţiunea este inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ.

Astfel, art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, deschide calea contribuabilului la instanţa de contencios administrativ împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Întrucât optica legiuitorului cu privire la acest subiect este noua, competenţa instanţei de contencios administrativ fiind introdusă prin noul Codul de procedură fiscală, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016, în practică şi în doctrină au existat discuţii cu privire la necesitatea formulării unei plângeri prealabile îndreptate împotriva deciziei de măsuri asigurătorii, anterior introducerii la instanţa judecătorească, având în vedere incidenţa legii contenciosului administrativ.

În acest sens, legiuitorul a intervenit şi, prin O.U.G. nr. 84 din 16 noiembrie 2016, a modificat textul art. 213 alin. (13) şi a precizat, în mod neechivoc că, prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, cel interesat poate face contestaţie, fără parcurgerea procedurii prealabile.

Revenind la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia suspendării efectelor actelor administrative, acesta prevede trei condiţii, obligatorii, în vederea formulării unei cereri de suspendare a efectelor actelor administrative, după cum urmează: cazul bine justificat; paguba iminentă; sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare.

În condiţiile în care legea specială, respectiv, Codul de procedură fiscală, prevede că procedura reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie, potrivit principiului specialia generalibus derogat, rezultă că cererea de suspendare a efectelor deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nu a fost reglementată de către legiuitor, motiv pentru care apreciem că cererea inadmisibilă.

4. Apărările intimatei

Intimata S.C. A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, menţinerea sentinţei de fond ca fiind legală şi temeinică considerând că reluarea excepţiilor invocate la instanţa de fond nu poate constitui motiv de nelegalitate în conformitate cu prevederile art. 488 pct. 8 şi, în consecinţă, excepţiile invocate nu pot fi circumscrise motivelor de recurs îngăduite de ele, acest lucru fiind sancţionat cu nulitatea.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Referitor la excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanta-intimată, Înalta Curte reţine că motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., respectiv în prevederile art. 488 pct. 8 C. civ., astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., iar excepţia nulităţii va fi respinsă.

Recurenta atacă încheierea prin care s-a verificat din oficiu competenţa materială a instanţei din 15 martie 2017 .

În ce priveşte excepţia necompetenţei materiale soluţionată în mod greşit de instanţa de fond

Prin acţiunea de faţă reclamanta-intimată S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea Deciziei de instituire a măsurii asiguratorii nr. 396 din 22 noiembrie 2016 emisă de DGRFP Timişoara - Administraţia pentru Contribuabilii Mici şi mijlocii la nivel Regional Timişoara, prin care s-a dispus sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile şi poprirea asigurătorie asupra terţilor.

La baza emiterii acestei decizii de instanţa de măsuri asigurătorii s-a aflat Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale/suplimentare de plată nr. x din 31 octombrie 2016 al cărui cuantum depăşeşte suma de 100.000 RON, astfel că devin pe deplin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât actul contestat priveşte creanţa fiscală, în acest sens fiind şi decizia de principiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal din data de 22 mai 2017.

Referitor la inadmisibilitatea acţiunii de suspendare a deciziei de instituire a măsurii asigurătorii

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 84 din 16 noiembrie 2016:

"prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competenta, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile".

Recurenta apreciază că întrucât nu este prevăzută necesitatea parcurgerii procedurii prealabile, cel interesat poate face deci contestaţie fără parcurgerea acesteia, rezultând că cererea de suspendare a acestei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii nu este posibilă, nefiind reglementată de legiuitor.

Înalta Curte observă că într-adevăr, este prevăzută calea contestaţiei acestor decizii asiguratorii la instanţa de contencios administrativ fiind luate aceste cauza din competenţa instanţei de drept comun, judecătoriile, însă această trimitere la legea contenciosului administrativ cu derogare de la aplicarea art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu exclude aplicarea prevederilor art. 14 - 15 din aceeaşi lege, dimpotrivă scopul pentru care s-a exclus procedura plângerii prealabile a fost urgenţa în soluţionarea acestor cauze, având în vedere natura execuţională a acestora şi prejudiciile pe care le pot aduce măsurile asiguratorii.

Instanţa de fond a făcut un raţionament corect prin raportare şi la disp. art. 278 C. proc. civ., unde se face precizarea numai în privinţa plăţii unei cauţiuni drept condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare . La alin. (2) al art. 278 C. proc. civ. se arată că:

"Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă legiuitorul voia să excepteze de la dreptul de a cere suspendarea efectelor de instituire a măsurii asigurătorii trebuia să o arate expres.

În condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (13) prin raportarea la prevederile Legii nr. 554/2004, rezultă că actului de executare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii îi sunt aplicabile şi dispoziţiile pentru actul administrativ, inclusiv art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Alte motive de nelegalitate privind îndeplinirea sau nu în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, nu au fost invocate de recurent.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - reclamantă.

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în reprezentarea Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinţei civile nr. 117 din 12 aprilie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM