Suspension of enforcement for accessory fiscal obligations dependent on annulled principal tax debt

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Marilor Contribuabili a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrativ fiscale solicitând, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună:

- Suspendarea integrală a Deciziei nr. 57745 din 8 februarie 2018, referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare din 8 februarie 2018;

- Suspendarea parţiala a Deciziei nr. 57745 din 8 februarie 018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligaţiilor principale stabilite de inspecţia fiscala prin Decizia F-AG nr. 772 din 27 decembrie 2017 emisa de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, pana la pronunţarea unei soluţii de către instanţa învestită cu cererea de anulare.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2245 din 11 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dispunând suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţii de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018 precum şi suspendarea parţială a executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzii şi penalităţii de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, doar pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligaţiilor principale stabilite de inspecţia fiscală prin Decizia F-AG nr. x din 27 decembrie 2017, până la pronunţarea instanţei de fond.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, ca nelegală, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrative, ca fiind neîntemeiată.

A susţinut recurenta - pârât că hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, apreciind că, în cauză nu este îndeplinită cerinţa existenţei cazului bine justificat, astfel cum este acesta definitiv de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Existenţa cazului bine justificat presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă/serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar faptul că, prin Sentinţa civilă nr. 43 din 26 februarie 2018 Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2018 a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 nu reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018, atâta timp cât, prin aceste decizii s-au stabilit şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente unor perioade anterioare pronunţării Sentinţei civile nr. 43 din 26 februarie 2018.

Astfel, prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018 au fost stabilite accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor principale stabilite în baza Declaraţiilor 112 pe anii 2016 şi 2017, declaraţiile 100 pe anul 2017 şi declaraţia 300 pe anul 2017, depuse de reclamantă la organul fiscal şi a Deciziei de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 emisă de DGRFP Argeş.

În ceea ce priveşte accesoriile aferente Deciziei de impunere nr. x din 27 decembrie 2017, susţine recurenta - pârâtă că, aşa cum rezultă din anexa la Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, acestea au fost stabilite în cea mai mare parte, pentru perioade anterioare pronunţării Sentinţei civile nr. 43 din 26 februarie 2018, respectiv: 25 iulie 2017 - 3 februarie 2018; 25 iunie 2017 - 3 februarie 2018; 25 mai 2017 - 3 februarie 2018; 25 aprilie 2017 - 3 februarie 2018; 25 martie 2017 - 3 februarie 2018; 25 februarie 2017 - 3 februarie 2018; 25 ianuarie 2017 - 3 februarie 2018; 25 decembrie 2016 - 3 februarie 2018; 25 noiembrie 2016 - 3 februarie 2018; 25 octombrie 2016 - 3 februarie 2018; 25 iunie 2018 - 3 februarie 2018; 25 mai 2016 - 3 februarie 2018; 25 aprilie 2016 - 3 februarie 2018; 25 martie 2016 - 3 februarie 2018; 25 februarie 2016 - 3 februarie 2018.

Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 reprezintă titlu de creanţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 95 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală " Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 226 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală " Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege".

Ca urmare, în interpretarea acestor dispoziţii legale, consideră recurenta - pârâtă că este evident că, atâta timp cât titlul de creanţă, în speţă Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 nu a fost anulată sau desfiinţată, în conformitate cu dispoziţiile art. 173 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale stabilite şi individualizate prin acest act administrativ fiscal, sunt datorate dobânzi şi penalităţi de întârziere " Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere".

Raportat la aceste considerente, apreciază recurenta - pârâtă că nu se poate reţine în cauză existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018.

Astfel, până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate; în caz contrar anticipându-se soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei; ajungându-se propriu - zis la o prejudecare a fondului; ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Solicită recurenta - pârâtă a se avea în vedere că instanţa de fond, în loc să " pipăie" fondul cauzei, s-a mulţumit doar să îşi însuşească argumentele expuse de reclamantă şi să dispună suspendarea executării actului contestat.

În ceea ce priveşte condiţia privind iminenţa producerii unei pagube, apreciază recurenta că nu este îndeplinită; intimata - reclamantă nefăcând dovada că există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă se suspendă executarea actului administrativ fiscal atacat şi care să justifice suspendarea executării acestuia; suspendarea fiind o situaţie de excepţie.

În speţa de faţă reclamanta nu a invocat imposibilitatea concretă de a plăti sumele stabilite prin actele ce fac obiectul suspendării, iar executarea unei obligaţii bugetare ce a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă iminentă.

În concluzie, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, ca fondat, casarea Sentinţei civile nr. 2245 din 11 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nelegală, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a actelor administrative, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta - pârâtă, a formulat întâmpinare intimata - reclamantă S.C. A. S.A., în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, menţinând, ca legală, hotărârea primei instanţe.

S-a susţinut în esenţă de către intimata - reclamantă că, faţă de caracterul accesoriu al obligaţiilor stabilite prin decizia de impunere a cărei suspendare a solicitat-o, precum şi faţă de faptul că titlul de creanţă prin care au fost individualizate obligaţiile principale (Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017 emisă de către AJFP Argeş) a fost suspendat prin Sentinţa nr. 43 din 26 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2018, în mod evident soluţia primei instanţe este la adăpost de orice critică.

Astfel cum se menţionează şi în hotărârea primei instanţe, obligaţia accesorie trebuie să urmeze întotdeauna soarta obligaţiei principale, astfel încât, suspendarea obligaţiei accesorii nu poate avea drept efect decât suspendarea obligaţiei principale, suspendarea obligaţiei principale lipsind de fundament executarea obligaţiei accesorii.

Apreciază intimata- reclamantă că este lipsită de relevanţă perioada pentru care au fost calculate penalităţile de întârziere, raportat la data emiterii de către Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul x/2018, a Sentinţei nr. 43 din 26 februarie 2018. Prin această sentinţă a fost suspendată însăşi baza care fundamenta existenţa accesoriilor, astfel încât acestea din urmă trebuie să urmeze soarta principalului.

De aceea, având în vedere că existenţa obligaţiilor accesorii nu îşi găseşte fundament în lipsa unei obligaţii principale şi întrucât, din punct de vedere temporal, naşterea obligaţiei accesorii întotdeauna succede naşterii obligaţiei principale, soluţia de suspendare a obligaţiei accesorii obligatoriu se răsfrânge şi asupra obligaţiei principale; suspendarea bazei atrăgând în mod logic şi suspendarea accesoriului.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, susţine intimata că a făcut dovada îndeplinirii acesteia; executarea creanţei în cuantum de 3.669.187 RON de către societate ducând la imposibilitatea achiziţionării de materii prime şi mai departe, a onorării comenzilor către clienţi, cauzând întreruperea activităţii societăţii, ceea ce ar avea un impact puternic şi la nivelul societăţii.

Societatea a contractat în anii 2007 - 2009 credite de investiţii de la 2 bănci în valoare de aproximativ 22 milioane de euro, având obligaţia să ramburseze rate şi să plătească dobânzile aferente în valoare de 750.000 RON lunar, respectiv 9.0000.000 RON anual iar în situaţia în care nu va mai putea respecta aceste obligaţii, creditele vor deveni scadente imediat, ceea ce ar duce în final la intrarea societăţii în insolvenţă.

În concluzie, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca legală.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

Situaţia de fapt reţinută şi considerentele primei instanţe privind admiterea cererii de suspendare

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Marilor Contribuabili a formulat cerere de suspendare a executării actelor administrativ fiscale solicitând, ca prin sentinţa ce se va pronunţa,. să se dispună: - Suspendarea integrală a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018;

- Suspendarea parţială a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligaţiilor principale stabilite de inspecţia fiscală prin Decizia F-AG nr. x din 27 decembrie 2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, până la pronunţarea unei soluţii de către instanţa învestită cu cererea de anulare.

Prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului în limitele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, a reţinut în esenţă că, prin Sentinţa nr. 43 din 26 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea executării acesteia, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, constatându-se că există o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea stabilirii obligaţiilor fiscale principale, fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, soluţia impunându-se pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.

A apreciat prima instanţă că aceleaşi împrejurări care au relevat îndeplinirea celor două condiţii pentru debitul principal, ar trebui să producă efecte şi în ceea ce priveşte accesoriile, cazul bine justificat fiind conturat de faptul că executarea actului care a stat la baza deciziilor a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, este de asemenea, suspendată de către instanţă.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, a reţinut prima instanţă că şi aceasta este îndeplinită, apreciind că executarea creanţei, în cuantum semnificativ, poate să perturbe grav funcţionarea societăţii reclamante ceea ce, prin prisma scopului şi obiectului de activitate, este de natură să creeze un prejudiciu iminent şi previzibil, cu atât mai mult cu cât societatea are contractate credite bancare aflate în derulare şi un număr semnificativ de angajaţi.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond, reţinând ca fiind îndeplinite cele 2 condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 15 din acelaşi act normativ, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. dispunând suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţii de nedeclarare nr. 57745 din 8 februarie 2018 precum şi suspendarea parţială a executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzii şi penalităţii de întârziere nr. 57745 din 8 februarie 2018, doar pentru suma de 2.109.480 RON, reprezentând accesorii aferente obligaţiilor principale stabilite de inspecţia fiscală prin Decizia F-AG nr. x din 27 decembrie 2017, până la pronunţarea instanţei de fond.

Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Analizând motivul de recurs invocat de recurentă şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine că, faţă de obiectul litigiului dedus prezentei judecăţi, în practica judiciară s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În cauză, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că obligaţiile fiscale accesorii a căror suspendare face obiectul prezentului dosar sunt aferente debitului principal stabilit prin Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017, a cărei executare a fost suspendată deja prin Sentinţa nr. 43 din 26 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2018.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, sub aspectul existenţei unor indicii capabile să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului "bine justificat" presupune doar o "pipăire" a fondului, fără a se face verificări aprofundate asupra legalităţii actelor.

Instanţa de control judiciar apreciază astfel că aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Astfel, în cauza de faţă, la nivelul de aparenţă specifică analizei judiciare proprii art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004, se observă că obiectul prezentei cereri de suspendare îl constituie 2 acte administrativ - fiscale, vizând obligaţii fiscale accesorii: una reprezentând penalităţi de nedeclarare şi cealaltă dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate la debitul principal stabilit prin Decizia de impunere x nr. x din 27 decembrie 2017

Prin această Decizie de impunere (F-AG nr. x din 27 decembrie 2017), organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina reclamantei un debit principal, respectiv suma de 80.165 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar şi suma de 3.589.022 RON - obligaţie fiscală suplimentară, la recalcularea TVA pentru operaţiunile suplimentare; la debitul principal astfel stabilit fiind calculate accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, respectiv penalităţi de nedeclarare, concretizate de organul fiscal în cele două decizii ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Împotriva deciziei de impunere, ce vizează debitul principal, recurenta - reclamantă a formulat cerere de suspendare a executării acesteia, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti. Aceasta este instanţa care, prin Sentinţa civilă nr. 43 din 26 februarie 2018, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere ce a vizat obligaţiile fiscale principale ce au stat la baza deciziilor a căror suspendare se solicită în prezenta cauză; instanţa învestită cu analiza sumară a deciziei de impunere ce vizează debitul principal constatând că există o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea stabilirii acestor obligaţii fiscale.

Prin urmare, în condiţiile în care există o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea stabilirii obligaţiilor fiscale principale, Înalta Curte apreciază că, în mod temeinic instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat în prezenta cauza, ce vizează accesoriile; fiind necesar ca suspendarea obligaţiei principale să urmeze regula " accesorium sequitur principale".

Un argument în plus, capabil să creeze, de asemenea, o îndoială serioasă în privinţa legalităţii celor două acte ce fac obiectul prezentei suspendări, constă în aceea că, prin Decizia nr. 366 din 16 iulie 2018 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de societatea reclamantă împotriva Deciziei de Impunere nr. x din 27 decembrie 2017, ce a vizat obligaţiile principale în raport de care s-au calculate obligaţiile accesorii ce fac obiectul prezentei suspendări, a fost admisă în parte contestaţia societăţii reclamante, dispunându-se următoarele:

"1. Respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulata de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice din 27 decembrie 2017, emisa în baza Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 27 decembrie 2017, de către organele de inspecţie fiscala din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, pentru suma de 337.402 RON reprezentând TVA;

- 2. Respingerea, ca nemotivată, a contestaţiei formulată de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice nr. din 27 decembrie 2017, emisa în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 decembrie 2017, de către organele de inspecţie fiscala din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, din cadrul Direcţiei Generate Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, pentru suma de 7.307 RON reprezentând impozit pe profit.

3. Desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 27 decembrie 2017, pentru obligaţiile fiscale suplimentare în suma de 3.324.478 RON, reprezentând:

72.858 RON - impozit pe profit;

3.251.620 RON - TVA, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin alte persoane decât cele care au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă verificare a aceloraşi operaţiuni, pentru acelaşi tip de obligaţie fiscală ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă precum şi de cele prezentate în prezenta decizie şi să emită, dacă se impune, un nou act administrativ fiscal.

4. Desfiinţarea Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x din 27 decembrie 2017, emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, în baza Raportului de inspecţie fiscal nr. x din 27 decembrie 2017, respectiv pentru suma de 5.073.782 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală pentru anii 2012 - 2017, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin alte persoane decât cele care au întocmit decizia de modificare a bazei impozabile contestată, să procedeze la o nouă verificare a aceloraşi operaţiuni, pentru acelaşi tip de obligaţie fiscală ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă precum şi de cele precizate în prezenta decizie şi să emită, dacă se impune, un nou act administrativ fiscal".

Se constată astfel la punctele 3 şi 4 din dispozitivul Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative că Decizia de impunere nr. x din 27 decembrie 2017, ce vizează obligaţiile principale, a fost desfiinţată sub aspectul privind modificarea bazei de impozitare, respectiv pentru suma de 5.073,782 RON, urmând ca organele fiscale să procedeze la o nouă verificare a aceloraşi operaţiuni, pentru acelaşi tip de obligaţie fiscală şi să emită, dacă se impune un nou act administrativ şi desfiinţată parţial sub aspectul obligaţiilor fiscale principale aferentele diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale privind obligaţiile fiscal suplimentare în sumă de 3.324.478 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA, urmând, de asemenea, ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare a aceloraşi operaţiuni, pentru acelaşi tip de obligaţie fiscală . . . . . . . . . . . . şi să emită, dacă se impune, un nou act administrativ fiscal."

Înalta Curte apreciază astfel că desfiinţarea parţială a deciziei de impunere prin care au fost stabilite obligaţiile principale în raport de care s-au calculat obligaţiile accesorii ce fac obiectul prezentei suspendări, constituie un indiciu capabil a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ - fiscal, întărind astfel concluzia la care a ajuns instanţa de fond, în sensul că, în speţa de faţă există un caz bine justificat.

Instanţa de control judiciar are în vedere deopotrivă şi dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Codul de procedură fiscal, conform cărora: "Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea sau modificarea, totală sau parţială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscal accesorii aferente creanţelor fiscal principale individualizate în actele administrative fiscale anulate, desfiinţate ori modificate, cât şi a actelor administrative fiscal subsecvente emise în baza actelor administrative fiscal anulate, desfiinţate sau modificate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Astfel, raportându-se la norma de drept mai sus menţionată, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod temeinic a reţinut că aceleaşi împrejurări care au relevat îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru debitul principal, ar trebui să producă efecte şi în ceea ce priveşte accesoriile; obligaţiile accesorii urmând întotdeauna soarta obligaţiei principale.

Instanţa de control judiciar apreciază ca nefiind întemeiat argumentul adus de recurentă în susţinerea cazului bine justificat, referitor la perioada pentru care au fost calculate penalităţile de întârziere, respectiv, "în cea mai mare parte, pentru perioade anterioare pronunţării Sentinţei civile nr. 43 din 26 februarie 2018", în cazul de faţă relevant fiind faptul că, prin această sentinţă a fost suspendată de către instanţa de judecată executarea actului ce a stat la baza deciziilor ce fac obiectul prezentei suspendări; fiind astfel suspendată însăşi baza care fundamenta existenţa accesoriilor ce reprezintă obiectul celor două decizii analizate sumar în speţa de faţă, respectiv desfiinţată parţial, de chiar organul fiscal, în urma contestaţiei administrative.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că s-a făcut dovada cazului bine justificat, indiciile de nelegalitate constând în suspendarea executării actului prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale principale, act ce a stat la baza deciziilor a căror suspendare se solicită în prezenta, respectiv în desfiinţarea parţială a acestui act, prin recursul graţios, criticile recurentei-pârâte pe acest aspect fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect şi în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că executarea creanţei în cuantum de 3.669.187 RON poate aduce societatea în incapacitate de plată, în situaţia de a nu-şi mai putea achita obligaţiile faţă de creditori, inclusiv salariaţi, societatea putând fi pusă în situaţia imposibilităţii achitării drepturilor salariale ale celor 300 de angajaţi, ce riscă să fie indisponibilizaţi, precum şi în situaţia de a nu-şi mai putea onora comenzile către clienţi.

Astfel, instanţa de control judiciar are în vedere şi faptul că executarea silită a reclamantei afectează nu numai activitatea societăţii dar poate perturba şi activitatea altor agenţi economici aflaţi în relaţii contractuale cu reclamanta, plata unei sume de 3.669.187 RON putând duce la imposibilitatea continuării activităţii societăţii reclamante, cauzând o pagubă materială iremediabil de reparat pentru aceasta.

Aceste aspecte de fapt probate cu acte la dosar de recurenta-reclamantă, fac dovada existenţei unei pagube iminente, în sensul definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi faptul că, echilibrarea intereselor părţilor poate fi privită şi ca o aplicaţie particulară a principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că, la soluţionarea cererii de suspendare a unui act administrativ, instanţa de judecată trebuie să analizeze dacă interesul reclamantei de a fi amânată executarea actului până la pronunţarea instanţei de fond este sau nu mai puternic decât interesul de a se executa actul imediat, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale.

Deşi unul dintre principiile dreptului administrativ este acela al executării din oficiu a actelor administrative, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate, atâta timp cât o instanţă de judecată nu s-a pronunţat încă cu privire la legalitatea acestora iar instanţa învestită cu cererea de suspendare a constatat că există unele indicii ce au capacitatea să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, este echitabil ca acestea să nu-şi producă încă efectele asupra celor vizaţi.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 2245 din 11 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM