Suspension of Court of Accounts recovery measures: cumulative requirement of well-justified case and imminent damage under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea Deciziei nr. 20 din 10 august 2016 emisă de Curtea de Conturi a României şi a încheierii nr. 27 din 10 octombrie 2016, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi

- suspendarea efectelor Deciziei nr. 20 din 10 august 2016 emisă de Curtea de Conturi a României şi a Încheierii nr. 27 din 10 octombrie 2016,emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În prezenta cauză, instanţa este învestită cu cererea de suspendare a efectelor Deciziei nr. 20 din 10 august 2016 emisă de Curtea de Conturi a României şi a încheierii nr. 27 din 10 octombrie 2016,emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României.

Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 7 martie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, de suspendare a efectelor Deciziei nr. 20 din 20 august 2016 şi a Încheierii nr. 27 din 10 octombrie 2016, ca neîntemeiată.

Recursul

Cererea de recurs

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond, a formulat recurs reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN, solicitând admiterea acestuia şi casarea în tot a Încheierii atacate.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat să se constate ca fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cadrul criticilor subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susţine recurentul că Încheierea recurată cuprinde motive contradictorii, instanţa de fond reţinând, pe de o parte că " argumentele care vizează cazul bine justificat nu pot fi analizate la nivel de aparenţă ci presupun în mod necesar o analiză aprofundată a argumentelor specifică fondului" iar pe de altă parte că " în urma unei analize de suprafaţă, Curtea constată că actele în cauză sunt motivate şi nu există niciun indiciu care să conducă la concluzia că autoritatea pârâtă şi-ar fi depăşit atribuţiile".

Susţine în continuare recurentul că instanţa a reţinut în mod greşit că Fondul nu a oferit suficiente argumente în ceea ce priveşte paguba iminentă, Încheierea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Prin cererea formulată a arătat că măsurile dispuse afectează activitatea de finanţare desfăşurată de Fond, acestea perturbându-i activitatea. Mai mult, aceste măsuri dispuse de Curtea de Conturi, în cazul în care nu se va dispune suspendarea, vor conduce în mod direct la afectarea în sens negativ a activităţii Fondului şi la imposibilitatea îndeplinirii în mod corespunzător a misiunii sale reglementată prin H.G. nr. 1211/2011 privind înfiinţarea Fondului Naţional de garantare a Creditelor IMM, precum şi a obiectului de activitate.

Apreciază recurentul că îndeplinirea acestei condiţii legale rezultă cu multă uşurinţă din observarea obiectivului pe care Fondul îl are, respectiv să sprijine sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii prin acordarea de garanţii financiare, în completarea garanţiilor materiale ale întreprinzătorilor necesare obţinerii unui credit sau a altor instrumente financiare de la băncile comerciale, izvorât din prevederile art. 28 din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Capitolului 2 " Scopul. Obiectul de activitate".

Mai mult decât atât, Fondul este obligat să dispună recuperarea unor sume importante de bani, care au fost virate către salariaţi (sub forma tichetelor de masă sau daruri acordare cu ocazia sărbătorilor de Paşte) pentru că, în opinia greşită a Curţii de Conturi, aceste sume au fost acordate fără respectarea prevederilor legale.

Consideră recurentul că instanţa a reţinut în mod greşit că actele în cauză sunt motivate şi nu există niciun indiciu care să ducă la concluzia că autoritatea pârâtă şi-ar fi depăşit atribuţiile".

Fondul a arătat îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actelor contestate care se regăseşte în toate aspectele detaliate în cadrul fiecărei măsuri contestate, care scot în evidenţă caracterul ilegal al acestora şi abuzul emitentului actului.

Mai mult, susţine recurentul, contrar celor reţinute de instanţa de fond, suspendarea actelor contestate se impune, în primul rând, având în vedere că acestea reprezintă consecinţa unui comportament discreţionar şi abuziv al Curţii de Conturi cu privire la fiecare din măsurile dispuse.

Invocă în acest sens măsura dispusă de pârâtă la punctul II.1 din Decizia nr. 20 din 10 august 2016 pe care o consideră abuzivă, măsură ce prevede că "stabilirea sumelor acordate necuvenit şi nerecuperarea acestora precum şi a beneficiilor nerealizate aferente până la data încasării lor" cu referire la acordarea de beneficii, respectiv asigurarea de servicii de asigurări (contract nr. x/2008) şi servicii medicale contractate de la S.C. A. S.A. (contract nr. x/2008), în condiţiile în care nu exista un contract colectiv de muncă în vigoare la acea dată, deşi Fondul a învederat aspecte de natură să facă imposibil de dus la îndeplinire o astfel de măsură:

- Contractul nr. x din 3 ianuarie 2018 privind servicii medicale de medicina muncii este obligatoriu, indiferent dacă este sau nu prevăzut în CCM;

- Contractul nr. x din 3 ianuarie 2008 privind pachetul AsiLifeSilver, care oferă servicii de asigurări de sănătate, este un contract suplimentar, care poate înceta numai cu respectarea prevederilor capitolului IX din cuprinsul său şi nu în alte condiţii, independente de prestator.

Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte constatarea de la pct. 3 din Decizie referitoare la " neîncasarea de la clienţi a contravalorii facturilor emise de FNGCIMM S.A. - IFN şi neîncasate la data de 31 decembrie 2015, conform prevederilor legale, ceea ce a condus la înregistrarea şi menţinerea de sume prescrise în contul 381 " Creanţe restante".

Susţine recurentul că această constatare a fost făcută fără a fi avut în vedere faptul că, ulterior emiterii de către Fond a facturilor privind comisioanele ce urmăreau a fi încasate, au intervenit clauze care au dus la întreruperea termenului de prescripţie, printre care punerea în întârziere a băncilor debitoare, fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 2537 din Noul C. civ. cu privire la cazurile de întrerupere a prescripţiei.

Apreciază recurentul că, atât Obiecţiunile cât şi motivele contestaţiei au fost ignorate cu desăvârşire, instanţa de fond mărginându-se a afirma în încheierea nr. 27 din 10 octombrie 2016 că argumentele invocate nu sunt de natură să modifice măsurile dispuse prin Decizie.

Contrar acestei aprecieri, recurentul concluzionează că, la o analiză sumară specifică unei cereri de suspendare, instanţa de judecată trebuia să observe caracterul vădit nelegal al măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, măsurile dispuse fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor legale pretins încălcate, a unor calcule greşite şi nefundamentate şi a unei înţelegeri greşite asupra mecanismului care reglementează modul de funcţionare a unei instituţii financiare.

Consideră recurentul că, simpla observare a măsurilor contestate din perspectiva atribuţiilor pe care le are Curtea de Conturi, conduce la concluzia că aparenţa de drept este favorabilă Fondului, fiind întrunite cele două cerinţe impuse de lege pentru admiterea cererii de suspendare.

Întâmpinarea depusă de intimata Curtea de Conturi a României

Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cadrul întâmpinării, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte prima critică, referitoare la nemotivarea hotărârii, ce se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine intimata că, sub un prim aspect, acest motiv de casare este invocat pur formal, întrucât succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine critici susceptibile a fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri, or, judecătorul fondului a analizat efectiv argumentele reclamantului şi a prezentat în concret, în raport de natura cauzei motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa, concluzionând în mod just că nu se impune în mod evident suspendarea Deciziei nr. 20 din 10 august 2016.

În ceea ce priveşte a doua critică, respectiv încălcarea unor norme de drept material, ce se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o apreciază, de asemenea, ca nefondată.

Astfel, contrar afirmaţiilor recurentului, în mod just a reţinut instanţa de fond că motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare se referă la aspecte ce ţin de fondul cauzei, care însă nu sunt de natură să formeze convingerea instanţei de judecată că ar fi incidente în cauză dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nedemonstrând întrunirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute expres de lege.

Precizează intimata că întreaga motivare a acţiunii şi a cererii de recurs se referă la faptul că autoritatea şi-a depăşit atribuţiile, iar actele administrative emise " reprezintă consecinţa unui comportament discreţionar şi abuziv al Curţii de Conturi cu privire la fiecare din măsurile dispuse".

În ceea ce priveşte condiţia privind cazul bine justificat, susţine intimata că în mod just a apreciat instanţa de fond că nu este îndeplinită în cauză, aceasta presupunând ca, asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care acesta le-a produs.

Or, recurenta, atât prin cererea introductivă cât şi prin prezentul recurs a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor argumente ce ţin de fondul actelor, care pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivelor acte; recurentul invocând aspecte ce privesc interpretarea şi aplicarea eronată a unor dispoziţii legale ce ţin de fondul actului.

În concluzie, intimata- pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat cu menţinerea, ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că intimata Curtea de Conturi a României a susţinut, în mod netemeinic, faptul că este nefondată critica Fondului referitoare la nemotivarea hotărârii.

Contrar susţinerilor Curţii de Conturi, Fondul nu a invocat "pur formal" acest motiv de casare, iar criticile aduse se încadrează în mod evident în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest articol nevizând doar nemotivarea unei hotărâri, ci şi cazul în care hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii iar prin cererea de recurs a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.

Cât priveşte susţinerea Curţii de Conturi a României, ca fiind nefondată critica Fondului referitoare la încălcarea unor norme de drept material prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine recurentul că a demonstrat temeinicia cererii de suspendare, atât prin acţiunea formulată cât şi prin cererea de recurs, Fondul oferind suficiente argumente în ceea ce priveşte paguba iminentă; încheierea recurată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concluzie, recurentul solicită instanţei să constate că apărările formulate de Curtea de Conturi a României sunt neîntemeiate şi să admită recursul, aşa cum a fost formulat.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant

Situaţia de fapt reţinută şi considerentele primei instanţe privind admiterea cererii de suspendare

Analizându-se actele şi lucrările dosarului se constată că, în fapt, auditorii publici externi din cadrul Departamentului II al Curţii de Conturi a României au desfăşurat acţiunea cu tema "Controlul evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor" efectuată la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru anul 2015.

Abaterile de la legalitate şi regularitate constatate au fost consemnate în Raportul de control nr. x din 21 iulie 2016.

Examinând deficienţele consemnate în actul de control, a fost emisă Decizia nr. 20 din 10 august 2016, prin care au fost dispuse măsuri - un număr de 3 măsuri- în sarcina conducerii entităţii verificate, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicat.

Prima instanţă a reţinut că reclamanta nu oferă suficiente argumente în ce priveşte paguba iminentă, afirmând doar că punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin decizia contestată ar fi de natură să-i perturbe activitatea. Această afirmaţie nu este însoţită însă de niciun element circumstanţial care să transforme afirmaţia într-o veritabilă concluzie, în condiţiile în care în principiu, măsura de recuperare a unor sume, prin ea însăşi, nu este de natură să diminueze ci dimpotrivă, să consolideze activul patrimonial al reclamantei.

În ce priveşte argumentele care vizează cazul bine justificat, a apreciat prima instanţă că acestea nu pot fi analizate la nivel de aparenţă, ci presupun în mod necesar o analiză aprofundată a argumentelor, specifică fondului. În urma unei analize de suprafaţă, instanţa de fond a constatat că actele în cauză sunt motivate şi că nu există niciun indiciu care să ducă la concluzia că autoritatea pârâtă şi-ar fi depăşit atribuţiile conferite de lege, neputând reţine, la acest moment, un comportament discreţionar şi/sau abuziv al pârâtei, contrar afirmaţiilor reclamantei.

Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurentul - reclamant că încheierea recurată cuprinde motive contradictorii, instanţa de fond reţinând, de pe o parte că "argumentele care vizează cazul bine justificat nu pot fi analizate la nivel de aparenţă, ci presupun în mod necesar o analiză aprofundată a argumentelor specifice fondului" iar pe de altă parte că " în urma unei analize de suprafaţă, Curtea constată că actele în cauză sunt motivate şi nu există nici un indiciu care să ducă la concluzia că autoritatea pârâtă şi-ar fi depăşit atribuţiile".

Înalta Curte constată că aceste argument ale recurentului - reclamant nu pot fi reţinute deoarece, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În jurisprudenţa sa constantă Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare), etc.

Dat fiind caracterul sumar al analizei pe care instanţa o poate face în procedura soluţionării cererii de suspendare a actului administrativ-fiscal, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat întocmai, analizând actele a căror suspendare se solicită în limitele prevăzute de normele legale în vigoare. Faptul că instanţa nu a putut analiza toate argumentele formulate de recurentul-reclamant în dovedirea cazului bine justificat, ci doar pe cele ce permiteau o analiză de suprafaţă, nu înseamnă că instanţa s-a contrazis şi a inserat în hotărâre motive contradictorii.

Astfel cum reiese din conţinutul considerentelor încheierii recurate, instanţa de fond, în mod judicios şi-a limitat cercetarea doar la acele argumente ce pot fi analizate la nivel de aparenţă, făcând o analiză de suprafaţă a actelor a căror suspendare se solicită, în privinţa celorlalte argumente aceasta apreciind ca fiind necesară o analiză aprofundată, specifică fondului.

Este lesne de observat că prima instanţă a arătat, în considerentele sentinţei recurate, că nu pot fi decelate uşor motivele de nelegalitate a actelor contestate, care să determine luarea unei măsuri provizorii de suspendare a executării sale, iar în lipsa unei vădite aparenţe de nelegalitate, nu poate intra în cercetarea aprofundată a temeiurilor pe care şi-a construit recurentul - reclamant cazul său bine justificat, nefiind permis, în procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, să se confunde analiza sumară a cererii de suspendare cu soluţionarea pe fond a cererii în anularea actului administrativ pretins vătămător pentru titularul acţiunii.

Aşadar, procedura sumară de cercetare a unui act administrativ-fiscal realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparenţă a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalităţii respectivului act administrativ-fiscal.

În consecinţă, nu poate fi vorba în prezenta hotărâre despre nici un motiv contradictoriu, instanţa de fond arătând în considerentele sale, urmare a unei analize de suprafaţă a actelor ce fac obiectul suspendării, astfel cum impun dispoziţiile legale aplicabile prezentei cauze, care sunt argumentele în baza cărora nu a putut reţine în sarcina pârâtei un comportament discreţionar şi/sau abuziv; tot aceasta arătând care sunt motivele pentru care celelalte argumente ale recurentului - reclamant nu au putut fi analizate la nivel de aparenţă; hotărârea respectând astfel exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia E.D.O şi de art. 21 din Constituţia României.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat, hotărârea recurată necuprinzând motive contradictorii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în practica judiciară s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 şi 15, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ), actele bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Înalta Curte constată că instanta de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de lege pentru suspendarea actelor.

Astfel, Înalta Curte constată că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce priveşte suspendarea executării actelor contestate, aduce două argumente în susţinerea "cazului bine justificat", unul referindu-se la comportamentul discreţionar şi abuziv al Curţii de Conturi şi celălalt la caracterul vădit nefondat al măsurilor dispuse.

Înalta Curte, analizând susţinerile recurentului - reclamant referitoare la existenţa cazului bine justificat, constată că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod temeinic a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actele ce fac obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii ce ar fi putut conduce la concluzia că autoritatea şi-ar fi depăşit atribuţiile legale, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului "bine justificat" presupune ca, asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, fără a se analiza consecinţele juridice pe care acesta le-a produs.

Instanţa de control judiciar apreciază că aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Or, astfel cum instanţa de fond a reţinut, susţinerile reclamantului se impun a fi analizate cu ocazia soluţionării acţiunii în anularea actelor emise de pârâtă, tocmai pentru că acestea exced procedurii sumare a suspendării, constituind apărări de fond, ce nu pot fi analizate decât de instanţa învestită cu anularea actelor administrative; fiind chestiuni care ţin de temeinicia acestora, ele vizând în mod direct şi substanţial fondul cauzei.

A analiza susţinerile recurentului - reclamant, respectiv a analiza măsurile dispuse de Curtea de Conturi, prin raportare la înscrisurile prezentate de acesta organului de control, echivalează cu soluţionarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalităţii sau nelegalităţii actelor administrative.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază, în acord cu judecătorul fondul că, prin susţinerile sale recurentul - reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei " cazului bine justificat" acestea neputând fi analizate decât în raport de toate împrejurările pricinii.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă, în raport de susţinerile părţilor, a realizat, în limitele învestirii sale, o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamant, pe care le-a considerat, în mod justificat, ca nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare face obiectul prezentei judecăţi, recurentul - reclamant neoferind indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele a căror suspendare a solicitat-o.

În ceea ce priveşte condiţia evitării producerii unei pagube iminente, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că, pe de o parte, recurentul - reclamant nu a făcut dovada, în concret, că prin punerea în executare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi ar fi afectată în sens negativ activitatea Fondului şi acesta nu şi-ar mai putea îndeplini misiunea reglementată prin H.G. nr. 121/2001 şi obiectul de activitate, susţinerile sale fiind pur ipotetice şi că, pe de altă parte, măsura de recuperare a unor sume, prin ea însăşi, nu este de natură să diminueze, ci dimpotrivă, să consolideze activul patrimonial al reclamantei.

Astfel, deşi recurentul-reclamant a invocat faptul că măsurile dispuse afectează activitatea de finanţare desfăşurată de Fond, acesta aflându-se în imposibilitate de a-şi îndeplini în mod corespunzător misiunea precum şi obiectul de activitate, Înalta Curte constată că nu a fost indicată, în concret, măsura acestei afectări, simplele afirmaţii neputând fi considerate "ca suficiente" în această materie.

Simpla afirmaţie că măsurile dispuse afectează activitatea de finanţare desfăşurată de recurentul - reclamant, nu duce la îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege, în situaţia în care nu s-a demonstrat care este pentru Fond prejudiciul material viitor şi previzibil iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 " Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate".

Totodată, Înalta Curte nu poate face abstracţie de faptul că, de principiu, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.

Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest condiţii, nu poate fi reţinută situaţia ipotetică prezentată de reclamant, referitoare la faptul că punerea în aplicare a măsurilor dispuse ar fi de natură să afecteze în sens negativ activitatea Fondului, actul administrativ bucurându-se de prezumţia de legalitate, măsurile având, la rândul lor, caracter prezumat legal.

Pe de altă parte, constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp cât, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea sentinţei de fond, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, sentinţa pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN împotriva Încheierii din 7 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM