Land ownership certificate upheld as annulment claim time-barred from prior lawsuit knowledge

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată la data de 31 august 2015 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2015 reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii B. S.A. şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, pentru constatare nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x din 26 martie 2008 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor în favoarea S. C. B. S.A, în privinţa suprafeţei de teren de 365 mp, cu cheltuieli de judecată.

Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 32/2016 din 28 ianuarie 2016, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii, excepţie invocată de pârâtul B. S.A., prin întâmpinare şi a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 32/2016 din 28 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în fond.

În cadrul concluziilor orale formulate în şedinţa publică din data de 12 februarie 2019 apărătorul recurentului-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a judeca pe fond cauza.

Susţine în esenţă recurentul - reclamant că a luat la cunoştinţă despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate al intimatei asupra terenului proprietatea sa abia în anul 2015, în cadrul dosarului în care a solicitat Judecătoriei Târgu Jiu contravaloarea lipsei de folosinţă asupra terenului, iar imediat după această dată a formulat acţiune pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Consideră recurentul-reclamant că nu trebuia ca prima instanţă de judecată să respingă acţiunea, ca tardiv formulată, în condiţiile în care partea plăteşte şi astăzi impozit pe acest teren.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. ambii intimaţi - pârâţi au formulat întâmpinări.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 mai 2016 intimata-pârâtă Societatea B. S.A. a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului şi în subsidiar, să se respingă recursul, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, intimata -pârâtă invocă dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că motivele invocate de recurentul - reclamant nu se încadrează în cele expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., deşi recurentul-reclamant indică aceste prevederi legale ca fundament juridic al motivelor de recurs.

Pe fondul litigiului, susţine intimata - pârâtă că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a prevederilor legale şi nu a încălcat norme de drept material.

Dreptul de proprietate al S.C. C. S.A., conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 26 martie 2008 a fost înscris în Cartea Funciară la datele de 19, 20, 21, 22 mai 2008 (suprafaţa totală de teren înscrisă în Certificat de 6.062.891,48 mp fiind constituită din mai multe incinte, fiecare dintre acestea fiind înscrise în Cartea funciară la datele anterior precizate). În conformitate cu prevederile art. 22, 26 şi 27 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, înscrierile în cartea funciară produc efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererii. În consecinţă, ca efect al înscrierii în cartea funciară, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat a devenit opozabil " erga omnes", fiind presupus a fi cunoscut inclusiv de către reclamant de la această dată. Întrucât reclamantul este un terţ faţă de actul administrativ a cărui anulare parţială se solicită şi raportat la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, termenul de decădere de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este îndeplinit la data înregistrării prezentei cereri şi, prin urmare, în mod corect instanţa de fond a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de a solicita anularea actului administrativ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 octombrie 2016, intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin reorganizarea şi preluarea activităţilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, respectiv a soluţiei de respingere a cererii formulate de reclamant, ca tardiv formulată.

În esenţă, susţine intimatul - pârât că actul administrativ seria x a fost emis în 26 martie 2008 iar cererea reclamantului de anulare parţială a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova în data de 31 august 2015.

Reclamantul avea cunoştinţă sau se prezumă că a avut cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat cel puţin din anul 2007 când, aşa cum se arată prin cererea de chemare în judecată, acesta deţinea titlul de proprietate nr. x din 6 august 2007, în care ar fi inclusă suprafaţa menţionată în certificatul în cauză.

Răspunsul la întâmpinări.

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la întâmpinările intimaţilor - pârâţi, în cadrul căruia a susţinut, în esenţă că terenul în suprafaţă de 365 mp nu este individualizat, nu are vecini şi nici puncte cardinale. Nu a formulat cerere de anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate deoarece a avut şi deţine titlu de proprietate din anul 2006, iar conform Adresei nr. x din 10 aprilie 2013, terenul de 365 mp nu este situat şi afectat de lucrările miniere ale UMC Roşia, tarlaua x, parcela x şi 2567/1 şi din această adresă şi din titlul de proprietate reiese că S.C. Complex Energetic S.A. nu deţine 365 mp şi nu este afectat de lucrările miniere ale UMC Roşia.

Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Recurentul - reclamant la dosarul cauzei punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 9 mai 2018 Completul de filtru, analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Societatea B., S.A., prin întâmpinare, în raport de cerinţele privind admisibilitatea în principiu a recursului reglementate la art. 486 - 489 C. proc. civ., de limitele învestirii Completului de filtru în procedura prevăzută de art. 493 C. proc. civ. şi având în vedere dispoziţiile speciale specifice materiei contenciosului administrativ, respectiv art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, a constatat netemeinicia acestei excepţii, apreciind că motivele invocate şi dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurent în cererea de recurs.

Prin urmare, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecată pe fond a căii de atac.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum şi în raport de susţinerile intimaţilor, din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul acţiunii judiciare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îl reprezintă constatarea nulităţii absolute parţiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 26 martie 2008 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru S.C. C. S.A.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acţiunea în anularea acestuia este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de pârâtul B. S.A., respingând acţiunea promovată de reclamantul A., considerând că, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantului a fost formulată după expirarea termenului de 1 an de la data luării la cunoştinţă despre existenţa actului administrativ contestat.

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat de recurentul - reclamant şi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că recursul recurentului - reclamant este nefondat iar soluţia pronunţată de instanţa de fond, pe excepţia tardivităţii formulării acţiunii, este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum rezultă din probele depuse la dosar, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x din 26 marie 2008 emis în favoarea S.C. C. S.A., este un act administrativ individual şi acesta a fost transcris în Cartea funciară la datele de 19, 20, 21, 22 mai 2008, reclamantul fiind terţ faţă de acest act.

Prin urmare, problema ce trebuie tranşată în prezentul recurs o constituie data de la care se calculează termenul pentru introducerea acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care recurentul - reclamant este terţ faţă de actul atacat.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii sau de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

Pentru motive temeinice, dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ şi după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă.

Cum în speţa de faţă recurentul - reclamant este terţ în raport de actul administrativ atacat, termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru introducerea acţiunii, se calculează de la momentul luării la cunoştinţă de actul administrativ vătămător, fiind evident că faţă de recurentul -reclamant nu exista obligaţia comunicării actului.

Dreptul de proprietate al S.C. C. S.A. stabilit prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria x nr. x din 26 martie 2008, ce face obiectul prezentului litigiu, a fost înscris în Cartea Funciară la datele de 19, 20, 21, 22 mai 2008 şi, cu toate acestea, pentru a i se putea imputa reclamantului depăşirea termenului de introducere a acţiunii în anularea certificatului de atestare, este necesar a se dovedi momentul concret la care acesta a luat efectiv cunoştinţă de acest act administrativ, deoarece decăderea este o sancţiune care nu poate fi aplicată decât ca urmare a interpretării stricte a legii.

Înalta Curte constată că, prin chiar cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, reclamantul a făcut referire la dosarul nr. x/2014 Judecătoriei Târgu Jiu, având ca obiect acordarea lipsei de folosinţă aferente terenului său, dosar în cuprinsul căruia pârâta B. S.A. s-a apărat prin invocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 26 martie 2008.

Astfel, se prezumă că de la data introducerii acţiunii în cadrul acelui dosar (26 februarie 2014), reclamantul a aflat de existenţa acestui certificat, putând solicita de la acel moment comunicarea lui. Deşi instanţa de recurs a acordat explicit termen pentru a permite recurentului - reclamant să facă dovada datei concrete la care acesta a luat cunoştinţă de existenţa certificatului, recurentul, prin apărător a invocat exclusiv înscrisul de la fila x fond (nerelevant sunt aspectul dovezii efective a datei de luare la cunoştinţă) şi nu a explicat pertinent de ce abia în anul 2015, la circa 1 an de la iniţierea litigiului având ca obiect lipsa de folosinţă, a înţeles să solicite comunicarea acestui certificat.

Ca urmare, deşi i s-a acordat posibilitatea procedurală, recurentul nu a făcut dovada contrară prezumţiei simple (deduse din existenţa acţiunii introduse la data de 26 februarie 2014) că, la momentul deschiderii litigiului pentru acordarea lipsei de folosinţă, a avut cunoştinţă de existenţa certificatului.

Aşadar, Înalta Curte are în vedere termenul de 1 an (reţinut de prima instanţă), dar calculat de la data introducerii acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al Judecătoriei Târgu Jiu, urmând a fi modificate sub acest aspect considerentele sentinţei.

Înalta Curte are în vedere faptul că termenul prevăzut de lege pentru promovarea acţiunii urmăreşte protejarea principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, principii fundamentale consacrate şi de jurisprudenţa CEDO şi CJCE. Aceste principii se opun nerespectării unor termene pentru cenzurarea actelor administrative sau refuzului nejustificat a autorităţilor administrative.

Instanţa de control judiciar mai reţine şi faptul că impunerea termenului de decădere (conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere") nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiţie, consfinţit de art. 21 din Constituţie sau dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reglementarea condiţiilor procedurale ale acţiunii în justiţie prin stabilirea unor termene - cum este termenul de decădere pentru introducerea acţiunii în anularea unui act administrativ - nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.

În acest sens Curtea de la Strasbourg a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996). Aşadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere.

Pe cale de consecinţă, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 32/2016 din 28 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM