Territorial and material jurisdiction for administrative acts issued by regional directorates of national public institutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "A." a chemat în judecată pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, solicitând instanţei să dispună suspendarea executării Notificării nr. x/24.03.2016, emise de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Constanţa, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât actul a cărui suspendare se solicită a fost emis de către Direcţia Silvică Constanţa, care este şi semnatara Contractului de închiriere nr. x/10.05.2006, având calitatea de locator. A mai solicitat introducerea în proces a Direcţiei Silvice Constanţa şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice. De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, deoarece Notificarea nr. x/24.03.2016 a cărei suspendare se solicită nu este un act administrativ în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este o simplă adresă prin care Direcţia Silvică Constanţa aduce la cunoştinţa reclamantei că la data de 10.05.2016, Contractul nr. x/10.05.2006 încetează de drept, prin ajungere la termen.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1545 din 10 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile necompetenţei teritoriale a instanţei şi a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtă, iar pe fond a admis acţiunea reclamantei Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "A." în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi a dispus suspendarea executării Notificării nr. x/2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1545 din 10 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar în subsidiar, respingerea cererii reclamantei ca inadmisibilă şi ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi solicită admiterea acestei excepţii, având în vedere că Notificarea nr. x/24.03.2016, a cărei suspendare se solicită a fost emisă de Direcţia Silvică Constanţa, aceeaşi entitate fiind şi semnatara Contractului nr. x/10.05.2006, ce face obiectul prezentei cauze.

Precizează că, în considerarea acestui aspect, a şi solicitat în faţa primei instanţe introducerea în cauză a Direcţiei Silvice Constanţa, cerere ce a fost respinsă, instanţa pronunţând o hotărâre împotriva Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, care nu era emitentul actului atacat.

Recurenta-pârâtă consideră că, raportat la dispoziţiile art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) C. proc. civ., nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, având în vedere calitatea de emitent al actului atacat a Direcţiei Silvice Constanţa, precum şi aceea de parte semnatară, respectiv locator, în Contractul de închiriere nr. x/10.05.2006, motiv pentru care solicită declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, reiterând excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi apreciind că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică, prevăzute de art. 129 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, arată în esenţă că, soluţionând cererea de suspendare executare act administrativ, instanţa a prejudecat fondul cauzei, analizând şi interpretând clauzele Contractului de închiriere nr. x/10.05.2006.

Totodată, critică soluţia Curţii de Apel Bucureşti de respingere a cererii recurentei de introducere în cauză a Direcţiei Silvice Constanţa, apreciind că prima instanţă a reţinut în mod greşit că, potrivit legii contenciosului administrativ, proprietarul nu poate fi parte în proces şi că această cerere de introducere în cauză trebuia admisă în temeiul art. 11 alin. (10) din Legea nr. 46/2008. Mai arată că Direcţia Silvică Constanţa este titularul dreptului de proprietate publică asupra terenului care face obiectul Contractului de închiriere nr. x/10.05.2006, iar recurenta are doar calitatea de administrator al terenului forestier, proprietate publică a statului, calitate în care nu poate face acte de dispoziţie cu privire la acesta.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pe motiv că actul a cărui suspendare se solicită nu este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, consideră că prima instanţă a apreciat în mod greşit că acest act este unul administrativ.

Pe fondul cauzei, consideră că prima instanţă a apreciat în mod greşit că în cauză ar fi îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, iar pe de altă parte, arată că, analizând cazul bine justificat, prima instanţă a prejudecat fondul cauzei.

De asemenea, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că prima instanţă nu a motivat prejudiciul pe care l-ar fi suferit intimata-reclamantă dacă actul respectiv nu ar fi fost suspendat.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "A." a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine că recurenta doar a indicat acest text de lege, fără a indica care dintre cele trei ipoteze sunt incidente.

II. Cu privire la recursul de faţă

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "A." a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Notificării nr. x/24.03.2016, emise de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Constanţa, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată de către prima instanţă, pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în speţă pretenţiile deduse judecăţii au la bază Contractul de închiriere a terenurilor forestiere aferente Complexului de vânătoare Negru-Vodă nr. x/10.05.2006, în care parte contractantă este Direcţia Silvică Constanţa, instituţie ce a semnat şi ştampilat acest contract.

Pe de altă parte, se constată că şi notificarea a cărei suspendare a executării se solicită în cauza de faţă a fost emisă tot de către Direcţia Silvică Constanţa, ceea ce atrage competenţa de primă instanţă a Tribunalului Constanţa.

În aceste condiţii se reţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în speţă ambele părţi sunt din judeţul Constanţa.

De altfel, pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, solicitând declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, în considerarea aceluiaşi aspect conform căruia actul a cărui suspendare se solicită a fost emis de Direcţia Silvică Constanţa, care este şi semnatara Contractului de închiriere nr. x/10.05.2006, în calitate de locator.

În consecinţă, dispoziţiile legale în raport cu care urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei sunt cele prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Se constată că Direcţia Silvică Constanţa are rangul unei autorităţi publice locale, ceea ce determină competenţa materială a tribunalului în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior evocate.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă aparţine Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, sens în care se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs şi care privesc cadrul procesual, inadmisibilitatea acţiunii şi aspectele de fond ale pricinii, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către instanţa competentă cu ocazia judecării cauzei.

De asemenea, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre competentă soluţionare, instanţa competentă urmează a se pronunţa şi asupra cheltuielilor de judecată solicitate, în raport cu dezlegarea ce se va da pricinii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva Sentinţei civile nr. 1545 din 10 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva Sentinţei civile nr. 1545 din 10 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN