Annullment of solidary liability acts after statutory cancellation of principal tax debts

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 decembrie 2015, reclamanta SC B." SRL Rm. Vâlcea în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat anularea Deciziilor nr. x din 9 iunie 2015, nr. y din 7 august 2015, nr. z din 3 septembrie 2015 şi nr. w din 24 septembrie 2015, precum şi pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că actele fiscale supuse anulării sunt nelegale, întrucât, deşi a intrat în vigoare Legea nr. 209/2015, prin care sunt anulate obligaţiile fiscale, i s-au impus plăţi suplimentare şi accesorii, i s-a anulat înregistrarea în scopuri TVA şi a fost radiată din Registrul operatorilor intracomunitari, în scopul blocării activităţii şi, în final, falimentarea sa.

Prin Decizia de antrenare a răspunderii solidare nr. x din 9 iunie 2016 a fost obligată în mod solidar la plata sumei de 17.341.029 RON, reprezentând obligaţii fiscale prin reîncadrarea sumelor achitate cu titlu de diurnă către SC "A." S.R.L. Rm. Vâlcea, iar în urma contestării deciziei, s-a dispus respingerea, cu toate că asociaţii săi nu au înscrise fapte în cazierul fiscal şi există reglementări ce fac obiectul Legii nr. 209/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 100/F-CONT din 26 aprilie 2016 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi a dispus anularea Deciziilor nr. x din 9 iunie 2015, nr. y din 7 august 2015, nr. z din 3 septembrie 2015 şi nr. w din 24 septembrie 2015.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei nr. 100/F-CONT din 26 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că anularea obligaţiilor fiscale faţă de "colaboratorul reclamantei S.C. A. SRL" face să nu mai subziste motivele răspunderii solidare a intimatei reclamante B. S.R.L. precum şi a celorlalte acte care s-au contestat, fiind incidente dispoziţiile art. 47 Codul de procedură fiscală.

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu suntem în prezenţa anulării actelor administrativ-fiscale, nefiind în nicio situaţie prevăzută de art. 46.1. din H.G. nr. 1050/2004 privind aprobarea normelor de aplicare a O.G. nr. 92/2003 care precizează situaţiile care conduc la modificarea sau desfiinţarea actului administrativ.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 26 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Noul Codul de procedură fiscală, face precizări în sensul că stingerea creanţelor fiscale liberează faţă de creditori pe debitor sau pe celelalte persoane răspunzătoare solidar. Astfel că, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că "menţinerea în fiinţă a actelor administrativ-fiscale poate conduce oricând la emitere unor noi acte de executare".

Şi dispoziţiile cap. XIII din O.P.A.N.A.F. nr. 127/2014 precizează că procedura de angajare a răspunderii solidare încetează în cazul în care s-au stins obligaţiile fiscale pentru care a fost declanşată angajarea răspunderii solidare.

Întrucât cu adresa nr. x din 21 iulie 2015 s-a comunicat intimatei-reclamante decizia de ridicare a măsurilor de executare silită nr. x din 21 septembrie 2015, respectându-se astfel dispoziţiile legale, este greşită măsura anulării actelor de către instanţă.

Nu poate fi reţinută susţinerea instanţei de fond că se impunea şi anularea actelor administrativ-fiscale.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale:

"Se anulează diferenţele de obligaţiuni fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care i-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că legea face trimitere la anularea obligaţiilor neachitate şi nu la anularea actelor administrativ-fiscale ce au generat aceste debite.

Decizia de angajare a răspunderii a fost emisă în solidar cu debitoarea S.C. A. S.R.L. după ce aceasta a înregistrat creanţe conform Deciziei de impunere nr. x din 27 februarie 2015 şi Raportului de inspecţie fiscală.

De asemenea, fiind vorba de o răspundere solidară, executarea silită faţă de B. S.R.L. a încetat odată cu încetarea executării silite faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L.

Anularea debitelor conform dispoziţiilor Legii nr. 209/2015 s-a făcut faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L. situaţie care a condus la încetarea executării faţă de terţii debitoarei, întrucât debitoarea nu mai înregistra alte debite decât cele anulate şi pentru care legea i-a acordat o facilitate.

Contestaţia este rămasă fără obiect având în vedere că organul fiscal a respectat întrutotul dispoziţiile Legii nr. 209/2015, în sensul anulării obligaţiilor fiscale.

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 209/2015 şi art. 148 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală s-a dispus încetarea executării silite şi faţă de contestatoarea S.C. B. S.R.L. prin emiterea Deciziei de ridicare a măsurilor de executare silită nr. x din 18 septembrie 2015 transmisă către contestatoare şi toţi terţii popriţi.

Faţă de acest act normativ AJFP Vâlcea a emis decizia de ridicare a măsurilor de executare silită nr. x din 21 septembrie 2015 şi transmisă contestatoarei S.C. B. S.R.L. cu nr. w din 21 septembrie 2015 pe care a confirmat-o de primire.

Chiar contestatoarea prin cererea formulată recunoaşte faptul că atât faţă de debitoarea principală S.C. A. S.R.L. cât şi faţă de S.C. B. S.R.L. s-a dispus ridicarea măsurilor de executare silită şi totodată, scăderea din evidenţă a sumelor reţinute prin actele administrativ-fiscale emise de către AJFP Vâlcea, astfel că solicitarea formulată instanţei de anulare a acestor acte administrativ-fiscale este rămasă fără obiect şi lipsită de interes la această dată.

Susţinerea instanţei de fond în sensul că, menţinerea în fiinţă a actelor administrativ-fiscale se poate oricând reîncepe o executare silită este neîntemeiată.

Aşa cum s-a învederat mai sus, Legea nr. 209/2015 prevede anularea obligaţiilor fiscale neachitate astfel că nu se mai poate începe o executare în baza aceloraşi acte administrativ-fiscale.

Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 209/2015 A.J.F.P. Vâlcea a emis decizia de ridicare a măsurilor de executare silită nr. x din 21 septembrie 2015 şi transmisă contestatoarei S.C. B. S.R.L. cu nr. w din 21 septembrie 2015.

Totodată, urmare cererii nr. x din 25 septembrie 2015 depusă de către S.C. B. S.R.L. la AJFP Vâlcea a fost emisă Decizia privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (91) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind emis Certificatul de Înregistrare Fiscală în scopuri de TVA seria x nr. x la data de 18 decembrie 2015.

Aşadar, situaţia fiscală a S.C. B. S.R.L. este clarificată la acest moment în sensul că fapta din cazierul fiscal înscrisă în baza Deciziei de răspundere solidară nr. x din 9 iunie 2015 a fost scoasă prin actualizarea cazierului fiscal; a fost emis un nou certificat de înregistrare în scopuri de TVA la data de 18 decembrie 2015 comunicat contestatoarei.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat, în principal anularea recursului întrucât motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele de nelegalitate indicate, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6 februarie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat verificarea legalităţii Deciziilor nr. 131532 din 9 iunie 2015, nr. 2174 din 7 august 2015, nr. 176604 din 3 septembrie 2015 şi nr. VL 188910 din 24 septembrie 2015 emise de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea.

Prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a dispus anularea Deciziilor nr. 131532 din 9 iunie 2015, nr. 2174 din 7 august 2015, nr. 176604 din 3 septembrie 2015 şi nr. 188910 din 24 septembrie 2015 cu motivarea că soluţiile de respingere a contestaţiilor sunt nelegale, întrucât ulterior emiterii deciziei de antrenare a răspunderii solidare a fost adoptată Legea nr. 209/2015, privind anularea unor obligaţii fiscale, care la art. 2 alin. (1) stipulează că "se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-ai desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Prin motivul de recurs, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii").

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", iar potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică, trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată în care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Incidenţa acestui motiv de casare impune ca excepţia necompetenţei instanţei de fond să fi fost invocată de către partea interesată, iar instanţa să fi pronunţat hotărârea trecând peste această excepţie.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu subzistă deoarece, din actele dosarului de fond nu rezultă că excepţia necompetenţei Curţii de Apel Piteşti ar fi fost invocată de către pârâtă prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, iar invocarea acestei excepţii direct în recurs nu poate fi primită.

De fapt, se constată că acest motiv de recurs a fost invocat pur formal, recurenta-pârâtă neformulând critici concrete care să-i susţină incidenţa în cauză a dispoziţiilor sus-citate.

6.2. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Concret, prin acest motiv de recurs se invocă nelegalitatea sentinţei cu motivarea că ridicarea măsurilor de executare silită şi repunerea contestatoarei în situaţia anterioară privind cazierul fiscal şi certificatul de înregistrare fiscală a intervenit ca urmare a apariţiei Legii nr. 209/2015 şi, ca atare, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că prin menţinerea în fiinţă a actelor administrativ-fiscale se poate oricând reîncepe o executare silită.

Răspunderea debitorilor solidari reglementată prin dispoziţiile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 constituie o răspundere subsecventă faţă de cea care îi revine titularului obligaţiei fiscale care încetează în situaţia în care s-au stins obligaţiile fiscale pentru care procedura răspunderii solidare a fost declanşată.

Acest caracter subsecvent al procedurii angajării răspunderii rezultă în mod expres din dispoziţiile Cap. XIII din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 27 şi 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora procedura de angajare a răspunderii solidare încetează în cazul în care s-au stins obligaţiile fiscale pentru care a fost declanşată angajarea răspunderii solidare.

În temeiul art. 47 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 (2) "Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea ori modificarea atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate ori desfiinţate, cât şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desfiinţate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, va emite un nou act administrativ fiscal, prin care va desfiinţa sau modifica în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente".

În opinia recurentei prima instanţă a apreciat în mod greşit că anularea obligaţiilor fiscale atrage anularea actelor administrativ-fiscale ce au generat aceste debite.

Contrar acestei susţineri, Înalta Curte apreciază că în aplicarea art. 47 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 se impunea anularea actului administrativ atacat, încetarea măsurilor de executare silită nefiind aptă să conducă la o rezolvare legală a situaţiei. Astfel, în temeiul art. 24 din O.G. nr. 92/2003 creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.

În concluzie, având în vedere diferenţa de regim juridic între cauzele care conduc la încetarea executării silite şi cele care determină stingerea creanţelor fiscale, Înalta Curte apreciază că organul fiscal nu avea un drept de opţiune ci era obligat să emită o decizie prin cre să desfiinţeze actele administrative prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei S.C. B. S.R.L. şi s-a respins ca nefondată contestaţia reclamantei împotriva acestei decizii (Decizia de angajarea a răspunderii solidare nr. 131532 din 9 iunie 2015 şi Decizia nr. CCR_REG-21704 din 7 august 2015).

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei nr. 100/F-CONT din 26 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM