Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4034/2004 AI generated

Pretrial detention upheld in drug-conviction appeal; detainee liable for 800,000 lei costs

Case Number Decizia nr. 4034/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The court dismissed as unfounded the defendant’s appeal and upheld the lower court’s interlocutory order maintaining his pretrial detention; he was ordered to pay 800,000 lei in judicial costs. The case arose from a challenge to the decision of the Court of Appeal, Bucharest, which, during the appeal of his conviction, had continued his preventive arrest. The defendant had been sentenced at trial to nine years’ imprisonment for drug-related offenses under Law No. 143/2000, including revocation of a previously suspended sentence, and he argued that the grounds for detention no longer existed and he posed no social danger. Relying on Article 148(1)(h) of the Romanian Code of Criminal Procedure, the High Court of Cassation and Justice held that the legal conditions for pretrial detention persisted because the serious nature of the offenses and the need to ensure the proper conduct of the criminal proceedings justified his continued custody, and his arguments concerned the merits of the case rather than the legality of the detention order.

Legislator headnote

AI generated

Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen, art. 99 C. pen, art. 83 C. pen, art. 4 din Legea nr. 143/2000, art. 99 lit. b) C. pen, art. 5 din Legea nr. 143/2000; Pretrial detention upheld in drug-conviction appeal; detainee liable for 800,000 lei costs: The case arose from a challenge to the decision of the Court of Appeal, Bucharest, which, during the appeal of his conviction, had continued his preventive arrest. The defendant had been sentenced at trial to nine years’ imprisonment for drug-related offenses under Law No. 143/2000, including revocation of a previously suspended sentence, and he argued that the grounds for detention no longer existed and he posed no social danger. Relying on Article 148(1)(h) of the Romanian Code of Criminal Procedure, the High Court of Cassation and Justice held that the legal conditions for pretrial detention persisted because the serious nature of the offenses and the need to ensure the proper conduct of the criminal proceedings justified his continued custody, and his arguments concerned the merits of the case rather than the legality of the detention order.

Keywords

AI generated
costs of detention code of criminal procedure sentencing revocation of suspended sentence grounds for cassation validity of pre-trial detention

Cited Legislation

AI generated
Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen
Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art.
art. 99 C. pen
și art. 99 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
art. 83 C. pen
și în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr.
art. 4 din Legea nr. 143/2000
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.
art. 99 lit. b) C. pen
143/2000, cu aplicarea art. 99 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare.
art. 5 din Legea nr. 143/2000
1706/2002 a Judecătoriei sector 1 București și s-a dispus a fi executată alăturat de cea aplicată în prezenta cauză, în final executând 3 ani și 8 luni închisoare, iar în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 33 lit. a) C. pen
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 192 C. proc. pen.

Imposed judicial expenses on the appellant after the appeal was dismissed.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, investită cu judecarea apelurilor declarate, printre alții și de inculpatul C.R.F. împotriva sentinței penale nr. 613 din 7 mai 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest și a inculpatului C.R.F.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că împotriva inculpaților s-a pronunțat o sentință de condamnare la pedepse privative de libertate, în ce-l privește pe recurentul inculpat de 9 ani închisoare, și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, deci este necesară menținerea lui în stare de arest preventiv și în cursul judecării apelurilor.

Inculpatul C.R.F., în termen legal a declarat recurs împotriva încheierii menționate, motivele invocate în esență fiind acelea că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii și lipsa pericolului social al persoanei lui, așa încât după opinia sa lăsarea în libertate nu are cum să influențeze actul de justiție.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din același cod și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. 613 din 7 mai 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, printre alții, și pe inculpatul C.R.F. la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 99 C. pen. și în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr. 1706 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 1, pedeapsă executată alăturat de cea stabilită în prezenta cauză, în final executând 9 ani închisoare.

În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 99 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la un an și 6 luni închisoare.

Conform art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1706/2002 a Judecătoriei sector 1 București și s-a dispus a fi executată alăturat de cea aplicată în prezenta cauză, în final executând 3 ani și 8 luni închisoare, iar în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

În cursul judecării apelurilor declarate de inculpați împotriva sentinței, la termenul de judecată din 23 iunie 2004, în conformitate cu dispozițiile art. 3002, raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților reținându-se că aceștia au fost condamnați în primă instanță la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni de pericol social grav, și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea respectivei măsuri.

Referitor la motivele de recurs invocate, acestea privesc fondul cauzei și nu relevă temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.

Verificând, din oficiu, temeinicia și legalitatea încheierii recurate, Curtea constată că în raport de gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și de necesitatea de a se asigura desfășurarea cu claritate a procesului penal, există, în continuare, temeiuri ce justifică menținerea acestuia în stare de arest preventiv.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.F. împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 1880/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 iulie 2004.