Collective management organization's appeal rejected; copyright office ordered to approve statute amendment restricted to bylaw changes.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the collective management organization's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that had ordered the Romanian Copyright Office to issue its approval of the applicant association's draft statute amendment (submitted via letter of 10.11.2015). The dispute arose from the Office's refusal to approve amendments concerning the composition of the governing board and the registered office, the Office instead raising objections about the legality of the rights managed by the association (copyright in audiovisual works and videograms) and about statutory provisions on board structure. The Court held that, in reviewing a statute amendment under Article 127(3) of Law No. 8/1996, the Office could not revisit matters already settled by its prior and judicially confirmed approval decision (Decision No. 13/13.02.2012, upheld by final judgment no. 3605/03.10.2014), since individual administrative acts are binding, executable, and irrevocable; the Office's refusal based on issues outside the proposed amendments constituted an excess of power. The Court also rejected the procedural challenge under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, finding the lower court's judgment adequately reasoned.
Legislator headnote
AI generatedart. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, art. 13 din Legea nr. 8/1996, art. 94 din Legea nr. 8/1996, art. 1065 din Legea nr. 8/1996, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Collective management organization's appeal rejected; copyright office ordered to approve statute amendment restricted to bylaw changes: The dispute arose from the Office's refusal to approve amendments concerning the composition of the governing board and the registered office, the Office instead raising objections about the legality of the rights managed by the association (copyright in audiovisual works and videograms) and about statutory provisions on board structure. The Court held that, in reviewing a statute amendment under Article 127(3) of Law No. 8/1996, the Office could not revisit matters already settled by its prior and judicially confirmed approval decision (Decision No. 13/13.02.2012, upheld by final judgment no. 3605/03.10.2014), since individual administrative acts are binding, executable, and irrevocable; the Office's refusal based on issues outside the proposed amendments constituted an excess of power. The Court also rejected the procedural challenge under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, finding the lower court's judgment adequately reasoned.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as unfounded.
Procedural rule applied in the dispositive for resolving the administrative appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual (A.R.D.A.A.) a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (O.R.D.A.), solicitând obligarea acestuia la emiterea avizului proiectului de modificare a statutului sau solicitat prin Adresa nr. x/10.11.2015, înregistrată la O.R.D.A. cu nr. RGII/9050/10.11.2015.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Adresa nr. x/25.11.2014 înregistrată la ORDA sub nr. x/26.11.2014, reclamanta a solicitat:
- avizarea Actului Adiţional nr. 1/22.10.2013 la statutul ARDAA prin care s-a modificat componenţa Consiliului Director; şi
- avizarea modificării sediului social din cuprinsul statutului ARDAA.
Răspunsul ORDA la solicitarea sa a fost formulat prin Adresa nr. x/26.11.2014 - RGII/IES/9793/28.11.2014, înregistrată la ARDAA sub nr. x/28.11.2014 şi prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că modificarea sediului prin act adiţional la statut este de natură a crea confuzie, motiv pentru care aceasta se va realiza într-un proiect de statut care să fie supus avizării de către ORDA, nefiind admise acte adiţionale la statut. În ceea ce priveşte componenţa nominală a organelor de conducere i s-a precizat faptul că doar actul constitutiv trebuie să cuprindă aceste menţiuni sub sancţiunea nulităţii absolute. De asemenea, i s-a pus în vedere să se conformeze în sensul de a depune la ORDA în termen de 5 zile lucrătoare propunerile de modificare a statutului ARDAA.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 1203 din data de 08.04.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual (A.R.D.A.A.) în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (O.R.D.A.), şi a obligat pe pârâtul să emită avizul pentru proiectul de modificare a statutului reclamantei, înaintat prin Adresa nr. x/10.11.2015, înregistrată la pârâtă RGII/9050/10.11.2015.
3. Cererea de recurs.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1203 din data de 08.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, prin care a solicitat casare hotărârii atacate şi în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi în dezvoltarea acestora a arătat următoarele:
Prin Decizia nr. 3605/03.10.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra categoriilor de drepturi gestionate de ARDAA. Chestiunea litigioasă asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat a vizat coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie, respingând acţiunea formulată de A. întemeiată pe încălcarea de către Oficiu a principiului unicităţii domeniului de gestiune colectivă ca urmare a emiterii Deciziei nr. 13/13.02.2012 prin care s-a dispus avizarea unui organism de gestiune colectivă care gestionează aceeaşi categorie de drepturi de autor de opere audiovizuale pentru care a fost înfiinţată şi A.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar accepta că drepturile patrimoniale de autor de videograme gestionate de ARDAA vizează, în realitate, drepturile conexe ale producătorilor de videograme (înregistrări audiovizuale), gestionarea de către acelaşi organism de gestiune colectivă a mai multor repertorii, în cazul ARDAA un repertoriu pe drepturi de autor (al autorilor/producătorilor de opere audiovizuale) şi un repertoriu pe drepturi conexe (al producătorilor de videograme), nu este posibilă.
Problema ridicată de Oficiu, diferită de cea soluţionată prin sentinţele sus-amintite, nu se referă la faptul dacă pe acelaşi domeniu de creaţie se pot constitui mai multe organisme de gestiune colectivă, ci dacă acelaşi organism de gestiune colectivă poate gestiona repertorii aparţinând mai multor domenii diferite de creaţie sau mai multor categorii distincte de titulari de drepturi.
În temeiul art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cuprins în Secţiunea a II-a intitulată Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, sunt utilizate sintagmele:
- categorii distincte de drepturi, corespunzând unor domenii diferite de creaţie (noţiunea creaţie trimite fără echivoc la drepturile de autor)
- drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari - categoriile distincte de titulari nu pot fi decât cele prevăzute de art. 94 deoarece în cazul operelor se foloseşte noţiunea generică de autor (potrivit art. 13 din Legea nr. 8/1996, utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice).
Aşadar legiuitorul reglementează o separare a constituirii organismelor de gestiune colectivă pe categorii distincte de drepturi corespunzând unor domenii diferite de creaţie (drept de autor) şi pe drepturi aparţinând unor categorii distincte de titulari (drepturi conexe).
Domeniile diferite de creaţie sunt prevăzute de art. 7 din Legea nr. 8/199,6, potrivit căruia constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor.
Categoriile distincte de titulari de drepturi sunt prevăzute de art. 94 din Legea nr. 8/1996, potrivit căruia sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări.
Acelaşi organism de gestiune colectivă nu poate să gestioneze repertorii aparţinând mai multor domenii distincte de creaţie sau aparţinând mai multor categorii distincte de titulari de drepturi. Existenţa unui repertoriu unitar, constituit pe domenii distincte de creaţie sau pe categorii distincte de titulari de drepturi, este impusă de interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 8/1996.
Împrejurarea că legiuitorul reglementează o separare a constituirii organismelor de gestiune colectivă pe domenii distincte de creaţie şi pe categorii distincte de titulari de drepturi rezultă şi din Cap. V din Legea nr. 8/1996, intitulat Dispoziţii comune autorilor, artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de înregistrări sonore şi audiovizuale, art. 1065 (1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă.
(2) Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311 şi 131.
(3) Colectarea remuneraţiei unice se efectuează în condiţiile prevăzute la art. 133.
(4) Organismele de gestiune colectivă beneficiare stabilesc, printr-un protocol, care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, proporţia repartizării remuneraţiei între cele două categorii de beneficiari.
În situaţia reglementată de art. 1065 din Legea nr. 8/1996, dacă un organism de gestiune colectivă ar reprezenta atât artiştii interpreţi sau executanţi, cât şi producătorii de fonograme, ar trebui să încheie protocolul prevăzut de art. 1065 alin. (4) cu el însuşi, în condiţiile în care e evident că cele două categorii de beneficiari ai remuneraţiei au interese patrimoniale opuse, fiecare urmărind obţinerea unui procent cât mai mare din remuneraţie.
ARDAA a fost înfiinţată pentru gestionarea drepturilor de autor ale producătorilor de opere audiovizuale. Prin adresa înregistrată la ORDA cu nr. RGII/313/12.01.2012, B. a solicitat Oficiului eliberarea avizului de constituire şi funcţionare ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul operelor audiovizuale a C. depunând actul constitutiv şi statutul acestei asociaţii. Ulterior înfiinţării s-a constatat că aceste două organisme de gestiune colectivă, potrivit repertoriilor depuse la ORDA, gestionau aceleaşi opere, aparţinând aceloraşi titulari de drepturi şi pentru aceleaşi categorii de drepturi, având în comun sediul şi conducerea executivă.
B. a reglementat situaţia gestionării aceloraşi repertorii prin intermediul mai multor organisme de gestiune colectivă, prin introducerea în proiectul de modificare a statutului, pentru care ORDA a emis Avizul nr. x/04.03.2016, a art. 11.5, potrivit căruia calitatea de membru titular al B. este incompatibilă cu deţinerea simultană a calităţii de membru al altui organism român de gestiune colectivă din domeniu, care gestionează aceeaşi categorie de drepturi în domeniul operelor audiovizuale. Prin introducerea acestei prevederi statutare, membrii ARDAA nu mai pot fi şi membrii B. evitându-se astfel situaţia dublării gestiunii colective a aceloraşi repertorii prin intermediul mai multor organisme de gestiune colectivă.
2. Referitor la cel de-al doilea motiv de neacordare a avizului, constând în reformularea art. 15. lit. a) din proiectul de statut al ARDAA, practica Curţii de Apel Bucureşti nu este unitară.
Într-o speţă similară care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015, soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 3299 din 10.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, s-a statuat că este fondată recomandarea Oficiului de reformulare a textului art. 15.1 lit. a) din statutul B. (articolul din statutul B. este identic cu cel din statutul ARDAA).
Prin sentinţa amintită CAB a reţinut că este adevărat că prin raportare la dispoziţiile art. 792 - 857 din noul C. civ. nu este exclusă de plano posibilitatea ca o persoană să acorde mandat exclusiv unei alte persoane, însă în situaţia specială a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, aplicabile sunt dispoziţiile normei speciale, iar nu ale normei generale, iar textul de lege exclude instituirea unei astfel de obligaţii în sarcina membrului organismului de gestiune colectivă prin recunoaşterea posibilităţii acestuia de a purta, la rândul său, independent de apartenenţa la acest organism în cazul gestiunii colective obligatorii, negocieri individuale privind drepturile recunoscute de lege, în situaţia existenţei unui drept de gestiune facultativă. Or, tocmai această neclaritate rezultând din statutul reclamantei se impune a fi înlăturată (...)
Practic, sentinţa instanţei de fond, prin care obligă Oficiul să avizeze proiectul de statut, păstrează în statutul ARDAA reglementări care sunt contrare legii şi, drept urmare, inaplicabile.
3. Referitor la al treilea motiv de neavizare, instanţa de fond nu a analizat dacă prevederile statutare referitoare la componenţa şi funcţionarea consiliului director asigură funcţionalitatea organului cu atribuţii executive al ARDAA, constatând doar că prevederile statutare sunt similare cu cele din actualul statut al ARDAA avizat de ORDA prin Decizia nr. 13/13.02.2012.
Oficiul a avizat negativ proiectul de statut întrucât a sesizat că textele statutare care reglementează componenţa consiliului director şi funcţionarea acestuia sunt neclare.
Din redactarea art. 40 pct. 3 rezultă în mod evident că organul executiv al ARDAA e alcătuit din trei membri, un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, dar din redactarea art. 42 referitor la şedinţele consiliului director reiese că pentru a adopta decizii e nevoie de un număr mai mare de membri, cel puţin cinci.
În cazul în care consiliul director este alcătuit din trei membri, acesta nu poate funcţiona, având în vedere prevederile statutare care reglementează desfăşurarea şedinţelor.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.
În motivare, invocă următoarele apărări:
1. Recurenta susţine prin recursul formulat că problema de drept ce a făcut obiectul Deciziei civile nr. 3605/03.10.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ar fi vizat doar coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie. Recurenta omite însă să arate faptul că pentru a analiza şi clarifica situaţia juridică privind coexistenţa organismelor de gestiune colectivă într-un anumit domeniu de creaţie se presupune obligatoriu identificarea şi stabilirea drepturilor gestionate de către organismele de gestiune colectivă din litigiul respectiv. Stabilirea domeniului de creaţie este determinată de natura drepturilor gestionate de către organismele de gestiune colectivă. Relaţia drepturi gestionate şi domeniu de creaţie reprezintă o relaţie de tip parte - întreg.
Raţionamentul prezentat de către instanţa de fond pentru admiterea acţiunii formulate nu a vizat ca şi o componentă determinantă puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 3605/03.10.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ prin care s-a menţinut Sentinţa nr. 6606 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat în esenţa legalitatea Deciziei ORDA nr. 13 din 13.02.2012 (actul administrativ prin care intimata recurentă a fost constituită şi avizată pentru cele două categorii de drepturi).
Din analiza considerentelor sentinţei civile atacate (pag. 11 a hotărârii) se observă că instanţa de fond a plecat de la faptul că propunerile de modificare a statutului au avut în vedere doar modificarea componenţei Consiliului Director şi modificarea sediului social. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond în mod corect a reţinut că acordarea avizului trebuie să privească doar modificările efectuate prin proiectul de statut, având în vedere că pentru celelalte dispoziţii din statut îşi produce efectele juridice avizul obţinut anterior prin Decizia ORDA nr. 13 din 13.02.2012.
Astfel, instanţa de fond în mod corect a reţinut că prin proiectele de modificare a statutului înaintate spre avizare, intimata reclamantă nu a modificat drepturile pe care fac obiectul gestiunii şi pentru care a obţinut avizul ORDA.
Invocarea de către recurentă a unor pretinse nelegalităţi a categoriilor de drepturi pe care sub ARDAA le gestionează şi pentru care a fost avizată chiar de către recurentă prin Decizia ORDA nr. 13 din 13.02.2012, reprezintă expresia unui exces de putere din partea recurentei.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentă cu privire la chestiunea juridică a categoriilor distincte de drepturi şi a categoriilor distincte de titulari, arată faptul că se consideră discriminată faţă de alte organisme de gestiune colectivă, deoarece prin Decizia O.R.D.A. nr. 94/2015 se avizează constituirea şi funcţionarea unui nou organism de gestiune colectivă în acelaşi domeniu al audiovizualului pentru 2 categorii de drepturi: drepturi de autor şi drepturi conexe ale producătorilor de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale şi anume S.O.P.F.I.A. (Societatea Producătorilor de Film şi Audiovizual).
În aceste condiţii, criticile recurentei cu privire la cele două categorii de drepturi pe care ARDAA le gestionează sunt nejustificate, atât timp cât unui alt organism de gestiune colectivă din acelaşi domeniu ORDA îi emite aviz de constituire şi funcţionare pentru 2 (două) categorii distincte (drepturi de autor şi drepturi conexe).
De asemenea, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că interpretarea pe care pârâta ORDA o acordă dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 doar în ceea ce o priveşte pe intimata reclamantă contravine dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Constituţia României care reglementează dreptul la liberă asociere, fiind în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti.
3. În ceea ce priveşte trimiterile recurentei la alte organisme de gestiune colectivă şi la repertoriile acestora, arată că acestea sunt străine de obiectul pricinii.
Raţionamentul instanţei de fond cu privire la al doilea motiv invocat de neacordare a avizului (art. 15.1. lit. a) din proiectul de statut) este logic şi solid argumentat, în sensul că acest articol este identic cu art. 15.1. lit. a) din actualul statut, avizat de ORDA prin Decizia nr. 13 din 13.02.2012. O cenzurare a conţinutului acestui articol de către recurentă reprezintă exces de putere.
3. Referitor la cel de-al treilea motiv de neacordare a avizului (art. 40.3. şi 42 din proiectul de statut), instanţa de fond a analizat efectiv aceste articole şi a constatat că rezultă cu claritate numărul de membri care alcătuiesc componenţa Consiliului Director, motiv pentru care afirmaţiile recurentei sunt neîntemeiate.
Interpretarea acordată de către recurentă este una eronată şi formulată în mod vădit cu rea-credinţă pentru a nu acorda avizul în ceea ce priveşte proiectul de statut. De asemenea, arată că şi aceste articole sunt similare cu cele din actualul statut avizat de către ORDA, motiv pentru care şi în acest context, contestarea unor aspecte care anterior au fost avizate şi aprobate constituie exces de putere.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal,precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 februarie 2019.
6. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă îl constituie obligarea pârâtului la emiterea avizului proiectului de modificare a statutului sau solicitat privind Actul adiţional nr. x/22.10.2013 la statutul ARDAA prin care s-a modificat componenţa Consiliului Director, precum şi avizarea modificării sediului social din cuprinsul statutului ARDAA.
Pârâtul, prin Adresa nr. x/26.11.2014 - RGII/IES/9793/28.11.2014, înregistrată la reclamantă sub nr. x/28.11.2014, a refuzat emiterea avizului solicitat, pe motiv că modificarea sediului prin act adiţional la statut este de natură a crea confuzie, astfel că aceasta se va realiza într-un proiect de statut care să fie supus avizării de către ORDA, nefiind admise acte adiţionale la statut, iar în ceea ce priveşte componenţa nominală a organelor de conducere, se arată faptul că doar actul constitutiv trebuie să cuprindă aceste menţiuni sub sancţiunea nulităţii absolute. De asemenea, i s-a pus în vedere să se conformeze în sensul de a depune la ORDA în termen de 5 zile lucrătoare propunerile de modificare a statutului ARDAA.
Ulterior, reclamanta s-a conformat, înaintând pârâtului proiectul de modificare a statutului în mai multe forme, în vederea emiterii avizului prevăzut în condiţiile art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, însă nici acestea nu au fost avizate, pârâtul solicitând revizuirea întregului statut. Faţă de această solicitare reclamanta a răspuns că refuzul acordării avizului este nejustificat şi contravine Deciziei nr. 13/13.02.2012, privind constituirea şi funcţionarea ARDAA, prin care se stabileşte la art. 1 că "Se avizează constituirea şi funcţionarea ca organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere audiovizuale şi videograme Asociaţia Română pentru Drepturi de Autor din Audiovizual - ARDAA având sediul în mun. Bucureşti, B-dul x nr. 64 bl. 24 sc. B et. 5 ap. 65 sector 1."
Prima instanţă, pentru a admite acţiunea reclamantei şi a dispune obligarea pârâtului să emită avizul pentru proiectul de modificare a statutului reclamantei, solicitat prin Adresa nr. x/10.11.2015, înregistrată la pârât sub nr. x/10.11.2015, a reţinut, în esenţă, că motivele neacordării avizului trebuie să privească doar modificările preconizate prin proiectul de statut, fără a afecta acele efecte juridice care s-au produs în temeiul avizului anterior acordat de acelaşi pârât prin Decizia nr. 13/13.02.2012.
În acest context, prima instanţă a amintit că instanţa de contencios a stabilit legalitatea Deciziei nr. 13/13.02.2012 prin Sentinţa nr. 6606/19.11.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 3605/3.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin urmare, pârâtul nu putea invoca nelegalităţi în privinţa drepturilor pe care reclamanta le gestionează (drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale şi videograme), avizate prin respectiva decizie, decât în condiţiile săvârşirii unui exces de putere.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de neacordare a avizului, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 15.1 lit. a) din proiectul de statut este identic cu art. 15.1 lit. a) din statutul anterior, avizat prin Decizia nr. 13/13.02.2012, astfel încât acest articol nu mai putea fi cenzurat de pârât.
În privinţa celui de-al treilea motiv de refuz, care vizează dispoziţiile art. 40.3 şi 42 din proiectul de statut, prin care pârâtul susţine că nu rezultă cu claritate numărul de membri care alcătuiesc Consiliul Director, prima instanţă a reţinut că susţinerea pârâtului este neîntemeiată, acest organ fiind compus din Preşedinte şi 2 Vicepreşedinţi.
7. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurentul pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără a indica în mod distinct criticile care se subscriu fiecărui mod de casare în parte.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se reţine:
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse (…).
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii recurate cuprinde raţionamentul pentru care prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi argumentele care au determinat înlăturarea susţinerilor care au fundamentat refuzul pârâtului de a aviza proiectul de modificare a statutului reclamantei.
În concluzie, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 nu poate fi reţinut în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine:
Într-o primă critică, subscrisă acestuia motiv de recurs, se arată că greşit a reţinut prima instanţă că instanţele s-au pronunţat asupra categoriilor de drepturi gestionate de ARDAA, în realitate, chestiunea litigioasă asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat a vizat coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie.
Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, în sensul că motivele neacordării avizului nu pot privi alte reglementări statutare decât cele vizate de modificările preconizate. Astfel, chiar dacă instanţele judecătoreşti au dezlegat doar problema dacă în acelaşi domeniu de creaţie se pot constitui mai multe organisme de gestiune colectivă, şi nu s-au pronunţat dacă acelaşi organism de gestiune colectivă poate gestiona repertorii aparţinând unor domenii diferite de creaţie sau mai multor categorii distincte de titulari de drepturi, aceste apărări nu pot fundamenta o altă concluzie decât cea la care a ajuns prima instanţă.
Pentru a răspunde la susţinerea recurentului pârât, reiterat în recurs, în sensul că "acelaşi organism de gestiune colectivă nu poate să gestioneze repertorii aparţinând mai multor domenii distincte de creaţie sau aparţinând mai multor categorii distincte de titulari de drepturi", Înalta Curte reaminteşte că, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, legalitatea Deciziei nr. 13/13.02.2012 fiind stabilită prin Sentinţa nr. 6606/19.11.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 3605/3.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâtul nu mai putea invoca nelegalităţi în privinţa drepturilor pe care reclamanta le gestionează (drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale şi videograme), avizate prin respectiva decizie.
Aşadar, Avizul de constituire şi funcţionare pentru organismul de gestiune colectivă odată ce a fost acordat prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în temeiul art. 126 din Legea nr. 8/1996, acesta nu poate fi revizuit cu ocazia avizării modificărilor de statut, ce se emite în temeiul art. 127 alin. (3) din acelaşi act normativ. Cu alte cuvinte, dacă s-ar accepta argumentele invocate în sensul că interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 8/1996 impune existenţa unui repertoriu unitar, constituit pe domenii distincte de creaţie sau pe categorii distincte de titulari de drepturi, s-ar ajunge la o revocare arbitrară a avizului acordat anterior, cu nesocotirea efectelor constând în obligativitatea şi executorialitatea şi irevocabilitatea actelor administrative individuale intrate în circuitul civil. În consecinţă, reglementările statutare care nu sunt vizate de modificări se păstrează, pârâtul nefiind îndreptăţit cu ocazia avizării modificărilor de statut să oblige asociaţia să-şi modifice statutul cu privire la alte aspecte, cum ar fi structura Consiliului Director sau dreptul de a gestiona drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale şi videograme, drept conferit de statutul avizat Decizia nr. 13/13.02.2012.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile de drept substanţial, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.
8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturi de Autor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Român Pentru Drepturi de Autor împotriva Sentinţei nr. 1203 din 08 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 februarie 2019.
Procesat de GGC - NN